ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1475/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1475/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursurilor
de față;
Prin cererea înregistrată sub nr. 9344/3/2009
pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta M.K.J.V.N.-
Sucursala București a chemat în judecată pârâta B.I.S.S.V.T. AS, solicitând
instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la
plata sumei de 9.172.534 lei, reprezentând debit principal și la dobânda
aferentă, calculată până la data de 10 martie 2009, dobândă care continuă să
curgă până la plata efectivă a debitului principal.
La data
de 08 februarie 2010 reclamanta a completat acțiunea, arătând că are calitate
de reclamantă și M.K.J.V.L. (fila 39 vol. II).
La
termenul de judecată din data de 07 aprilie 2010, pârâta, prin apărător, a
invocat excepția tardivității completării cererii în temeiul art. 132 C. proc.
civ.
Prima
instanță a respins excepția de necompetență generală a instanței judecătorești,
excepția tardivității completării cererii de chemare în judecată, excepția de
prematuritate a cererii, invocată în raport de dispozițiile art. 8 din
contractul de garanție și excepția de prematuritate a cererii, invocată în raport
de dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ. și a fost admisă excepția
lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei M.K.J.V.N.- Sucursala
București, pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de ședință de
la termenul de judecată din 7 aprilie 2010.
La
termenul de judecată din 09 iunie 2010, apărătorul reclamantelor a învederat
instanței că reclamanta M.K.J.V.N.L. și-a schimbat denumirea în „R.L.”,
depunând înscrisuri doveditoare în acest sens.
La
termenul de judecată din 9.06 2010 pârâta a invocat excepția lipsei calității
procesuale active a reclamantei R.L., cu motivarea că raporturi contractuale au
existat doar între pârâtă și reclamanta M.K.J.V.N. - Sucursala București.
Prima
instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active, având în vedere
că prin contractul privind garanția de bună execuție pârâta și-a asumat față de
sucursala reclamantei obligația de a răspunde pentru neîndeplinirea
obligațiilor asumate de SC B.C.I. SA
prin contractul de
subantrepriză, iar sucursala, neavând personalitate juridică, nu participă în
nume propriu la raporturile juridice, ci în numele și pe seama societății mamă,
astfel încât drepturile și obligațiile izvorâte din contractele încheiate de
sucursală se nasc în patrimoniul societății mamă.
De
asemenea, la termenul de judecată din 09 iunie 2010 pârâta a invocat excepția
de netimbrare a cererii de chemare în judecată de către reclamanta R.L.,
arătând că taxa judiciară de timbru a fost achitată de sucursală, nu și de
societatea mamă.
Prima instanță
a respins excepția de netimbrare, constatând că taxa judiciară de timbru a fost
achitată de reclamanta M.K.J.V.N. - Sucursala București.
La
termenul de judecată din 21 septembrie 2011 reclamanta a majorat cuantumul
pretențiilor, arătând că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 6.814.482
euro - debit rezultat conform raportului de expertiză contabilă și la plata
sumei de 947.697 euro - dobânda legală, cheltuielile suportate în legătură cu
asistenta tehnică, dobânda legală care va curge în continuare până la achitarea
debitului ( fila 3 vol. VII).
Prin sentința civilă nr.
17232 din 05 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă,
în Dosarul nr. 9344/3/2009 a fost admisă cererea formulată de reclamanta R.L.,
în contradictoriu cu pârâta B.I.S.S.V.T.I.C. AS, a fost obligată pârâta să
plătească reclamantei R.L. suma de 7.762.189 euro cu titlu de despăgubiri. A
fost obligată pârâta să plătească reclamantei R.L. suma de 283.309,78 lei cu
titlu de cheltuieli de judecată. A fost anulată cererea formulată de reclamata
M.K.J.V.N. Sucursala Bucuresti, în contradictoriu cu pârâta B.I.S.S.V.T.I.C. AS,
pentru lipsa capacității de folosință.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La 11
septembrie 2007 reclamanta
M.K.J.V.N. - Sucursala București
a încheiat cu SC P.P. SRL un contract de antrepriză, prin care reclamanta s-a
obligat să execute lucrări de proiectare executare, finalizare lucrări la
Complexul Imobiliar N.T. (fila 29 vol. I), în schimbul prețului de 64.152.000 euro.
Prin clauza 2 părțile au stabilit că fac parte din contract: a) scrisoarea de
acceptare din 09 iulie 2007, b) cerințele beneficiatului, c) oferta datată 09
iulie 2009, d) condițiile contractuale, propunerea antreprenorului din 01 mai 2007.
De asemenea,
prin clauza 5 s-a prevăzut că „prin acordurile scrise din 11 septembrie 2006 și
actele adiționale ulterioare din 15 martie 2007 beneficiarul l-a desemnat pe
antreprenor să execute lucrări și să furnizeze servicii în legătură cu obiectul
denumit Ansamblul Rezidențial N.T. Prin prezenta, beneficiarul și antreprenorul
convin să includă aceste antecontracte împreună cu toate drepturile și
obligațiile care derivă din acestea și toate actele adiționale la acestea, în
prezentul contract, cu condiția ca toate obligațiile părților menționate în
prezentul contract să fi fost îndeplinite și predate beneficiarului”.
Rezultă
din cuprinsul clauzelor 2 și 5 că acordul pentru încheierea contractului de
antrepriză s-a realizat anterior, la 9 iulie 2007, dată la care a fost
acceptată oferta antreprenorului, contractul din 11 septembrie 2007
reprezentând forma finală a acordului de voință.
Termenul
de finalizare a lucrărilor era 27 noiembrie 2007 pentru lucrările aferente
fazei A și 30 iulie 2009 pentru lucrările aferente fazei B.
Prin
clauza 4.5 lit. d) s-a prevăzut răspunderea reclamantei pentru „acțiunile sau
greșelile subantreprenorilor, agenților sau angajaților acesteia”.
La 22
august 2007 reclamanta a transmis către SC B.C.I. SRL
„Scrisoare
de
Autorizare”
(filele 212-221 vol. III dosar), document prin care accepta oferta
făcută de SC B.C.I. SRL privind efectuarea lucrărilor la
Complexul
Rezidențial N.T.
și, în consecință, își exprima acordul pentru ca aceasta să
„demareze și să continue lucrările încadrându-se în suma acceptată de 2.993.400
euro fără T.V.A”. Totodată, reclamanta solicita SC
B.C.I. SA
să
desfășoare lucrările „în baza contractului de subantrepriză propus și să
respecte termenele și condițiile cuprinse în contract, până la momentul
încheierii unui contract de subantrepriză formal” și stabilea ca dată de
începere a lucrărilor data de 20 august 2007, precum și programul lucrărilor.
SC
B.C.I. SA
a acceptat condițiile stabilite de reclamantă prin Scrisoarea de Autorizare,
împrejurare ce rezultă din art. 36 din Contractul de subantrepriză încheiat
ulterior (nedatat), articol prin care părțile au arătat că „își asumă toate
lucrările întreprinse în legătură cu acordul scris din data de 22 august 2007
(Scrisoarea de Autorizare)”.
Prin
urmare, s-a concluzionat că încheierea contractului de antrepriză (în sens de
negotium iuris) s-a realizat între părți la 22 august 2007, dată la care s-a
convenit asupra clauzelor esențiale ale contractului de subantrepriză, inclusiv
asupra graficului de execuție a lucrărilor, antreprenorul începând executarea
lucrărilor în luna august 2007, însă înțelegerea a fost materializată sub forma
unui contract de subantrepriză încheiat ulterior, în luna noiembrie 2007.
..
În
această situație, nu a putut fi primită apărarea pârâtei potrivit cu care „
contractul de subantrepriză a fost încheiat cel mai devreme la data de 26
noiembrie 2007 - data menționată în antetul programului lucrărilor atașat la
contractul de subantrepriză - astfel că lucrările puteau fi inițiate în termen
de 10 zile de la această dată, iar nu de la data de 31 august 2007 cum susține
reclamanta”.
De
altfel, menționarea de către părți în programul de execuție (fila 180 vol. III)
anexat contractului de subantrepriză, a datei de „31 august 2007” ca dată de
începere a lucrărilor pentru prima fază de execuție, confirmă susținerea
reclamantei conform căreia subantreprenorul începuse lucrările în luna august
2007, deși forma finală a contractului de subantrepriză a fost încheiată în
luna noiembrie 2007.
Potrivit
programului de execuție - anexă a contractului de subantrepriză - data
finalizării lucrărilor pentru faza 1 a fost 21 iulie 2008, iar pentru faza 2 -
13 februarie 2009.
La 18
septembrie 2007, între M.K.J.V.L.N. - Sucursala București și pârâta B.I.S.S.V.T.I.C.
AS s-a încheiat „contractul de garanție de bună execuție a contractului
acordată de societatea mamă” (fila 64-70 vol. I), contract prin care pârâta s-a
obligat să despăgubească reclamanta pentru „pierderile, daunele, pretențiile,
conturile, taxele și cheltuielile care ar putea apărea sub orice formă din
neexecutarea obligațiilor asumate de SC
B.C.I. SA”
.
La 16
iunie 2008 reclamanta a aplicat pactul comisoriu prevăzut la art. 17.1 din
contractul de subantrepriză și a reziliat contractul, conform notificării de la
filele 72-76 vol. I, pentru nerespectarea de către subantreprenor a termenelor
de execuție.
Probele
administrate în cauză de reclamantă dovedesc că, într-adevăr, subantreprenorul
SC B.C.I. SA nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, înregistrând întârzieri
foarte mari în executarea lucrărilor și nerespectând termenele de execuție
convenite.
Astfel,
expertul în specialitatea construcții numit de instanță a arătat în primul
raport de expertiză ( fila 258 vol. V) că la 16 iunie 2008: la blocul A1 era
finalizat etajul 2, deși conform graficului de execuție trebuia să fie
finalizat până la etajul 11, blocul B1 era finalizat până la etajul 1, deși,
conform graficului de execuție, trebuia finalizat până la etajul 5, la blocul
C1 se efectuau lucrări la parter, deși, conform graficului de execuție, trebuia
finalizat până la etajul 11, blocul D1 era finalizat până la nivelul 1, deși,
conform graficului de execuție, trebuia finalizat până la etajul 5, la blocul
E1 se efectuau lucrările la etajul 2, deși, conform graficului de execuție,
trebuia finalizat până la etajul 5.
În
răspunsul la obiecțiuni expertul a arătat că: la data rezilierii contractului
de subantrepriză, la faza 1 de execuție erau executate 43% din lucrări, față de
96% planificate, iar la faza 2 de execuție erau executate 2% din lucrări, față
de 58% planificate.
Expertul
a menționat că întârzierile se datorează „în principal proastei gestionări a
însușirii contractului de subantrepriză, cât și, mai ales, proastei organizări
a execuției propriu-zise a lucrărilor pe șantier, reacțiilor târzii asupra unor
neconcordanțe de proiectare, ajungându-se la depistarea lor în timpul sau după
execuție și, mai ales, lipsei unei forțe de muncă adecvată volumului mare de
muncă, gradului de calitate impus și necorelarea cu un grad de execuție foarte
mare”.
Împrejurarea
că subantreprenorul a înregistrat întârzieri grave în executarea lucrărilor
reiese și din cele trei rapoarte de expertiză extrajudiciară depuse de
reclamantă la dosar ( filele 11 și 129 - vol. I și fila 10 - vol. I), dar și
din corespondența purtată între părțile contractului de subantrepriză.
De
altfel, antreprenorul SC
B.C.I. SRL a recunoscut întârzierile de executare a lucrărilor și
a propus antreprenorului noi grafice de executare a lucrărilor ( filele 33-51 -
vol. I).
Apărarea
pârâtei conform căreia întârzierile în executarea proiectului au fost cauzate
doar ca urmare a unor erori de proiectare ale reclamantei nu poate fi reținută,
întrucât pârâta nu a administrat probe care să confirme această susținere și
care să înlăture, astfel, prezumția de culpă în îndeplinirea necorespunzătoare
a obligațiilor, prezumție instituită de dispozițiile art. 1082 C. civ. din 1864
- în vigoare pe parcursul derulării raporturilor dintre părți.
Având în
vedere că pârâta, prin contractul privind garanția de bună execuție încheiat cu
reclamanta, și-a asumat obligația de a o despăgubi pe reclamantă pentru toate
„prejudiciile, daunele, pretențiile, conturile, taxele și cheltuielile” ce
rezultă din încălcarea de către SC
B.C.I. SA a obligațiilor
asumate prin contractul de subantrepriză și având în vedere că subantreprenorul
și-a încălcat obligația de a executa în termenele stabilite lucrările, prima
instanță, în raport de prevederile art. 969 și 1073 C. civ., a constatat că
pârâta are obligația de a o despăgubi pe reclamantă pentru prejudiciul produs
de SC
B.C.I. SA
.
Din
cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză ( fila 98 - vol.
V) rezultă că sumele de bani achitate de reclamantă, ulterior încetării
contractului de subantrepriză, pentru finalizarea proiectului N.T., sunt în
cuantum de 4.672.358 euro, iar dobânda legală aferentă acestor sume de bani (dobânda
legală datorată de pârâtă în temeiul art. 43 din C. com. din 1887-în vigoare la
momentul derulării raportului dintre părți), este în cuantum de 567.047 euro.
De
asemenea, din raportul de expertiză contabilă reiese că, urmare a încetării
contractului de subantrepriză, reclamanta a efectuat cheltuieli pentru
consultanța juridică necesară reparării prejudiciului provocat de încetarea
raporturilor contractuale cu SC
B.C.I. SRL și pentru
consultanța
tehnică și imobiliară,
valoarea acestor cheltuieli
fiind de 342.134 euro, valoarea
dobânzii legale fiind de 56.229 euro.
Prin
urmare, prima instanță a constatat că pârâta are obligația de a plăti
reclamantei sumele de 4.672.358 euro, 567.047 euro, 342.134 euro și 56.229 euro.
De
asemenea, în temeiul contractului privind garanția de bună execuție, s-a
constatat că pârâta are obligația de a plăti reclamantei suma de 1.800.000
euro, sumă pe care M.K.J.V.N. - Sucursala București a achitat-o SC
B.C.I. SA
( fila 71
- vol. I) cu titlu de avans, conform anexei 3 la contractul de subantrepriză (
fila 48 vol. I), precum și dobânda aferentă acestei sume (342.421 euro conform
raportului de expertiză contabilă).
Pentru
restituirea avansului în cuantum de 1.800.000
euro, în
caz de nerespectare a oricărei obligații asumate de subantreprenor prin
contractul de subantrepriză, a fost emisă scrisoarea de garanție bancară de
către I.B. (fila 206-208 vol. III)
,
emitentul scrisorii obligându-se
să achite suma de 1.800.000 lei la prima cerere scrisă prin care se solicită
suma pretinsă și se specifică obligația încălcată de subantreprenor.
Înscrisurile
depuse la filele 195-208 din vol. IV atestă că emitentul scrisorii de garanție
bancară nu a dat curs cererii de restituire a avansului formulată de M.K.J.V.N.
- Sucursala București.
Ca efect
al admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință, prima
instanță a anulat cererea formulată de reclamanta M.K.J.V.N. - Sucursala
București.
Împotriva acestei
sentințe, în termen legal a declarat apel motivat pârâta B.I.S.S.V.T.I.C. AS
(B.I.)
,
cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 15 martie 2012 pe rolul
Curții de Apel București, secția a V-a civilă.
În drept, apelanta
și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 282 și următoarele C. proc. civ.
Reclamantele au
formulat, în termenul legal, cerere de aderare la apelul formulat de Biat
Inșaat, prin care au solicitat schimbarea, în parte, a încheierii din 07
aprilie 2010 și a sentinței civile nr. 17232 din 05 octombrie 2011, în sensul
respingerii excepției lipsei capacității procesuale a M.K.V.N. - Sucursala
București, cu consecința admiterii acțiunii formulate și în numele acestei
entități.
Cu titlu de precizare
prealabilă s-a arătat că această cerere de aderare la apelul B.I. a fost
formulata numai pentru ipoteza absurdă (reductio ad absurdum) în care instanța
ar admite un eventual apel al acestei societăți cu privire la modul de
soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a M.K.J.V.N.
Sucursala București.
Aderentele la apel au
realizat o succintă prezentare a considerentelor primei instanțe și au susținut
că M.K.J.V.N. - Sucursala București are capacitate procesuală.
În drept, aderentele
la apel și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 293 și ale art. 282 C.
proc. civ. și pe celalalte dispoziții legale la care au făcut referire.
R.L. („R.") și
M.K.J.V.N. Sucursala București („M.K.J.V.") au formulat întâmpinare, prin
care s-au apărat în fapt și în drept față de motivele apelului principal,
solicitând respingerea apelului formulat de B.I.S.S.V.T.I.C. AS („B.I.")
împotriva sentinței civile nr. 17232 din 05 octombrie 2011 pronunțate de
Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, și a încheierilor
premergătoare, precum șiobligarea apelantei-pârâtei la plata cheltuielilor de
judecată.
Prin Decizia civilă nr.
410 din 18
octombrie
2012,
pronunțatǎ de Curtea de Apel
București,
secția a V-a civilă, a fost r
espins, ca nefondat,
apelul formulat de apelanta pârâtă B.I.S.S.V.T.I.C. AS (B.I.), împotriva
sentinței civile nr. 17232 din 05 octombrie 2011 și a tuturor încheierilor
premergătoare, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul
nr. 9344/3/2009 și cererea de aderare la apel formulată de aderentele la apel M.K.J.V.N.
Sucursala Bucuresti și R.L. - prin administrator judiciar B.B.R. Sprl.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Cu titlu preliminar,
instanța de apel a apreciat că, atâta vreme cât prin sentința primei instanțe a
fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M.K.J.V.N. Sucursala
Bucuresti pentru lipsa capacității de folosință, iar cererea de aderare la apel
vizează sentința, exclusiv, sub aspectul excepției lipsei capacității de
folosință, fiind vorba despre o coparticipare procesuală activă, se impunea
luarea în analiză, cu precădere, a cererii de aderare la apel, pentru a se
aprecia în mod prioritar asupra cadrului procesul.
Cererea de aderare la
apel a fost găsită nefondată.
Apelanta-pârâtă,
deși nu a criticat, in terminis, soluția dată de prima instanță cu privire la
excepția lipsei capacității de folosință, a făcut-o implicit, solicitând
schimbarea, în tot, a hotărârii atacate; fiind, astfel, întrunite premisele
impuse de aderentele la apel pentru analiza cererii de aderare la apel.
Instanța de apel a
constatat că prima instanță a reținut în încheierea de ședință de la 7 aprilie
2010 că reclamanta M.K.J.V.N. - Sucursala Bucuresti nu are capacitatea de
folosință, fiind o sucursală și, în mod corect, și-a fundamentat soluția pe
dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Instanța de apel a
evocat și prevederile art. 44 din Legea nr. 31/1990, care dispun că societățile
comerciale străine pot înființa în România (…) sucursale, cu respectarea legii
române.
Reclamanta este
sucursală înregistrată în registrul comerțului, așadar îi sunt incidente
dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, care prevăd că sucursala
este un dezmembrământ al societății comerciale, fără personalitate juridică.
În plus față de
argumentele de fapt și de drept avute în vedere de prima instanță, instanța de
apel a reținut și prevederile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 105/1992
(aplicabile la data formulării cererii de completare a cadrului procesual
activ), care dispun că statutul organic al sucursalei înființate de către
persoanele juridice într-o altă țară este supusă legii naționale a acesteia,
legea statutului organic cârmuind, conform art. 42 lit. a) din Legea nr. 105/1992,
în primul rând capacitatea persoanei respective.
Instanța de apel a înlăturat susținerea
aderentelor la apel întemeiată pe prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ.,
întrucât acestea sunt aplicabile, exclusiv, cazului în care entitatea fără
personalitate juridică, dar cu organe proprii de conducere, are poziție
procesuală de pârâtă, nu de reclamantă, ca în cauza de față.
A fost înlăturată și
susținerea întemeiată pe prevederile art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul
nr. 31/1954, întrucât acestea se referă, exclusiv, la cazul persoanei juridice,
așadar al entității cu personalitate juridică, nu și la cel al dezmembrămintelor
fără personalitate juridică.
Apelul declarat de
pârâtă a fost găsit nefondat.
Prima critică este
nefondată.
Prima instanță, examinând coroborat înscrisurile de la dosar, a făcut o justă
distincție între negotium juris și instrumentum probationis, după cum, în mod
judicios, a apreciat că încheierea contractului de antrepriză și a celui de
subantrepriză nu a avut loc dintr-o dată, prin realizarea acordului simultan de
voință, ci inter absentes, prin oferte urmate de acceptare.
Instanța de apel a
apreciat că, în mod corect, a reținut prima instanță că, în privința
contractului de antrepriză, acordul de voință s-a realizat la 9 iulie 2007, iar
forma finală, scrisă, a contractului s-a încheiat la 11 septembrie 2007, câtă
vreme chiar în clauza din contractul de la 11 septembrie 2007 s-a precizat că
acesta include actele precontractuale: condițiile contractului și propunerea
antreprenorului de la 1 mai 2007,, oferta de la 9 iulie 2007, scrisoarea de
acceptare de la 9 iulie 2007 (fila 89 a vol. II din dosarul de fond). Raportat
la acest contract termenele pentru finalizarea lucrării erau 27 noiembrie 2007
pentru faza A și 30 iulie 2009 pentru faza B.
În ceea ce privește
contractul de subantrepriză, instanța de apel a apreciat că, în mod judicios, prima
instanță a reținut că acesta s-a încheiat tot în modalitatea ofertei urmată de
acceptare, acceptarea îmbrăcând forma scrisorii de autorizare emisă de către
reclamantă la 22 august 2007 (filele 212- 221 ale vol. III din dosarul de
fond). Și de această dată contractul încheiat solo consensu a fost urmat de un
contract scris, de subantrepriză, nedatat, dar ulterior scrisorii de
autorizare, întrucât în acest contract se face referire, în art. 36, la toate
lucrările întreprinse conform acordului din scrisoarea de autorizare ( fila 42
a vol. I al dosarului de fond).
Instanța de apel a
apreciat că, în ceea ce privește contractul de subantrepriză, părțile au
înțeles să pună de îndată în practică cele convenite la 22 august 2007, chiar
înainte de încheierea contractului de subantrepriză nedatat, de vreme ce acest
din urmă contract face referire la executarea de lucrări în temeiul scrisorii
de autorizare.
Ca urmare, instanța
de apel a constatat că, în mod judicios, a realizat prima instanță analiza
coroborată a probelor administrate în cauză și a stabilit modalitatea în care
s-au încheiat acordurile privind antrepriza și subantrepriza, precum și datele
la care aceste acorduri au avut loc.
În plus, instanța de
apel a apreciat că, față de încheierea contractului de garanție la 18
septembrie 2007, contract de garanție în care se face referire la contractul de
subantrepriză încheiat de SC B.C.I. SRL (fila 67 a vol. I al dosarului de
fond), este lipsită de orice fundament susținerea apelantei pârâte despre
încheierea contractului de antrepriză în luna noiembrie a anului 2007.
De asemenea, instanța
de apel a apreciat că, în cauză, atât în cazul contractului de antrepriză, cât,
mai ales, în cazul contractului de subantrepriză, sunt incidente și prevederile
art. 36 C. com. (aplicabile celor două raporturi juridice în temeiul
principiului tempus regit actum), fiind aduse la îndeplinire clauzele esențiale
asupra cărora părțile au căzut de acord la 9 iulie 2007, respectiv la 22 august
2007 și nefăcându-se dovada că prin contractele scrise ulterioare și denumite
formal „ de antrepriză”, respectiv „ de subantrepriză”, părțile ar fi schimbat
fundamental elementele de bază ale acordurilor anterioare.
A doua critică a fost
găsită nefondată
Astfel s-a reținut
că, deși contractul de subantrepriză nu este datat, el este menționat ca
element de raportare în contractul de garanție, ceea ce conduce la concluzia
că, la data încheierii contractului de garanție - 18 septembrie 2007, acest
contract de subantrepriză era încheiat.
Instanța de apel a
înlăturat susținerea apelantei - pârâte despre referirea, în contractul de
garanție, la condițiile și limitele scrisorii de autorizare, întrucât această
referire nu apare în textul contractului de garanție, toate referirile fiind
făcute la contractul de subantrepriză.
În plus, instanța de apel a evocat și
prevederile art. 2 din contractul de garanție, care dispun că răspundere
garantului nu va fi redusă sau descărcată de nicio variere a contractului de
subantrepriză (fila 68 a vol. I din dosarul de fond), ceea ce face ca
susținerea apelantei - pârâte despre greșita stabilire a întinderii răspunderii
societății pârâte să apară ca fără fundament chiar și pentru ipoteza în care,
la data încheierii contractului de garanție, între părți ar fi existat doar acordul
realizat prin scrisoarea de autorizare din 22 august 2007.
A treia critică a fost găsită nefondată.
Prevederile art. 8
din contractul de garanție (fila 69 a vol. I al dosarului de fond) fac referire
la un litigiu dedus judecății, conform temeiurilor contractului de
subantrepriză și care are legătură cu o sumă pretinsă în temeiul contractului
de garanție. De asemenea, aceste prevederi impun ca litigiul să izvorască din
contractul de subantrepriză.
Apelanta - pârâtă s-a
raportat la existența pe rolul instanței a unui dosar privind procedura
insolvenței, însă instanța de apel a apreciat că existența acestei cauze nu
atrage incidența articolului 8 din contractul de garanție, în primul rând
pentru că o cauză având ca obiect procedura insolvenței nu se circumscrie
noțiunii de „litigiu”, care presupune exercitarea unei acțiuni arbitrale sau în
justiție având ca finalitate stabilirea unui drept de creanță.
Procedura
insolvenței, potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, este o procedură
concursuală și colectivă, care are ca scop acoperirea pasivului societății
debitoare, iar în acest context procedura apare ca una execuțională, neputând
fi subsumată noțiunii de litigiu.
În altă ordine de
idei, instanța de apel a constatat că existența pe rolul instanței a dosarului
de insolvență nu își are originea în contractul de subantrepriză, întrucât în
contractul de antrepriză părțile au convenit, în art. 18, modalitățile de
soluționare a litigiilor: soluționare amiabilă, mediere, respectiv arbitraj
(fila 40 a vol. I al dosarului de fond). Ca urmare, instanța de apel a apreciat
că prevederile art. 8 din contractul de garanție, care prevăd suspendarea
executării obligațiilor asumate prin acest contract, până la soluționarea
litigiului, sunt inoperante, raportat la dosarul de insolvență invocat de
apelanta - pârâtă, prima instanță procedând, în mod corect, la stabilirea
obligației de plată care îi incumbă apelantei - pârâte conform acestui
contract.
A patra critică a fost găsită nefondată.
Sub un prim aspect,
instanța de apel a constatat că prima instanță a reținut că intimata -
reclamantă a uzat de pactul comisoriu prevăzut de art. 17.1 din contractul de
subantrepriză și a reziliat acest contract. Aspectul în discuție nu este
contestat de apelanta - pârâtă, care nici nu a făcut dovada faptului că
subantreprenorul ar fi contestat în instanță sau pe calea arbitrajului măsura
rezilierii acestui contract.
De altfel, instanța
de apel a constatat că prima instanță a reținut și faptul că neîndeplinirea în
termen și corespunzătoare a obligației din contractul de subantrepriză a fost
recunoscută de subantreprenor, care a propus noi grafice de execuție, iar acest
aspect nu a fost combătut de către apelanta - pârâtă.
Sub un al doilea
aspect, instanța de apel a constatat că apelanta - pârâtă și-a întemeiat
argumentele aduse în sprijinul acestei critici pe o serie de rapoarte
extrajudiciare, în timp ce prima instanță a acordat, în mod corespunzător,
prevalență raportului de expertiză judiciar, întocmit în condițiile art. 201 și
următoarele C. proc. civ., probă administrată în conformitate cu principiul
nemijlocirii, care guvernează procesul civil.
S-a mai constatat că
subantreprenorul garantat de apelanta - pârâtă nu a folosit, până la data când
contractul a fost reziliat, excepția de neexecutare a contractului, care i-ar
fi permis, în cadrul procesului de față, apelantei-pârâte, să facă cel puțin un
început de dovadă al susținerii despre culpa antreprenorului în neexecutarea
corespunzătoare a contractului de subantrepriză.
Cum sub acest aspect
nu au fost administrate probe concludente, în mod legal și temeinic a reținut
prima instanță că nu s-a reușit înlăturarea prezumției de culpă instituită de
art. 1082 din vechiul C. civ., în sarcina subantreprenorului, cu atât mai puțin
cu cât nu s-a contestat, în niciun fel, măsura rezilierii de către antreprenor
a contractului de subantrepriză.
A cincea critică a fost găsită nefondată.
Instanța de apel a
apreciat că garanția este aferentă contractului de subantrepriză, nu scrisorii
de autorizare.
De asemenea, instanța
de apel a reținut că în cauză nu s-a răsturnat prezumția de culpă a
subantreprenorului în executarea contractului de subantrepriză.
Critica referitoare
la lipsa documentelor justificative, ca anexe ale raportului de expertiză, a
fost găsită nefondată, întrucât această cerință nu este anume prevăzută de
lege, pe de o parte, iar pe de altă parte, s-a constatat că sunt anexate
raportului de expertiză documente justificative (filele 185-247 ale vol. V al
dosarului de fond), iar apelanta - pârâtă nu a arătat, în concret, care sunt
documentele avute în vedere de expert și nedepuse la dosar.
În ce privește
determinarea cuantumului prejudiciului suferit de intimata - reclamantă,
instanța de apel a constatat că expertul contabil l-a determinat pe baza obiectivelor
încuviințate de prima instanță.
Sub acest aspect,
instanța de apel a constatat că, prin încheierea de ședință de la 9 iunie 2010
(filele 68-69 ale vol. II din dosarul de fond), prima instanță a încuviințat
proba cu expertiză contabilă solicitată de intimata - reclamantă, cu
obiectivele propuse de aceasta (filele 62 - 63, cu raportare la fila 69 din
vol. II al dosarului de fond).
Apelanta pârâtă nu
numai că nu a solicitat proba cu expertiză contabilă, dar nici nu a combătut
obiectivele propuse de intimata - reclamantă, după cum nici nu a propus
propriile obiective, de natură a combate sau a determina o altă configurare a
elementelor componente ale prejudiciului.
S-a constatat, sub acest aspect, că primul
obiectiv încuviințat de către prima instanță a vizat cheltuieli efectuate de
către intimata - reclamantă ulterior rezilierii contractului de subantrepriză,
în scopul finalizării proiectului, iar acest obiectiv a fost apreciat de
instanța de apel ca pertinent, întrucât rezilierea s-a făcut în considerarea
culpei contractuale a subantreprenorului, care a obligat-o pe reclamantă să
încheie alte contracte de subantrepriză pentru finalizarea lucrării.
În acest context,
instanța de apel a apreciat că răspunderea apelantei - pârâte, ca garant, este
pe deplin antrenată în condițiile art. 1 din contractul de garanție, întrucât
aceasta s-a angajat să răspundă „în eventualitatea neexecutării de către Partea
Garantată, sub orice formă, a oricărei sau a tuturor datoriilor și obligațiilor
asumate (…)„.
În ce privește susținerea că în cauză nu s-a
dovedit că subantreprenorii au fost agreați de către beneficiar, în condițiile
contractului de antrepriză, instanța de apel a apreciat-o ca lipsită de
relevanță, câtă vreme nu s-a făcut dovada că lucrarea realizată de antreprenor
în aceste condiții ar fi fost contestată de către beneficiar, în considerarea
identității subantreprenorilor, beneficiarul fiind singurul afectat în mod
direct de acest fapt.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs
atât
reclamantele
R.L.I. prin administrator Judiciar B.B.R. Sprl București și M.K.J.V.N. - Sucursala
București prin lichidator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl București cât și
pârâta B.I.S.S.V.T.I.C.
AS Turcia.
I.
În recursul lor, reclamantele R.L.I. prin administrator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl
București și M.K.J.V.N. - Sucursala București prin lichidator Judiciar B.D.O.B.R.
Sprl București au adus următoarele critici deciziei recurate:
1.
Recurentele - reclamante au precizat că recursul lor a fost formulat doar în
ipoteza în care s-ar admite un eventual recurs al recurentei - pârâte cu
privire la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active
a M.K.J.V.N. - sucursala București.
Recurentele
au susținut că împotriva societății mamă a fost deschisă procedura insolvenței,
ce face obiectul Dosarului nr. 56658/3/2010 al Tribunalului București, secția a
VII-a civilă, rezultând că procedura insolvenței vizează și patrimoniul
sucursalei.
2.
M.K.J.V.N. - sucursala București are capacitate procesuală deoarece, potrivit art.
41 alin. (2) C. proc. civ., asociațiile sau societățile care nu au
personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de
conducere, rezultând că, pentru identitate de rațiune, o sucursală poate sta în
judecată, ca reclamantă, dacă are organe proprii de conducere, chiar dacă nu
are personalitate juridică.
Au
fost invocate în sprijinul susținerilor lor și dispozițiile art. 35 alin. (1)
și (2) din Decretul nr. 31/1954.
II.
În recursul său,
recurenta - pârâtă B.I.S.S.V.T.I.C. AS Turcia a adus
următoarele critici deciziei recurate:
1.
Instanța de apel a stabilit, în mod greșit, limitele și conținutul garanției de
bună execuție a contractului, acordată de societatea mamă (P.C.C.P.G.),
constituită prin convenția încheiată între B.I.A.T. și M.K.J.V. la data de 18
septembrie 2007, această garanție având natura juridică a unei fideiusiuni și a
vizat, exclusiv, executarea obligațiilor asumate prin contractul de subantrepriză,
în limitele stabilite prin scrisoarea de autorizare din data de 22 august 2007,
deoarece abia în luna noiembrie 2007, prin Hotărârea A.G.A. a B.I.A.T. C.I.
SRL, din 29 noiembrie 2007, d-l T.M.B. a fost împuternicit să negocieze
clauzele, să încheie și să semneze contractul de subantrepriză, privind
proiectul N.T.R., înregistrat ulterior.
2.
Contractul de subantrepriză reprezintă un act juridic distinct, nesubsumându-se
aceluiași acord de voință concretizat în scrisoarea de autorizare și contractul
de subantrepriză, părțile neînțelegând să extindă efectele garanției, accesorii
contractului de subantrepriză, și cu privire la contractul subantrepriză.
3.
Creanța M.K.J.V. împotriva subantreprenorului său, B.I.A.T.C.I. SRL, nu este
una certă, subantreprenorul încercând valorificarea, în cadrul procedurii
insolvenței deschise împotriva M.K.J.V., a unei creanțe proprii, de aproximativ
11.500.000 euro (Dosar nr. 39465/3/2012 al Tribunalului București), pe de o
parte, iar pe de altă parte, o corectă aplicare a prevederilor art. 8 din
Convenția de garanție nu permitea atragerea răspunderea B.I.A.T. în lipsa
stabilirii certitudinii creanței pe care o avea M.K.J.V. față de B.I.A.T.C.I.
SRL, această din urmă societate îndeplinindu-și în mod corespunzător
obligațiile a căror bună executare a fost garantată prin garanția oferită de B.I.A.T.
4.
Prejudiciul suferit de către reclamantă, ca urmare a încetării contractului de
subantrepriză, a fost stabilit de către instanță, în mod greșit, iar instanța
de apel a respins, în mod neîntemeiat, suplimentarea probatoriului care, prin
prisma înscrisurilor noi depuse în fața sa, devenea absolut necesară pentru
corecta soluționare a cauzei.
La
data de 28 ianuarie 2014, recurenta - reclamantă R.L.I. prin administrator
Judiciar B.D.O.B.R. Sprl București a depus la dosarul cauzei o întâmpinare la
recursul declarat de recurenta - pârâtă B.I.A.T.I.S.S.V.T.I.C. AS Turcia,
solicitând respingerea acestuia.
Analizând
decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a
constatat că ambele recursuri sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
I.
În ce privește recursul recurentei - pârâte B.I.S.S.V.T.I.C. AS Turcia.
1.
Prima critică nu poate fi reținută.
Deși
recurenta - pârâtă a susținut că instanța de apel a stabilit, în mod greșit,
limitele și conținutul garanției de bună execuție a contractului, pe motiv că
abia în luna noiembrie 2007 reprezentantul B.I.A.T.C.I. SRL, ar fi fost
împuternicit să negocieze clauzele și să semneze contractul de subantrepriză,
instanța de apel a stabilit, în mod clar, faptul că acest contract s-a încheiat
în modalitatea ofertei urmată de acceptare, acceptarea îmbrăcând forma
scrisorii de autorizare emisă de către reclamantă la 22 august 2007, acest
contract fiind încheiat solo consensum, dar urmat de un contract, scris, de
subantrepriză, nedatat, dar încheiat ulterior scrisorii de autorizare, deoarece
în acest contract se face referire, în art. 36, la lucrările executate, conform
acordului din scrisoarea de autorizare, instanța de apel reținând că părțile au
înțeles să pună în practică cele convenite la 22 august 2007, chiar înainte de
încheierea contractului de subantrepriză, nedatat.
S-a
mai reținut, de asemenea, că în contractul de garanție încheiat la 18
septembrie 2007, se face referire la contractul de subantrepriză încheiat între
părți, astfel încât, nu poate fi acceptată susținerea recurentei privind
încheierea contractului de antrepriză în luna noiembrie a anului 2007.
În
altă ordine de idei, aceste critici vizează greșita interpretare a probelor
administrate în cauză, or, în calea de atac a recursului, nu mai poate fi analizată
temeinicia deciziei recurate, ci doar nelegalitatea acesteia, dispozițiile pct.
10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
2.
Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută.
Astfel,
instanța de apel a reținut că, deși contractul de subantrepriză nu este datat,
el este menționat, ca element de raportare, în contractul de garanție, pe de o
parte, iar, pe de altă parte, din conținutul contractului de garanție rezultă
că răspunderea garantului nu va fi redusă sau descărcată de nicio variere a
contractului de subantrepriză.
De
altfel, și aceste critici vizează tot greșita reținere a stării de fapt, or,
pentru considerentele expuse la punctul anterior, analiza temeiniciei deciziei
recurate nu mai poate face obiectul analizei instanței de recurs.
3.
Nici cea de-a treia critică nu poate fi reținută.
Instanța
de apel a arătat, în mod clar, de ce nu se poate accepta incidența art. 8 din
contractul de garanție, raportat la existența pe rolul unei instanțe a unui
dosar privind procedura insolvenței, procedura insolvenței fiind o procedură de
executare concursuală și colectivă iar nu un litigiu, în sensul art. 8 din
contractul de garanție, astfel încât, în mod corect, s-a reținut că nu era
posibilă suspendarea judecării pricinii.
Susținerea
că B.I.A.T.C.I. SRL, și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligațiile a
căror bună executare a fost garantată prin garanția oferită de B.I.A.T. nu are
acoperire în starea de fapt reținută atât de către instanța de apel cât și de
prima instanță, în urma probatoriului administrat, instanțele de fond stabilind
caracterul cert al creanței pe care o avea reclamanta față de pârâtă.
4.
Critica privind stabilirea greșită a întinderii prejudiciului nu poate fi
reținută, deoarece vizează greșita interpretare a probelor administrate, deci
temeinicia deciziei recurate, or, așa după cum s-a arătat mai sus, instanța de
recurs nu poate analiza decizia recurată sub acest aspect, iar în ce privește
critica referitoare la respingerea cererii de suplimentare a probatoriului,
nici aceasta nu poate fi reținută deoarece recurenta nu a arătat în ce constă
nelegalitatea respingerii cererii de suplimentare a probatoriului pentru ca
această critică să poată face obiectul analizei instanței de recurs.
II.
În ce privește recursul reclamantelor R.L.I. prin administrator Judiciar B.D.O.B.R.
Sprl București și M.K.J.V.N.P. - Sucursala București prin lichidator Judiciar B.D.O.B.R.
Sprl București.
1.
Cum recursul recurentei – pârâte nu a fost admis, prima critică nu va mai fi
analizată, recurentele - reclamante precizând că au formulat această critică
doar în eventualitatea în care s-ar admite recursul pârâtei.
2.
Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută, deoarece, așa după cum a
reținut și instanța de apel, potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. civ., asociațiile
sau societățile care nu au personalitate juridică, pot sta în judecată doar ca
pârâte, dacă au organe proprii de conducere, prin urmare, o sucursală nu poate
sta în judecată ca reclamantă, aceasta neavând personalitate juridică.
Având în vedere cele
de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge,
ca nefondate, recursurile declarate de reclamantele R.L.I. prin administrator
Judiciar B.D.O.B.R. Sprl București și M.K.J.V.N.P. - sucursala București prin
lichidator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl București și
de
pârâta B.I.A.T.I.S.S.V.T.I.C. AS Turcia
împotriva Deciziei civile
nr. 410 din 18
octombrie
2012,
pronunțatǎ de Curtea de Apel
București,
secția a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D
E
C
I
D
E
Respinge ca nefondate
recursurile
declarate de
reclamantele
R.L.I. prin administrator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl București și M.K.J.V.N.P. - sucursala
București prin lichidator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl București și
de
pârâta B.I.A.T.I.S.S.V.T.I.C.
AS Turcia
împotriva
Deciziei civile nr. 410 din 18
octombrie
2012, pronunțatǎ de Curtea de Apel
București,
secția a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 aprilie 2014.