ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 187/2014

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanței de

fond

Prin cererea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Galați sub nr. 5047/233/2011, Comisariatul Județean pentru

Protecția Consumatorilor Galați a chemat în judecată pârâta Banca C.R. solicitând

să se analizeze și să se constate că în conținutul contractelor de credit utilizate

de bancă au fost introduse clauze abuzive, acestea fiind descrise în procesul-verbal

de constatare din 1 martie 2011, să fie obligată banca la modificarea sau excluderea

lor din contract și aplicarea sancțiunilor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 193/2000.

În drept, cererea de chemare

în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 12, art. 13 și art. 16 din Legea

nr. 193/2000.

În aceeași cauză au formulat

cereri de intervenție în interes propriu intervenienții D.E. și D.A.

Prin sentința nr. 9488

din 10 octombrie 2012 a Judecătoriei Galați a fost respinsă excepția prescripției

dreptului de aplicare a sancțiunii contravenționale a amenzii ca neîntemeiată, a

fost admisă în parte sesizarea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor

Galați, au fost admise în parte cererile de intervenție în interes propriu, a fost

menținut procesul-verbal de constatare din 1 martie 2010, s-a constatat că art.

5 și art. 2.10 din condițiile generale de creditare constituie o clauză abuzivă

și că art. 8 lit. a) și lit. f) din contractul de credit bancar reprezintă o clauză

abuzivă, a fost aplicată contravenientei Banca C.R. o amendă contravențională de

600 RON și s-a dispus obligarea acesteia, sub sancțiunea daunelor cominatorii de

50 RON/zi de întârziere, să modifice clauzele constatate ca fiind abuzive și au

fost respinse restul pretențiilor.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Băncii C.R. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul a fost înregistrat

la secția a II-a civilă a Tribunalului Galați, iar prin încheierea din 9

ianuarie 2013 s-a dispus transpunerea cauzei pe rolul secției de contencios administrativ

și fiscal a Tribunalului Galați cu motivarea că litigiul nu este unul comercial

ci de competența instanței de contencios administrativ și fiscal, fiind consecința

sesizării instanței de către A.N.P.C. urmare a procedurii prevăzute de art. 11-13

din Legea nr. 193/2000.

După înregistrarea cauzei

pe rolul Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin încheierea

din 8 februarie 2013 s-a admis excepția de necompetență funcțională a secției de

contencios administrativ și fiscal, a fost transpusă cauza la secția a II-a civilă

a Tribunalului Galați și trimisă la Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal pentru stabilirea secției Tribunalului Galați competentă funcțional.

În motivarea soluției,

secția de contencios administrativ, a reținut că obiectul principal al acțiunii

îl reprezintă verificarea existenței și constatarea clauzelor abuzive ceea ce presupune

competența secției a II-a civilă, iar o eventuală aplicare a sancțiunii reprezintă

un capăt de cerere accesoriu, subsecvent care nu e apt să atragă competența contenciosului

administrativ, ci revine spre judecare instanței competente să soluționeze capătul

de cerere principal, în baza prorogării legale.

fond

Cauza a fost înregistrată

sub nr. 5047/233/2011*/a1 la Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ,

iar prin sentința nr. 12/CC/2013 din 21 februarie 2013 a fost stabilită competența

de soluționare în favoarea Tribunalului Galați, secția a II-a civilă, reținând că

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 trebuie interpretat în sensul că această

completare vizează sancțiunile și procesul-verbal, dar O.G. nr. 2/2001 nu este aplicabilă.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs intervenienții în interes propriu D.A. și D.E.

În recursul declarat de

intervenientul în interes propriu D.A., s-a arătat că litigiul din cererea principală

se circumscrie contenciosului administrativ având în vedere că acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, actele emise de Comisariatul Județean pentru

Protecția Consumatorilor Galați reprezintă acte administrative, iar art. 13 din

lege reglementează, pe lângă răspunderea civilă delictuală și pe cea contravențională,

din moment ce fapta ilicită este sancționată cu o amendă contravențională.

S-a solicitat admiterea

recursului și stabilirea competenței funcționale în favoarea Tribunalului Galați,

secția contencios administrativ și fiscal.

În recursul declarat de

intervenienta în interes propriu D.E., s-a solicitat să se constate ca instanța

de fond competentă să judece în primă instanță cauza a fost chiar instanța care

a judecat în fond cauza, Judecătoria Galați, secția civilă și inadmisibilitatea

conflictului negativ de competență între secția a II-a civilă și secția de contencios

administrativ și fiscal a Tribunalului Galați.

Au fost invocate, în motivele

de recurs, dispozițiile din vechiul C. proc. civ., dar și dispozițiile din noul

C. proc. civ. și dispozițiile Legii nr. 193/2000, astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 76/2012 și O.U.G. nr. 4/2013.

Soluția instanței de recurs

Judecătoria Galați a fost

învestită cu sesizarea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Galați

pentru a se analiza conținutul clauzelor din contractul de credit încheiat de Banca

C.R., clauze descrise într-un proces-verbal de control și aplicare sancțiunilor

prevăzute de art. 16 din Legea nr. 193/2000.

Potrivit art. 8 din Legea

nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți

și consumatori, în forma în vigoare la data sesizării Judecătoriei Galați, „Controlul

respectării dispozițiilor prezentei legi se face de reprezentanții împuterniciți

ai A.N.P.C., precum și de specialiști autorizați ai altor organe ale administrației

publice, potrivit competențelor”, iar art. 11 prevede că „organele de control abilitate

încheie procese-verbale prin care se consemnează faptele constatate cu ocazia verificărilor

făcute, precum și articolele din lege încălcate de comerciant”, iar în art. 12 s-a

prevăzut că „procesul-verbal se transmite, după caz, la judecătoria în a cărei rază

teritorială s-a săvârșit fapta sau în a cărei rază teritorială contravenientul își

are domiciliul sau sediul”.

Art. 13 alin. (1) din

același act normativ prevede că „instanța, în cazul în care constată existența clauzelor

abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art. 16 și dispune,

sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale în măsura în care contractul

rămâne în ființă sau desființarea acelui contract cu daune-interese, după caz”,

iar în alin. (2) „în caz contrar, instanța va anula procesul-verbal întocmit”.

În raport cu aceste prevederi,

nu se contestă competența de soluționare a cauzei în primă instanță a Judecătoriei

Galați.

Curtea de Apel Galați

a avut de soluționat litigiul dintre secția civilă și secția de contencios administrativ

a Tribunalului Galați și s-a stabilit de către această instanță că Tribunalul Galați,

secția civilă, va fi competentă să soluționeze recursul declarat împotriva sentinței

pronunțate de Judecătoria Galați pentru că nu suntem în prezența unui litigiu de

contencios administrativ, iar criticile din recurs sunt nefondate.

Litigiile de contencios

administrativ sunt cele soluționate de instanțele de contencios administrativ competente

potrivit legii organice în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică,

iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act

administrativ, fie din nesoluționarea în termenul legal or din refuzul nejustificat

de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, astfel

cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

Din analiza prevederilor

Legii nr. 193/2000 nu rezultă că aceasta ar fi instituit competența instanței de

contencios administrativ în soluționarea litigiilor ivite în legătură cu aplicarea

acestei legi, iar trimiterea din art. 16 alin. (2) din această lege: „Prevederile

prezentei legi se completează cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic

al contravențiilor, cu excepția art. 27-art. 29” nu poate conduce la concluzia că

instanța de contencios administrativ ar soluționa recursul declarat de părți împotriva

sentinței pronunțate de judecătorie, ci se referă la completarea dispozițiilor Legii

nr. 193/2000, cu dispozițiile legii speciale în materia contravențiilor, având în

vedere că instanța aplică sancțiuni contravenționale fiind aplicabile astfel dispozițiile

din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu excepția dispozițiilor

art. 27-art. 29.

De altfel, capătul principal

de cerere ce urmează a fi analizat de instanța de recurs, cel referitor la constatarea

clauzelor abuzive din contractele de credit, este un capăt de cerere ce poate fi

de competența instanței civile și nu a celei de contencios administrativ și nu s-ar

putea considera competentă instanța de contencios administrativ datorită unei norme

de trimitere, cum este cea reglementată la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000.

Oricum, chiar dacă s-ar

considera că prin art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 se instituie competența

instanței de contencios administrativ la soluționarea recursului, capătul de cerere

privind aplicarea sancțiunii contravenționale este un capăt accesoriu față de cel

principal privind constatarea existenței clauzelor abuzive din contractele de credit,

iar potrivit art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii și incidentale sunt în căderea

instanței competente să judece cererea principală, astfel că secția civilă a tribunalului

trebuia să soluționeze recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie,

potrivit Legii nr. 193/2000.

Referirile din motivele

de recurs invocate de recurentul D.A. în ceea ce privește O.U.G. nr. 4/2013 și Legii

nr. 76/2012 nu au legătură cu soluționarea prezentului litigiu deoarece sesizarea

Judecătoriei Galați s-a făcut anterior modificărilor aduse Legii nr. 193/2000, astfel

că se aplică Legea nr. 193/2000 în forma în vigoare la acel moment, când competența

în primă instanță aparține judecătoriei.

În ceea ce privește criticile

recurentei D.E. privind constatarea inexistenței conflictului de competență, acestea

sunt nefondate.

Curtea de Apel Galați,

secția contencios administrativ și fiscal sesizată de secția de contencios administrativ

și fiscal a Tribunalului Galați pentru că dosarul a fost înaintat acestei secții

de către secția civilă a Tribunalului Galați.

Potrivit art. 30 din Legea

nr. 554/2004, până la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile

se soluționează de secțiile de contencios administrativ ale tribunalelor.

Prin urmare, secțiile

de contencios administrativ ale tribunalelor nu sunt simple componente funcționale

din structura tribunalelor, ci potrivit art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004,

sunt instanța de contencios administrativ cu i competență materială expres consacrată

prin lege organică, respectiv prin art. 10 din același act normativ.

De altfel, și modificările

aduse normelor de procedură civilă prin Legea nr. 134/2010, C. proc. civ. recunosc

existența conflictului de competență chiar între secțiile specializate ale aceleiași

instanțe judecătorești, așa cum prevăd dispozițiile art. 136 alin. (1).

De aceea, în baza

art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse

recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate

de reclamanții D.E. și D.A. împotriva sentinței civile nr. 12/CA/2013 din 21 februarie

2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 ianuarie 2014.