ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 915/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 915/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra recursului, din

examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată sub nr. 530/118/2012 pe rolul Tribunalului Constanța,

astfel cum a fost precizată, reclamanta CN A.P.M.C. SA a solicitat în

contradictoriu cu pârâtele F.N.S.P. Constanța și C.S.P. Constanța în principal

constatarea nulității absolute a Protocolului din 2001 pentru lipsa

consimțământului său la încheierea acestui act, iar în subsidiar constatarea

încetării raporturilor locative izvorâte din Protocol, ca urmare a denunțării

unilaterale conform art. 1573 C. civ. Drept consecință a admiterii capătului

principal sau capătului subsidiar de cerere, reclamanta a solicitat evacuarea

pârâtei A.S.P. Constanța (fila 17 din cererea introductivă).

Prin sentința civilă nr. 2622 din 10

septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost respinsă excepția

necompetentei funcționale a secției a II a civilă, invocată de reclamanta CN A.P.M.C.

SA. A fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtele F.N.S.P.

Constanța și a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea, astfel cum a fost

precizată, formulată de reclamanta CN A.P.M.C. SA, în contradictoriu cu

pârâtele F.N.S.P. Constanța și C.S.P. Constanța.

În motivarea hotărârii, prima

instanță, analizând cu prioritate excepția necompetenței funcționale a secției

a ll-a civilă, invocată de reclamanta CN A.P.M.C. SA, a reținut, în esență, că

raportul juridic dedus judecății este de natură contractuală fundamentat pe

existența Protocolului din 2001 încheiat între reclamanta CN A.P.M.C. SA și

pârâta F.N.S.P. Constanța, raport juridic legat între un profesionist și un alt

subiect de drept.

Având în vedere că toate drepturile și

obligațiile izvorând din Protocolul încheiat în cauză sunt în strânsă legătură

cu patrimoniul unui profesionist, s-a apreciat că litigiul este de competența

Secției a ll-a civilă, care are în compunere complete specializate în litigii

cu profesioniști, conform Hotărârii C.S.M. nr. 750/2011, emisă în aplicarea

dispozițiilor art. 226 din Legea nr. 71/2011, sens în care excepția

necompetenței funcționale a secției a ll-a civilă, a Tribunalului Constanța, a

fost respinsă.

În ce privește excepția

inadmisibilității capătului principal și subsidiar de cerere pentru lipsa

concilierii prealabile conform art. 720

1

C. proc. civ. s-a reținut

că în cauză, Protocolul din 2001 are un conținut evaluabil pecuniar raportat la

dispozițiile prevăzute de pct. 2, 3 enunțate anterior, astfel că devin

incidente prevederile art. 2 alin. (11) din Legea nr. 146/1997. Pe cale de

consecință, cererea principală de constatare a nulității absolute a Protocolului

din 2001 și cea subsidiară de constatare a încetării raporturilor locative

izvorâte din Protocol, ca urmare a denunțării unilaterale sunt evaluabile în

bani.

Prima instanța a arătat că potrivit

dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ. în procesele și cererile

dintre profesioniști evaluabile în bani și derivate din raporturi contractuale,

reclamantul este obligat în prealabil să încerce concilierea directă potrivit

modalităților și în termenele prevăzute în text, din conținutul acesteia

rezultând caracterul imperativ al concilierii.

S-a reținut că realizarea concilierii

directe cu cealaltă parte trebuie să fie efectivă, ceea ce presupune atât

trimiterea convocării și confirmarea de primire de cealaltă parte, cât și

comunicarea pretențiilor și atașarea dovezilor pe care se sprijină, cu

respectarea dispozițiilor alin. (2) și alin. (5) ale art. 720

1

C.

proc. civ.

Din înscrisurile depuse de reclamantă

s-a apreciat că nu rezultă îndeplinirea acestor formalități, motiv pentru care

instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de

pârâtele F.N.S.P. Constanța și C.S.P. Constanța și, dat fiind caracterul de

accesorialitate a capătului de cerere privind evacuarea pârâtei A.S.P.

Constanța, a respins ca inadmisibilă acțiunea astfel cum a fost precizată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta

CN A.P.M.C. SA a declarat apel, criticând hotărârea atacată ca fiind nelegală

și netemeinică, motivat de faptul că instanța de fond a soluționat în mod

incorect și nelegal excepția inadmisibilității.

Prin Decizia civilă nr. 186 din 19

decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal a fost respins, ca nefundat apelul

declarat de reclamanta CN A.P.M.C. SA.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar având în vedere și considerentele Deciziei nr. 32/09 iunie 2008

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul

legii privind evaluarea în bani a unor litigii civile și comerciale, a reținut,

în esență, că în mod corect prima instanță a apreciat că obiectul cererii

deduse judecății este evaluabil în bani, având în vedere pct. 2 și 3 asupra

cărora părțile au convenit prin încheierea Protocolului a cărui nulitate

absolută se solicită a se constata.

Prin urmare, în condițiile în care

reclamanta nu a fost în măsură să facă dovada parcurgerii procedurii prealabile

prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., s-a apreciat că în mod legal

s-a dispus respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În termen legal, împotriva hotărârii

instanței de apel, reclamanta CN A.P.M.C. SA a declarat recurs, invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivare, recurenta-reclamantă

susține, în esență, că procedura concilierii directe, întemeiată pe

dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. nu era obligatorie în prezenta

speță.

Apreciază că în cadrul procedurii este

mai puțin importantă calitatea de comercianți a părților, cu atât mai mult cu

cât practica judiciară este majoritară în a susține că, atunci când capătul de

cerere principal este neevaluabil în bani, reclamantul nu este obligat să facă

dovada încercării de conciliere.

În acest context, arată că primul

capăt de cerere al acțiunii introductive vizează constatarea nulității absolute

a Protocolului din 14 august 2001, capăt neevaluabil în bani.

Totodată, susține recurenta, în

considerarea calității de comercianți a părților trebuie reținut faptul că

reclamanta este o societate de stat, al cărei scop principal este desfășurarea

unei activități de interes național, în timp ce intimatele sunt persoane

juridice fără scop lucrativ, înființate de angajați ai recurentei și

desfășurându-și activitatea în beneficiul intereselor acestora din urmă.

Arată că Protocolul încheiat la data

de 14 august 2001 are caracterul unui contract de comodat, deci a unui contract

unilateral, dezinteresat, efectuat de recurentă în beneficiul intimatelor.

Prin urmare, dreptul locativ pe care

pârâtele îl invocă rezultă dintr-o convenție (Protocolul din 14 august 2001)

ale cărei efecte erau suspendate prin Actul adițional încheiat la data de 30

ianuarie 2007, această suspendare producându-și efectele și în prezent.

Analizând decizia atacată în raport de

criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de

drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru

considerentele care succed:

Problema de drept care se pune în

prezenta cauză nu este cea a caracterului patrimonial/nepatrimonial al

litigiului, întrucât s-a reținut în mod corect că obiectul cererii deduse

judecății este evaluabil în bani, având în vedere pct. 2 și 3 asupra cărora

părțile au convenit prin încheierea Protocolului a cărui nulitatea absolută se

solicită a se constata, raportat la considerentele Deciziei nr. 32 din 09 iunie

2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul

legii privind evaluarea în bani a unor litigii civile și comerciale, ținând

cont de precizarea reclamantei cu privire la cererea de chemare în judecată

prin care a arătat că înțelege să evalueze obiectul acțiunii la suma de 515.000

lei, în raport de care, prima instanță a stabilit în sarcina reclamantei

obligația de a timbra la valoare, obligație pe care aceasta a înțeles să și-o

îndeplinească (fila 89 dosar de fond).

Problema de drept o reprezintă, în

cauză, aplicarea corectă a prevederilor art. 720

1

C. proc. civ.

Față de multitudinea de probleme pe

care o ridică aplicarea art. 720

1

C. proc. civ., este importantă

interpretarea corectă a dispozițiilor acestuia, cât mai apropiată de voința

legiuitorului.

În interpretarea acestui articol,

opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că scopul art. 720

1

C. proc. civ. este de a simplifica și degreva judecățile cu obiect pretenții

bănești, iar această interpretare este în deplin acord cu opinia Curții

Constituționale care a reținut că art. 720

1

instituie o procedură

extrajudiciară care să ofere părților posibilitatea de a se înțelege asupra

eventualelor pretenții ale reclamantului fără implicarea autorității judecătorești

competente.

Prin instituirea procedurii

concilierii prealabile legiuitorul a urmărit soluționarea rapidă a

neînțelegerilor dintre comercianți fără a apela la procedura judiciară mai

complexă și mai lentă și degrevarea activității instanțelor judecătorești.

Potrivit art. 720 C. proc. civ., în

procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de

introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul va încerca soluționarea

litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.

Convocarea la conciliere nu trebuie

realizată ca simplă formalitate, ci cu scopul încercării efective de

soluționare a unei dispute legale pe cale amiabilă, tot așa, excepția nu poate

fi invocată în mod formal, pentru neîndeplinirea unei simple formalități, ci

doar în raport de posibilitatea efectivă de soluționare amiabilă a litigiului

și de o eventuală vătămare produsă prin inexistența acestei posibilități.

Or, posibilitatea soluționării

amiabile a litigiului a existat în tot timpul scurs de la data sesizării

instanței de judecată și până la data invocării excepției în discuție.

În considerarea principiilor

certitudinii, al siguranței juridice ce impune respectarea practicii judiciare

unitare stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție se reține și faptul că

aceasta a decis în sensul că, nerespectarea unora dintre prevederile art. 720

1

C. proc. civ. nu atrage automat nulitatea procedurii prealabile decât în

condițiile probării vătămării.

În speță, referitor strict la o

pretinsă vătămare, pârâtele nu au dovedit nicicând o astfel de vătămare produsă

fie prin pretinsa neefectuare a procedurii, fie prin efectuarea acesteia

ulterior introducerii cererii introductive.

În considerarea atitudinii

reclamantei, care, față de apărările formulate pe fondul cauzei de către

pârâte, nu a renunțat la acțiune, rezultând că părțile se situează pe poziții

ireconciliabile, Înalta Curte apreciază că soluționarea amiabilă a litigiului,

în mod evident, nu este posibilă.

De altfel, reprezentanta reclamantei

la termenul din 14 martie 2012 a solicitat amânarea judecării cauzei arătând că

există posibilitatea soluționării litigiului pe cale amiabilă, solicitare

asupra căreia reprezentata pârâtelor nu s-a opus (fila 91 dosar fond), însă,

soluționarea amiabilă a litigiului, în mod evident, nu a fost posibilă.

Pârâtele nu invocă excepția lipsei

concilierii directe pentru a contracara acțiunea reclamantei, în sensul că ar

înțelege să rezolve litigiul pe cale amiabilă, ci încearcă a denatura scopul

prevederilor de la finalitatea urmărită de legiuitor.

Scopul concilierii prealabile vizează

preîntâmpinarea unui litigiu între părți, al evitării unor costuri suplimentare

constând în cheltuieli de judecată, odată declarat procesul pârâta având

posibilitatea achiesării la pretențiile reclamantei în condițiile art. 275 C.

proc. civ. sau al soluționării pe cale amiabilă a litigiului oricând în cursul

judecății.

În aceste condiții, opunerea unei

excepții vizând lipsa concilierii directe, întemeiată pe dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., cu scopul evident de a întârzia acționarea în instanță,

constituie un abuz procesual.

Textul legal menționat nu poate fi

aplicat rigid, efectuarea procedurii de conciliere prealabilă introducerii

cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.

nu este o cerință imperativă a legii, textul de lege neavând precizată vreo

sancțiune în acest sens, iar acțiunea nefiind în toate cazurile sancționată cu

respingerea cererii de chemare în judecată.

Nu există în speță nicio rațiune

rezonabilă pentru a se reține că este imperios necesară parcurgerea procedurii

prealabile a concilierii de vreme ce părțile și-au făcut deja cunoscute

pretențiile una alteia, și-au exprimat punctele de vedere cu privire la acestea

pe parcursul derulării procesului.

A admite în sens contrar, înseamnă a

abandona litigiul, a forța părțile să urmeze o procedură necontencioasă

extraprocesuală fără nicio finalitate practică cu importante consecințe însă pe

terenul asigurării echității procedurii și a respectării termenului rezonabil

de soluționare a pricinilor.

Așa fiind, în speță, apărarea

întemeiată pe nerespectarea procedurii prealabile prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ. este formală și are drept scop unic paralizarea dreptului de

creanță al reclamantei prin prescripție, ambele instanțe apreciind în mod

greșit că acțiunea reclamantei este inadmisibilă.

Soluția instanțelor de fond este

extrem de drastică pentru neîndeplinirea procedurii prealabile în situațiile

anterior descrise și nu are nicio înrâurire asupra ordinii de drept procesual,

care să facă de plano rejectabil demersul judiciar, instanțele dând o

interpretare excesiv de rigidă prevederilor art. 720

1

C. proc. civ.

De altfel, soluția dată asupra

acțiunii este nelegală și din perspectiva faptului că neîndeplinirea procedurii

prealabile instituită de art. 720

1

C. proc. civ. nu este respingerea

cererii că inadmisibilă, deoarece cerința impusă de art. 720

1

C.

proc. civ. nu este o condiție de admisibilitate, care să țină de întrunirea sau

nu a cerințelor pe care trebuie să le cumuleze conținutul cererii introductive,

ca atare, fiind un fine de neprimire, primirea cererii se face sub rezerva

complinirii lipsurilor în condițiile art. 114 cu referire la art. 720

1

alin. (5) C. proc. civ.

Cum procedura prealabilă instituită de

art. 720

1

are ca obiect o eventuală rezolvare amiabilă a litigiului,

neavând un caracter jurisdicțional, în speță nici soluția respingerii ca

prematură a cererii nu este oportună, acesta deoarece, astfel cum s-a arătat

anterior, odată primită cererea și exprimată poziția de nerecunoaștere a

pretențiilor de către pârâte, scopul reglementării art. 720

1

C.

proc. civ., de soluționare cu celeritate a cauzei și de degrevare a volumului

de activitate al instanței este evident că nu mai poate fi realizat prin

trimiterea părților să-și rezolve amiabil litigiul.

În consecință, pentru toate

considerentele reținute, în raport de circumstanțele concrete ale speței de

față, având în vedere că litigiul a fost soluționat pe excepție fără a intra în

cercetarea fondului, Înalta Curte, cu aplicarea art. 312 C. proc. civ., va

admite recursul, va modifica decizia recurată, în sensul că va admite apelul

declarat de reclamanta CN A.P.M.C SA împotriva sentinței civile nr. 2622 din 10

septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, va anula sentința apelată

și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

CN A.P.M.C. SA împotriva Deciziei civile nr. 186 din 19 decembrie 2012,

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal. Modifică hotărârea atacată, în sensul că admite apelul

declarat de reclamanta CN A.P.M.C. SA împotriva sentinței civile nr. 2622 din

10 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța. Anulează sentința

apelată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

10 martie 2014.