ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 915/2014

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 530/118/2012 pe rolul Tribunalului Constanța, astfel cum a fost precizată, reclamanta CN A.P.M.C. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtele F.N.S.P. Constanța și C.S.P. Constanța în principal constatarea nulității absolute a Protocolului din 2001 pentru lipsa consimțământului său la încheierea acestui act, iar în subsidiar constatarea încetării raporturilor locative izvorâte din Protocol, ca urmare a denunțării unilaterale conform art. 1573 C. civ. Drept consecință a admiterii capătului principal sau capătului subsidiar de cerere, reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei A.S.P.

Constanța (fila 17 din cererea introductivă). Prin sentința civilă nr. 2622 din 10 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost respinsă excepția necompetentei funcționale a secției a II a civilă, invocată de reclamanta CN A.P.M.C. SA. A fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtele F.N.S.P. Constanța și a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta CN A.P.M.C. SA, în contradictoriu cu pârâtele F.N.S.P. Constanța și C.S.P. Constanța. În motivarea hotărârii, prima instanță, analizând cu prioritate excepția necompetenței funcționale a secției a ll-a civilă, invocată de reclamanta CN A.P.M.C. SA, a reținut, în esență, că raportul juridic dedus judecății este de natură contractuală fundamentat pe existența Protocolului din 2001 încheiat între reclamanta CN A.P.M.C.

SA și pârâta F.N.S.P. Constanța, raport juridic legat între un profesionist și un alt subiect de drept. Având în vedere că toate drepturile și obligațiile izvorând din Protocolul încheiat în cauză sunt în strânsă legătură cu patrimoniul unui profesionist, s-a apreciat că litigiul este de competența Secției a ll-a civilă, care are în compunere complete specializate în litigii cu profesioniști, conform Hotărârii C.S.M. nr. 750/2011, emisă în aplicarea dispozițiilor art. 226 din Legea nr. 71/2011, sens în care excepția necompetenței funcționale a secției a ll-a civilă, a Tribunalului Constanța, a fost respinsă. În ce privește excepția inadmisibilității capătului principal și subsidiar de cerere pentru lipsa concilierii prealabile conform art. 720 1 C. proc.

civ. s-a reținut că în cauză, Protocolul din 2001 are un conținut evaluabil pecuniar raportat la dispozițiile prevăzute de pct. 2, 3 enunțate anterior, astfel că devin incidente prevederile art. 2 alin. (11) din Legea nr. 146/1997. Pe cale de consecință, cererea principală de constatare a nulității absolute a Protocolului din 2001 și cea subsidiară de constatare a încetării raporturilor locative izvorâte din Protocol, ca urmare a denunțării unilaterale sunt evaluabile în bani. Prima instanța a arătat că potrivit dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. în procesele și cererile dintre profesioniști evaluabile în bani și derivate din raporturi contractuale, reclamantul este obligat în prealabil să încerce concilierea directă potrivit modalităților și în termenele prevăzute în text, din conținutul acesteia rezultând caracterul imperativ al concilierii.

S-a reținut că realizarea concilierii directe cu cealaltă parte trebuie să fie efectivă, ceea ce presupune atât trimiterea convocării și confirmarea de primire de cealaltă parte, cât și comunicarea pretențiilor și atașarea dovezilor pe care se sprijină, cu respectarea dispozițiilor alin. (2) și alin. (5) ale art. 720 1 C. proc. civ. Din înscrisurile depuse de reclamantă s-a apreciat că nu rezultă îndeplinirea acestor formalități, motiv pentru care instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtele F.N.S.P. Constanța și C.S.P. Constanța și, dat fiind caracterul de accesorialitate a capătului de cerere privind evacuarea pârâtei A.S.P. Constanța, a respins ca inadmisibilă acțiunea astfel cum a fost precizată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta CN A.P.M.C. SA a declarat apel, criticând hotărârea atacată ca fiind nelegală și netemeinică, motivat de faptul că instanța de fond a soluționat în mod incorect și nelegal excepția inadmisibilității. Prin Decizia civilă nr. 186 din 19 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins, ca nefundat apelul declarat de reclamanta CN A.P.M.C. SA.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar având în vedere și considerentele Deciziei nr. 32/09 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii privind evaluarea în bani a unor litigii civile și comerciale, a reținut, în esență, că în mod corect prima instanță a apreciat că obiectul cererii deduse judecății este evaluabil în bani, având în vedere pct. 2 și 3 asupra cărora părțile au convenit prin încheierea Protocolului a cărui nulitate absolută se solicită a se constata. Prin urmare, în condițiile în care reclamanta nu a fost în măsură să facă dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., s-a apreciat că în mod legal s-a dispus respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În termen legal, împotriva hotărârii instanței de apel, reclamanta CN A.P.M.C. SA a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivare, recurenta-reclamantă susține, în esență, că procedura concilierii directe, întemeiată pe dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. nu era obligatorie în prezenta speță. Apreciază că în cadrul procedurii este mai puțin importantă calitatea de comercianți a părților, cu atât mai mult cu cât practica judiciară este majoritară în a susține că, atunci când capătul de cerere principal este neevaluabil în bani, reclamantul nu este obligat să facă dovada încercării de conciliere. În acest context, arată că primul capăt de cerere al acțiunii introductive vizează constatarea nulității absolute a Protocolului din 14 august 2001, capăt neevaluabil în bani.

Totodată, susține recurenta, în considerarea calității de comercianți a părților trebuie reținut faptul că reclamanta este o societate de stat, al cărei scop principal este desfășurarea unei activități de interes național, în timp ce intimatele sunt persoane juridice fără scop lucrativ, înființate de angajați ai recurentei și desfășurându-și activitatea în beneficiul intereselor acestora din urmă. Arată că Protocolul încheiat la data de 14 august 2001 are caracterul unui contract de comodat, deci a unui contract unilateral, dezinteresat, efectuat de recurentă în beneficiul intimatelor. Prin urmare, dreptul locativ pe care pârâtele îl invocă rezultă dintr-o convenție (Protocolul din 14 august 2001) ale cărei efecte erau suspendate prin Actul adițional încheiat la data de 30 ianuarie 2007, această suspendare producându-și efectele și în prezent.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care succed: Problema de drept care se pune în prezenta cauză nu este cea a caracterului patrimonial/nepatrimonial al litigiului, întrucât s-a reținut în mod corect că obiectul cererii deduse judecății este evaluabil în bani, având în vedere pct. 2 și 3 asupra cărora părțile au convenit prin încheierea Protocolului a cărui nulitatea absolută se solicită a se constata, raportat la considerentele Deciziei nr. 32 din 09 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii privind evaluarea în bani a unor litigii civile și comerciale, ținând cont de precizarea reclamantei cu privire la cererea de chemare în judecată prin care a arătat că înțelege să evalueze obiectul acțiunii la suma de 515.000 lei, în raport de care, prima instanță a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a timbra la valoare, obligație pe care aceasta a înțeles să și-o îndeplinească (fila 89 dosar de fond).

Problema de drept o reprezintă, în cauză, aplicarea corectă a prevederilor art. 720 1 C. proc. civ. Față de multitudinea de probleme pe care o ridică aplicarea art. 720 1 C. proc. civ., este importantă interpretarea corectă a dispozițiilor acestuia, cât mai apropiată de voința legiuitorului. În interpretarea acestui articol, opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că scopul art. 720 1 C. proc. civ. este de a simplifica și degreva judecățile cu obiect pretenții bănești, iar această interpretare este în deplin acord cu opinia Curții Constituționale care a reținut că art. 720 1 instituie o procedură extrajudiciară care să ofere părților posibilitatea de a se înțelege asupra eventualelor pretenții ale reclamantului fără implicarea autorității judecătorești competente.

Prin instituirea procedurii concilierii prealabile legiuitorul a urmărit soluționarea rapidă a neînțelegerilor dintre comercianți fără a apela la procedura judiciară mai complexă și mai lentă și degrevarea activității instanțelor judecătorești. Potrivit art. 720 C. proc. civ., în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Convocarea la conciliere nu trebuie realizată ca simplă formalitate, ci cu scopul încercării efective de soluționare a unei dispute legale pe cale amiabilă, tot așa, excepția nu poate fi invocată în mod formal, pentru neîndeplinirea unei simple formalități, ci doar în raport de posibilitatea efectivă de soluționare amiabilă a litigiului și de o eventuală vătămare produsă prin inexistența acestei posibilități.

Or, posibilitatea soluționării amiabile a litigiului a existat în tot timpul scurs de la data sesizării instanței de judecată și până la data invocării excepției în discuție. În considerarea principiilor certitudinii, al siguranței juridice ce impune respectarea practicii judiciare unitare stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție se reține și faptul că aceasta a decis în sensul că, nerespectarea unora dintre prevederile art. 720 1 C. proc. civ. nu atrage automat nulitatea procedurii prealabile decât în condițiile probării vătămării. În speță, referitor strict la o pretinsă vătămare, pârâtele nu au dovedit nicicând o astfel de vătămare produsă fie prin pretinsa neefectuare a procedurii, fie prin efectuarea acesteia ulterior introducerii cererii introductive.

În considerarea atitudinii reclamantei, care, față de apărările formulate pe fondul cauzei de către pârâte, nu a renunțat la acțiune, rezultând că părțile se situează pe poziții ireconciliabile, Înalta Curte apreciază că soluționarea amiabilă a litigiului, în mod evident, nu este posibilă. De altfel, reprezentanta reclamantei la termenul din 14 martie 2012 a solicitat amânarea judecării cauzei arătând că există posibilitatea soluționării litigiului pe cale amiabilă, solicitare asupra căreia reprezentata pârâtelor nu s-a opus (fila 91 dosar fond), însă, soluționarea amiabilă a litigiului, în mod evident, nu a fost posibilă. Pârâtele nu invocă excepția lipsei concilierii directe pentru a contracara acțiunea reclamantei, în sensul că ar înțelege să rezolve litigiul pe cale amiabilă, ci încearcă a denatura scopul prevederilor de la finalitatea urmărită de legiuitor.

Scopul concilierii prealabile vizează preîntâmpinarea unui litigiu între părți, al evitării unor costuri suplimentare constând în cheltuieli de judecată, odată declarat procesul pârâta având posibilitatea achiesării la pretențiile reclamantei în condițiile art. 275 C. proc. civ. sau al soluționării pe cale amiabilă a litigiului oricând în cursul judecății. În aceste condiții, opunerea unei excepții vizând lipsa concilierii directe, întemeiată pe dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., cu scopul evident de a întârzia acționarea în instanță, constituie un abuz procesual. Textul legal menționat nu poate fi aplicat rigid, efectuarea procedurii de conciliere prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 720 1 C. proc.

civ. nu este o cerință imperativă a legii, textul de lege neavând precizată vreo sancțiune în acest sens, iar acțiunea nefiind în toate cazurile sancționată cu respingerea cererii de chemare în judecată. Nu există în speță nicio rațiune rezonabilă pentru a se reține că este imperios necesară parcurgerea procedurii prealabile a concilierii de vreme ce părțile și-au făcut deja cunoscute pretențiile una alteia, și-au exprimat punctele de vedere cu privire la acestea pe parcursul derulării procesului. A admite în sens contrar, înseamnă a abandona litigiul, a forța părțile să urmeze o procedură necontencioasă extraprocesuală fără nicio finalitate practică cu importante consecințe însă pe terenul asigurării echității procedurii și a respectării termenului rezonabil de soluționare a pricinilor.

Așa fiind, în speță, apărarea întemeiată pe nerespectarea procedurii prealabile prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. este formală și are drept scop unic paralizarea dreptului de creanță al reclamantei prin prescripție, ambele instanțe apreciind în mod greșit că acțiunea reclamantei este inadmisibilă. Soluția instanțelor de fond este extrem de drastică pentru neîndeplinirea procedurii prealabile în situațiile anterior descrise și nu are nicio înrâurire asupra ordinii de drept procesual, care să facă de plano rejectabil demersul judiciar, instanțele dând o interpretare excesiv de rigidă prevederilor art. 720 1 C. proc. civ. De altfel, soluția dată asupra acțiunii este nelegală și din perspectiva faptului că neîndeplinirea procedurii prealabile instituită de art. 720 1 C. proc.

civ. nu este respingerea cererii că inadmisibilă, deoarece cerința impusă de art. 720 1 C. proc. civ. nu este o condiție de admisibilitate, care să țină de întrunirea sau nu a cerințelor pe care trebuie să le cumuleze conținutul cererii introductive, ca atare, fiind un fine de neprimire, primirea cererii se face sub rezerva complinirii lipsurilor în condițiile art. 114 cu referire la art. 720 1 alin. (5) C. proc. civ. Cum procedura prealabilă instituită de art. 720 1 are ca obiect o eventuală rezolvare amiabilă a litigiului, neavând un caracter jurisdicțional, în speță nici soluția respingerii ca prematură a cererii nu este oportună, acesta deoarece, astfel cum s-a arătat anterior, odată primită cererea și exprimată poziția de nerecunoaștere a pretențiilor de către pârâte, scopul reglementării art. 720 1 C. proc.

civ., de soluționare cu celeritate a cauzei și de degrevare a volumului de activitate al instanței este evident că nu mai poate fi realizat prin trimiterea părților să-și rezolve amiabil litigiul. În consecință, pentru toate considerentele reținute, în raport de circumstanțele concrete ale speței de față, având în vedere că litigiul a fost soluționat pe excepție fără a intra în cercetarea fondului, Înalta Curte, cu aplicarea art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia recurată, în sensul că va admite apelul declarat de reclamanta CN A.P.M.C SA împotriva sentinței civile nr. 2622 din 10 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, va anula sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta CN A.P.M.C. SA împotriva Deciziei civile nr. 186 din 19 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică hotărârea atacată, în sensul că admite apelul declarat de reclamanta CN A.P.M.C. SA împotriva sentinței civile nr. 2622 din 10 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța. Anulează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2014.