ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1475/2014

Asupra recursurilor de față; Prin cererea înregistrată sub nr. 9344/3/2009 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta M.K.J.V.N.- Sucursala București a chemat în judecată pârâta B.I.S.S.V.T. AS, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 9.172.534 lei, reprezentând debit principal și la dobânda aferentă, calculată până la data de 10 martie 2009, dobândă care continuă să curgă până la plata efectivă a debitului principal. La data de 08 februarie 2010 reclamanta a completat acțiunea, arătând că are calitate de reclamantă și M.K.J.V.L. (fila 39 vol. II). La termenul de judecată din data de 07 aprilie 2010, pârâta, prin apărător, a invocat excepția tardivității completării cererii în temeiul art. 132 C. proc.

civ. Prima instanță a respins excepția de necompetență generală a instanței judecătorești, excepția tardivității completării cererii de chemare în judecată, excepția de prematuritate a cererii, invocată în raport de dispozițiile art. 8 din contractul de garanție și excepția de prematuritate a cererii, invocată în raport de dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. și a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei M.K.J.V.N.- Sucursala București, pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de ședință de la termenul de judecată din 7 aprilie 2010. La termenul de judecată din 09 iunie 2010, apărătorul reclamantelor a învederat instanței că reclamanta M.K.J.V.N.L.

și-a schimbat denumirea în „R.L.”, depunând înscrisuri doveditoare în acest sens. La termenul de judecată din 9.06 2010 pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei R.L., cu motivarea că raporturi contractuale au existat doar între pârâtă și reclamanta M.K.J.V.N. - Sucursala București. Prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active, având în vedere că prin contractul privind garanția de bună execuție pârâta și-a asumat față de sucursala reclamantei obligația de a răspunde pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate de SC B.C.I. SA prin contractul de subantrepriză, iar sucursala, neavând personalitate juridică, nu participă în nume propriu la raporturile juridice, ci în numele și pe seama societății mamă, astfel încât drepturile și obligațiile izvorâte din contractele încheiate de sucursală se nasc în patrimoniul societății mamă.

De asemenea, la termenul de judecată din 09 iunie 2010 pârâta a invocat excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată de către reclamanta R.L., arătând că taxa judiciară de timbru a fost achitată de sucursală, nu și de societatea mamă. Prima instanță a respins excepția de netimbrare, constatând că taxa judiciară de timbru a fost achitată de reclamanta M.K.J.V.N. - Sucursala București. La termenul de judecată din 21 septembrie 2011 reclamanta a majorat cuantumul pretențiilor, arătând că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 6.814.482 euro - debit rezultat conform raportului de expertiză contabilă și la plata sumei de 947.697 euro - dobânda legală, cheltuielile suportate în legătură cu asistenta tehnică, dobânda legală care va curge în continuare până la achitarea debitului ( fila 3 vol. VII).

Prin sentința civilă nr. 17232 din 05 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 9344/3/2009 a fost admisă cererea formulată de reclamanta R.L., în contradictoriu cu pârâta B.I.S.S.V.T.I.C. AS, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei R.L. suma de 7.762.189 euro cu titlu de despăgubiri. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei R.L. suma de 283.309,78 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost anulată cererea formulată de reclamata M.K.J.V.N. Sucursala Bucuresti, în contradictoriu cu pârâta B.I.S.S.V.T.I.C. AS, pentru lipsa capacității de folosință. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: La 11 septembrie 2007 reclamanta M.K.J.V.N.

- Sucursala București a încheiat cu SC P.P. SRL un contract de antrepriză, prin care reclamanta s-a obligat să execute lucrări de proiectare executare, finalizare lucrări la Complexul Imobiliar N.T. (fila 29 vol. I), în schimbul prețului de 64.152.000 euro. Prin clauza 2 părțile au stabilit că fac parte din contract: a) scrisoarea de acceptare din 09 iulie 2007, b) cerințele beneficiatului, c) oferta datată 09 iulie 2009, d) condițiile contractuale, propunerea antreprenorului din 01 mai 2007. De asemenea, prin clauza 5 s-a prevăzut că „prin acordurile scrise din 11 septembrie 2006 și actele adiționale ulterioare din 15 martie 2007 beneficiarul l-a desemnat pe antreprenor să execute lucrări și să furnizeze servicii în legătură cu obiectul denumit Ansamblul Rezidențial N.T.

Prin prezenta, beneficiarul și antreprenorul convin să includă aceste antecontracte împreună cu toate drepturile și obligațiile care derivă din acestea și toate actele adiționale la acestea, în prezentul contract, cu condiția ca toate obligațiile părților menționate în prezentul contract să fi fost îndeplinite și predate beneficiarului”. Rezultă din cuprinsul clauzelor 2 și 5 că acordul pentru încheierea contractului de antrepriză s-a realizat anterior, la 9 iulie 2007, dată la care a fost acceptată oferta antreprenorului, contractul din 11 septembrie 2007 reprezentând forma finală a acordului de voință. Termenul de finalizare a lucrărilor era 27 noiembrie 2007 pentru lucrările aferente fazei A și 30 iulie 2009 pentru lucrările aferente fazei B. Prin clauza 4.5 lit. d) s-a prevăzut răspunderea reclamantei pentru „acțiunile sau greșelile subantreprenorilor, agenților sau angajaților acesteia”.

La 22 august 2007 reclamanta a transmis către SC B.C.I. SRL „Scrisoare de Autorizare” (filele 212-221 vol. III dosar), document prin care accepta oferta făcută de SC B.C.I. SRL privind efectuarea lucrărilor la Complexul Rezidențial N.T. și, în consecință, își exprima acordul pentru ca aceasta să „demareze și să continue lucrările încadrându-se în suma acceptată de 2.993.400 euro fără T.V.A”. Totodată, reclamanta solicita SC B.C.I. SA să desfășoare lucrările „în baza contractului de subantrepriză propus și să respecte termenele și condițiile cuprinse în contract, până la momentul încheierii unui contract de subantrepriză formal” și stabilea ca dată de începere a lucrărilor data de 20 august 2007, precum și programul lucrărilor.

SC B.C.I. SA a acceptat condițiile stabilite de reclamantă prin Scrisoarea de Autorizare, împrejurare ce rezultă din art. 36 din Contractul de subantrepriză încheiat ulterior (nedatat), articol prin care părțile au arătat că „își asumă toate lucrările întreprinse în legătură cu acordul scris din data de 22 august 2007 (Scrisoarea de Autorizare)”.

Prin urmare, s-a concluzionat că încheierea contractului de antrepriză (în sens de negotium iuris) s-a realizat între părți la 22 august 2007, dată la care s-a convenit asupra clauzelor esențiale ale contractului de subantrepriză, inclusiv asupra graficului de execuție a lucrărilor, antreprenorul începând executarea lucrărilor în luna august 2007, însă înțelegerea a fost materializată sub forma unui contract de subantrepriză încheiat ulterior, în luna noiembrie 2007. .. În această situație, nu a putut fi primită apărarea pârâtei potrivit cu care „ contractul de subantrepriză a fost încheiat cel mai devreme la data de 26 noiembrie 2007 - data menționată în antetul programului lucrărilor atașat la contractul de subantrepriză - astfel că lucrările puteau fi inițiate în termen de 10 zile de la această dată, iar nu de la data de 31 august 2007 cum susține reclamanta”.

De altfel, menționarea de către părți în programul de execuție (fila 180 vol. III) anexat contractului de subantrepriză, a datei de „31 august 2007” ca dată de începere a lucrărilor pentru prima fază de execuție, confirmă susținerea reclamantei conform căreia subantreprenorul începuse lucrările în luna august 2007, deși forma finală a contractului de subantrepriză a fost încheiată în luna noiembrie 2007. Potrivit programului de execuție - anexă a contractului de subantrepriză - data finalizării lucrărilor pentru faza 1 a fost 21 iulie 2008, iar pentru faza 2 - 13 februarie 2009. La 18 septembrie 2007, între M.K.J.V.L.N. - Sucursala București și pârâta B.I.S.S.V.T.I.C.

AS s-a încheiat „contractul de garanție de bună execuție a contractului acordată de societatea mamă” (fila 64-70 vol. I), contract prin care pârâta s-a obligat să despăgubească reclamanta pentru „pierderile, daunele, pretențiile, conturile, taxele și cheltuielile care ar putea apărea sub orice formă din neexecutarea obligațiilor asumate de SC B.C.I. SA” . La 16 iunie 2008 reclamanta a aplicat pactul comisoriu prevăzut la art. 17.1 din contractul de subantrepriză și a reziliat contractul, conform notificării de la filele 72-76 vol. I, pentru nerespectarea de către subantreprenor a termenelor de execuție. Probele administrate în cauză de reclamantă dovedesc că, într-adevăr, subantreprenorul SC B.C.I.

SA nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, înregistrând întârzieri foarte mari în executarea lucrărilor și nerespectând termenele de execuție convenite.

Astfel, expertul în specialitatea construcții numit de instanță a arătat în primul raport de expertiză ( fila 258 vol. V) că la 16 iunie 2008: la blocul A1 era finalizat etajul 2, deși conform graficului de execuție trebuia să fie finalizat până la etajul 11, blocul B1 era finalizat până la etajul 1, deși, conform graficului de execuție, trebuia finalizat până la etajul 5, la blocul C1 se efectuau lucrări la parter, deși, conform graficului de execuție, trebuia finalizat până la etajul 11, blocul D1 era finalizat până la nivelul 1, deși, conform graficului de execuție, trebuia finalizat până la etajul 5, la blocul E1 se efectuau lucrările la etajul 2, deși, conform graficului de execuție, trebuia finalizat până la etajul 5. În răspunsul la obiecțiuni expertul a arătat că: la data rezilierii contractului de subantrepriză, la faza 1 de execuție erau executate 43% din lucrări, față de 96% planificate, iar la faza 2 de execuție erau executate 2% din lucrări, față de 58% planificate.

Expertul a menționat că întârzierile se datorează „în principal proastei gestionări a însușirii contractului de subantrepriză, cât și, mai ales, proastei organizări a execuției propriu-zise a lucrărilor pe șantier, reacțiilor târzii asupra unor neconcordanțe de proiectare, ajungându-se la depistarea lor în timpul sau după execuție și, mai ales, lipsei unei forțe de muncă adecvată volumului mare de muncă, gradului de calitate impus și necorelarea cu un grad de execuție foarte mare”. Împrejurarea că subantreprenorul a înregistrat întârzieri grave în executarea lucrărilor reiese și din cele trei rapoarte de expertiză extrajudiciară depuse de reclamantă la dosar ( filele 11 și 129 - vol. I și fila 10 - vol. I), dar și din corespondența purtată între părțile contractului de subantrepriză.

De altfel, antreprenorul SC B.C.I. SRL a recunoscut întârzierile de executare a lucrărilor și a propus antreprenorului noi grafice de executare a lucrărilor ( filele 33-51 - vol. I). Apărarea pârâtei conform căreia întârzierile în executarea proiectului au fost cauzate doar ca urmare a unor erori de proiectare ale reclamantei nu poate fi reținută, întrucât pârâta nu a administrat probe care să confirme această susținere și care să înlăture, astfel, prezumția de culpă în îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor, prezumție instituită de dispozițiile art. 1082 C. civ. din 1864 - în vigoare pe parcursul derulării raporturilor dintre părți. Având în vedere că pârâta, prin contractul privind garanția de bună execuție încheiat cu reclamanta, și-a asumat obligația de a o despăgubi pe reclamantă pentru toate „prejudiciile, daunele, pretențiile, conturile, taxele și cheltuielile” ce rezultă din încălcarea de către SC B.C.I.

SA a obligațiilor asumate prin contractul de subantrepriză și având în vedere că subantreprenorul și-a încălcat obligația de a executa în termenele stabilite lucrările, prima instanță, în raport de prevederile art. 969 și 1073 C. civ., a constatat că pârâta are obligația de a o despăgubi pe reclamantă pentru prejudiciul produs de SC B.C.I. SA . Din cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză ( fila 98 - vol. V) rezultă că sumele de bani achitate de reclamantă, ulterior încetării contractului de subantrepriză, pentru finalizarea proiectului N.T., sunt în cuantum de 4.672.358 euro, iar dobânda legală aferentă acestor sume de bani (dobânda legală datorată de pârâtă în temeiul art. 43 din C. com.

din 1887-în vigoare la momentul derulării raportului dintre părți), este în cuantum de 567.047 euro. De asemenea, din raportul de expertiză contabilă reiese că, urmare a încetării contractului de subantrepriză, reclamanta a efectuat cheltuieli pentru consultanța juridică necesară reparării prejudiciului provocat de încetarea raporturilor contractuale cu SC B.C.I. SRL și pentru consultanța tehnică și imobiliară, valoarea acestor cheltuieli fiind de 342.134 euro, valoarea dobânzii legale fiind de 56.229 euro. Prin urmare, prima instanță a constatat că pârâta are obligația de a plăti reclamantei sumele de 4.672.358 euro, 567.047 euro, 342.134 euro și 56.229 euro. De asemenea, în temeiul contractului privind garanția de bună execuție, s-a constatat că pârâta are obligația de a plăti reclamantei suma de 1.800.000 euro, sumă pe care M.K.J.V.N.

- Sucursala București a achitat-o SC B.C.I. SA ( fila 71 - vol. I) cu titlu de avans, conform anexei 3 la contractul de subantrepriză ( fila 48 vol. I), precum și dobânda aferentă acestei sume (342.421 euro conform raportului de expertiză contabilă). Pentru restituirea avansului în cuantum de 1.800.000 euro, în caz de nerespectare a oricărei obligații asumate de subantreprenor prin contractul de subantrepriză, a fost emisă scrisoarea de garanție bancară de către I.B. (fila 206-208 vol. III) , emitentul scrisorii obligându-se să achite suma de 1.800.000 lei la prima cerere scrisă prin care se solicită suma pretinsă și se specifică obligația încălcată de subantreprenor. Înscrisurile depuse la filele 195-208 din vol. IV atestă că emitentul scrisorii de garanție bancară nu a dat curs cererii de restituire a avansului formulată de M.K.J.V.N.

- Sucursala București. Ca efect al admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință, prima instanță a anulat cererea formulată de reclamanta M.K.J.V.N. - Sucursala București. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel motivat pârâta B.I.S.S.V.T.I.C. AS (B.I.) , cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 15 martie 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă. În drept, apelanta și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 282 și următoarele C. proc. civ. Reclamantele au formulat, în termenul legal, cerere de aderare la apelul formulat de Biat Inșaat, prin care au solicitat schimbarea, în parte, a încheierii din 07 aprilie 2010 și a sentinței civile nr. 17232 din 05 octombrie 2011, în sensul respingerii excepției lipsei capacității procesuale a M.K.V.N.

- Sucursala București, cu consecința admiterii acțiunii formulate și în numele acestei entități. Cu titlu de precizare prealabilă s-a arătat că această cerere de aderare la apelul B.I. a fost formulata numai pentru ipoteza absurdă (reductio ad absurdum) în care instanța ar admite un eventual apel al acestei societăți cu privire la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a M.K.J.V.N. Sucursala București. Aderentele la apel au realizat o succintă prezentare a considerentelor primei instanțe și au susținut că M.K.J.V.N. - Sucursala București are capacitate procesuală. În drept, aderentele la apel și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 293 și ale art. 282 C. proc.

civ. și pe celalalte dispoziții legale la care au făcut referire. R.L. („R.") și M.K.J.V.N. Sucursala București („M.K.J.V.") au formulat întâmpinare, prin care s-au apărat în fapt și în drept față de motivele apelului principal, solicitând respingerea apelului formulat de B.I.S.S.V.T.I.C. AS („B.I.") împotriva sentinței civile nr. 17232 din 05 octombrie 2011 pronunțate de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, și a încheierilor premergătoare, precum șiobligarea apelantei-pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin Decizia civilă nr. 410 din 18 octombrie 2012, pronunțatǎ de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost r espins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta pârâtă B.I.S.S.V.T.I.C.

AS (B.I.), împotriva sentinței civile nr. 17232 din 05 octombrie 2011 și a tuturor încheierilor premergătoare, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 9344/3/2009 și cererea de aderare la apel formulată de aderentele la apel M.K.J.V.N. Sucursala Bucuresti și R.L. - prin administrator judiciar B.B.R. Sprl. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Cu titlu preliminar, instanța de apel a apreciat că, atâta vreme cât prin sentința primei instanțe a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M.K.J.V.N. Sucursala Bucuresti pentru lipsa capacității de folosință, iar cererea de aderare la apel vizează sentința, exclusiv, sub aspectul excepției lipsei capacității de folosință, fiind vorba despre o coparticipare procesuală activă, se impunea luarea în analiză, cu precădere, a cererii de aderare la apel, pentru a se aprecia în mod prioritar asupra cadrului procesul.

Cererea de aderare la apel a fost găsită nefondată. Apelanta-pârâtă, deși nu a criticat, in terminis, soluția dată de prima instanță cu privire la excepția lipsei capacității de folosință, a făcut-o implicit, solicitând schimbarea, în tot, a hotărârii atacate; fiind, astfel, întrunite premisele impuse de aderentele la apel pentru analiza cererii de aderare la apel. Instanța de apel a constatat că prima instanță a reținut în încheierea de ședință de la 7 aprilie 2010 că reclamanta M.K.J.V.N. - Sucursala Bucuresti nu are capacitatea de folosință, fiind o sucursală și, în mod corect, și-a fundamentat soluția pe dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Instanța de apel a evocat și prevederile art. 44 din Legea nr. 31/1990, care dispun că societățile comerciale străine pot înființa în România (…) sucursale, cu respectarea legii române.

Reclamanta este sucursală înregistrată în registrul comerțului, așadar îi sunt incidente dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, care prevăd că sucursala este un dezmembrământ al societății comerciale, fără personalitate juridică. În plus față de argumentele de fapt și de drept avute în vedere de prima instanță, instanța de apel a reținut și prevederile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 105/1992 (aplicabile la data formulării cererii de completare a cadrului procesual activ), care dispun că statutul organic al sucursalei înființate de către persoanele juridice într-o altă țară este supusă legii naționale a acesteia, legea statutului organic cârmuind, conform art. 42 lit. a) din Legea nr. 105/1992, în primul rând capacitatea persoanei respective.

Instanța de apel a înlăturat susținerea aderentelor la apel întemeiată pe prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., întrucât acestea sunt aplicabile, exclusiv, cazului în care entitatea fără personalitate juridică, dar cu organe proprii de conducere, are poziție procesuală de pârâtă, nu de reclamantă, ca în cauza de față. A fost înlăturată și susținerea întemeiată pe prevederile art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 31/1954, întrucât acestea se referă, exclusiv, la cazul persoanei juridice, așadar al entității cu personalitate juridică, nu și la cel al dezmembrămintelor fără personalitate juridică. Apelul declarat de pârâtă a fost găsit nefondat. Prima critică este nefondată.

Prima instanță, examinând coroborat înscrisurile de la dosar, a făcut o justă distincție între negotium juris și instrumentum probationis, după cum, în mod judicios, a apreciat că încheierea contractului de antrepriză și a celui de subantrepriză nu a avut loc dintr-o dată, prin realizarea acordului simultan de voință, ci inter absentes, prin oferte urmate de acceptare. Instanța de apel a apreciat că, în mod corect, a reținut prima instanță că, în privința contractului de antrepriză, acordul de voință s-a realizat la 9 iulie 2007, iar forma finală, scrisă, a contractului s-a încheiat la 11 septembrie 2007, câtă vreme chiar în clauza din contractul de la 11 septembrie 2007 s-a precizat că acesta include actele precontractuale: condițiile contractului și propunerea antreprenorului de la 1 mai 2007,, oferta de la 9 iulie 2007, scrisoarea de acceptare de la 9 iulie 2007 (fila 89 a vol. II din dosarul de fond).

Raportat la acest contract termenele pentru finalizarea lucrării erau 27 noiembrie 2007 pentru faza A și 30 iulie 2009 pentru faza B. În ceea ce privește contractul de subantrepriză, instanța de apel a apreciat că, în mod judicios, prima instanță a reținut că acesta s-a încheiat tot în modalitatea ofertei urmată de acceptare, acceptarea îmbrăcând forma scrisorii de autorizare emisă de către reclamantă la 22 august 2007 (filele 212- 221 ale vol. III din dosarul de fond). Și de această dată contractul încheiat solo consensu a fost urmat de un contract scris, de subantrepriză, nedatat, dar ulterior scrisorii de autorizare, întrucât în acest contract se face referire, în art. 36, la toate lucrările întreprinse conform acordului din scrisoarea de autorizare ( fila 42 a vol. I al dosarului de fond).

Instanța de apel a apreciat că, în ceea ce privește contractul de subantrepriză, părțile au înțeles să pună de îndată în practică cele convenite la 22 august 2007, chiar înainte de încheierea contractului de subantrepriză nedatat, de vreme ce acest din urmă contract face referire la executarea de lucrări în temeiul scrisorii de autorizare. Ca urmare, instanța de apel a constatat că, în mod judicios, a realizat prima instanță analiza coroborată a probelor administrate în cauză și a stabilit modalitatea în care s-au încheiat acordurile privind antrepriza și subantrepriza, precum și datele la care aceste acorduri au avut loc. În plus, instanța de apel a apreciat că, față de încheierea contractului de garanție la 18 septembrie 2007, contract de garanție în care se face referire la contractul de subantrepriză încheiat de SC B.C.I.

SRL (fila 67 a vol. I al dosarului de fond), este lipsită de orice fundament susținerea apelantei pârâte despre încheierea contractului de antrepriză în luna noiembrie a anului 2007. De asemenea, instanța de apel a apreciat că, în cauză, atât în cazul contractului de antrepriză, cât, mai ales, în cazul contractului de subantrepriză, sunt incidente și prevederile art. 36 C. com. (aplicabile celor două raporturi juridice în temeiul principiului tempus regit actum), fiind aduse la îndeplinire clauzele esențiale asupra cărora părțile au căzut de acord la 9 iulie 2007, respectiv la 22 august 2007 și nefăcându-se dovada că prin contractele scrise ulterioare și denumite formal „ de antrepriză”, respectiv „ de subantrepriză”, părțile ar fi schimbat fundamental elementele de bază ale acordurilor anterioare.

A doua critică a fost găsită nefondată Astfel s-a reținut că, deși contractul de subantrepriză nu este datat, el este menționat ca element de raportare în contractul de garanție, ceea ce conduce la concluzia că, la data încheierii contractului de garanție - 18 septembrie 2007, acest contract de subantrepriză era încheiat. Instanța de apel a înlăturat susținerea apelantei - pârâte despre referirea, în contractul de garanție, la condițiile și limitele scrisorii de autorizare, întrucât această referire nu apare în textul contractului de garanție, toate referirile fiind făcute la contractul de subantrepriză.

În plus, instanța de apel a evocat și prevederile art. 2 din contractul de garanție, care dispun că răspundere garantului nu va fi redusă sau descărcată de nicio variere a contractului de subantrepriză (fila 68 a vol. I din dosarul de fond), ceea ce face ca susținerea apelantei - pârâte despre greșita stabilire a întinderii răspunderii societății pârâte să apară ca fără fundament chiar și pentru ipoteza în care, la data încheierii contractului de garanție, între părți ar fi existat doar acordul realizat prin scrisoarea de autorizare din 22 august 2007. A treia critică a fost găsită nefondată. Prevederile art. 8 din contractul de garanție (fila 69 a vol. I al dosarului de fond) fac referire la un litigiu dedus judecății, conform temeiurilor contractului de subantrepriză și care are legătură cu o sumă pretinsă în temeiul contractului de garanție.

De asemenea, aceste prevederi impun ca litigiul să izvorască din contractul de subantrepriză. Apelanta - pârâtă s-a raportat la existența pe rolul instanței a unui dosar privind procedura insolvenței, însă instanța de apel a apreciat că existența acestei cauze nu atrage incidența articolului 8 din contractul de garanție, în primul rând pentru că o cauză având ca obiect procedura insolvenței nu se circumscrie noțiunii de „litigiu”, care presupune exercitarea unei acțiuni arbitrale sau în justiție având ca finalitate stabilirea unui drept de creanță. Procedura insolvenței, potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, este o procedură concursuală și colectivă, care are ca scop acoperirea pasivului societății debitoare, iar în acest context procedura apare ca una execuțională, neputând fi subsumată noțiunii de litigiu.

În altă ordine de idei, instanța de apel a constatat că existența pe rolul instanței a dosarului de insolvență nu își are originea în contractul de subantrepriză, întrucât în contractul de antrepriză părțile au convenit, în art. 18, modalitățile de soluționare a litigiilor: soluționare amiabilă, mediere, respectiv arbitraj (fila 40 a vol. I al dosarului de fond). Ca urmare, instanța de apel a apreciat că prevederile art. 8 din contractul de garanție, care prevăd suspendarea executării obligațiilor asumate prin acest contract, până la soluționarea litigiului, sunt inoperante, raportat la dosarul de insolvență invocat de apelanta - pârâtă, prima instanță procedând, în mod corect, la stabilirea obligației de plată care îi incumbă apelantei - pârâte conform acestui contract.

A patra critică a fost găsită nefondată. Sub un prim aspect, instanța de apel a constatat că prima instanță a reținut că intimata - reclamantă a uzat de pactul comisoriu prevăzut de art. 17.1 din contractul de subantrepriză și a reziliat acest contract. Aspectul în discuție nu este contestat de apelanta - pârâtă, care nici nu a făcut dovada faptului că subantreprenorul ar fi contestat în instanță sau pe calea arbitrajului măsura rezilierii acestui contract. De altfel, instanța de apel a constatat că prima instanță a reținut și faptul că neîndeplinirea în termen și corespunzătoare a obligației din contractul de subantrepriză a fost recunoscută de subantreprenor, care a propus noi grafice de execuție, iar acest aspect nu a fost combătut de către apelanta - pârâtă.

Sub un al doilea aspect, instanța de apel a constatat că apelanta - pârâtă și-a întemeiat argumentele aduse în sprijinul acestei critici pe o serie de rapoarte extrajudiciare, în timp ce prima instanță a acordat, în mod corespunzător, prevalență raportului de expertiză judiciar, întocmit în condițiile art. 201 și următoarele C. proc. civ., probă administrată în conformitate cu principiul nemijlocirii, care guvernează procesul civil. S-a mai constatat că subantreprenorul garantat de apelanta - pârâtă nu a folosit, până la data când contractul a fost reziliat, excepția de neexecutare a contractului, care i-ar fi permis, în cadrul procesului de față, apelantei-pârâte, să facă cel puțin un început de dovadă al susținerii despre culpa antreprenorului în neexecutarea corespunzătoare a contractului de subantrepriză.

Cum sub acest aspect nu au fost administrate probe concludente, în mod legal și temeinic a reținut prima instanță că nu s-a reușit înlăturarea prezumției de culpă instituită de art. 1082 din vechiul C. civ., în sarcina subantreprenorului, cu atât mai puțin cu cât nu s-a contestat, în niciun fel, măsura rezilierii de către antreprenor a contractului de subantrepriză. A cincea critică a fost găsită nefondată. Instanța de apel a apreciat că garanția este aferentă contractului de subantrepriză, nu scrisorii de autorizare. De asemenea, instanța de apel a reținut că în cauză nu s-a răsturnat prezumția de culpă a subantreprenorului în executarea contractului de subantrepriză.

Critica referitoare la lipsa documentelor justificative, ca anexe ale raportului de expertiză, a fost găsită nefondată, întrucât această cerință nu este anume prevăzută de lege, pe de o parte, iar pe de altă parte, s-a constatat că sunt anexate raportului de expertiză documente justificative (filele 185-247 ale vol. V al dosarului de fond), iar apelanta - pârâtă nu a arătat, în concret, care sunt documentele avute în vedere de expert și nedepuse la dosar. În ce privește determinarea cuantumului prejudiciului suferit de intimata - reclamantă, instanța de apel a constatat că expertul contabil l-a determinat pe baza obiectivelor încuviințate de prima instanță.

Sub acest aspect, instanța de apel a constatat că, prin încheierea de ședință de la 9 iunie 2010 (filele 68-69 ale vol. II din dosarul de fond), prima instanță a încuviințat proba cu expertiză contabilă solicitată de intimata - reclamantă, cu obiectivele propuse de aceasta (filele 62 - 63, cu raportare la fila 69 din vol. II al dosarului de fond). Apelanta pârâtă nu numai că nu a solicitat proba cu expertiză contabilă, dar nici nu a combătut obiectivele propuse de intimata - reclamantă, după cum nici nu a propus propriile obiective, de natură a combate sau a determina o altă configurare a elementelor componente ale prejudiciului.

S-a constatat, sub acest aspect, că primul obiectiv încuviințat de către prima instanță a vizat cheltuieli efectuate de către intimata - reclamantă ulterior rezilierii contractului de subantrepriză, în scopul finalizării proiectului, iar acest obiectiv a fost apreciat de instanța de apel ca pertinent, întrucât rezilierea s-a făcut în considerarea culpei contractuale a subantreprenorului, care a obligat-o pe reclamantă să încheie alte contracte de subantrepriză pentru finalizarea lucrării. În acest context, instanța de apel a apreciat că răspunderea apelantei - pârâte, ca garant, este pe deplin antrenată în condițiile art. 1 din contractul de garanție, întrucât aceasta s-a angajat să răspundă „în eventualitatea neexecutării de către Partea Garantată, sub orice formă, a oricărei sau a tuturor datoriilor și obligațiilor asumate (…)„.

În ce privește susținerea că în cauză nu s-a dovedit că subantreprenorii au fost agreați de către beneficiar, în condițiile contractului de antrepriză, instanța de apel a apreciat-o ca lipsită de relevanță, câtă vreme nu s-a făcut dovada că lucrarea realizată de antreprenor în aceste condiții ar fi fost contestată de către beneficiar, în considerarea identității subantreprenorilor, beneficiarul fiind singurul afectat în mod direct de acest fapt. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantele R.L.I. prin administrator Judiciar B.B.R. Sprl București și M.K.J.V.N. - Sucursala București prin lichidator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl București cât și pârâta B.I.S.S.V.T.I.C. AS Turcia. I. În recursul lor, reclamantele R.L.I.

prin administrator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl București și M.K.J.V.N. - Sucursala București prin lichidator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl București au adus următoarele critici deciziei recurate: 1. Recurentele - reclamante au precizat că recursul lor a fost formulat doar în ipoteza în care s-ar admite un eventual recurs al recurentei - pârâte cu privire la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a M.K.J.V.N. - sucursala București. Recurentele au susținut că împotriva societății mamă a fost deschisă procedura insolvenței, ce face obiectul Dosarului nr. 56658/3/2010 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă, rezultând că procedura insolvenței vizează și patrimoniul sucursalei.

2. M.K.J.V.N. - sucursala București are capacitate procesuală deoarece, potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. civ., asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere, rezultând că, pentru identitate de rațiune, o sucursală poate sta în judecată, ca reclamantă, dacă are organe proprii de conducere, chiar dacă nu are personalitate juridică. Au fost invocate în sprijinul susținerilor lor și dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 31/1954. II. În recursul său, recurenta - pârâtă B.I.S.S.V.T.I.C. AS Turcia a adus următoarele critici deciziei recurate: 1. Instanța de apel a stabilit, în mod greșit, limitele și conținutul garanției de bună execuție a contractului, acordată de societatea mamă (P.C.C.P.G.), constituită prin convenția încheiată între B.I.A.T.

și M.K.J.V. la data de 18 septembrie 2007, această garanție având natura juridică a unei fideiusiuni și a vizat, exclusiv, executarea obligațiilor asumate prin contractul de subantrepriză, în limitele stabilite prin scrisoarea de autorizare din data de 22 august 2007, deoarece abia în luna noiembrie 2007, prin Hotărârea A.G.A. a B.I.A.T. C.I. SRL, din 29 noiembrie 2007, d-l T.M.B. a fost împuternicit să negocieze clauzele, să încheie și să semneze contractul de subantrepriză, privind proiectul N.T.R., înregistrat ulterior. 2. Contractul de subantrepriză reprezintă un act juridic distinct, nesubsumându-se aceluiași acord de voință concretizat în scrisoarea de autorizare și contractul de subantrepriză, părțile neînțelegând să extindă efectele garanției, accesorii contractului de subantrepriză, și cu privire la contractul subantrepriză.

3. Creanța M.K.J.V. împotriva subantreprenorului său, B.I.A.T.C.I. SRL, nu este una certă, subantreprenorul încercând valorificarea, în cadrul procedurii insolvenței deschise împotriva M.K.J.V., a unei creanțe proprii, de aproximativ 11.500.000 euro (Dosar nr. 39465/3/2012 al Tribunalului București), pe de o parte, iar pe de altă parte, o corectă aplicare a prevederilor art. 8 din Convenția de garanție nu permitea atragerea răspunderea B.I.A.T. în lipsa stabilirii certitudinii creanței pe care o avea M.K.J.V. față de B.I.A.T.C.I. SRL, această din urmă societate îndeplinindu-și în mod corespunzător obligațiile a căror bună executare a fost garantată prin garanția oferită de B.I.A.T.

4. Prejudiciul suferit de către reclamantă, ca urmare a încetării contractului de subantrepriză, a fost stabilit de către instanță, în mod greșit, iar instanța de apel a respins, în mod neîntemeiat, suplimentarea probatoriului care, prin prisma înscrisurilor noi depuse în fața sa, devenea absolut necesară pentru corecta soluționare a cauzei. La data de 28 ianuarie 2014, recurenta - reclamantă R.L.I. prin administrator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl București a depus la dosarul cauzei o întâmpinare la recursul declarat de recurenta - pârâtă B.I.A.T.I.S.S.V.T.I.C. AS Turcia, solicitând respingerea acestuia. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că ambele recursuri sunt nefondate, pentru următoarele considerente: I. În ce privește recursul recurentei - pârâte B.I.S.S.V.T.I.C.

AS Turcia. 1. Prima critică nu poate fi reținută. Deși recurenta - pârâtă a susținut că instanța de apel a stabilit, în mod greșit, limitele și conținutul garanției de bună execuție a contractului, pe motiv că abia în luna noiembrie 2007 reprezentantul B.I.A.T.C.I.

SRL, ar fi fost împuternicit să negocieze clauzele și să semneze contractul de subantrepriză, instanța de apel a stabilit, în mod clar, faptul că acest contract s-a încheiat în modalitatea ofertei urmată de acceptare, acceptarea îmbrăcând forma scrisorii de autorizare emisă de către reclamantă la 22 august 2007, acest contract fiind încheiat solo consensum, dar urmat de un contract, scris, de subantrepriză, nedatat, dar încheiat ulterior scrisorii de autorizare, deoarece în acest contract se face referire, în art. 36, la lucrările executate, conform acordului din scrisoarea de autorizare, instanța de apel reținând că părțile au înțeles să pună în practică cele convenite la 22 august 2007, chiar înainte de încheierea contractului de subantrepriză, nedatat.

S-a mai reținut, de asemenea, că în contractul de garanție încheiat la 18 septembrie 2007, se face referire la contractul de subantrepriză încheiat între părți, astfel încât, nu poate fi acceptată susținerea recurentei privind încheierea contractului de antrepriză în luna noiembrie a anului 2007. În altă ordine de idei, aceste critici vizează greșita interpretare a probelor administrate în cauză, or, în calea de atac a recursului, nu mai poate fi analizată temeinicia deciziei recurate, ci doar nelegalitatea acesteia, dispozițiile pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. 2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută.

Astfel, instanța de apel a reținut că, deși contractul de subantrepriză nu este datat, el este menționat, ca element de raportare, în contractul de garanție, pe de o parte, iar, pe de altă parte, din conținutul contractului de garanție rezultă că răspunderea garantului nu va fi redusă sau descărcată de nicio variere a contractului de subantrepriză. De altfel, și aceste critici vizează tot greșita reținere a stării de fapt, or, pentru considerentele expuse la punctul anterior, analiza temeiniciei deciziei recurate nu mai poate face obiectul analizei instanței de recurs. 3. Nici cea de-a treia critică nu poate fi reținută.

Instanța de apel a arătat, în mod clar, de ce nu se poate accepta incidența art. 8 din contractul de garanție, raportat la existența pe rolul unei instanțe a unui dosar privind procedura insolvenței, procedura insolvenței fiind o procedură de executare concursuală și colectivă iar nu un litigiu, în sensul art. 8 din contractul de garanție, astfel încât, în mod corect, s-a reținut că nu era posibilă suspendarea judecării pricinii. Susținerea că B.I.A.T.C.I. SRL, și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligațiile a căror bună executare a fost garantată prin garanția oferită de B.I.A.T. nu are acoperire în starea de fapt reținută atât de către instanța de apel cât și de prima instanță, în urma probatoriului administrat, instanțele de fond stabilind caracterul cert al creanței pe care o avea reclamanta față de pârâtă.

4. Critica privind stabilirea greșită a întinderii prejudiciului nu poate fi reținută, deoarece vizează greșita interpretare a probelor administrate, deci temeinicia deciziei recurate, or, așa după cum s-a arătat mai sus, instanța de recurs nu poate analiza decizia recurată sub acest aspect, iar în ce privește critica referitoare la respingerea cererii de suplimentare a probatoriului, nici aceasta nu poate fi reținută deoarece recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea respingerii cererii de suplimentare a probatoriului pentru ca această critică să poată face obiectul analizei instanței de recurs. II. În ce privește recursul reclamantelor R.L.I. prin administrator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl București și M.K.J.V.N.P.

- Sucursala București prin lichidator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl București. 1. Cum recursul recurentei – pârâte nu a fost admis, prima critică nu va mai fi analizată, recurentele - reclamante precizând că au formulat această critică doar în eventualitatea în care s-ar admite recursul pârâtei. 2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută, deoarece, așa după cum a reținut și instanța de apel, potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. civ., asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică, pot sta în judecată doar ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere, prin urmare, o sucursală nu poate sta în judecată ca reclamantă, aceasta neavând personalitate juridică. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantele R.L.I. prin administrator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl București și M.K.J.V.N.P. - sucursala București prin lichidator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl București și de pârâta B.I.A.T.I.S.S.V.T.I.C. AS Turcia împotriva Deciziei civile nr. 410 din 18 octombrie 2012, pronunțatǎ de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantele R.L.I. prin administrator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl București și M.K.J.V.N.P. - sucursala București prin lichidator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl București și de pârâta B.I.A.T.I.S.S.V.T.I.C. AS Turcia împotriva Deciziei civile nr. 410 din 18 octombrie 2012, pronunțatǎ de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014.