ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul A.V. La apelul nominal lipsesc petentul A.V. și intimații Banca T. SA prin Sucursala Alba-Iulia, D.G. prin Biroul Executorului Judecătoresc "S.F.", Biroul Executorului Judecătoresc "S.F.", G.L.E. și G.L.S. Ministerul Public este reprezentat de procuror D.L. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura de citare este legal îndeplinită. Cererea a fost legal timbrată. Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 5943/107/2013 al Tribunalului Alba, secția civilă, a cărui strămutare se solicită are termen de judecată stabilit la data de 1 aprilie 2014. Totodată, se referă că petentul A.V.
și intimații D.G.L.E., au înaintat prin fax cereri de judecare a cauzei în lipsă, iar intimata Banca T. SA prin Sucursala Alba-Iulia a transmis prin fax, în dimineața ședinței de judecată, o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii documentelor depuse de petent. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra cererii de amânare formulată în cauză, pune concluzii de respingere a acesteia, ca neîntemeiată. Deliberând, Înalta Curte respinge cererea de amânare formulată de intimata Banca T. SA prin Sucursala Alba-Iulia, având în vedere că motivele cererii de strămutare au fost comunicate intimatei și față de specificul cererii de strămutare care, potrivit dispozițiilor procedurale se judecă cu celeritate.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de admitere a cererii de strămutare, pentru motivele invocate. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Respinge cererea formulată de petentul A.V. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 5943/107/2013 al Tribunalului Alba, secția civilă. Fără cale de atac, Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2014. Procesat de GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.