Decizia nr. 4269/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Acțiunea Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la 13 iunie 2005, reclamantul D.Ș.A. a chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin M.F.P. pentru obligarea acestuia de a emite pe numele lui și de a-i preda drept justă reparație, în limita sumei de 871.188.645 lei, titluri de valoare nominală utilizabile în procesul de privatizare. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a formulat două acțiuni în justiție întemeiate pe Legea nr. 10/2001 solicitând despăgubiri pentru două imobile situate în comuna Lunca județ Botoșani și respectiv în comuna Manoleasa, același județ, de care au fost deposedați în mod abuziv autorii reclamantului și ai rudelor sale. Tribunalul Botoșani în ambele dosare a obligat S.R. prin M.F.P. să emită titluri de valoare nominală (potrivit opțiunii reclamantului și rudelor acestuia) utilizabile în procesul de privatizare până la concurența sumei de 2.336.606.856 lei (potrivit sentinței civile nr. 222 din 12 mai 2003, definitivă prin decizia civilă nr. 284 din 17 februarie 2004 a Curții de Apel Suceava) și, respectiv, sumei de 2.818.855.538 lei (potrivit sentinței civile nr. 223 din 12 mai 2003, definitivă prin decizia civilă nr. 145 din 3 februarie 2004 a Curții de Apel Suceava). M.F.P. a tipărit la 13 iunie 2004 și i-a predat la 2 iulie 2004 titluri de valoare nominală, în cuantumul stabilit pe cale judecătorească. Acțiunea a fost motivată în fapt pe împrejurarea că de la momentul determinării valorii despăgubirilor (în ianuarie 2003) și până la momentul plății efective a sumelor (în iunie 2004) există un decalaj de 16 luni cu o puternică evoluție economică inflaționistă,rata inflației fiind de 16,9 %. S-a solicitat astfel actualizarea valorii inițial determinate de rata inflației în luna iunie 2004 pe perioada indicată. În drept, acțiunea a fost motivată pe dispozițiile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 care prevăd că valoarea corespunzătoare se stabilește potrivit actelor normative în vigoare la data demolării construcției actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. Tribunalul Botoșani și-a declinat competența de soluționare a cauzei, prin sentința civilă nr. 1364 din 22 noiembrie 2006, în favoarea Tribunalului București.

Instanța de fond Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 215 din 4 februarie 2008, a respins acțiunea ca neîntemeiată. S-a constatat că textul de lege invocat, în vigoare la data formulării acțiunii și la data pronunțării hotărârilor menționate, prevedea că „valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit actelor normative în vigoare la data demolării, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective”. Se avea deci în vedere despăgubirea sumei pentru construcții preluate abuziv și demolate și nu pentru terenuri, ori în cele două procese, Tribunalul Botoșani a acordat despăgubiri globale, nu numai pentru construcții demolate ci și pentru terenuri care nu mai puteau fi restituite în natură. Tribunalul a mai observat că textul invocat justifică actualizarea sumei acordate drept despăgubiri pentru construcții, cu indicele de inflație la data plății efective, însă aceste dispoziții se puteau aplica numai în cadrul rezolvării fondului pricinilor. Or, în cele două cauze în fond s-a procedat la stabilirea despăgubirilor pe baza unor expertize contabile, iar cei îndreptățiți la despăgubiri fie nu au formulat obiecțiuni la modul de stabilire a despăgubirilor, fie dacă le-au formulat, au fost respinse întrucât sentințele prin care s-au stabilit sumele au rămas definitive și deci o cerere ulterioară în sensul pretențiilor reclamantului nu se mai poate primi, hotărârea în discuție bucurându-se de autoritate de lucru judecat. S-a mai observat că reclamantul în prezenta acțiune s-a considerat îndreptățit la actualizarea despăgubirilor stabilite în favoarea tuturor moștenitorilor, el fiind unul din ceilalți petenți în cauzele întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu poate solicita reactualizarea pentru întreaga sumă stabilită cu acest titlu.

Instanța de apel Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 529 din 29 octombrie 2009 a respins, ca nefundat, apelul reclamantului. În motivarea acestei soluții instanța de apel a reținut că potrivit art. 34 alin. (2) – (4) din Legea nr. 10/2001 (în forma redacțională de la momentul judecării cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001), titlurile de valoare nominală emise de M.F.P. conform art. 30 alin. (2) pot circula pe piață și pot fi folosite exclusiv în procesul de privatizare. Termenul de valorificare a acestor titluri este de cel mult 7 ani de la data emisiunii titlurilor la valoarea actualizată în raport de indicele inflației. Potrivit art. 30 alin. (2) din lege, în termen de 3 luni de la primirea cererii persoanei îndreptățite, M.F.P. este obligat să elibereze titlurile de valoare nominală, garantate de stat sub sancțiunea plății unor penalități de întârziere de 0,1 % pe zi, din valoarea sumei totale. Instanța a observat în primul rând că potrivit art. 294 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul nu este îndreptățit să ceară cu titlul de despăgubiri sumele pe care le putea solicita în apelul declarat împotriva sentințelor pronunțate de instanță în fața căreia se efectuase expertiza. Textul citat permite să se ceară în apel dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii instanței de fond, astfel că nesocotirea valorificării în apel a pretențiilor de acest gen are drept consecință pierderea dreptului de a le solicita ulterior, deoarece legiuitorul prezumă că s-a achiesat la cuantumul sumei stabilite de instanța de fond. S-a mai constatat, în al doilea rând, că după momentul rămânerii definitive, și a investirii cu formulă executorie, a sentințelor și cel mult până la data executării benevole a obligației de către debitor, cererea de actualizare a sumelor (și nicidecum cererea de eliberare a altor titluri de valoare nominală) trebuie circumscrisă dispozițiilor legale de drept comun relative la executarea silită cât privește procedura și termenele de emitere a titlurilor și de valorificare a acestora cât și metoda de actualizare a sumelor înscrise în titlurile respective. În analiza sa Curtea de Apel a distins între cele două faze ale procesului civil. Faza judecătorească, finalizată la momentul devenirii irevocabile a hotărârii judecătorești pronunțate, frază care dispune cu putere de lucru judecat asupra drepturilor și obligațiilor pârâților în litigiul dedus judecății. Faza executării hotărârii judecătorești, fie în modalitatea executării de bună voie, fie în modalitatea executării silite când prima modalitate nu se realizează. Ca urmare drepturile și obligațiile pârâților nu se pot realiza decât în condițiile acestor faze precis determinate. Reclamantul ca orice creditor împiedicat să-și realizeze integral creanța, poate să se adreseze unui executor judecătoresc pentru a-și realiza drepturile în măsura în care consideră că modul în care se realizează actualizarea sumelor din titluri [(art. 34 alin. (4) din Legea nr. 10/2001)], sau termenele în care au fost emise titlurile [(art. 30 alin. (2)] sau alte aspecte legate de executarea sentințelor ce constituie titluri executorii nu respectă dispozițiile legale. S-a stabilit că în nici un caz creditorul nu este abilitat să solicite în cadrul unui nou proces despăgubiri pentru o perioadă anterioară rămânerii irevocabile a hotărârii, titlu executor și nici nu poate solicita despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin executare altor creditori. Împrejurarea că în titlul executoriu obținut nu s-a determinat cota indiviză a fiecărui moștenitor, implică, în cazul admiterii pretențiilor reclamantului, o lămurire a titlului executoriu.

Recursul Reclamantul a declarat în termen recurs împotriva deciziei Curții de Apel învederând în drept motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În fapt recurentul a arătat că a formulat acțiunea pentru actualizarea sumelor cuprinse în titluri deoarece independent de voința titularilor acestor titluri emiterea lor s-a făcut la o distanță de 16 luni de la data la care a fost întocmit raportul de expertiză contabilă de la baza stabilirii valorii lor, perioadă în care indicele inflației a fost de 16,9 %, potrivit informațiilor produse de I.N.S. Recurentul a mai arătat că art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, invocat drept temei al acțiunii, dispune actualizarea despăgubirilor cu indicele de inflație la data plății efective. In acest sens a produs dovezi cât privește sumele ce se cuvin, urmare actualizării pretinse. În justificarea împrejurării că se încadrează în temeiul de drept indicat în acțiune, recurentul a precizat că în fapt nici până în prezent beneficiarii titlurilor de valoare nominală (T.V.N.) nu au o plată efectivă a despăgubirilor acordate prin T.N.V. Aceasta deoarece T.N.V. nu pot fi folosite decât în scopul prevăzut de lege și, ca urmare, utilizarea lor este foarte restrânsă. În acest moment datorită faptului că T.V.N. nu mai au putere circulatorie au fost depuse spre preschimbare la A.N.R.P. S-au criticat soluțiile instanțelor de fond și, respectiv, de apel care au stabilit că actualizarea sumelor în baza art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 se poate solicita numai în fața instanței care a pronunțat hotărârea, concluzie apreciată de recurent drept falsă în raport de dispozițiile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 și care ar conduce la concluzia, contrară textului, că dacă eliberarea titlului se face ulterior pronunțării celor două hotărâri definitive și irevocabile, actualizarea de către instanța de fond apare ca fiind imposibilă. S-a criticat și concluzia instanței că în cauză ar fi o eventuală autoritate de lucru judecat având în vedere că între acțiunile ce au condus la emiterea titlurilor și prezenta acțiune sunt diferențe evidente de obiect și cauză. Reclamantul a mai invocat faptul că principiul potrivit căruia dacă nu se poate realiza restituirea în natură se recunoaște persoanei îndreptățite dreptul la o despăgubire reală și completă, nu poate fi realizată decât prin acordarea unei despăgubiri prin echivalent care reprezintă singura modalitate de reparație materială a abuzurilor petrecute prin deposedarea de proprietate. În acest context recurentul a amintit că este de notorietate că majoritatea persoanelor care au dreptul la despăgubiri prin echivalent nu s-au bucurat până la acest moment de o despăgubire efectivă datorită sistemului birocratic ce presupunea numeroase blocaje și proceduri. S-a mai criticat aprecierea referitoare la lipsa de calitate a reclamantului în prezenta acțiune deși acesta a arătat în fața instanțelor că acțiunea a fost formulată prin prisma calității sale de titular al dreptului dar și de reprezentare al celorlalți titulari și neinvocarea expresă a acestei excepții nu-i poate elimina calitatea procesuală activă. S-a criticat greșita interpretare a art. 10 alin. (6) că s-ar referi limitativ numai la construcții, din economia legii rezultând necesitatea de a aplica aceste dispoziții și la terenurile aferente clădirii care nu se mai află în ființă, care din punct de vedere valoric au suferit modificări, pentru că numai în aceste condiții se poate vorbi despre o justă despăgubire.

Analiza instanței de recurs Verificând decizia atacată prin prisma motivului de recurs invocat, conform criticilor enunțate și în aport de actele dosarului, se constată că decizia Curții de Apel este legală și temeinică, recursul urmând a se respinge pentru considerentele ce succed. Instanțele au soluționat corect problema de drept supusă examinării în prezenta cauză și anume dacă după obținerea măsurii reparatorii pentru imobilele revendicate în procedura Legii nr. 10/2001 se mai poate pretinde prin acțiune recalcularea valorică a măsurilor acordate. La 28 martie 2003 și separat la 21 iunie 2002 reclamantul și alți trei petenți au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, emiterea pe numele lor de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în limita valorii imobilului situat în satul Stănești, comuna Lunca, județul Botoșani (compus din casă, anexe gospodărești și teren aferent). Cele două cereri au fost soluționate prin obținerea a două hotărâri judecătorești, sentința civilă nr. 222 din 12 mai 2003 și respectiv sentința civilă nr. 223 din 12 mai 2003, sentințe investite cu formulă executorie prima în baza deciziei nr. 284 din 17 februarie 2004, și secunda în baza deciziei nr. 145 din 3 februarie 2004. Cele două titluri executorii au fost puse în executare prin tipărirea la 13 iunie 2004 de către M.F.P. (prin Biroul Central pentru emiterea titlurilor de valoare) și predarea către petenți (inclusiv reclamantul) drept plată, la 2 iulie 2004, a titlului de valoare nominală în cuantumul stabilit prin hotărârile judecătorești mai sus arătate. Așadar pretențiile expres formulate de reclamanți acelor cereri, emiterea de titluri de valoare nominale au fost admise, iar procedurile de obținere și valorificare a acestora încheiate prin pronunțarea hotărârilor judecătorești și executarea acestora. Legea nr. 10/2001, invocată ca temei de reclamant în acțiunile în revendicare conține reguli în temeiul cărora se pot declanșa acțiuni și respectiv, se pot soluționa cererile ce fac obiectul acestei reglementări. Instanțele judecătorești sunt sesizate cu acțiuni în temeiul Legii nr. 10/2001 potrivit dispozițiile cuprinse de aceasta numai în contestarea măsurilor dispuse prin dispoziție/decizie de soluționarea notificărilor și, respectiv, pentru obligarea entităților cu atribuții, potrivit legii, să emită dispoziții sau hotărâri în cazul în care notificările nu au fost soluționate. Această procedură a fost urmată și de recurentul reclamant din prezenta cauză. Pretențiile formulate prin prezenta acțiune dau expresie nemulțumirii reclamantului (unul din beneficiarii titlurilor de valoare nominală) cu privire la valoarea titlurilor apreciată ca inferioară la un moment ulterior finalizării procesului [(în ambele sale faze de judecată și de executare în raport de dispozițiile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001)]. Sub acest aspect în mod corect s-a apreciat că pretențiile de recalculare a valorii titlurilor de valoare nominale primite nu sunt justificate de temeiul de drept invocat, și anume art. 10 alin. (6) din Legea nr. 1072001. În primul rând este de observat că art. 10 alin. (6), într-adevăr în vigoare la data formulării acțiunilor în obținerea titlului de valoare nominală (anul 2002) la momentul soluționării acestuia (în anul 2003) cât și la momentul executării hotărârii (anul 2004) avea următoarea redactare: Art. 10 alin. (6): „Valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit actelor normative în vigoare la data demolării, actualizată cu indicele inflației la data plății efective”. Nici cu ocazia emiterii titlurilor nominative nici la momentul executării titlurilor executorii (hotărârile obținute în procedura Legii nr. 10/2001) reclamantul, ca beneficiar al măsurilor dispuse (de instanță prin emiterea hotărârii, a titlului executoriu cât și de pârâtul M.F.P. care i-a remis titlurile) nu a solicitat stabilirea unei alte valori. Ca urmare, împrejurarea că reclamantul nu a contestat valoarea pe parcursul judecății,în toate etapele procesului, conduce la concluzia că acesta a achiesat la valoarea stabilită. Consecințele împrejurării că după emiterea titlului executoriu, „plata” efectivă prin emiterea titlurilor de valoare s-a făcut la o distanță de 16 luni, de la data pronunțării hotărârilor, puteau fi înlăturate de reclamant prin modalitățile prevăzute de procedura executării și puse la îndemâna creditorului, prin art. 371 2 . Art. 371 2 C. proc. civ. „(1) Pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, plantații ori alte lucrări sau în luarea unei alte măsuri admise de lege. În cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii. Dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda, la cererea creditorului, și la actualizarea acestei sume. În cazul n care titlul executor nu conține niciun asemenea criteriu,organul de executare va proceda la actualizarea în funcție de rata inflației, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanța a devenit exigibilă și până la data plății obligației cuprinse în oricare dintre aceste titluri.” Chiar dacă actuala reglementare mai sus arătate a alin. (3) există din 13 decembrie 2006 potrivit modificării aduse prin Legea nr. 459/2006 vechea reglementare a alin. 3 conserva aceleași instrumente procedurale la îndemâna creditorului de actualizare a sumelor la data plății. Prin neutilizarea mijloacelor expres prevăzute de lege, puse la dispoziția creditorului, reclamantul, care a devenit între timp proprietarul titlurilor, s-a expus riscului devalorizării acestora. Împrejurarea că stabilirea valorilor titlurilor nominative atribuite reclamantului s-a făcut în acțiunile anterioare, cu încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 este o problemă care nu mai poate fi luată în discuție câtă vreme hotărârile de stabilire a valorii titlurilor se impun prin efectul pozitiv al puterii lucrului judecat. O eventuală ulterioară modificare a valorilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească se poate face prin intermediul căilor de atac legal prevăzute. În acest sens sunt și constatările făcute de instanța de apel legate de autoritatea de lucru judecat a sentințelor nr. 222/2003 și respectiv 223/2003 și nu în sensul criticii recurentului, că acele hotărâri ar avea autoritate de lucru judecat care s-ar opune prezentei acțiuni prin comparație, și ar impune respingerea prezentei acțiuni pentru că ar opera o atare excepție. Nu este întemeiată nici critica referitoare la împrejurarea că s-a nesocotit principiul dreptului la o despăgubire reală și completă, în cazul imposibilității de restituire a bunului în natură, întrucât este de notorietate că majoritatea persoanelor care au beneficiat de despăgubiri prin echivalent nu s-au bucurat până la acest moment de despăgubiri efective datorită sistemului birocratic. Sub aspectul normelor juridice, pretins a fi fost încălcate, se constată că prin acțiunea formulată inițial pentru revendicarea bunurilor în regimul Legii nr. 10/2001 reclamantul a solicitat în mod expres modalitatea de reparare, aceea a emiterii titlurilor de valoare nominală la valoarea imobilului imposibil de restituit în natură și a obținut aceste titluri la o valoare cu care, în modalitatea mai sus arătată, a fost de acord. Criticile referitoare la valoarea titlurilor puteau fi invocate în cursul procesului de obținere a acestora sau, ulterior în procedura de executare. Celelalte comentarii prezentate în susținerea acestei critici sunt reflecții de ordin general și nu pot fi incluse în motivele de recurs expres prevăzute de art. 304; pct. 1-9 C. proc. civ., cu referire directă la cazul dedus judecății. Cât privește aprecierile instanțelor în legătură cu calitatea reclamantului de a formula pretenții pentru întreaga sumă, deși nu este unicul proprietar al titlurilor nominale se constată că aceasta este corectă câtă vreme reclamantul a formulat acțiunea în nume propriu și nu printr-o abilitare expresă dată pentru acest proces de ceilalți coproprietari. Împrejurarea că instanța nu s-a pronunțat asupra calității sale procesuale prin admiterea unei atari excepții, în raport de considerentele principale reținute în respingerea acțiunii și anume neaplicarea în cauză a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, denotă că o atare apreciere a fost făcută în maniera generală, acțiunea fiind examinată în principiu pe fondul său și prin perspectiva acestei excepții care s-ar fi impus a fi examinată numai în condițiile în care se aprecia că reclamantul corect și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile de drept invocate. Cât privește greșita apreciere a înțelesului art. 10 alin. (6) referitor la aria reglementată de acesta, în raport de considerentele mai sus expuse, concluzia că în mod corect s-a stabilit că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile Legii nr. 10/2001, se constată că nu se mai impune analizarea acestei critici. Văzând pentru considerentele expuse că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care să determine modificarea deciziei atacate, în temeiul art. 312 alin. ( 1) C. proc. civ. ,s-a respins recursul ca nefondat.