ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra
cauzei de față, constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 19 alin.
(2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.
71/2011, începând cu data de 01 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și
Justiție este organizată în 4 secții: secția I civilă, secția a II-a civilă, secția
penală și secția de contencios administrativ și fiscal, 4 complete de 5
judecători și secțiile unite, cu competență proprie.
În
lipsa unor norme de competență materială (care nu se
confundă cu normele de organizare judiciară) prin care să se statueze în sensul
că doar anumite categorii de cauze ar fi date în competența uneia dintre
secțiile civile care funcționează la nivelul aceleiași instanțe, sintagma „cu
competență proprie” prevăzută de dispoziția legală menționată distinge, în mod
evident, între competențele proprii și comune ale celor două secții civile și
competențele celorlalte secții ale instanței supreme, precum și competența
completelor de 5 judecători.
Alocarea unor competențe specializate,
distinct de competențele comune, completelor de judecată ce funcționează la
nivelul celor două secții civile începând cu data de 01 octombrie 2011 și până
la 01 ianuarie 2012 (termen prelungit succesiv până la data de 13 aprilie 2012
și mai apoi, pentru viitor, fără termen) s-a realizat prin hotărârea nr. 10 din
22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
Potrivit dispozițiilor acestei
hotărâri, acțiunea în răspundere contractuală este în competența completelor
specializate în această materie de drept, ce funcționează la nivelul secției a
II-a civile.
Or, în speță, se constată că acțiunea
dedusă judecății este o acțiune ce își are izvorul în nerespectarea, de către
unele dintre părțile contractante, a obligațiilor asumate prin protocolul de
asociere nr. 118 din 15 aprilie 2008, astfel că se circumscrie competențelor
specializate, alocate exclusiv completelor de judecată ale secției a II-a
civilă.
În atare situație, competența
funcțională de soluționare a recursului revine secției a II-a civilă, în raport
de prevederile hotărârii nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de
conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Așa fiind, dosarul urmează a fi scos
de pe rolul secției I civilă și trimis, spre competentă soluționare secției a
II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Scoate cauza de pe rol și o trimite
spre competentă soluționare secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,
12 februarie 2014.