ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5276/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5276/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față:
Din analiza actelor
și lucrărilor dosarului:
Circumstanțele
cauzei.
Prin încheierea de ședință din data de 7
noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 10977/63/2010
a fost admisă cererea formulată de recurentul reclamant B.C., de sesizare a Curții
de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, cu excepția de
nelegalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 5 din O.M.J. nr. 5399/2007 și art. 4
din Decizia nr. 307/2007.
În motivarea
excepției de nelegalitate, recurentul reclamant a susținut că dispozițiile
legale a căror nelegalitate o invocă, contravin dispozițiilor Legii nr. 293/2004
și a celorlalte legi aplicabile, privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice, funcționari publici, funcționari publici cu statut special,
i-au creat un prejudiciu ce se regăsește în soluția pronunțată de instanța de
fond și pentru a preveni aplicarea unui act nelegal și de către instanța de
recurs, astfel că excepția este îndreptățită.
La Secția de
contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Craiova, Dosarul a fost
înregistrat sub nr. 2338/54/2011.
În cauză au formulat
întâmpinare A.N.P. și Penitenciarul Craiova prin care s-a invocat excepția
inadmisibilității excepției de nelegalitate având în vedere caracterul de act
administrativ normativ al O.M.J. nr. 399/C/2007 pentru aprobarea normelor
metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006.
Și M.J. a depus la
dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției, ca
neîntemeiată.
Hotărârea primei
instanțe.
Prin sentința nr. 282
din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ
și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamant.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:
Dispozițiile art. 4
din Decizia D.G.A.N.P. nr. 307/2007, respectiv art. 11 pct. 5 din O.M.J. nr. 399/2007
stabilesc modalitatea de compensare a orelor suplimentare prestate de
funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației
penitenciare, precum și modul de calcul al acestor ore în cazul lucrului în
ture.
Curtea a respins
excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, reținând că natura juridică
de act administrativ unilateral cu caracter normativ a O.M.J. nr. 399/C/2007
precum și al Deciziei D.G.A.N.P. nr. 307/2007 nu atrage inadmisibilitatea
excepției de nelegalitate în raport cu sfera de reglementare a art. 4 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004, critica formulată sub acest aspect fiind neîntemeiată.
Pe baza argumentului
de interpretare logică a fortiori, dacă legiuitorul a creat un mijloc procesual
de apărare, pe calea excepției de nelegalitate, pentru acte de autoritate
individuale, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit
subiectelor de drept în legătură cu actele administrativ-normative, ale căror
efecte au caracter general, impersonal și abstract.
Totodată, Curtea a
apreciat ca neîntemeiată și susținerea pârâtului A.N.P. potrivit cu care
verificarea legalității unui act administrativ unilateral individual pe calea
excepției de nelegalitate poate fi făcută oricând (deci este imprescriptibilă)
în cadrul unui proces ce se desfășoară în fața unei instanțe judiciare, dar
numai în perioada de valabilitate a actului formativ în baza căruia a fost
emis, întrucât abrogarea nu produce efecte în privința legalității actului, ci
cu privire la momentul până la care acesta produce efecte juridice.
Analizând pe fond
excepția, Curtea a reținut că așa cum rezultă din prevederile art. 4 din Legea nr.
554/2004, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea excepției
de nelegalitate are de verificat concordanța actului administrativ supus
analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în
executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței
juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art.
4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative.
În cauză, O.M.J. nr. 399/C/2007
conține chiar normele metodologice de aplicare a ordonanței privind salarizarea
funcționarilor publici din A.N.P., norme al căror scop îl reprezintă expunerea
în concret a modului în care se realizează salarizarea pentru orele lucrate
suplimentar.
Astfel, a reținut
Curtea, dispozițiile a căror nelegalitate este invocată prevăd modul în care se
calculează orele lucrate suplimentar în cazul lucrului în ture și cum se
remunerează acestea.
Ori, pentru
verificarea concordanței actului administrativ normativ dedus judecății cu
actul normativ cu forță juridică superioară în executarea căruia a fost emis se
impune analiza logico-sistematică a prevederilor O.G. nr. 64/2006 și ale Legii nr.
293/2002 care conțin referiri la salarizarea orelor lucrate suplimentar.
Prima instanță a
apreciat că este nefondată susținerea reclamantului potrivit căreia prin
transformarea orelor lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar se adaugă
prevederilor legale întrucât astfel cum rezultă din întreg conținutul art. 45,
legiuitorul a avut în vedere ca unități de timp nu doar ora ci și ziua,
săptămâna și respectiv luna, statuând că „ Durata normală a programului de
lucru este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.”(alin. (1) art. 45) iar
„orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de
bază, după cum urmează: a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de
depășire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul de bază
pentru orele următoare”.
Așadar, în concepția
legii, fiind remunerate în luna următoare, numărul orelor lucrate suplimentar
se calculează la finalul fiecărei luni iar salarizarea acestora se realizează
prin adăugarea unui spor de 75% pentru primele două ore suplimentare, calculate
raportându-se la ziua de lucru(8 ore), și respectiv a unui spor de 100% din
salariul de bază pentru orele următoare.
Faptul că la pct. 11.5
din O.M.J. nr. 399/2007 emitentul a arătat modul concret de calcul al orelor și
respectiv zilelor lucrate suplimentar, anume: „a) Total ore lucrate conform
pontaj – total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar; b) Ore
lucrate suplimentar/ 8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar)”, nu
înseamnă că a adăugat la lege ci a detaliat, a dezvoltat conținutul noțiunilor
de ore/zile lucrate suplimentar utilizate în cuprinsul prevederilor legii,
organizând practic executarea acestora, în limitele stabilite de art. 108 alin.
(2) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
Totodată, Curtea a
reținut că actele emise pe baza și în executarea unor alte acte normative nu
trebuie să se rezume la o simplă preluare formală a dispozițiilor acestora din
urmă ci trebuie să ofere soluții concrete pentru punerea în executare a
acestora, urmărind însă scopul și spiritul legii.
Mai mult,
dispozițiile pct. 11.5 din O.M.J. nr. 399/2007 reglementează situația specială
a „lucrului în ture” ori, alin. (3) al art. 45 din Legea nr. 293/2004 prevede
că „(3) În cazul în care, pentru anumite categorii profesionale, durata
programului normal de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se
vor aplica aceste dispoziții legale”.
Recursul declarat
în cauză.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
Astfel, reclamantul a
învederat că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile cuprinse
în actele administrative criticate, care instituie un mod de calcul al orelor lucrate
suplimentar, contrar prevederilor actelor normative cu forță juridică
superioară
Considerentele
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
După examinarea
motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va
admite recursul declarat pentru următoarele motive:
Excepția de
nelegalitate dispozițiilor art. 11 pct. 5 din O.M.J. nr. 399/2007 și a
dispozițiilor art. 4 alin. (3) și (4) din Decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007
emisă de D.G.A.N.P. a fost invocată pentru că ar contraveni dispozițiilor Legii
nr. 293/2004 și O.G. nr. 64/2006.
Potrivit art. 16 din
O.G. nr. 64/2006 „pentru orele prestate „pentru orele prestate de funcționarii
publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata
normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte
zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43
din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare”.
Art. 43 din Legea nr.
293/2004 la care face trimitere art. 16 din O.G. nr. 64/2006 are în actuala
reglementare nr. 45 și prevede că: „(1) Durata normală a programului de lucru
este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână. (2) Programul de lucru al
personalului din compartimentele a căror activitate impune prezența în serviciu
mai mult de 8 ore se stabilește de către directorii unităților, în raport cu
necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal. (3)
În cazul în care, pentru anumite categorii profesionale, durata programului
normal de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica
aceste dispoziții legale. (4) Orele prestate de funcționarii publici din
sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru
se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii
suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30
de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna
următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:
a) 75% din salariul
de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;
b) 100% din salariul
de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate
în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate
cu reglementările în vigoare, nu se lucrează”.
În baza acestor texte
a fost emis O.M.J. nr. 399/C/2007 privind aprobarea normelor metodologice de
aplicare a O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale
funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației
penitenciarelor, aprobată prin Legea nr. 462/2006 care la pct. 11.5 prevede că:
„În cazul lucrului în ture, orele prestate peste durata normală a timpului de
lucru, conform pontajului lunar, se vor plăti astfel: a) Total ore lucrate
conform pontaj – total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar; b)
Ore lucrate suplimentar/ 8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar; c)
Primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de
75% din salariul de bază iar diferența până la opt ore se plătește cu un spor
de 100% din salariul de bază. Fracțiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar
se neglijează.”
A fost emisă însă și
Decizia D.G.A.N.P. nr. 307 din 25 ianuarie 2007 privind plata orelor
suplimentare efectuate de către funcționarii publici cu statut special și
personalul civil din sistemul administrației penitenciarelor care la art. 4 alin.
(3) și (4) au următorul conținut: Alin. (3) „În cazul lucrului în ture, numărul
orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului
lunar, se calculează astfel: Total ore lucrate conform pontaj – total ore
lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar; Ore lucrate suplimentar/ 8 ore
pe zi = număr de zile lucrate suplimentar”. Alin. (4) „Primele două ore din
fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de
bază iar diferența până la opt ore se plătește cu un spor de 100% din salariul
de bază. Fracțiunile de zile se neglijează”.
În cadrul procedurii
excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004,
legalitatea unui act administrativ trebuie analizată în funcție de actele normative
cu forță juridică superioară în baza cărora au fost emise în raport cu
principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, principiu
consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr.
24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată.
Instanța de fond a
respins excepțiile de nelegalitate apreciind că acestea sunt conforme cu actele
normative în baza cărora au fost adoptate.
Înalta Curte nu
reține susținerile instanței de fond potrivit cărora prin art. 11 din O.M.J. nr.
399/2007 s-ar stabili un mod de calcul pentru situația specială a lucrului în
ture, pentru determinarea orelor suplimentare, întrucât dacă s-ar aprecia că
organizarea programului de lucru în ture ar reclama o modalitate diferită de
calcul a drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestate peste durata
normală a timpului de lucru, atunci normele metodologice tot trebuie să
respecte dispozițiile legale incidente.
De altfel, chiar în art.
43 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 (actual 45 alin. (3) se prevede că „În
cazul în care pentru anumite categorii profesionale durata programului normale
de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica aceste
dispoziții legale”.
Dacă ar fi existat
dispoziții legale specifice pentru programul de lucru în ture, atunci trebuiau
precizate acele dispoziții pentru a putea verifica dacă normele metodologice de
aplicare sunt conforme acestora, dar pentru că nu au fost indicate astfel de
dispoziții legale specifice, nu se poate aprecia decât că prin O.M.J. nr. 399/2007
trebuiau aprobate normele metodologice de punere în aplicare a art. 453 din
Legea nr. 293/2004, text care nu face nicio referire la lucrul în ture.
Dacă legiuitorul ar
fi dorit să reglementeze în mod diferit plata pentru munca prestată peste
durata normală a timpului de lucru în cazul „lucrului în ture” ar fi putut să o
facă, mai ales că O.G. nr. 64/2006 privea salarizarea și alte drepturi ale
funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației
penitenciarelor.
În lipsa unei
mențiuni exprese în O.G. nr. 64/2006 sau în art. 43 din Legea nr. 293/2006
privind plata pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru în
ture, nici în Normele metodologice sau într-o decizie a D.G.A.N.P. nu se putea
stabili o modalitate diferită decât cea prevăzută de lege.
Cum art. 43 din Legea
nr. 293/2004 nu precizează că vreo fracțiune de zile rezultate ca lucrate
suplimentar s-ar neglija, nici actele administrative de punere în aplicare a
acestei legi nu puteau conține o astfel de reglementare.
Deși instanța de fond
încearcă să demonstreze că nici teza ultimă a textelor a căror nelegalitate a
fost invocată: „Fracțiile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se
neglijează” nu este în afara prevederilor legale, totuși din verificarea
textelor legale care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate
– art. 16 din O.G. nr. 64/2006 și art. 43 alin. (4) din Legea nr. 293/2004,
rezultă că nu există o asemenea prevedere și că prin această reglementare se
ajunge la situația ca o parte din munca prestată peste durata normală a
timpului de lucru să nu poată fi plătită, deși sunt respectate dispozițiile art.
45 alin. (5) din Legea nr. 293/2004 iar scopul legii este acela de a plăti orele
suplimentare.
Pentru că hotărârea
instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs
prevăzut de art. 304 poct.9 C. proc. civ., în baza art. 312 C. proc. civ. și art.
20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentința
atacată în sensul că va admite excepția de nelegalitate și va constata
nelegalitatea dispozițiilor art. 11 pct. 5 din O.M.J. nr. 399/2007 emisă de D.G.A.N.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de B.C. împotriva sentinței nr. 282 din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.
Modifică
sentința atacată în sensul că admite excepția de nelegalitate și, în
consecință:
Constată
nelegalitatea dispozițiilor art. 11 pct. 5 din O.M.J. nr. 399/2007 și a art. 4
din Decizia nr. 307/2007 a D.G.A.N.P.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.