ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1664/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1664/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

penale de față;

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 24/A din 05 februarie

2013 a Curții de Apel Alba Iulia au fost admise apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpatul R.N., a fost desființată

în parte Sentința penală nr. 78/2012 a Tribunalului Sibiu și în temeiul art. 11

pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a fost

încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului R.N.; s-a aplicat

inculpaților G.I. și A.R. pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prevăzut

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen.; s-a aplicat acelorași

inculpați pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64

alin. (1) lit. a) teza I C. pen. pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei

principale, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen.; s-a majorat cuantumul

cheltuielilor judiciare datorate în fond de inculpații R.N. (prin moștenitori

legali), G.I. și A.R., la suma de 4.000 RON pentru fiecare; s-a menținut, în

temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., arestarea preventivă a inculpaților G.I. și A.R., iar în temeiul

art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa fiecăruia din cei doi inculpați

durata reținerii și arestării preventive din 20 noiembrie 2011 până la 05

februarie 2013.

Apelurile inculpaților

G.I. și A.R. au fost respinse ca nefondate.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 78/2012, Tribunalul Sibiu a dispus condamnarea inculpaților, astfel:

- 7 ani și 6 luni

închisoare, fiecare, pentru tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de

art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen. și art. 176 alin.

(1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., precum și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,

lit. b) C. pen., în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (parte vătămată S.W.);

- 7 ani închisoare

fiecare pentru tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) , alin.

(2

1

) lit. a) , b), e) C. pen.;

- 7 ani închisoare

fiecare, pentru lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (1), (2)

tezele 3, 4, 6 C. pen. (partea vătămată Ș.L.M.);

- 7 ani închisoare

fiecare, pentru lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (1), (2)

tezele 3, 4 C. pen. (partea vătămată S.W.).

Pedepsele au fost

contopite în cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare care a fost sporită la

8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) C. pen.

2. A.R.:

- 8 ani închisoare și

5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit.

b) C. pen., pentru tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. d)

C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. (parte

vătămată S.W.);

- 8 ani închisoare

pentru tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) , alin. (2

1

)

lit. a) , b), e) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- 8 ani închisoare

pentru lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) tezele 3, 4, 6

C. pen. (parte vătămată Ș.L.M.);

- 8 ani închisoare

pentru lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) tezele 3, 4 C.

pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.( parte vătămată S.W.).

S-a revocat, în

temeiul art. 61 C. pen., beneficiul liberării condiționate privind restul de

362 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani, aplicată prin Sentința penală

nr. 182/2008 a Judecătoriei Mediaș, rest ce a fost contopit cu fiecare din

pedepsele aplicate, în pedepsele cele mai grele.

Rezultantele au fost

contopite, în temeiul art. 33, 34, 35 C. pen. în pedeapsa cea mai grea de 8 ani

închisoare, sporită la 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

S-a menținut starea

de arest a inculpaților G.I. și A.R. și măsura obligării de a nu părăsi țara

luată față de inculpatul R.N., iar în temeiul art. 88 C. pen. s-au dedus din

pedepsele rezultante perioadele de reținere și arestare preventivă (din 20

noiembrie 2011 la zi pentru G.I. și A.R. și din 19 noiembrie 2011 la 13 martie

2012 pentru R.N.).

Inculpații au fost

obligați în solidar la plata despăgubirilor civile, astfel:

- 585 RON daune

materiale și 10.000 RON daune morale pentru partea civilă S.W.; 2.500 RON daune

morale pentru partea civilă Ș.L.M., prin reprezentantul legal Ș.D.L.; 3.251,71

RON cu dobânzi și penalități de întârziere până la stingerea debitului pentru

partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.

A fost respinsă

acțiunea civilă promovată de partea civilă Ș.D.L.

Ca stare de fapt, s-a

reținut că în 18/19 noiembrie 2011, în baza unei înțelegeri prealabile, cei

trei inculpați s-au deplasat între localitățile Sibiu și Poplaca, la saivanul

de animale proprietatea părții vătămate Ș.D.L., pentru a fura vaci.

Aici, l-au atacat cu

bâte pe partea vătămată S.W. (îngrijitorul animalelor), care s-a trezit și a

ieșit afară auzind câinii lătrând, după care l-au introdus în încăperea de unde

acesta ieșise, au continuat să-l lovească cu picioarele, l-au imobilizat prin

legarea membrelor superioare și inferioare și i-au introdus un căluș din pânză,

în gură.

Întrucât minorul

Ș.L.M. (14 ani), fiul proprietarului, s-a trezit din somn, inculpații l-au imobilizat

și pe el, legându-i mâinile și picioarele cu frânghie, după care l-au deposedat

de telefonul mobil și i-au tras peste cap o plapumă. În timp ce minorul era

lovit și legat, acesta a reușit să-l muște pe inculpatul G.I. de mâna stângă,

leziune ce a fost constatată ulterior și confirmată medico-legal și

criminalistic.

Inculpații au furat

de la saivan 4 vaci, pe care le-au dus spre comuna Cristian unde erau așteptați

de o autoutilitară. Pe câmp, o vacă a scăpat din lanț și s-a întors la saivan,

iar celelalte 3 au fost abandonate de inculpați la scurt timp, realizând că în

apropierea locului de îmbarcare erau câteva echipaje de poliție.

Părțile vătămate S.W.

și Ș.L.M. au reușit să-și desfacă materialele cu care au fost imobilizați, după

aproximativ o oră și jumătate de la plecarea inculpaților, deplasându-se la

locuința proprietarului animalelor, partea vătămată Ș.L.D.

Partea vătămată S.W.

a suferit traumatism toracic, contuzie toracică, fracturi ale arcurilor costale

IV și V pneumotorax, leziuni care i-au pus viața în pericol, fiind salvat

datorită intervenției chirurgicale. Leziunile au necesitat pentru vindecare 20

- 25 zile termen de îngrijiri medicale.

Ambele instanțe au

reținut că există probe suficiente în cauză, care dovedesc participarea

inculpaților la comiterea infracțiunilor, cu vinovăție.

Instanța de control

judiciar nu a admis apelul parchetului, în ceea ce privește majorarea

pedepselor principale aplicate inculpaților, motivând că acestea au fost corect

individualizate, raportat la limitele prevăzute de lege, la persoana fiecărui

inculpat și la datele care caracterizează existența acestora. Concret, s-a

arătat că inculpații G.I. și A.R. sunt tineri (25 de ani, respectiv 24 de ani),

că inculpatul G.I. nu are antecedente penale, iar inculpatul A.R. a recunoscut

comiterea faptelor. De asemenea, s-a mai reținut că, în spiritul art. 52 C.

pen., interesul imediat și de perspectivă este recuperarea și reintegrarea

socială a inculpaților, iar nu îndepărtarea și izolarea lor din rândul

comunității, pe o perioadă mai lungă de timp, care nu se justifică raportat la

gradul de pericol social al faptei și al inculpaților.

Împotriva acestei

decizii în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia și inculpatul G.I., formulând critici de nelegalitate și

netemeinicie după cum urmează:

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

și 14 C. proc. pen. învederând faptul că, pe de o

parte, instanța de apel a aplicat inculpatului A.R. în mod greșit pedeapsa

complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C.

pen. pe o durată de 4 ani, în loc de 5 ani iar cuantumul pedepselor cu

închisoarea, aplicate inculpaților A.R. și G.I. este netemeinic, fiind prea

mic, în raport cu prevederile art. 52 și ale art. 72 C. pen.

În temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în

parte a Deciziei penale nr. 24/A din 05 februarie 2013 a Curții de Apel Alba

Iulia și a Sentinței penale nr. 78 din 20 iunie 2012 a Tribunalului Sibiu, și

rejudecând, să se dispună majorarea cuantumului pedepselor principale aplicate

inculpaților G.I. și A.R. și majorarea la 5 ani a duratei pedepsei

complementare prevăzută de art. 64 lit. a) teza I C. pen. raportat la art. 65

C. pen. în cazul inculpatului A.R.

Recurentul inculpat

G.I. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct.

14 C. proc. pen. și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen. având în vedere recunoașterea și regretul faptei săvârșite. A

solicitat aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. susținând că nu are

antecedente penale, are familie și un copil minor în întreținere, este în

vârstă de 25 ani și că a absolvit doar patru clase la școala primară.

Recursurile sunt

nefondate.

Analizând decizia

penală recurată, actele și lucrările dosarului, prin prisma tuturor criticilor

formulate în cauză și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (2), C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

motivele de recurs formulate sunt neîntemeiate.

Referitor la critica

formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia vizând aplicarea

greșită a pedepsei complementare a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64

alin. (1) lit. a) teza I C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei

principale aplicată inculpatului A.R., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată și reține următoarele:

Prima instanță i-a

aplicat inculpatului A.R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o

durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Apelul formulat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a fost admis și inculpatului i-a fost

aplicată corect și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului civil

prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., reținându-se că aceasta

se impune raportat la natura faptelor săvârșite și la ansamblul circumstanțelor

ce caracterizează persoana acestui inculpat, care conduc la concluzia

existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală.

Dreptul de a alege

presupune responsabilitate civică, de care inculpatul nu a dat dovadă, ci

dimpotrivă a comis fapte care au adus atingere unor valori fundamentale, ca

viața și libertatea persoanei.

În conținutul

dispozitivului hotărârii atacate se identifică faptul că inculpatul A.R. are

aplicate pedepsele complementare pe durate de timp diferite: 5 ani, în cazul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și 4

ani în cazul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., însă

tratarea diferențiată, ca durată, a interdicțiilor impuse inculpatului, contrar

susținerilor formulate de procuror, are ca temei legal dispozițiile art. 65

alin. (2) C. pen. potrivit cărora durata acestora este apreciată ca atare de

instanța de judecată fiind atributul exclusiv al acesteia.

În principiu,

decăderile și interdicțiile, aplicate ca pedeapsă complementară, sunt tratate

ca un tot unitar, însă interzicerea unor drepturi pe perioade de timp diferite

nu constituie o critică pertinentă în contextul împrejurărilor avute în vedere

la stabilirea acestora.

Este adevărat că

instanța de apel nu a motivat în mod convingător de ce a aplicat pedeapsa

complementară prevăzută de art. 65 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza I

C. pen. pe o perioadă diferită față de cea aplicată de instanța de fond, aspect

care a atras formularea acestei critici, însă argumentele acestei dispoziții

sunt redate în cele ce urmează.

Dreptul interzis de

instanța de apel (art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.) este unul

electoral, ca și cel interzis de instanța de fond (art. 64 lit. a) teza a II-a

C. pen.), iar măsura completează represiunea instituită prin pedeapsa

principală pentru aceeași infracțiune (tentativă la omor deosebit de grav).

Chiar și în aceste

condiții durata poate fi diferită în raport de aprecierea instanței.

Dreptul la vot,

garantat atât de Constituția României cât și de art. 3 din Protocolul nr. 1 al

Convenției Europene a Drepturilor Omului, nu este un drept absolut, el putând

face obiectul unor limitări și restricții, cu respectarea, în fiecare caz în

parte, a principiului proporționalității.

În cauză inculpații

au fost condamnați pentru săvârșirea a trei infracțiuni deosebit de grave,

gravitatea infracțiunilor comise relevând faptul că aceștia nu au capacitatea

de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum sunt viața și libertatea

oricărei persoane.

Dreptul de a alege

într-o societate democratică reprezintă una din valorile fundamentale ale

omului, însă în contextul în care inculpații nu au capacitatea de a respecta

dreptul la viață și dreptul la libertate al unei persoane, se apreciază, în mod

rezonabil că aceștia nu sunt în măsură să aprecieze asupra modului în care este

guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului

legislativ.

Ca atare, în prezenta

cauză, Înalta Curte reține că natura faptelor săvârșite și ansamblul

circumstanțelor personale ale inculpaților duc la concluzia existenței unei

nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., respectiv, dreptul de a alege - activitate

ce presupune responsabilitate civică, motiv pentru care exercițiul acestora în

mod corect a fost interzis pe perioada executării pedepsei, precum și ca

pedeapsă complementară pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei

principale, durată apreciată în contextul celor relevate în precedent.

Ca urmare, această

critică formulată de Parchet este neîntemeiată întrucât conținutul și durata

drepturilor interzise inculpatului A.R. ca pedeapsă complementară se

circumscriu dispozițiilor legale pentru considerentele menționate.

Criticile formulate

de Parchet sub aspectul individualizării judiciare a cuantumului pedepselor

aplicate inculpaților G.I. și A.R., sunt neîntemeiate pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond și

de apel au analizat și evaluat în concret toate criteriile de individualizare

judiciară a pedepsei, iar cuantumul determinat și modalitatea de executare sunt

apte să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este precizat

în dispozițiile art. 52 C. pen.

Contrar susținerilor

Ministerului Public instanța a precizat în mod clar că pentru comiterea

tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav sancțiunea ce se aplică

inculpaților este pedeapsa închisorii, menționând că limitele prevăzute de lege

sunt închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni, argumentând

alegerea acestei sancțiuni.

Din interpretarea

dispozițiilor art. 72 C. pen. care reglementează criteriile generale de

individualizare a pedepsei rezultă că stabilirea și aplicarea pedepsei nu este

un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui

examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și

criterii precis determinate.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

În consecință, la

dozarea pedepsei, potrivit art. 72 C. pen., nu se poate face abstracție de

gradul de pericol social al faptei și de împrejurările concrete în care s-a

comis fapta. Astfel, cei doi inculpați, pe baza unei înțelegeri prealabile,

împreună cu inculpatul R.N., pe timp de noapte, G.I. au exercitat acte de

lovire, de intensitate ridicată, cu bâtele și picioarele, asupra părții

vătămate S.W., pentru a fura vacile pe care le avea în grijă, violențe care au

vizat zone anatomice vitale și s-au soldat cu producerea unor leziuni

traumatice grave, care au pus în primejdie viața victimei, au imobilizat

părțile vătămate Ș.L.M. și S.W., prima fiind un minor de 14 ani (vârstă

cunoscută de inculpați) prin legarea membrelor superioare și inferioare cu

bucăți de frânghie, pentru a fura bunurile pe care le aveau asupra lor și vite

din saivan, privarea de libertate care a depășit substanțial, ca durată, timpul

necesar realizării furtului, după care au furat un număr de patru vaci din

saivan și telefonul mobil aparținând părții vătămate Ș.L.M.

Este adevărat că

faptele comise de inculpații G.I. și A.R. au o încărcătură de periculozitate

socială deosebit de sporită, împrejurare care a fost reflectată în cuantumul

pedepselor aplicate inculpaților. Este de menționat totuși, că în condițiile

concrete, aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat prin privare de

libertate ar însemna o interpretare și aplicare trunchiată injustă a

prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen., ignorându-se din acest complex proces

al individualizării pedepsei persoana fiecărui inculpat și datele care

caracterizează existența acestuia.

Astfel, în speță, nu

s-a făcut abstracție de împrejurarea că inculpații sunt tineri, inculpatul G.I.

este în vârstă de 25 de ani, iar inculpatul A.R. este în vârstă de 24 de ani,

inculpatul G.I. nu are antecedente penale iar A.R. a recunoscut comiterea

faptelor.

Împrejurarea că

inculpatul A.R. nu a recunoscut faptele, iar faptele deduse prezentei judecăți

au fost comise de către inculpatul A.R. în perioada liberării condiționate,

rezultă din datele cauzei, însă aceste împrejurări au fost valorificate de

către instanțe în stabilirea cuantumului fiecărei pedepse pentru fiecare

inculpat.

În raport de

împrejurările concrete în care s-au comis faptele, de celelalte date care

caracterizează persoana fiecărui inculpat, astfel cum au fost relevate

anterior, Înalta Curte apreciază că pedepsele stabilite de instanța de fond și

menținute de instanța de apel pentru faptele comise de inculpați răspund

imperativelor înscrise în art. 52 C. pen.

Fapta inculpaților

este destul de gravă, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului

penal, instanța a ținut seama că acțiunea inculpaților a avut impact major

asupra psihicului uman, astfel încât resocializarea lor viitoare pozitivă nu

este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme, care să fie în deplin

acord cu dispozițiile art. 1 C. pen. care prevăd că "legea penală apără

persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga

ordine de drept".

Tot astfel, Curtea

precizează că raportat la vârsta inculpaților, interesul imediat și de

perspectivă, în spiritul art. 52 C. pen., este recuperarea și reintegrarea

socială a acestora și nicidecum îndepărtarea și izolarea lor din rândul

comunității pe o perioadă de timp care nu se justifică raportat la gradul de

pericol social al faptei și al inculpaților.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că nu se impune nici majorarea și nici reducerea pedepselor

aplicate inculpaților G.I. și A.R.

Critica invocată de

recurentul inculpat G.I. privind omisiunea instanței de fond de a-i face

cunoscute beneficiile prevederilor art. 320

1

C. proc. pen.

referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției, (critică ce a fost

invocată și în calea devolutivă a apelului) este neîntemeiată.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că această

critică este neîntemeiată motivat de faptul că instanța a respectat pe deplin

prevederile art. 320

1

C. proc. pen. astfel cum rezultă din

Încheierea de ședință din 07 martie 2012, Dosar nr. 151/85/2012.

Astfel, la termenul

de judecată din 7 martie 2012 instanța de fond i-a întrebat pe inculpați dacă

solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc, însă inculpații au declarat

că nu doresc să se prevaleze de prevederile art. 320

1

C. proc. pen.

Or, în acest context

susținerile inculpatului sub acest aspect sunt total nefondate, iar cererea de

a i se aplica în actuala fază procesuală, a apelului dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. este inadmisibilă.

Este necesar de

precizat și faptul că dacă, într-adevăr, ar fi înțeles să beneficieze de

procedura reglementată de art. 320

1

C. proc. pen., inculpatul nu ar

mai fi formulat critici de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii instanței

de fond referitoare la vinovăția sa în săvârșirea infracțiunilor de tentativă

la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat

la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu

aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), (2)

lit. b) , alin. (2

1

) lit. a) , b) și e) C. pen., lipsire de

libertate în mod ilegal (parte vătămată Ș.L.M.) prevăzută de art. 189 alin.

(1), (2) tezele 3, 4, 6 C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal (parte

vătămată S.W.) prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) tezele 3, 4 C. pen., toate

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

De altfel, abia în

fața instanței de recurs inculpatul G.I. a recunoscut săvârșirea faptelor

comise așa cum au fost reținute în Rechizitoriu, dovadă fiind și faptul că în

recurs nu a mai adus critici cu privire la reținerea vinovăției sale.

Criticile formulate

de inculpatul G.I., circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. vizează și cuantumul mare al pedepsei aplicate,

precum și necesitatea înlăturării sporului aplicat dar și omisiunea reținerii

dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen.

Așa cum s-a arătat în

cele ce preced, faptele comise de inculpatul G.I. au o periculozitate socială

sporită, împrejurare care a fost apreciată corespunzător de instanță și

reflectată ca atare în cuantumul pedepselor aplicate acestuia.

La individualizarea

pedepsei aplicată inculpatului s-a ținut seama și de faptul că acțiunea

inculpaților a avut un impact major asupra psihicului uman, astfel că

resocializarea lor viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei

pedepse ferme, în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen. care prevăd că

legea penală apără persoana, drepturile și libertățile acesteia, precum și

întreaga ordine de drept.

Așa fiind, cuantumul

pedepsei, sporul aplicat sunt temeinice iar reținerea art. 74 lit. a) C. pen.

nu se justifică.

Văzând dispozițiile

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge ca

nefondate recursurile declarate în cauză.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a obliga pe recurentul

intimat inculpat G.I. la plata cheltuielilor ocazionate cu judecarea recursului

formulat de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba

Iulia și de inculpatul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 24/A/2013 din 5

februarie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpaților G.I. și A.R., durata reținerii și arestării preventive de

la 20 noiembrie 2011 la 16 mai 2013.

Obligă recurentul

intimat inculpat G.I. la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatului inculpat A.R. în sumă de

400 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul parte civilă Ș.L.M. în sumă

de 150 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 mai 2013.

Procesat

de GGC - NN