ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1664/2013

Asupra recursurilor penale de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 24/A din 05 februarie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpatul R.N., a fost desființată în parte Sentința penală nr. 78/2012 a Tribunalului Sibiu și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului R.N.; s-a aplicat inculpaților G.I. și A.R. pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen.; s-a aplicat acelorași inculpați pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.

pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen.; s-a majorat cuantumul cheltuielilor judiciare datorate în fond de inculpații R.N. (prin moștenitori legali), G.I. și A.R., la suma de 4.000 RON pentru fiecare; s-a menținut, în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpaților G.I. și A.R., iar în temeiul art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa fiecăruia din cei doi inculpați durata reținerii și arestării preventive din 20 noiembrie 2011 până la 05 februarie 2013. Apelurile inculpaților G.I. și A.R. au fost respinse ca nefondate. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Sentința penală nr. 78/2012, Tribunalul Sibiu a dispus condamnarea inculpaților, astfel: 1. R.N.

și G.I.: - 7 ani și 6 luni închisoare, fiecare, pentru tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., precum și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (parte vătămată S.W.); - 7 ani închisoare fiecare pentru tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) , alin. (2 1 ) lit. a) , b), e) C. pen.; - 7 ani închisoare fiecare, pentru lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) tezele 3, 4, 6 C. pen. (partea vătămată Ș.L.M.); - 7 ani închisoare fiecare, pentru lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) tezele 3, 4 C. pen.

(partea vătămată S.W.). Pedepsele au fost contopite în cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare care a fost sporită la 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. 2. A.R.: - 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată S.W.); - 8 ani închisoare pentru tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) , alin. (2 1 ) lit. a) , b), e) C. pen.

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; - 8 ani închisoare pentru lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) tezele 3, 4, 6 C. pen. (parte vătămată Ș.L.M.); - 8 ani închisoare pentru lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) tezele 3, 4 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.( parte vătămată S.W.). S-a revocat, în temeiul art. 61 C. pen., beneficiul liberării condiționate privind restul de 362 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani, aplicată prin Sentința penală nr. 182/2008 a Judecătoriei Mediaș, rest ce a fost contopit cu fiecare din pedepsele aplicate, în pedepsele cele mai grele. Rezultantele au fost contopite, în temeiul art. 33, 34, 35 C. pen. în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită la 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpaților G.I. și A.R. și măsura obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpatul R.N., iar în temeiul art. 88 C. pen. s-au dedus din pedepsele rezultante perioadele de reținere și arestare preventivă (din 20 noiembrie 2011 la zi pentru G.I. și A.R. și din 19 noiembrie 2011 la 13 martie 2012 pentru R.N.). Inculpații au fost obligați în solidar la plata despăgubirilor civile, astfel: - 585 RON daune materiale și 10.000 RON daune morale pentru partea civilă S.W.; 2.500 RON daune morale pentru partea civilă Ș.L.M., prin reprezentantul legal Ș.D.L.; 3.251,71 RON cu dobânzi și penalități de întârziere până la stingerea debitului pentru partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.

A fost respinsă acțiunea civilă promovată de partea civilă Ș.D.L. Ca stare de fapt, s-a reținut că în 18/19 noiembrie 2011, în baza unei înțelegeri prealabile, cei trei inculpați s-au deplasat între localitățile Sibiu și Poplaca, la saivanul de animale proprietatea părții vătămate Ș.D.L., pentru a fura vaci. Aici, l-au atacat cu bâte pe partea vătămată S.W. (îngrijitorul animalelor), care s-a trezit și a ieșit afară auzind câinii lătrând, după care l-au introdus în încăperea de unde acesta ieșise, au continuat să-l lovească cu picioarele, l-au imobilizat prin legarea membrelor superioare și inferioare și i-au introdus un căluș din pânză, în gură. Întrucât minorul Ș.L.M. (14 ani), fiul proprietarului, s-a trezit din somn, inculpații l-au imobilizat și pe el, legându-i mâinile și picioarele cu frânghie, după care l-au deposedat de telefonul mobil și i-au tras peste cap o plapumă.

În timp ce minorul era lovit și legat, acesta a reușit să-l muște pe inculpatul G.I. de mâna stângă, leziune ce a fost constatată ulterior și confirmată medico-legal și criminalistic. Inculpații au furat de la saivan 4 vaci, pe care le-au dus spre comuna Cristian unde erau așteptați de o autoutilitară. Pe câmp, o vacă a scăpat din lanț și s-a întors la saivan, iar celelalte 3 au fost abandonate de inculpați la scurt timp, realizând că în apropierea locului de îmbarcare erau câteva echipaje de poliție. Părțile vătămate S.W. și Ș.L.M. au reușit să-și desfacă materialele cu care au fost imobilizați, după aproximativ o oră și jumătate de la plecarea inculpaților, deplasându-se la locuința proprietarului animalelor, partea vătămată Ș.L.D.

Partea vătămată S.W. a suferit traumatism toracic, contuzie toracică, fracturi ale arcurilor costale IV și V pneumotorax, leziuni care i-au pus viața în pericol, fiind salvat datorită intervenției chirurgicale. Leziunile au necesitat pentru vindecare 20 - 25 zile termen de îngrijiri medicale. Ambele instanțe au reținut că există probe suficiente în cauză, care dovedesc participarea inculpaților la comiterea infracțiunilor, cu vinovăție. Instanța de control judiciar nu a admis apelul parchetului, în ceea ce privește majorarea pedepselor principale aplicate inculpaților, motivând că acestea au fost corect individualizate, raportat la limitele prevăzute de lege, la persoana fiecărui inculpat și la datele care caracterizează existența acestora.

Concret, s-a arătat că inculpații G.I. și A.R. sunt tineri (25 de ani, respectiv 24 de ani), că inculpatul G.I. nu are antecedente penale, iar inculpatul A.R. a recunoscut comiterea faptelor. De asemenea, s-a mai reținut că, în spiritul art. 52 C. pen., interesul imediat și de perspectivă este recuperarea și reintegrarea socială a inculpaților, iar nu îndepărtarea și izolarea lor din rândul comunității, pe o perioadă mai lungă de timp, care nu se justifică raportat la gradul de pericol social al faptei și al inculpaților. Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și inculpatul G.I., formulând critici de nelegalitate și netemeinicie după cum urmează: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 și 14 C. proc.

pen. învederând faptul că, pe de o parte, instanța de apel a aplicat inculpatului A.R. în mod greșit pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen. pe o durată de 4 ani, în loc de 5 ani iar cuantumul pedepselor cu închisoarea, aplicate inculpaților A.R. și G.I. este netemeinic, fiind prea mic, în raport cu prevederile art. 52 și ale art. 72 C. pen. În temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a Deciziei penale nr. 24/A din 05 februarie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia și a Sentinței penale nr. 78 din 20 iunie 2012 a Tribunalului Sibiu, și rejudecând, să se dispună majorarea cuantumului pedepselor principale aplicate inculpaților G.I.

și A.R. și majorarea la 5 ani a duratei pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. a) teza I C. pen. raportat la art. 65 C. pen. în cazul inculpatului A.R. Recurentul inculpat G.I. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. având în vedere recunoașterea și regretul faptei săvârșite. A solicitat aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. susținând că nu are antecedente penale, are familie și un copil minor în întreținere, este în vârstă de 25 ani și că a absolvit doar patru clase la școala primară. Recursurile sunt nefondate. Analizând decizia penală recurată, actele și lucrările dosarului, prin prisma tuturor criticilor formulate în cauză și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (2), C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivele de recurs formulate sunt neîntemeiate. Referitor la critica formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia vizând aplicarea greșită a pedepsei complementare a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale aplicată inculpatului A.R., Înalta Curte de Casație și Justiție constată și reține următoarele: Prima instanță i-a aplicat inculpatului A.R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a fost admis și inculpatului i-a fost aplicată corect și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului civil prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., reținându-se că aceasta se impune raportat la natura faptelor săvârșite și la ansamblul circumstanțelor ce caracterizează persoana acestui inculpat, care conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală. Dreptul de a alege presupune responsabilitate civică, de care inculpatul nu a dat dovadă, ci dimpotrivă a comis fapte care au adus atingere unor valori fundamentale, ca viața și libertatea persoanei. În conținutul dispozitivului hotărârii atacate se identifică faptul că inculpatul A.R.

are aplicate pedepsele complementare pe durate de timp diferite: 5 ani, în cazul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și 4 ani în cazul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., însă tratarea diferențiată, ca durată, a interdicțiilor impuse inculpatului, contrar susținerilor formulate de procuror, are ca temei legal dispozițiile art. 65 alin. (2) C. pen. potrivit cărora durata acestora este apreciată ca atare de instanța de judecată fiind atributul exclusiv al acesteia. În principiu, decăderile și interdicțiile, aplicate ca pedeapsă complementară, sunt tratate ca un tot unitar, însă interzicerea unor drepturi pe perioade de timp diferite nu constituie o critică pertinentă în contextul împrejurărilor avute în vedere la stabilirea acestora.

Este adevărat că instanța de apel nu a motivat în mod convingător de ce a aplicat pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza I C. pen. pe o perioadă diferită față de cea aplicată de instanța de fond, aspect care a atras formularea acestei critici, însă argumentele acestei dispoziții sunt redate în cele ce urmează. Dreptul interzis de instanța de apel (art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.) este unul electoral, ca și cel interzis de instanța de fond (art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.), iar măsura completează represiunea instituită prin pedeapsa principală pentru aceeași infracțiune (tentativă la omor deosebit de grav). Chiar și în aceste condiții durata poate fi diferită în raport de aprecierea instanței.

Dreptul la vot, garantat atât de Constituția României cât și de art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, nu este un drept absolut, el putând face obiectul unor limitări și restricții, cu respectarea, în fiecare caz în parte, a principiului proporționalității. În cauză inculpații au fost condamnați pentru săvârșirea a trei infracțiuni deosebit de grave, gravitatea infracțiunilor comise relevând faptul că aceștia nu au capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum sunt viața și libertatea oricărei persoane. Dreptul de a alege într-o societate democratică reprezintă una din valorile fundamentale ale omului, însă în contextul în care inculpații nu au capacitatea de a respecta dreptul la viață și dreptul la libertate al unei persoane, se apreciază, în mod rezonabil că aceștia nu sunt în măsură să aprecieze asupra modului în care este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.

Ca atare, în prezenta cauză, Înalta Curte reține că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpaților duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., respectiv, dreptul de a alege - activitate ce presupune responsabilitate civică, motiv pentru care exercițiul acestora în mod corect a fost interzis pe perioada executării pedepsei, precum și ca pedeapsă complementară pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, durată apreciată în contextul celor relevate în precedent. Ca urmare, această critică formulată de Parchet este neîntemeiată întrucât conținutul și durata drepturilor interzise inculpatului A.R.

ca pedeapsă complementară se circumscriu dispozițiilor legale pentru considerentele menționate. Criticile formulate de Parchet sub aspectul individualizării judiciare a cuantumului pedepselor aplicate inculpaților G.I. și A.R., sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente: Instanța de fond și de apel au analizat și evaluat în concret toate criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, iar cuantumul determinat și modalitatea de executare sunt apte să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este precizat în dispozițiile art. 52 C. pen. Contrar susținerilor Ministerului Public instanța a precizat în mod clar că pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav sancțiunea ce se aplică inculpaților este pedeapsa închisorii, menționând că limitele prevăzute de lege sunt închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni, argumentând alegerea acestei sancțiuni.

Din interpretarea dispozițiilor art. 72 C. pen. care reglementează criteriile generale de individualizare a pedepsei rezultă că stabilirea și aplicarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate. În consecință, la dozarea pedepsei, potrivit art. 72 C. pen., nu se poate face abstracție de gradul de pericol social al faptei și de împrejurările concrete în care s-a comis fapta.

Astfel, cei doi inculpați, pe baza unei înțelegeri prealabile, împreună cu inculpatul R.N., pe timp de noapte, G.I. au exercitat acte de lovire, de intensitate ridicată, cu bâtele și picioarele, asupra părții vătămate S.W., pentru a fura vacile pe care le avea în grijă, violențe care au vizat zone anatomice vitale și s-au soldat cu producerea unor leziuni traumatice grave, care au pus în primejdie viața victimei, au imobilizat părțile vătămate Ș.L.M. și S.W., prima fiind un minor de 14 ani (vârstă cunoscută de inculpați) prin legarea membrelor superioare și inferioare cu bucăți de frânghie, pentru a fura bunurile pe care le aveau asupra lor și vite din saivan, privarea de libertate care a depășit substanțial, ca durată, timpul necesar realizării furtului, după care au furat un număr de patru vaci din saivan și telefonul mobil aparținând părții vătămate Ș.L.M.

Este adevărat că faptele comise de inculpații G.I. și A.R. au o încărcătură de periculozitate socială deosebit de sporită, împrejurare care a fost reflectată în cuantumul pedepselor aplicate inculpaților. Este de menționat totuși, că în condițiile concrete, aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat prin privare de libertate ar însemna o interpretare și aplicare trunchiată injustă a prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen., ignorându-se din acest complex proces al individualizării pedepsei persoana fiecărui inculpat și datele care caracterizează existența acestuia. Astfel, în speță, nu s-a făcut abstracție de împrejurarea că inculpații sunt tineri, inculpatul G.I. este în vârstă de 25 de ani, iar inculpatul A.R.

este în vârstă de 24 de ani, inculpatul G.I. nu are antecedente penale iar A.R. a recunoscut comiterea faptelor. Împrejurarea că inculpatul A.R. nu a recunoscut faptele, iar faptele deduse prezentei judecăți au fost comise de către inculpatul A.R. în perioada liberării condiționate, rezultă din datele cauzei, însă aceste împrejurări au fost valorificate de către instanțe în stabilirea cuantumului fiecărei pedepse pentru fiecare inculpat. În raport de împrejurările concrete în care s-au comis faptele, de celelalte date care caracterizează persoana fiecărui inculpat, astfel cum au fost relevate anterior, Înalta Curte apreciază că pedepsele stabilite de instanța de fond și menținute de instanța de apel pentru faptele comise de inculpați răspund imperativelor înscrise în art. 52 C. pen.

Fapta inculpaților este destul de gravă, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, instanța a ținut seama că acțiunea inculpaților a avut impact major asupra psihicului uman, astfel încât resocializarea lor viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme, care să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen. care prevăd că "legea penală apără persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept". Tot astfel, Curtea precizează că raportat la vârsta inculpaților, interesul imediat și de perspectivă, în spiritul art. 52 C. pen., este recuperarea și reintegrarea socială a acestora și nicidecum îndepărtarea și izolarea lor din rândul comunității pe o perioadă de timp care nu se justifică raportat la gradul de pericol social al faptei și al inculpaților.

Așa fiind, Înalta Curte constată că nu se impune nici majorarea și nici reducerea pedepselor aplicate inculpaților G.I. și A.R. Critica invocată de recurentul inculpat G.I. privind omisiunea instanței de fond de a-i face cunoscute beneficiile prevederilor art. 320 1 C. proc. pen. referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției, (critică ce a fost invocată și în calea devolutivă a apelului) este neîntemeiată. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că această critică este neîntemeiată motivat de faptul că instanța a respectat pe deplin prevederile art. 320 1 C. proc. pen. astfel cum rezultă din Încheierea de ședință din 07 martie 2012, Dosar nr. 151/85/2012.

Astfel, la termenul de judecată din 7 martie 2012 instanța de fond i-a întrebat pe inculpați dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc, însă inculpații au declarat că nu doresc să se prevaleze de prevederile art. 320 1 C. proc. pen. Or, în acest context susținerile inculpatului sub acest aspect sunt total nefondate, iar cererea de a i se aplica în actuala fază procesuală, a apelului dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. este inadmisibilă. Este necesar de precizat și faptul că dacă, într-adevăr, ar fi înțeles să beneficieze de procedura reglementată de art. 320 1 C. proc. pen., inculpatul nu ar mai fi formulat critici de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii instanței de fond referitoare la vinovăția sa în săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) , alin. (2 1 ) lit. a) , b) și e) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal (parte vătămată Ș.L.M.) prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) tezele 3, 4, 6 C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal (parte vătămată S.W.) prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) tezele 3, 4 C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. De altfel, abia în fața instanței de recurs inculpatul G.I. a recunoscut săvârșirea faptelor comise așa cum au fost reținute în Rechizitoriu, dovadă fiind și faptul că în recurs nu a mai adus critici cu privire la reținerea vinovăției sale.

Criticile formulate de inculpatul G.I., circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. vizează și cuantumul mare al pedepsei aplicate, precum și necesitatea înlăturării sporului aplicat dar și omisiunea reținerii dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. Așa cum s-a arătat în cele ce preced, faptele comise de inculpatul G.I. au o periculozitate socială sporită, împrejurare care a fost apreciată corespunzător de instanță și reflectată ca atare în cuantumul pedepselor aplicate acestuia. La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-a ținut seama și de faptul că acțiunea inculpaților a avut un impact major asupra psihicului uman, astfel că resocializarea lor viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme, în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen.

care prevăd că legea penală apără persoana, drepturile și libertățile acesteia, precum și întreaga ordine de drept. Așa fiind, cuantumul pedepsei, sporul aplicat sunt temeinice iar reținerea art. 74 lit. a) C. pen. nu se justifică. Văzând dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a obliga pe recurentul intimat inculpat G.I. la plata cheltuielilor ocazionate cu judecarea recursului formulat de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și de inculpatul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 24/A/2013 din 5 februarie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpaților G.I. și A.R., durata reținerii și arestării preventive de la 20 noiembrie 2011 la 16 mai 2013. Obligă recurentul intimat inculpat G.I. la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatului inculpat A.R.

în sumă de 400 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul parte civilă Ș.L.M. în sumă de 150 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2013. Procesat de GGC - NN