ÎCCJ, Decizia nr. 281/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori la data de 9 noiembrie 2012, Inspecția Judiciară a solicitat secției ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtului E.E., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Iași pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, constând în „exercitarea funcției cu rea-credință”.

În motivarea acțiunii disciplinare s-a reținut, în esență, că pârâtul procuror E.E. a întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 7 decembrie 2010, în care a consemnat fapte nereale și a făcut afirmații neverificate referitoare la săvârșirea unor infracțiuni de către numiții P.V., prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, B.M.S., avocat în Baroul Iași, C.P., administrator al SC I. SA Iași, B.G. executor judecătoresc și T.N.I.H., reprezentant al SC A. SRL; a solicitat instanței de judecată autorizarea interceptării convorbirilor telefonice și a celor purtate în mediul ambiental de către cele 5 persoane sus menționate și prelungirea autorizației inițiale, consemnând în solicitările adresate instanței de judecată date nereale, în scopul de a induce în eroare instanța de judecată și de a obține admiterea solicitărilor; a solicitat prelungirea interceptărilor în lipsa oricăror indicii privind săvârșirea infracțiunilor de către B.M.S., C.P., B.G. și T.N.I.H. și nu a dispus încetarea de îndată a interceptărilor în cazul acestora, încălcând cu știință normele de drept material și procesual, urmărind și realizând vătămarea drepturilor persoanelor ale căror convorbiri au fost interceptate, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare mai sus menționate.

S-a susținut că pârâtul procuror a încălcat dispozițiile art. 221 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la întocmirea procesului-verbal de sesizare din oficiu, consemnând cu rea-credință fapte nereale ori neverificate, finalizate cu înregistrarea unui dosar penal la D.N.A., Serviciul Teritorial Iași, pentru infracțiuni care, în realitate, nu au existat, dar referitor la care nici nu existau indicii la data întocmirii procesului-verbal de sesizare din oficiu că au fost comise, precum și ale art. 91

1

alin. (1) C. proc. pen. referitoare la existența datelor și a indiciilor temeinice necesare pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor unei persoane și ale art. 91

1

alin. (7) C. proc. pen., potrivit cărora, procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor și înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizației, dacă nu mai există motivele care le-au justificat.

În drept, Inspecția Judiciară și-a întemeiat acțiunea disciplinară pe dispozițiile art. 98-101 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, modificată și pe dispozițiile art. 45, art. 46 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, prin hotărârea nr. 1/P din 30 ianuarie 2013, a respins acțiunea disciplinară, ca neîntemeiată.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, instanța de disciplină a reținut următoarea situație de fapt.

La data de 23 noiembrie 2010, numitul C.P., administrator al SC I. SA, însoțit de avocatul ales B.M.S. au depus o plângere penală la secția 5 de Poliție din cadrul Poliției municipiului Iași, cu privire la săvârșirea de către numitul T.N.I.H., reprezentant al SC A. SRL, a infracțiunilor prevăzute de art. 217 alin. (1) și (2) C. pen., art. 271 C. pen. și art. 220 C. pen., plângere înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași sub nr. 14100/P/2011.

Cu această ocazie, persoanele anterior menționate au afirmat în fața lucrătorilor de poliție însărcinați cu instrumentarea dosarului, agent șef C.C. și sub-inspectorul D.M., că în ziua precedentă (22 noiembrie 2010) i-au prezentat documentația lui P.V., prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, care le-a dat dreptate, „îndrumându-i să meargă la fața locului și să-și exercite dreptul de proprietari”.

Aceste susțineri au fost aduse la cunoștința procurorului de caz, H.O.M. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, de către cei doi lucrători de poliție la data de 24 noiembrie 2010.

Urmare discuției purtate cu cei doi lucrători de poliție și apreciind că situația este „oarecum nefirească” și că este „destul de grav ca cineva în afara celui care supraveghează cercetarea penală sau efectuează urmărirea penală în dosar să se implice pe la spatele procurorului desemnat”, procurorul H.O.M. a prezentat situația descrisă conducerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, asigurată la acel moment de către prim procurorul N.A.O.

Informarea s-a realizat inițial verbal, iar ulterior, la solicitarea prim procurorului, a fost întocmit un referat de către procurorul H.O.M., ce a fost transmis către D.N.A., Serviciul Teritorial Iași. Anterior transmiterii referatului către D.N.A., aceasta a purtat o discuție cu procurorul șef al Serviciului Teritorial Iași, pe care l-a înștiințat că o să-i parvină un astfel de referat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, justificat de faptul că „era cunoscut că parte din cei ce făceau obiectul dosarului penal aveau o relație de amiciție cu prim procurorul adjunct P.V., apreciind că este mai mult decât o abatere disciplinară, mulți colegi de-ai mei cunoscând faptul că atunci când în dosare apăreau apropiați ai săi, acesta solicita soluționarea cu celeritate, urgentarea soluționării, etc., aspecte pe care eu le-am apreciat ca fiind în sfera de soluționare, potrivit competenței, a D.N.A.”.

După transmiterea referatului la D.N.A., Serviciul Teritorial Iași, procurorul șef serviciu i l-a înmânat pârâtului, procuror în cadrul aceluiași serviciu, stabilind de comun acord cu acesta să efectueze minime verificări cu privire la aspectele cuprinse în referat, pentru a putea analiza dacă sunt indicii pentru a demara o investigație și a face o sesizare din oficiu.

În sensul celor discutate, pârâtul a solicitat celor doi polițiști însărcinați cu instrumentarea dosarului în cauză, agent șef C.C. și sub-inspector D.M., prin intermediul comandantului Poliției municipiului Iași, M.L.E., să întocmească câte un referat vizând aspectele cuprinse în nota procurorului de caz și a verificat registrul de acces în parchet și condica de audiențe a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, ocazie cu care a constatat că, în ziua de 22 noiembrie 2010, avocatul B.M.S. a fost primit de către prim procurorul adjunct P.V., unde a rămas cca o oră și jumătate, deși acesta nu era de serviciu, conform programului de audiențe.

După efectuarea verificărilor, în baza art. 221 C. proc. pen., pârâtul a întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 7 decembrie 2010, pe care l-a prezentat procurorului șef serviciu, cauza fiindu-i repartizată prin rezoluție scrisă.

Sesizarea din oficiu s-a făcut față de numiții P.V., prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, B.M.S., avocat în Baroul Iași, C.P., administrator al SC I. SA Iași, B.G. executor judecătoresc și T.N.I.H., reprezentant al SC A. SRL Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 alin. (1) C. pen., art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 254 și art. 255 C. pen.

În fapt, s-a reținut de către pârât că administratorul SC I. SA, C.P. și avocatul B.M.S. s-au întâlnit la sediul parchetului cu prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, P.V., la data de 22 noiembrie 2010, căruia i-au prezentat sesizarea penală formulată împotriva reprezentanților SC A. SRL și documentația justificativă, iar acesta le-a dat dreptate, îndrumându-i să meargă la fața locului și să-și exercite dreptul de proprietar, deși litigiul legat de evacuare se afla încă pe rolul instanței.

Pârâtul a mai reținut că între persoanele menționate există relații de prietenie, că procurorul P.V. folosește în mod frecvent, cu titlu gratuit, unitățile hoteliere (de agrement) deținute de firma în cauză în Vatra Dornei, iar în contul acestor servicii își folosește influența dată de postul pe care îl ocupă, în scopul obținerii unor soluții favorabile pentru reprezentanții societății, în dosarele penale mai sus menționate, precum și că există date, potrivit cărora, executorul judecătoresc B.G. a primit sume de bani de la reprezentantul SC A. SRL Iași, numitul T.N.I.H., pentru ca acesta să nu pună în executare hotărârea judecătorească obținută de SC I. SA.

În cadrul actelor premergătoare efectuate în această cauză, D.N.A., Serviciul Teritorial Iași a solicitat Curții de Apel Iași, la data de 7 decembrie 2010, interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate și a comunicărilor efectuate de către P.V., B.M.S., C.P., B.G. și T.N.I.H., precum și interceptarea și înregistrarea convorbirilor purtate de aceștia în mediul ambiental.

În motivarea solicitării, a fost reluată integral argumentarea din procesul-verbal de sesizare din oficiu.

Prin încheierea din 7 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 835/45/2010, Curtea de Apel Iași a admis solicitarea D.N.A., Serviciul Teritorial Iași astfel cum a fost formulată, dispunând interceptarea și înregistrarea pe o perioadă de 30 de zile a convorbirilor telefonice și a celor efectuate în mediul ambiental.

Prin adresele din 3 ianuarie 2011, 3 februarie 2011 și 7 martie 2011, Serviciul Teritorial Iași a solicitat prelungirea autorizării interceptării și înregistrării cu câte 30 de zile, precum și autorizarea interceptării altor numere de telefon aparținând presupușilor făptuitori.

Solicitările au fost admise prin încheierile dispuse în Dosarele nr. 7/45/2011, nr. 101/45/2011 și nr. 201/45/2011 ale Curții de Apel Iași.

În argumentarea solicitării de prelungire a autorizării și de autorizare a interceptării altor numere de telefon, procurorul a învederat că, din exploatarea autorizațiilor emise în cauză, au rezultat aspecte relevante, ce justifică necesitatea eliberării noilor autorizații și prelungirii cu încă 30 de zile a celor deja emise.

Prima situație se referă la imixtiunea prim procurorului adjunct P.V. în activitatea procurorului C.A.M., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, în scopul pronunțării unei soluții favorabile învinuitului din Dosarul nr. 912/P/2010 al acestei unități de parchet, în dovedire fiind prezentate date din înregistrările în mediu ambiental ale discuțiilor purtate de P.V. cu C.A.M. și o persoană pe nume „R.”, la datele de 10 decembrie 2010 și 20 decembrie 2010.

Cea de-a doua situație vizează imixtiunea aceluiași prim procuror adjunct în activitatea procurorului U.R., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, în scopul pronunțării unei soluții favorabile învinuitului A.C. din Dosarul nr. 312/P/2010, în dovedire fiind prezentate date rezultate din înregistrările audio-video a convorbirilor purtate în mediu ambiental la data de 15 decembrie 2010 de către învinuit, o persoană rămasă neidentificată și P.V., discuție ce a avut loc în biroul prim procurorului adjunct.

După efectuarea acestor interceptări, constatându-se că nu au rezultat elemente care să atragă răspunderea penală a persoanelor cercetate, prin rezoluția din 20 decembrie 2011, s-a dispus, de către pârât, neînceperea urmăririi penale față de numiții P.V., B.M.S. și C.P., pe considerentul că faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Prin aceeași rezoluție, a fost dispusă neînceperea urmăririi penale față de B.G. și T.N.I.H., pe motiv că fapta nu există.

Prin sentința penală nr. 104 din 24 august 2012, pronunțată în Dosarul nr. 95/45/2012 al Curții de Apel Bacău, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de petentul P.V. împotriva rezoluției din 20 decembrie 2011 dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Iași.

A fost desființată în parte rezoluția atacată, numai în ceea ce privește temeiul de drept al soluției de neîncepere a urmăririi penale, dispunându-se schimbarea temeiului de drept din art. 10 lit. b) C. proc. pen. în art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Secția pentru procurori a apreciat că fapta pârâtului procuror nu întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare ce i s-a reținut în sarcină.

Referitor la prima condiție, care se circumscrie laturii obiective, s-a reținut că starea de fapt stabilită de secție nu evidențiază încălcarea de către pârât a normelor de procedură invocate, respectiv ale art. 221 alin. (1) C. proc. pen. și ale art. 91

1

alin. (1) și ale art. 91 alin. (7) din același cod.

De asemenea, s-a apreciat că, nici sub aspectul laturii subiective, nu sunt îndeplinite condițiile existenței intenției, ca formă de vinovăție ce caracterizează această abatere disciplinară, în varianta normativă a exercitării funcției cu rea-credință, astfel cum aceasta este definită de legiuitor în art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, modificată.

Totodată, instanța de disciplină a avut în vedere că, în perioada 2010-2011, pârâtul procuror a avut un volum foarte mare de activitate, multe cauze fiind de o complexitate deosebită, împrejurare în raport cu care s-a apreciat că modalitatea de întocmire a actelor procedurale în cauza penală în discuție se datora acestui volum ridicat de muncă, iar nu relei credințe.

Împotriva hotărârii instanței de disciplină, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, a declarat recurs Inspecția Judiciară.

Recurenta a susținut că, în mod greșit a fost respinsă acțiunea disciplinară.

Sub un prim aspect, recurenta a susținut că în mod eronat secția pentru procurori a apreciat că starea de fapt reținută nu ar evidenția încălcarea de către magistratul pârât a normelor de procedură invocate, care s-ar circumscrie laturii obiective a abaterii disciplinare.

În opinia recurentei, ansamblul probator administrat în cauză ar releva punctual acest fapt, după cum urmează:

- intimatul a consemnat în mod nereal în procesul-verbal de sesizare din oficiu că există indicii privind săvârșirea infracțiunii de trafic de influență de către procurorul P.V., deși nici la data redactării procesului-verbal și nici pe parcursul cercetării judecătorești nu au fost identificate elemente de fapt care să poată fi apreciate ca întrunind condițiile laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență; a fost, astfel, stabilită, în mod nelegal, competența de instrumentare a unei cauze în favoarea D.N.A., cu privire la făptuitorii P.V., B.M.S. și C.P.;

- „verificările” efectuate de procurorul E.E. în data de 6 decembrie 2010, constând în solicitarea unor rapoarte de la lucrătorii de poliție și verificarea persoanelor care au fost primite în audiență la prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, au fost realizate în condițiile în care la D.N.A., Serviciul Teritorial Iași, nu exista nicio lucrare privind faptele și făptuitorii menționați în procesul-verbal din 7 decembrie 2010;

- procesul-verbal de sesizare din oficiu, întocmit de procurorul E.E. la data de 7 decembrie 2010 conține date nereale, respectiv afirmații neadevărate privind faptul că litigiul legat de evacuare se afla pe rolul instanței; că există date că procurorul P.V. folosește cu titlu gratuit unitățile hoteliere ale SC I. SA, iar în contul acestor servicii procurorul își folosește influența în scopul obținerii de soluții favorabile acestei societăți comerciale, în dosarele penale; că ar exista date din care rezultă că executorul judecătoresc B.G. ar fi primit o sumă de bani pentru a nu pune în executare o hotărâre judecătorească;

- niciunul dintre lucrătorii de poliție sau procurorii menționați în procesul-verbal de sesizare din oficiu nu a declarat că procurorul P.V. ar fi intervenit în activitatea lor pentru a le solicita să propună ori să adopte o soluție contrară probelor existente în dosare;

- nu au existat date și indicii temeinice care să justifice solicitarea de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice, prevăzute de art. 91

1

alin. (1) C. proc. pen.;

- nu au existat motive temeinic justificate, necesare potrivit prevederilor art. 91

1

alin. (4) C. proc. pen., pentru a se solicita reînnoirea autorizațiilor inițiale;

- nu au existat discuții între procurorii P.V. și U.R. privind adoptarea vreunei soluții în Dosarul nr. 3121/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași;

- nu au existat presiuni din partea procurorului P.V. pentru ca procurorul C.A.M. să dispună o soluție neconformă cu probele din dosar;

- solicitările de prelungire a autorizațiilor inițiale privind pe ceilalți făptuitori nu au fost argumentate în niciun mod, neexistând nicio referire la acte materiale vizând infracțiunile reținute în sarcina lor.

Faptul că solicitările de interceptare și prelungire a interceptărilor au fost admise de instanțele de judecată nu ar exclude răspunderea disciplinară a procurorului, care a consemnat date nereale în procesul-verbal de sesizare și în adresele către instanță.

Relativ la latura subiectivă, recurenta consideră că aspectele de mai sus conturează cu certitudine existența intenției ca formă a vinovăției, în modalitatea relei credințe, argumentele și concluziile reținute de instanța de disciplină din acest punct de vedere fiind incorecte.

În aprecierea vinovăției, titularul acțiunii disciplinare în speță a invocat criteriul obiectiv consacrat în doctrina și jurisprudența civilă, prin raportare la modelul abstract al „omului diligent”, respectiv al „procurorului diligent”.

Din această perspectivă, s-a propus aprecierea comportamentului procurorului prin prisma prevederilor art. 7 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și a consecințelor acțiunii culpabile a intimatului procuror, care ar consta, pe de o parte, în afectarea actului de justiție prin încălcarea normelor de competență materială, iar, pe de altă parte, în încălcarea dreptului constituțional la viață intimă, familială și privată.

Recurenta nu și-a încadrat în drept criticile formulate.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului și desființarea hotărârii atacate, iar, pe fond, admiterea acțiunii disciplinare astfel cum a fost formulată și aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată, intimatului procuror E.E.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În speță, titularul acțiunii disciplinare critică hotărârea prin care secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a respins solicitarea sa de a se stabili săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată și cu modificările și completările ulterioare, de către procurorul E.E. și de a se aplica o sancțiune disciplinară magistratului.

Analiza probatoriului administrat relevă, însă, că, în mod corect, instanța de disciplină a reținut că în sarcina procurorului pârât nu se poate stabili săvârșirea respectivei abateri disciplinare.

Este de necontestat că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorii și procurorii răspund pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.

Or, în raport cu dispozițiile art. 221 alin. (1), ale art. 91

1

alin. (1) și ale art. 91

1

alin. (7) C. proc. pen., întocmirea corectă a procesului-verbal de sesizare din oficiu, verificarea existenței datelor și a indiciilor temeinice necesare pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor unei persoane și, respectiv, dispunerea încetării imediate a interceptărilor și înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizației, dacă nu mai există motivele care le-au justificat, reprezintă îndatoriri de serviciu.

Ca atare, neîndeplinirea acestor obligații ar putea, în condiții determinate, să atragă răspunderea disciplinară, potrivit regimului disciplinar specific, stabilit prin statutul judecătorilor și procurorilor, dacă în cauză ar fi întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare.

În consecință, pentru admiterea acțiunii disciplinare, urma a se stabili, în raport cu prevederile art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, exercitarea funcției cu rea-credință constituie abatere disciplinară, dacă în speță sunt întrunite aceste condiții.

În acest sens, este de reținut că statutul disciplinar al judecătorului și procurorului, integrat statutului profesional al acestora, precizează acest regim, în sensul concretizării abaterilor disciplinare, a laturii și obiectului acestora.

Această reglementare a regimului disciplinar nu privește condițiile angajării răspunderii disciplinare, așa încât respectivele condiții și cauzele exoneratoare de răspundere rămân cele reglementate de dreptul comun.

Așadar, angajarea răspunderii disciplinare cere și în cazul magistraților, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv obiectul, cu referire la relațiile sociale de muncă în acest caz, latura obiectivă, cu referire la faptă, înfrângând o obligație specifică, subiectul calificat, latura subiectivă, constând în vinovăție, în oricare dintre formele sale, producerea unui rezultat vătămător și nex cauzal.

Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și inexistența unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.

În contextul examinat, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește latura obiectivă, starea de fapt, corect reținută de instanța de disciplină, nu evidențiază încălcarea de către intimatul procuror a obligațiilor specifice funcției sau o încălcare a normelor de procedură prevăzute de art. 221 alin. (1), art. 91

1

alin. (1) și ale art. 91

1

alin. (7) C. proc. pen.

Sub acest aspect, se constată, în primul rând că, în cauză intimatul E.E. a întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu cu respectarea dispozițiilor art. 221 alin. (1) C. proc. pen., pe baza informațiilor cuprinse în referatul întocmit de procurorul H.O.M., informații verificate și coroborate cu datele rezultate din rapoartele lucrătorilor de poliție și cele rezultate din verificările registrului de acces în parchet și condica de audiențe a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, textul legal menționat permițând sesizarea din oficiu a organului de urmărire penală când află pe orice altă cale că s-a săvârșit o infracțiune, singura cerință impusă fiind aceea de a se încheia, în acest sens, un proces-verbal.

În al doilea rând, în ceea ce privește necesitatea existenței datelor și indiciilor temeinice pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor unei persoane, cerință impusă de art. 91

1

alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată ca fiind semnificativ faptul că instanța de judecată a analizat și stabilit îndeplinirea acestei condiții în cazul fiecărei solicitări formulate de procurorul E.E., atât în ceea ce privește autorizarea activităților de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice și a celor purtate în mediu ambiental, cât și ulterior, privind prelungirea autorizării respectivelor activități.

Criticile formulate de recurentă din această perspectivă nu au relevanța atribuită prin motivele de recurs, întrucât așa după cum, în mod corect a reținut și secția pentru procurori, toate solicitările au fost încuviințate de către instanță, dispunându-se interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și a celor purtate în mediu ambiental pe o durată totală de 120 de zile.

Având în vedere că, așa cum rezultă din probele administrate, după solicitarea primei prelungiri a interceptărilor și înregistrărilor, prin adresele din 3 februarie 2011 și din 7 martie 2011, constatând că nu mai subzistă motivele care au justificat interceptarea convorbirilor pentru toate cele 5 persoane, intimatul procuror a solicitat prelungirea autorizării activităților numai în ceea ce îi privește pe numiții P.V., C.P. și B.M.S., nu se demonstrează nici încălcarea prevederilor art. 91

1

alin. (7) C. proc. pen.

Ca atare, sunt nefondate susținerile recurentei privind latura obiectivă.

Sunt neîntemeiate și criticile distincte prin care recurenta combate analiza pe care instanța de disciplină a realizat-o asupra laturii subiective a abaterii disciplinare în cauză.

Pentru a stabili existența laturii subiective, urmează a se examina dacă se pot reține cumulativ condițiile prevăzute de art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care definesc forma de vinovăție care caracterizează această abatere disciplinară, în varianta normativă a exercitării funcției cu rea-credință.

Cum textul de lege menționat circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, ce produc consecințe asupra valabilității actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților și cum, în cauză, după cum, pe bună dreptate, a apreciat instanța disciplinară, nu s-a făcut dovada existenței acelor greșeli și vătămări care să aibă un caracter evident, neîndoielnic, cărora să le lipsească orice justificare, care să fie în vădită contradicție cu dispozițiile legale invocate, nu se poate constata, din punct de vedere subiectiv, existența relei credințe, ca formă de vinovăție.

Așadar, acțiunea disciplinară a fost corect respinsă, ca urmare a atribuirii de relevanță juridică împrejurărilor probate necontestat, care înlătură caracterul de abatere disciplinară al faptelor și, ca atare, înlătură temeiul răspunderii disciplinare.

Pentru considerentele ce preced și în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată (r2), coroborate cu cele ale art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva hotărârii nr. 1/P din 30 ianuarie 2013 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 mai 2013.