ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5552/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5552/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 114 din 15 februarie 2012,
Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins
acțiunea formulată de reclamanții Primăria Comunei Mătăsari și Consiliul Local
al Comunei Mătăsari, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României
și Camera de Conturi a Județului Gorj, prin care solicitau anularea Încheierii
nr. VI/218 din 17 mai 2011 și a Deciziei nr. 1641 din 16 octombrie 2010, emise
de pârâte.
Pentru a pronunța
această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că actele contestate
sunt emise în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în materie.
Împotriva acestei
sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs
reclamanții.
Analizând sentința
atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența
materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de
art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va
admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Obiectul acțiunii
formulate în cauză îl constituie anularea Încheierii nr. VI/218 din 17 mai 2011
emisă de Curtea de Conturi a României, precum și a Deciziei nr. 1641/2010 emisă
de Camera de Conturi a Județului Gorj.
Potrivit art. 2 alin.
(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,
actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ
emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării
executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică
sau stinge raporturi juridice”.
În raport cu obiectul
cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din
Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul
administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este
actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate
instanței de contencios administrativ.
Potrivit
dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și
desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea
actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr.
130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea
I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se
poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația
executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.
Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii
formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge
integral sau parțial contestația”.
Rezultă, deci, din
prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice,
fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în
parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi
Județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în
sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de
a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul
dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările
și completările ulterioare.
Într-adevăr,
regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor
structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că
împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,
conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios
administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de
asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare
a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii
emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de
contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază
teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile Legii
contenciosului administrativ”.
Prevederile
Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010
nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul
comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv
face trimitere.
Astfel, referindu-se
la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele
administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,
precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,
precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în
fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative
emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care
privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale
acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de
contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege
organică specială nu se prevede altfel”.
Cum nu sunt prevăzute
„prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ, dispozițiile
Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010
nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.
De altfel, prin
Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost menținută soluția
instanței de fond, prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a
constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat
prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește
argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a
unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate
produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.
De asemenea, în
continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr.
554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se
încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții,
datorii vamale precum și accesorii ale acestora”, se va reține că, în cauză, nu
este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității emitente
în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele
administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în competența
tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice centrale, în
competența curților de apel.
Față de cele arătate,
cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură
județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local,
competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ
și fiscal a tribunalului.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de
ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul
și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va
trimite cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Gorj, secția
contencios administrativ și fiscal, în raza căruia își au sediul reclamanții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamanții Primăria Comunei Mătăsari, prin Primar, și Consiliul
Local al Comunei Mătăsari împotriva Sentinței nr. 114 din 15 februarie 2012 a
Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința
atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Gorj.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 4 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM