ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4269/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4269/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Botoșani la 13 iunie 2005, reclamantul D.Ș.A. a chemat în judecată

pe pârâtul S.R. prin M.F.P. pentru obligarea acestuia de a emite pe numele lui

și de a-i preda drept justă reparație, în limita sumei de 871.188.645 lei,

titluri de valoare nominală utilizabile în procesul de privatizare.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că a formulat două acțiuni în justiție întemeiate pe Legea nr. 10/2001

solicitând despăgubiri pentru două imobile situate în comuna Lunca județ

Botoșani și respectiv în comuna Manoleasa, același județ, de care au fost

deposedați în mod abuziv autorii reclamantului și ai rudelor sale.

Tribunalul Botoșani în ambele dosare a

obligat S.R. prin M.F.P. să emită titluri de valoare nominală (potrivit

opțiunii reclamantului și rudelor acestuia) utilizabile în procesul de

privatizare până la concurența sumei de 2.336.606.856 lei (potrivit sentinței

civile nr. 222 din 12 mai 2003, definitivă prin decizia civilă nr. 284 din 17

februarie 2004 a Curții de Apel Suceava) și, respectiv, sumei de 2.818.855.538

lei (potrivit sentinței civile nr. 223 din 12 mai 2003, definitivă prin decizia

civilă nr. 145 din 3 februarie 2004 a Curții de Apel Suceava).

M.F.P. a tipărit la 13 iunie 2004 și

i-a predat la 2 iulie 2004 titluri de valoare nominală, în cuantumul stabilit

pe cale judecătorească.

Acțiunea a fost motivată în fapt pe

împrejurarea că de la momentul determinării valorii despăgubirilor (în ianuarie

2003) și până la momentul plății efective a sumelor (în iunie 2004) există un

decalaj de 16 luni cu o puternică evoluție economică inflaționistă,rata

inflației fiind de 16,9 %.

S-a solicitat astfel actualizarea

valorii inițial determinate de rata inflației în luna iunie 2004 pe perioada

indicată.

În drept, acțiunea a fost motivată pe

dispozițiile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 care prevăd că valoarea

corespunzătoare se stabilește potrivit actelor normative în vigoare la data

demolării construcției actualizată cu indicele de inflație la data plății

efective.

Tribunalul Botoșani și-a declinat

competența de soluționare a cauzei, prin sentința civilă nr. 1364 din 22

noiembrie 2006, în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul București, prin sentința

civilă nr. 215 din 4 februarie 2008, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

S-a constatat că textul de lege

invocat, în vigoare la data formulării acțiunii și la data pronunțării

hotărârilor menționate, prevedea că „valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate

în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit actelor normative în vigoare

la data demolării, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective”.

Se avea deci în vedere despăgubirea sumei pentru construcții preluate abuziv și

demolate și nu pentru terenuri, ori în cele două procese, Tribunalul Botoșani a

acordat despăgubiri globale, nu numai pentru construcții demolate ci și pentru

terenuri care nu mai puteau fi restituite în natură.

Tribunalul a mai observat că textul

invocat justifică actualizarea sumei acordate drept despăgubiri pentru construcții,

cu indicele de inflație la data plății efective, însă aceste dispoziții se

puteau aplica numai în cadrul rezolvării fondului pricinilor. Or, în cele două

cauze în fond s-a procedat la stabilirea despăgubirilor pe baza unor expertize

contabile, iar cei îndreptățiți la despăgubiri fie nu au formulat obiecțiuni la

modul de stabilire a despăgubirilor, fie dacă le-au formulat, au fost respinse

întrucât sentințele prin care s-au stabilit sumele au rămas definitive și deci

o cerere ulterioară în sensul pretențiilor reclamantului nu se mai poate primi,

hotărârea în discuție bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

S-a mai observat că reclamantul în

prezenta acțiune s-a considerat îndreptățit la actualizarea despăgubirilor

stabilite în favoarea tuturor moștenitorilor, el fiind unul din ceilalți

petenți în cauzele întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu poate

solicita reactualizarea pentru întreaga sumă stabilită cu acest titlu.

apel

Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, prin decizia nr. 529 din 29 octombrie 2009 a respins, ca nefundat,

apelul reclamantului.

În motivarea acestei soluții instanța

de apel a reținut că potrivit art. 34 alin. (2) – (4) din Legea nr. 10/2001 (în

forma redacțională de la momentul judecării cererilor formulate în temeiul

Legii nr. 10/2001), titlurile de valoare nominală emise de M.F.P. conform art. 30

alin. (2) pot circula pe piață și pot fi folosite exclusiv în procesul de

privatizare. Termenul de valorificare a acestor titluri este de cel mult 7 ani

de la data emisiunii titlurilor la valoarea actualizată în raport de indicele

inflației.

Potrivit art. 30 alin. (2) din lege,

în termen de 3 luni de la primirea cererii persoanei îndreptățite, M.F.P. este

obligat să elibereze titlurile de valoare nominală, garantate de stat sub

sancțiunea plății unor penalități de întârziere de 0,1 % pe zi, din valoarea

sumei totale.

Instanța a observat în primul rând că

potrivit art. 294 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul nu este îndreptățit să

ceară cu titlul de despăgubiri sumele pe care le putea solicita în apelul

declarat împotriva sentințelor pronunțate de instanță în fața căreia se

efectuase expertiza.

Textul citat permite să se ceară în

apel dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite

după darea hotărârii instanței de fond, astfel că nesocotirea valorificării în

apel a pretențiilor de acest gen are drept consecință pierderea dreptului de a

le solicita ulterior, deoarece legiuitorul prezumă că s-a achiesat la cuantumul

sumei stabilite de instanța de fond.

S-a mai constatat, în al doilea rând,

că după momentul rămânerii definitive, și a investirii cu formulă executorie, a

sentințelor și cel mult până la data executării benevole a obligației de către

debitor, cererea de actualizare a sumelor (și nicidecum cererea de eliberare a

altor titluri de valoare nominală) trebuie circumscrisă dispozițiilor legale de

drept comun relative la executarea silită cât privește procedura și termenele

de emitere a titlurilor și de valorificare a acestora cât și metoda de

actualizare a sumelor înscrise în titlurile respective.

În analiza sa Curtea de Apel a distins

între cele două faze ale procesului civil. Faza judecătorească, finalizată la

momentul devenirii irevocabile a hotărârii judecătorești pronunțate, frază care

dispune cu putere de lucru judecat asupra drepturilor și obligațiilor pârâților

în litigiul dedus judecății. Faza executării hotărârii judecătorești, fie în

modalitatea executării de bună voie, fie în modalitatea executării silite când

prima modalitate nu se realizează.

Ca urmare drepturile și obligațiile

pârâților nu se pot realiza decât în condițiile acestor faze precis

determinate.

Reclamantul ca orice creditor

împiedicat să-și realizeze integral creanța, poate să se adreseze unui executor

judecătoresc pentru a-și realiza drepturile în măsura în care consideră că

modul în care se realizează actualizarea sumelor din titluri [(art. 34 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001)], sau termenele în care au fost emise titlurile [(art. 30

alin. (2)] sau alte aspecte legate de executarea sentințelor ce constituie

titluri executorii nu respectă dispozițiile legale.

S-a stabilit că în nici un caz

creditorul nu este abilitat să solicite în cadrul unui nou proces despăgubiri

pentru o perioadă anterioară rămânerii irevocabile a hotărârii, titlu executor

și nici nu poate solicita despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

executare altor creditori.

Împrejurarea că în titlul executoriu

obținut nu s-a determinat cota indiviză a fiecărui moștenitor, implică, în

cazul admiterii pretențiilor reclamantului, o lămurire a titlului executoriu.

Reclamantul a declarat în termen

recurs împotriva deciziei Curții de Apel învederând în drept motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fapt recurentul a arătat că a

formulat acțiunea pentru actualizarea sumelor cuprinse în titluri deoarece

independent de voința titularilor acestor titluri emiterea lor s-a făcut la o

distanță de 16 luni de la data la care a fost întocmit raportul de expertiză

contabilă de la baza stabilirii valorii lor, perioadă în care indicele inflației

a fost de 16,9 %, potrivit informațiilor produse de I.N.S. Recurentul a mai

arătat că art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, invocat drept temei al

acțiunii, dispune actualizarea despăgubirilor cu indicele de inflație la data

plății efective. In acest sens a produs dovezi cât privește sumele ce se cuvin,

urmare actualizării pretinse.

În justificarea împrejurării că se

încadrează în temeiul de drept indicat în acțiune, recurentul a precizat că în

fapt nici până în prezent beneficiarii titlurilor de valoare nominală (T.V.N.)

nu au o plată efectivă a despăgubirilor acordate prin T.N.V. Aceasta deoarece T.N.V.

nu pot fi folosite decât în scopul prevăzut de lege și, ca urmare, utilizarea

lor este foarte restrânsă. În acest moment datorită faptului că T.V.N. nu mai

au putere circulatorie au fost depuse spre preschimbare la A.N.R.P.

S-au criticat soluțiile instanțelor de

fond și, respectiv, de apel care au stabilit că actualizarea sumelor în baza art.

10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 se poate solicita numai în fața instanței

care a pronunțat hotărârea, concluzie apreciată de recurent drept falsă în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 și care ar

conduce la concluzia, contrară textului, că dacă eliberarea titlului se face

ulterior pronunțării celor două hotărâri definitive și irevocabile,

actualizarea de către instanța de fond apare ca fiind imposibilă.

S-a criticat și concluzia instanței că

în cauză ar fi o eventuală autoritate de lucru judecat având în vedere că între

acțiunile ce au condus la emiterea titlurilor și prezenta acțiune sunt

diferențe evidente de obiect și cauză.

Reclamantul a mai invocat faptul că

principiul potrivit căruia dacă nu se poate realiza restituirea în natură se

recunoaște persoanei îndreptățite dreptul la o despăgubire reală și completă, nu

poate fi realizată decât prin acordarea unei despăgubiri prin echivalent care

reprezintă singura modalitate de reparație materială a abuzurilor petrecute prin

deposedarea de proprietate. În acest context recurentul a amintit că este de

notorietate că majoritatea persoanelor care au dreptul la despăgubiri prin

echivalent nu s-au bucurat până la acest moment de o despăgubire efectivă

datorită sistemului birocratic ce presupunea numeroase blocaje și proceduri.

S-a mai criticat aprecierea

referitoare la lipsa de calitate a reclamantului în prezenta acțiune deși

acesta a arătat în fața instanțelor că acțiunea a fost formulată prin prisma

calității sale de titular al dreptului dar și de reprezentare al celorlalți

titulari și neinvocarea expresă a acestei excepții nu-i poate elimina calitatea

procesuală activă.

S-a criticat greșita interpretare a art.

10 alin. (6) că s-ar referi limitativ numai la construcții, din economia legii

rezultând necesitatea de a aplica aceste dispoziții și la terenurile aferente

clădirii care nu se mai află în ființă, care din punct de vedere valoric au

suferit modificări, pentru că numai în aceste condiții se poate vorbi despre o

justă despăgubire.

Verificând decizia atacată prin prisma

motivului de recurs invocat, conform criticilor enunțate și în aport de actele

dosarului, se constată că decizia Curții de Apel este legală și temeinică,

recursul urmând a se respinge pentru considerentele ce succed.

Instanțele au soluționat corect

problema de drept supusă examinării în prezenta cauză și anume dacă după

obținerea măsurii reparatorii pentru imobilele revendicate în procedura Legii nr.

10/2001 se mai poate pretinde prin acțiune recalcularea valorică a măsurilor

acordate.

La 28 martie 2003 și separat la 21

iunie 2002 reclamantul și alți trei petenți au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001,

emiterea pe numele lor de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în

procesul de privatizare, în limita valorii imobilului situat în satul Stănești,

comuna Lunca, județul Botoșani (compus din casă, anexe gospodărești și teren

aferent).

Cele două cereri au fost soluționate

prin obținerea a două hotărâri judecătorești, sentința civilă nr. 222 din 12

mai 2003 și respectiv sentința civilă nr. 223 din 12 mai 2003, sentințe investite

cu formulă executorie prima în baza deciziei nr. 284 din 17 februarie 2004, și

secunda în baza deciziei nr. 145 din 3 februarie 2004.

Cele două titluri executorii au fost

puse în executare prin tipărirea la 13 iunie 2004 de către M.F.P. (prin Biroul

Central pentru emiterea titlurilor de valoare) și predarea către petenți

(inclusiv reclamantul) drept plată, la 2 iulie 2004, a titlului de valoare

nominală în cuantumul stabilit prin hotărârile judecătorești mai sus arătate.

Așadar pretențiile expres formulate de

reclamanți acelor cereri, emiterea de titluri de valoare nominale au fost

admise, iar procedurile de obținere și valorificare a acestora încheiate prin

pronunțarea hotărârilor judecătorești și executarea acestora.

Legea nr. 10/2001, invocată ca temei

de reclamant în acțiunile în revendicare conține reguli în temeiul cărora se

pot declanșa acțiuni și respectiv, se pot soluționa cererile ce fac obiectul

acestei reglementări.

Instanțele judecătorești sunt sesizate

cu acțiuni în temeiul Legii nr. 10/2001 potrivit dispozițiile cuprinse de

aceasta numai în contestarea măsurilor dispuse prin dispoziție/decizie de

soluționarea notificărilor și, respectiv, pentru obligarea entităților cu

atribuții, potrivit legii, să emită dispoziții sau hotărâri în cazul în care

notificările nu au fost soluționate.

Această procedură a fost urmată și de

recurentul reclamant din prezenta cauză.

Pretențiile formulate prin prezenta

acțiune dau expresie nemulțumirii reclamantului (unul din beneficiarii

titlurilor de valoare nominală) cu privire la valoarea titlurilor apreciată ca

inferioară la un moment ulterior finalizării procesului [(în ambele sale faze

de judecată și de executare în raport de dispozițiile art. 10 alin. (6) din

Legea nr. 10/2001)].

Sub acest aspect în mod corect s-a

apreciat că pretențiile de recalculare a valorii titlurilor de valoare nominale

primite nu sunt justificate de temeiul de drept invocat, și anume art. 10 alin.

(6) din Legea nr. 1072001.

În primul rând este de observat că art.

10 alin. (6), într-adevăr în vigoare la data formulării acțiunilor în obținerea

titlului de valoare nominală (anul 2002) la momentul soluționării acestuia (în

anul 2003) cât și la momentul executării hotărârii (anul 2004) avea următoarea

redactare:

Art. 10 alin. (6): „Valoarea

corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se

stabilește potrivit actelor normative în vigoare la data demolării, actualizată

cu indicele inflației la data plății efective”.

Nici cu ocazia emiterii titlurilor

nominative nici la momentul executării titlurilor executorii (hotărârile

obținute în procedura Legii nr. 10/2001) reclamantul, ca beneficiar al

măsurilor dispuse (de instanță prin emiterea hotărârii, a titlului executoriu

cât și de pârâtul M.F.P. care i-a remis titlurile) nu a solicitat stabilirea

unei alte valori.

Ca urmare, împrejurarea că reclamantul

nu a contestat valoarea pe parcursul judecății,în toate etapele procesului,

conduce la concluzia că acesta a achiesat la valoarea stabilită.

Consecințele împrejurării că după emiterea

titlului executoriu, „plata” efectivă prin emiterea titlurilor de valoare s-a

făcut la o distanță de 16 luni, de la data pronunțării hotărârilor, puteau fi

înlăturate de reclamant prin modalitățile prevăzute de procedura executării și

puse la îndemâna creditorului, prin art. 371

2

.

Art. 371

2

C. proc. civ.

„(1) Pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei

sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei

construcții, plantații ori alte lucrări sau în luarea unei alte măsuri admise

de lege.

În cazul în care prin titlul

executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost

stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare,

potrivit legii.

Dacă titlul executoriu conține

suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza

valoarea obligației principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, se

va proceda, la

cererea creditorului, și la

actualizarea acestei sume. În cazul n care titlul

executor nu conține

niciun asemenea criteriu,organul de executare va proceda la actualizarea în

funcție de rata inflației, calculată de la data când hotărârea judecătorească a

devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când

creanța a devenit exigibilă și până la data plății obligației cuprinse în

oricare dintre aceste titluri.”

Chiar dacă actuala reglementare mai

sus arătate a alin. (3) există din 13 decembrie 2006 potrivit modificării aduse

prin Legea nr. 459/2006 vechea reglementare a alin. 3 conserva aceleași

instrumente procedurale la îndemâna creditorului de actualizare a sumelor la

data plății.

Prin neutilizarea mijloacelor expres

prevăzute de lege, puse la dispoziția creditorului, reclamantul, care a devenit

între timp proprietarul titlurilor, s-a expus riscului devalorizării acestora.

Împrejurarea că stabilirea valorilor

titlurilor nominative atribuite reclamantului s-a făcut în acțiunile

anterioare, cu încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001

este o problemă care nu mai poate fi luată în discuție câtă vreme hotărârile de

stabilire a valorii titlurilor se impun prin efectul pozitiv al puterii

lucrului judecat. O eventuală ulterioară modificare a valorilor stabilite

printr-o hotărâre judecătorească se poate face prin intermediul căilor de atac

legal prevăzute.

În acest sens sunt și constatările

făcute de instanța de apel legate de autoritatea de lucru judecat a sentințelor

nr. 222/2003 și respectiv 223/2003 și nu în sensul criticii recurentului, că

acele hotărâri ar avea autoritate de lucru judecat care s-ar opune prezentei

acțiuni prin comparație, și ar impune respingerea prezentei acțiuni pentru că

ar opera o atare excepție.

Nu este întemeiată nici critica

referitoare la împrejurarea că s-a nesocotit principiul dreptului la o

despăgubire reală și completă, în cazul imposibilității de restituire a bunului

în natură, întrucât este de notorietate că majoritatea persoanelor care au

beneficiat de despăgubiri prin echivalent nu s-au bucurat până la acest moment

de despăgubiri efective datorită sistemului birocratic.

Sub aspectul normelor juridice,

pretins a fi fost încălcate, se constată că prin acțiunea formulată inițial

pentru revendicarea bunurilor în regimul Legii nr. 10/2001 reclamantul a solicitat

în mod expres modalitatea de reparare, aceea a emiterii titlurilor de valoare

nominală la valoarea imobilului imposibil de restituit în natură și a obținut

aceste titluri la o valoare cu care, în modalitatea mai sus arătată, a fost de

acord.

Criticile referitoare la valoarea

titlurilor puteau fi invocate în cursul procesului de obținere a acestora sau,

ulterior în procedura de executare.

Celelalte comentarii prezentate în

susținerea acestei critici sunt reflecții de ordin general și nu pot fi incluse

în motivele de recurs expres prevăzute de art. 304; pct.

1-9

C. proc. civ., cu referire directă la

cazul dedus judecății.

Cât privește aprecierile instanțelor

în legătură cu calitatea reclamantului de a formula pretenții pentru întreaga

sumă, deși nu este unicul proprietar al titlurilor nominale se constată că

aceasta este corectă câtă vreme reclamantul a formulat acțiunea în nume propriu

și nu printr-o abilitare expresă dată pentru acest proces de ceilalți

coproprietari.

Împrejurarea că instanța nu s-a pronunțat

asupra calității sale procesuale prin admiterea unei atari excepții, în raport

de considerentele principale reținute în respingerea acțiunii și anume

neaplicarea în cauză a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, denotă că o atare

apreciere a fost făcută în maniera generală, acțiunea fiind examinată în

principiu pe fondul său și prin perspectiva acestei excepții care s-ar fi impus

a fi examinată numai în condițiile în care

se

aprecia că reclamantul corect și-a întemeiat pretențiile pe

dispozițiile

de drept invocate.

Cât privește greșita apreciere a

înțelesului art. 10 alin. (6) referitor la aria reglementată de acesta, în

raport de considerentele

mai sus expuse,

concluzia că în mod corect s-a stabilit că nu sunt

aplicabile în cauză dispozițiile Legii nr. 10/2001,

se constată că nu se

mai impune analizarea acestei critici.

Văzând pentru considerentele expuse că

în cauză nu sunt

întrunite condițiile

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

care să determine

modificarea deciziei atacate, în temeiul art. 312 alin. (

1) C. proc. civ. ,s-a respins recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat, recursul

declarat de reclamantul D.Ș.A. împotriva deciziei civile nr. 529 din 29

octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 7 septembrie 2010.