ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3547/2013

Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 4/P/2010 din data de 08 iunie 2010, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A.C.O. pentru săvârșirea infracțiunilor de: „neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar ai acestuia asupra unei persoane prev. de art. 11 alin. (1) din O.U.G.

nr. 55/2002, constând în aceea că, în calitate de proprietar a 5 exemplare canine din categoria câinilor periculoși - de luptă și de atac - din rasa metiși Pit Bull, nu a luat nici una dintre măsurile legale de protecție a persoanelor și animalelor prevăzute de legislația în vigoare, lăsând exemplarele canine libere într-o zonă neîmprejmuită și neavertizată, atitudine ce a înlesnit un atac canin la data de 14septembrie 2009 asupra părții vătămate J.M., căreia i s-au produs leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50 - 55 zile de îngrijiri medicale, cu o incapacitate de muncă temporară de 15%, conform baremului A.; „neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia asupra unei persoane și care a avut ca urmare moartea victimei, prev. de art 11 alin. (1), (3) din O.U.G.

nr. 55/2002", constând în aceea că, dând dovadă de perseverență infracțională, prin adoptarea aceRONași atitudini imprudente, a menținut aceeași stare de pericol prin păstrarea celor 5 exemplare canine în același loc neîmprejmuit și neavertizat și în stare liberă, ceea ce a favorizat cel de~al doilea atac canin la data de 02 ianuarie 2010, produs asupra victimei R.G. și care datorită gravelor leziuni produse a decedat, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin sentința penală nr. 151 din 26 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava s-au dispus următoarele: S-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. În temeiul disp.

art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului A.C.O., din infracțiunile de "neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia asupra unei persoane" prev. de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002 și "neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia asupra unei persoane și care a avut ca urmare moartea victimei prev. de art. 11 alin. (1), (3) din O.U.G. nr. 55/2002" în infracțiunile de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. și ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen.

A fost condamnat inculpatul A.C.O., la următoarele pedepse: 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. (parte vătămată fiind J.M.); 2(doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen.(victimă fiind R.G.). În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 2(doi) ani închisoare. În temeiul art. 73 C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul disp. art. 81 alin. (2) C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat potrivit disp. art. 82 C. pen. În temeiul disp. art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendări) condiționate și executarea pedepsei apucate în regim de detenție în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare. În temeiul disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale. S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile R.N., R.P., B.L., M.S., A.I.

și R.E. și a fost obligat inculpatul la plata de despăgubiri către acestea, după cum urmează: - suma de 3.500 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă R.N.; - suma de 3.500 RON, cu titlu de ciaune materiale și suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă R.P.; - suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă B.L.; - suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă M.S.; - suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă A.I.; - suma de 20.000 RON. cu titlu de daune morale, către partea civilă R.E.; S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată - parte civilă B.M.

și a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale și suma de 7.576 RON cu titlu de daune materiale. S-a luat act că R.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A.C.O. la plata către stat a sumei totale de 1.700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință s-au reținut următoarele: În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de procuror, din infracțiunile de "neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia asupra unei persoane'" prev. de art. ll alin. (1) din O.U.G.

nr. 55/2002 și '"neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia asupra unei persoane și care a avut ca urmare moartea victimei prev. de art. ll alin. (1), (3) din O.U.G. nr. 55/2002" în infracțiunile de vătămare corporala din culpă prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. și ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen., Tribunalul a constatat ca aceasta este întemeiată, din minatoarele considerente: Inculpatul A.C.O. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: „ neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia asupra unei persoane", prev. de art. ll alin. (1) din O.U.G.

nr. 55/2002 privind regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi și ,, neiuarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia asupra unei persoane și care a avut ca urmare moartea victimei" prev. de art. 11 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 55/2001. Prin Decizia nr. 9037/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. ll din O.U.G. nr. 55/2002 au fost declarate neconstituționale. Obiectul sesizării instanței îl constituie însă faptele supuse judecății și nu încadrarea dată acestora prin rechizitoriu. În cazul de față, faptele concrete deduse judecății corespund infracțiunilor de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen.

și ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen. S-a reținut că, în speță, inculpatul A.C.O. este proprietarul unui iaz din localitatea R., oraș L., jud. Suceava și asigura paza acestuia cu șase câini, corcituri între rasele boxer și Pit Bull. Atitudinea imprudentă a inculpatului, prin nerespectarea dispozițiilor legale, care se referă la deținerea unor astfel de câini, respectiv a obligațiilor ce le revin proprietarilor câinilor periculoși, a fost de natură să producă o stare de pericol pentru persoanele și animalele domestice ce puteau ajunge în zona iazului cu pește și a avut drept urmare derularea a două situații socialmente periculoase: vătămarea corporală a părții vătămate B.M.

și uciderea victimei R.G. Inculpatul nu a luat nici o măsură de protejare a persoanelor și eventualelor animale care apăreau în zona iazului cu pește și care puteau fi atacate de către exemplarele canine periculoase pe care le deținea, chiar el declarând că zona nu este împrejmuită și că cei 6 câini de pază erau lăsați slobozi. Ulterior, realizând aspectul autoincriminant al primelor declarații, a revenit asupra precizărilor inițiale, declarând că de regulă unul dintre câini era lăsat slobod, iar ceilalți erau legați, aspect ce denotă faptul că el era conștient de vinovăția sa în producerea urmărilor grave ale atacurilor canine ale exemplarelor câinilor periculoși pe care le deținea.

Deși la data de 14 septembrie 2009 s-a consumat primul atac canin asupra unei persoane, inculpatul a continuat să persiste în atitudinea sa infracțională și nici nu aluat nici o măsură dintre cele prevăzute de lege privind deținerea unor câini periculoși, lăsându-și exemplarele canine în același loc neîmprejmuit, neavertizat și slobode, ceea ce a generat la data de 02 ianuarie 2010 cel de-al doilea atac canin, ce a avut drept urm are moartea victimei. Analizând, speța de față și probatoriul administrat în întregime în cauză, instanța a reținut că forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul în desfășurarea activității infracționale este culpa tară prevedere și nu intenția. Existente vinovăției sub forma culpei prevăzute în art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen.

se evaluează atât în raport cu criteriul obiectiv, al posibilității oricărui om atent, aflat în aceleași împrejurări ca și făptuitorul, de a prevedea rezultatul, cât și cu criteriul subiectiv al posibilității făptuitorului de a prevedea rezultatul în raport cu însușirile, capacitatea, experiența de viață și starea psiho-fizică a acestuia în momentul săvârșirii faptei. În raport de cele reținute. Tribunalul a admis cererea formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava., iar în confomiitate cu disp. art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului A.C.O., din infracțiunile de "neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau dețină/toiul temporar al acestuia asupra unei persoane" prev.' de art. 11 alin. (1) din O.U.G.

nr. 55/2002 și "neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia asupra unei persoane și care a avut ca urmare moartea victimei prev. de art. ll alin. (1), (3) din O.U.G. nr. 55/2002" în infracțiunile de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. și ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen.

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului A.O., constând în aceea că în calitate de proprietar a 5 exemplare canine din categoria câinilor periculoși - de luptă și de atac - din rasa metiși Pit Bull, nu a luat nici una dintre măsurile legale de protecție a persoanelor și animalelor prevăzute de legislația în vigoare, lăsând exemplarele canine libere într-o zonă neîmprejmuită și neavertizată, atitudine ce a înlesnit un atac canin la data de 14 septembrie 2009 asupra părții vătămate J.M., căreia i s-au produs leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50 - 55 zile de îngrijiri medicale, cu o incapacitate.de muncă temporară de 15%, conform baremului ASIRGM, întrunește- elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporala din culpă, prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen.

(parte vătămată fiind J.M.). La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările concrete în care aceasta, a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și persoana inculpatului. În considerarea acestor criterii, instanța a apreciat că scopul pedepsei penale, prev. de art. 52 C. pen., de reeducare a inculpatului și de prevenire a săvârșirii altor infracțiuni, poate fi atins prin aplicarea unei pedepse 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen.

(parte vătămată fiind J.M.); S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului A.C.O., constând în aceea că, dând dovadă de perseverență infracțională, prin adoptarea aceleiași atitudini imprudente, a menținut aceeași stare de pericol prin păstrarea celor 5 exemplare canine în același loc neîmprejmuit și neavertizat și în stare liberă, ceea ce a favorizat cel de-al doilea arac canin la data de 02 ianuarie 2010, produs asupra victimei R.G. și care datorită gravelor leziuni produse a decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (2) C. pen. (victimă fiind R.G.). În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., instanța a contopii pedepsele stabilite, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea,, de 2(doi)ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante, instanța a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie. Punând în balanță toate criteriile legale prezentate mai sus, Tribunalul a concluzionat că o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, este de natură a constitui un avertisment ferm al autorităților și este aptă a conduce la formarea unei atitudini corecte a inculpatului față de valorile sociale, muncă și ordinea de drept.

Tribunalul a reținut că sunt întrunite condițiile de acordare a. suspendării executării pedepsei și că inculpatul are posibilități de îndreptare și fără executarea efectivă a acesteia. Astfel, în conformitate cu disp. art. 81 alin. (2) C. pen., instanța a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat potrivit disp. art. 82 C. pen. În temeiul disp. art. 359 alin. (1) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendării condiționate și executarea pedepsei aplicate în regim de detenție în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare. În temeiul disp. art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Instanța a reținut că pedeapsa aplicată trebuie să reflecte un echilibru, atât sub aspectul naturii ei, cât și al cuantumului și modalității de executare și să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severității excesive sau un efect indulgent, urmare a unei clemențe abuzive, nemăsurate, astfel că, cea care a fost stabilită, este de natură a realiza funcția prevăzută de legiuitor. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește faptele penale săvârșite, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, cuantumul acesteia și modalitatea de executare trebuie individualizate în așa fel încât să conducă la reeducarea inculpatului, iar acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale.

Constatarea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanțe atenuante este atributul instanței de judecată și, deci, lăsată la aprecierea acesteia, fiind de evidențiat că, deși este posibil să fie în prezența unora din împrejurările enumerate exemplificativ de legea penală, urmează să le aprecieze în raport cu criteriile anterior enunțate, spre a decide dacă au caracter atenuant sau nu. Instanța nu a aplicat circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului A.C.O. considerând că, raportat la gravitatea faptelor săvârșite, natura infracțiunilor și urmările ireversibile produse, nu se impune reținerea lor.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a reținut următoarele: Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a unei persoane se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții și anume: existenta unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul. Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare, se cer a fi întrunite unele condiții și anume să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Caracteml cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Numitul R.N.i s-a constituit parte civilă în cauza cu suma de 5.000 RON despăgubiri materiale și cu suma de 45.000 RON daune morale.

Prin cererea depusă părțile civile R.P. și R.N.I., s-au constituit părți civile cu suina de 5.000 RON despăgubiri materiale și cu suma de 45.000 RON daune morale, datorită faptului că inculpatul a avut o atitudine imprudentă și nu a luat măsurile necesare, deși cunoștea faptul că acei câini fac parte din rasa câinilor periculoși, ceea ce l-a condus la decesul tatălui lor R.G. Prin cererea depusă, numitele B.L., M.S. și A.I. s-au constituit părți civile în cauză, fiecare cu câte 45.000 RON daune morale, ca urmare' a suferinței cauzală de moartea tragică a ta,:ălui lor R.G. În acest sens, au depus la dosar, copii după anexa cu moștenitorii defiinctului R.G., certificatele de naștere și de căsătorie ale acestora, precum și certificatul de deces al victimei.

Părțile civile B.L., M.S. și A.I. și-au exprimat și în fața instanței de judecată poziția procesuală cu privire ia cererea ior de constituire părți, civile, respectiv fiecare cu câte 45.000 RON, cu titlu de daune morale. În cauză au fost audiați martorii propuși de părțile civile, respectiv T.M., B.M., P.E. și P.G., cu privire la cheltuielile de înmormântare a victimei și a praznicelor aferente. Partea civilă R.N.I. a depus la dosar o declarație autentificată, prin care a declarat pe propria răspundere că a cheltuit cu funeraliile de înmormântare și parastasele ca urmare a decesului tatălui său R.G., suma de 7.000 RON. Numitul U.M. a depus la dosar o declarație autentificată, prin care a declarat pe propria răspundere că, în calitate de preot la Parohia R., orașul L., a oficiat slujbele și parastasele conform obiceiului locului pentru defunctul R.G.

Instanța a constatat că pretențiile civile ale părților civile R.N.i, R.P., B.L., M.S., A.I. și R.E. sunt parțial întemeiate. În ceea ce privește daunele materiale solicLate, cu titui de cheltuieli de înmormântare și parastasele ulterioare, instanța a apreciat că acestea au fost efectuate de către părțile civile R.N.I. și R.P., conform declarațiilor personale coroborate cu cele ale martorilor mai sus-menționați, apreciind că suma de 7.000 RON (câte 3.500 lei fiecare) este suficientă pentru acoperirea acestui prejudiciu. Privitor la daunele morale solicitate de părțile civile R.N.I., R.P., B.L., M.S., A.I. și R.E., Tribunal a reținut că prejudiciul nepatrimonial constă într-o atingere adusă acelor valori ale individului care-i definesc personalitatea, printre care se numără și integritatea psihică.

Prejudiciul moral nu este susceptibil de evaluare bănească, dar aceasta nu înseamnă că el nu s-a produs. C. civ. nu face distincție între prejudiciul material și moral, ceea ce înseamnă că ambele categorii de prejudicii trebuie reparate, în acest sens fiind și art. 14 alin. (5) C. proc. pen. Întrucât în stabilirea daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, cuantumul acestora rămâne la latitudinea instanței, iar Tribunalul a apreciat că suma de 20.000 RON pentru fiecare dintre părțile civile R.N.I., R.P., B.L., M.S., A.I. și R.E. este rezonabilă față de durerile suferite de aceștia datorită pierderii părintelui lor, respectiv soțului, cauzându-le o puternică tulburare și suferință psihică, care însă nu poate fi cuantificată în bani.

Așa fiind, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prev. de disp. C. civ., Tribunalul, în conformitate cu disp. art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (1) și (3) lit. b) și alin. (5) C. proc. pen., a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de părțile civile R.N.I., R.P., B.L., M.S., A.I. și R.E. și a obligat inculpatul la plata de despăgubiri către acestea, după cum urmează: - suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă R.N.I.; - suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă R.P.; - suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă B.L.; - suma de 20.000 RON. cu titlu de daune morale, către partea civilă M.S.; - suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă A.I.; - suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă R.E..

Partea vătămată B.M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 110.000 RON, din care 10.000 RON daune materiale și 100.0000 RON daune morale (pentru acoperirea traumatismelor psihice afective și emoționale, pentru repararea afecțiunilor fizice care au generat pierderea a 15% din capacitatea de muncă, și pentru determinarea schimbării statutului social din calitatea de avocat în calitatea de muncitor. Partea vătămată B.M. a depus la dosar o serie de acte medicale, un borderou cuprinzând cheltuielile suportate de către aceasta și o serie de înscrisuri pentru a dace dovada schimbării statutului său social din avocat, ca urmare a agresiunii suferite. În dovedirea acțiunii sale, partea vătămată B.M.

a propus ca martori pe numiții J.D. și A.M.I., care au fost audiați în cauză. În raport de probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că pretențiile civile solicitate de partea vătămată B.M. sunt parțial întemeiate. Din declarația martorului J.D., fostul soț al părții civile B.M. reiese că îngrijirea acesteia, incluzând tratamentul medicamentos, alimentația specială, deplasările ia instituțiile medicale pentru fizioterapie, etc, a necesitat cheltuieli mari, de cel puțin 7.500 RON, bani care au fost împrumutați părții civile, astfel că instanța a acordat această sumă cu titlu de despăgubiri materiale, la care a adăugat suma de 76 (2x38) RON, reprezentând contravaloarea prestației medico-legale.

În ceea ce privește daunele morale solicitate de partea civilă B.M., instanța a reținut că este indubitabilă producerea suferințelor psihice acesteia, suferințe inerente durerii fizice. în stabilirea unui „preț al suferinței" părții civile instanța a avut în vedere numărul mare de îngrijiri medicale (50-55 zile), tipul leziunilor și vârsta acesteia. În raport de aceste asoecte instanța a apreciat că acordarea sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale reprezintă o reparație echitabilă și rezonabilă a suferințelor păriii civile. Prin urmare, Tribunalul, în conformitate cu disp. art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (1) și 3 lit. b) și alin. (5) C. proc. pen. a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea vătămată - pane civile B.M.

și a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale și.suma de 7.576 RON cu titlu de daune materiale Având în vedere că la coșar nu există nici o cerere formulată de moștenitorul R.I., după defunctul R.G., prin care să se constituie parte civilă în cauză și. nici nu s-a prezentai în instanță pentru a-și exercita poziția procesuală cu privire ia acest aspect, 'iribunaiui a luat act că R.I. nu s-a constituit parte civilă în cauza. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul A.C.O. la plata către stat a sumei totale de 1.700 RON din care, suma de 1.000 RON către Ministerul Public și suma de 700 RON către Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (urmând ca sumele de 50 RON, reprezentând 25% din.

cuantumul total al onorariului avocat oficiu conform delegației din 11 august 2010 și respectiv 50 RON, reprezentând 25% din cuantumul total onorariului avocat oficiu conform delegației din 08 august 2012, să se înainteze în fondul Baroului de Avocați Suceava). Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel părțile civile B.M., R.N., R.P., B.L., M.S., A.I., R.E. și inculpatul A.C.O. Părțile civile R.N.I., R.P., B.L., M.S., A.I. și R.E. au criticat sentința, pentru netemeinide atât sub aspectul laturii penale, cât. și civile a cauzei. În motivarea recursului, au arătat că pedepsele aplicate inculpatului sunt prea mici, în raport de gravitatea faptelor comise, motiv pentru care se impune majorarea acestora.

În legătură cu latura civilă a cauzei, au arătat că în cauză se impune acordarea tuturor despăgubirilor solicitate prin cererea de constituire ca parte civilă în proces. Au solicitat admiterea apelurilor și majorarea pedepselor, precum și a daunelor morale. Partea civilă B.M. criticat latura penală și civilă a cauzei, arătând că în cauză trebuia avut în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale și suferința psihică ce a determinat schimbarea statutului social. A arătat că a suferit leziuni corporale ce au necesitat îngrijire medicală continuă, tratamente medicale clinice și ambulatoriu și care au condus la incapacitate funcțională a membrelor pe o perioadă de 12 luni de la data examinării și mai mult de 16 luni de la data intervenției chirurgicale; A mai arătat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică în raport cu gravitatea și urmările faptei ce ar conduce la favorizarea și încurajarea acestuia.

Prima instanță a respins în mod nejustificat cererea din 30 martie 2011 prin care s-a solicitat comunicarea de către SML a certificatului medico-legal emis la data de 9 februarie 2010. Scrisoarea medicală din 13 martie 2012 atestă faptul că a suferit o vătămare corporală ce a condus la necesitatea unor îngrijiri multidisciplinare și efectuarea mai multor intervenții medicale. Sub aspectul laturii civile a cauzei, a arătat că probele administrate au dovedit atât prejudiciul material, cât și pe cel moral. A arătat că pentru stabilirea prejudiciului moral, prima instanță a avut în vedere doar numărul de zile de îngrijiri medicale fără a avea în vedere suferința psihică generată de cruzimea modului de producere a rănilor, cicatricele și incapacitatea funcțională a membrelor.

După producerea agresiunii canine, a suferit internări regulate la psihiatrie și a fost nevoită să-și părăsească domiciliul și statutul social din cel de avocat în cel de menajeră sau însoțitoare de bătrâni ca urmare a neputinței de a mai îndeplini sarcini complexe. A arătat că prima instanță a omis să se pronunțe asupra sechestrului asigurător solicitat a fi dispus împotriva bunurilor mobile sau imobile ale inculpatului. A solicitat admiterea apelului și pronunțarea unei hotărâri legale atât pe latură penală, cât. și civilă a cauzei. Inculpatul A.C.O. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicia. A arătat că în mod greșit prima instanță a admis cererea de schimbare a încadrării juridice întrucât cadrul normativ ce reglementează infracțiunile reținute în sarcina sa este O.U.G.

nr. 55/2002, textele legale fiind declarate neconstituționale prin Decizia nr. 903/6.07.2010 a Curții Constituționale. A solicitat achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. În privința infracțiunii în care este implicată partea vătămată J.M. a solicitat a se observa că probele administrate în cauză au dovedit lipsa sa din țară la data săvârșirii faptei, fiind plecat în Italia. În acea perioadă a avut angajată o persoană în calitate de paznic ce avea responsabilitatea de a supraveghea câinii., aceasta având obligația de a lua măsurile necesare prevenirii atacului canin. În privința infracțiunii de ucidere din culpă a arătat că în cauză există dubii cu privire la vinovăția sa și în special cu privire la câinii care au atacat victima R.G.

Nu au fost administrate probe care să stabilească cu certitudine că plăgile mușcate ale victimei aparțin câinilor săi. La fața locului nu au fost prezenți martori oculari, ci au fost audiați doar martori indirecți care au presuDUS comiterea agresiunii victimei. Mulajul efectuat asupra dentiției câinilor săi a confirmat că doar unul dintre aceștia a participat la agresarea victimei. Actele întocmite la controlul amănunțit al exemplarelor canine nu au confirmat existența urmelor de sânge, resturi umane sau alte elemente care să ateste agresiunea victimei. A mai arătat că în cauză nu există probe; certe de vinovăție, omanul de urmărire penală prezentând doar o posibilitate, nesusținutâ de mijloace de probă, motiv față de care se impune aplicarea principiului in dubio pro reo.

A solicitat ca în cazul în care nu vor ii reținute celelalte motive de apel să se dispună redozarea pedepselor, întrucât pedeapsa de 2 ani închisoare este prea aspră în raport cu faptele reținute in sarcina sa. Sub aspectul laturii civile a cauzei, a arătat că sumele stabilite cu titlu de despăgubiri sunt prea mari în raport cu presupusa sa vinovăție. A arătat că probele administrate nu confirmă sumele acordate părților civile. cu titlu de despăgubiri, iar sumele acordate sunt peste posibilitățile sale de plată. Prin decizia penală nr. 30 din 28 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori s-au admis apelurile declarate de părțile civile R.N., R.P., B.L., M.S., A.I., R.E.

și B.M., precum și de inculpatul A.C.O. împotriva sentinței penale nr. 151 din 26 septembrie 2012 a Tribunalului Suceava. S-a casat în parte sentința apelau și în rejudecare: S-au înlăturat din sentință dispozițiile de aplicare a art. 81 și următoarele C. pen. În baza art. 86 1 , 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a. executării pedepsei principale și a celei accesorii pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit în conformitate cu disp. art. 86 2 alin. (1) C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul A.M.C.O. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixatei, la Serviciul de protecție al victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Suceava.

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă. Datele prevăzute la lit. b), c) și a) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava. S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86 4 C. pen. rap. la art. 83 și 84 C. pen. S-au redus daunele morale acordate părții civile B.M., de la 50.000 RON la 15.000 RON. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare deciziei de fată. Cheltuielile judiciare din apel avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, inclusiv suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu, ca va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.

Examinând apelurile declarate în cauză sub aspectul motivelor prezentate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea a constatat următoarele: S-a constatat pe baza amplului probatoriu administrat în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească că prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, motiv pentru care Curtea și-a însușit motivarea primei instanțe. Astfel, în privința faptei ce a avut ca urmare vătămarea corporală a părții vătămate B.M., s-a constatat că la data de 14 septembrie 2009, în timp ce se deplasa pe un drum dinspre R. spre ferma C., pe malul stâng al râului Ș., partea vătămată a fost atacată de patru din câinii de pază ai inculpatului, lăsați liberi într-un loc neîmprejmuit și neavertizat, atacul canin provocându-i multiple leziuni corporale evidențiate în certificatul medico-legal din 30 septembrie 2009, reexaminarea din 9 decembrie 2009 și certificatul medico - legal din 9 februarie 2010 emise de S.M.L.

Suceava, precum și actele medicale atașate la dosarul cauzei, ce au condus la internarea acesteia în Spitalul Județean S.I.N. Suceava, în secția ortopedie, în perioada 15 septembrie- 30 septembrie 2009 și în secția psihiatrie a aceleiași unități spitalicești în perioada 25 noiembrie -7 decembrie 2009, necesitând pentru vindecare un număr de 50 - 55 zile de îngrijiri medicale și o invaliditate temporară de 15%, conform baremului Asiroin pe o perioadă de un an de zile de la data examinării, respectiv 9 februarie 2010. Situația de fapt prezentată mai sus și reținută în mod corect de prima instanță a rezultat din plângerea și declarațiile părții vătămate J.M., adresa Asociației Chinologice a jud. Suceava, procesul - verbal de constatare, declarațiile martorilor H.V.

și J.V., coroborate cu declarațiile: inculpatului A.C.O. În ceea ce privește fapta ce a avut. ca urmare moartea victimei R.G. s-a constatat că probatoriul administrat în cauză a dovedit fără echivoc că la data de 2 ianuarie 2010, cei cinci câini proprietatea inculpatului lăsați liberi într-un loc neîmprejmuit și neavertizat au atacat pe victima R.G. căruia i-au produs multiple leziuni corporale ce au condus la deces. Situația de fapt descrisă mai sus și reținută de prima instanță rezultă din raportul medico -legal de necropsie din 4 ianuarie 2010, certificatul medico-legal constatator al decesului victimei R.G. din 4 ianuarie 2010 ambele înscrisuri eliberate de S.M.L.

Suceava, procesul - verbal de cercetare la fața locului și de recercetare cu planșele foto aferente, raportul de constatare tehnico -științifică, procesele - verbale cie examinare criminalistica, adresa Asociației Chinologice a jud. Suceava, procesul - verbal de constatare a elementelor de avertizare cu privire la existența câinilor periculoși în zonă, declarațiile martorilor R.N.i, R.P., A.I., M.G., B.G., P.G., P.C., P.M., C.G., P.A. coroborate cu declarațiile inculpatului.

S-a arătat că din probatoriul testimonial administrat în cauză ce%se coroborează cu procesele - verbale de cercetare la fața locului și planșele fotografice, actele medico - legale întocmite în cauză, procesele - verbale de examinare criminalistică și raportul de constatare tehnico - științifică a rezultat cu » certitudine că inculpatul este proprietarul unui ioz ia locul numit „Cot de grădină", obiectiv a cărui pază este realizată de 6 exemplare canine din rasa boxer și Pit Bull pe care le-a lăsat libere într-o zonă n împrejmuită și neavercizată fapt ce a înlesnit atacurile comise la data de 14 septembrie 2009 asupra părții vătămate I.M. și din 2 ianuarie 2010 asupra victimei R.G. S-a arătat că potrivit dispozițiilor legale ce reglementează regimul de deținere a acestei rase canine, proprietarul avea obligația să înregistreze câinii la.

Asociația chinoîogică română, să inscripționeze în mod vizibil avertismentul „Câine periculos sau „Câine agresiv''', să depună la sediul poliției în a cărei rază se afla situat imobilul în care este deținut camele o adeverință în fotocopie eliberată de Asociația chinologică română privind categoria din care face parte câinele, precum și o adeverință pe proprie răspundere, accesul câinilor pe drumurile publice și pe căile de acces către acestea fiind permis doar dacă aceștia poartă botniță sau sunt ținuți în zgardă și lesă și să sterilizeze câinii de luptă și de atac. Din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul A.C.O. nu a respectat dispozițiile legale mai sus prezentate, situație ce rezultă parțial din însăși declarațiile sale prin care inițial recunoaște că cele 6 exemplare canine erau libere într-un ioc neîmprejmuit și neavertizat asupra existenței pericolului de câini agresivi.

S-a arătat că prin motivele de apel, inculpatul invocă faptul că nu a fost prezent în țară la data producerii atacului canin și câ responsabilitatea atacului nu-i aparține, încercând astfel să plaseze vinovăția sa persoanelor ce se ocupau de paza iazului. Curtea, având în vedere că inculpatul A.C.O. este proprietarul exemplarelor canine periculoase, precum, și faptul că acestuia îi incumbau obligațiile legale mai sus menționate, a apreciat ca fiind neîntemeiate motivele de apel prin care încearcă transferul de vinovăție către alte persoane. Curtea a constatat că prima instanță a reținut o încadrare juridică corectă a faptelor inculpatului și câ declararea dispozițiilor art. 11 din O.U.G. nr. 55/2002 ca neconstituționale prin Decizia nr. 903/2010 a Curții Constituționale nu prezintă relevanță juridică, atât timp cât faptele imputate prin actul de sesizare întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art 184 alin. (1) și (3) C. pen.

și art. 178 alin. (2) C. pen. Faptele inculpatului de a nu lua măsurile legale și cele de prevedere în legătură cu exemplarele canine periculoase și lăsarea acestora în libertate într-o zonă neîmprejmuită și neavertizată, atitudine ce a înlesnit atacul canin din data de 14 septembrie 2009 asupra părții vătămate J.M. căreia i-au fost cauzate leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50 - 55 zile de îngrijiri medicale și o incapacitate de muncă temporară de 15%, conform baremului A., și atacul comis din 2 ianuarie 2010 asupra victimei R.G. căreia i-au fost cauzate leziuni corporale grave ce au condus la deces, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen.

și art. 178 alin. (2) C. pen., așa cum în mod corect a reținut prima instanță, Curtea a constatat că în cauză nu există elemente care să conducă la aplicarea principiului in dubio pro reo invocat de inculpat, probele administrate dovedind fără echivoc faptele și vinovăția acestuia. S-a arătat că stabilind în mod corect vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor, prima instanță i-a aplicat pedepse ce au fost individualizate cu respectarea criteriilor prev. de art. 72 C. pen., respectiv au fost avute în vedere natura și gravitatea faptelor, împrejurările și modalitatea de comitere, urmarea produsă, precum și persoana acestuia care este infractor primar.

Curtea a apreciat că prima instanță a aplicat inculpatului pedepse ce au fost judicios individualizate menite să-și atingă scopurile prevăzute de lege așa încât în cauză nu se impune efectuarea unei noi individualizări prin majorarea sau reducerea pedepselor, S-a constatat că în cauză nu există împrejurări care să constituie circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului A.C.O., situația personală a acestuia precum și conduita socială anterioară comiterii faptelor constituind deja un criteriu de individualizare a pedepsei, avută în vedere de prima instanță. Având în vedere că de la data producerii primului atac canin din data de 14 septembrie 2009 despre care inculpatul a avut cunoștința până la cel de-al doilea atac din 2 ianuarie 2010 soldat cu moartea unei persoane, inculpatul A.C.O.

nu a luat ni ci o măsură de a preîntâmpina producerea unor asemenea evenimente, manifestând dezinteres față de valorile sociale ocrotite de legea penală. Curtea a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepsei nu poate fi realizat prin suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante, ci doar prin instituirea unor măsuri și obligații în sarcina acestuia, prin intermediul instituției suspendării condiționate sub supraveghere. La alegerea unei asemenea modalități de executare a pedepsei, Curtea a avut în vedere și natura infracțiunilor, pericolul social al acestora precum și conduita procesuală a inculpatului A.C.O., concluzionând că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și fixarea unor obligații dintre cele prevăzute la art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata unui termen de încercare fixat conform art. 86 alin. (1) C. pen., cu atragerea atenției asupra disp.

art. 86 4 C. pen., raportat la art. 83 și 84 C. pen. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea, a constatat că sumele acordate moștenitorilor defunctului R.G. cu titlu de despăgubiri materiale și morale au fost corect stabilite de prima instanță. Astfel, la stabilirea despăgubirilor materiale acordate părților civile R.N.I. și R.P. cu titlu de cheltuieli de înmormântare a victimei și a oficiilor religioase ulterioare, prima instanță a avut în vedere atât declarațiile celor două părți civile, cât și ale martorilor T.M. B.M., P.E. și P.G., precum și declarația autentificată a martorului U.M. Cu privire la daunele morale acordate părților civile, moștenitori ai defunctului R.G., Curtea a apreciat că sumele stabilite de prima instanță constituie o justă și echitabilă reparație a prejudiciului moral încercat de acestea.

Curtea a reținut că decesul victime; R.G. a prilejuit părților civile o suferință psihică și morală, insă a apreciat compensația pecuniară acordată de prima instanță cu titlu de despăgubiri morale ca fiind o judicioasă reparație a acestui prejudiciu. S-a arătat că dauna morală reprezintă o compensație acordată părților civile pentru prejudiciul -moral încercat ce nu trebuie să constituie pentru acestea un prilej de îmbogățire fără just temei. Chiar dacă suma de câte 20.000 RON stabilită cu titlu de despăgubiri morale în favoarea fiecărei părți civile în parte, este apreciată de părți ca fiind neîndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului încercat de acestea prin moartea victimei.

Curtea a avut în vedere că despăgubirile morale globale acordate părților civile se ridică la suma de 120.000 RON sumă aptă de a constitui o justă și echitabilă reparație a prejudiciului morai, așa încât a apreciat câ în cauză nu se impune majorarea sau diminuarea cuantumului despăgubirilor morale acordate părților civile. În ceea ce privește despăgubirile civile acordate părții civile B.M., Curtea a apreciat că despăgubirile materiale au fost corect apreciate pe baza înscrisurilor depuse la dosar și. a declarațiilor martorilor J.D. și A.M.I. Curtea, contrar celor reținute de prima instanță, a apreciat câ față de numărul de zile de îngrijiri medicale reținut în certificatele medico - legale emise în cauză, respectiv 50-55 zile, cuantumul damelor morale acordate acestei părți civile este prea mare și nu justifică o asemenea îeoarație patrimonială.

Fără a contesta suferințele psihice și fizice încercate de partea vătămată B.M. ca urmare a atacului canin din data de 14 septembrie 2009, soldat cu vătămarea corporală a acesteia, internare medicală repetată și necesitatea acordării unui număr de 50 - 55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare cu o incapacitate temporară de muncă de 15%, conform baremului A. pe o perioadă de un an de zile de la data examinării, Curtea a apreciat că suma stabilită de prima instanță cu titlu de aaune morale nu respectă o justă și echitabilă reparație ci tinde spre o îmbogățire fără justă cauză. S-a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada unei legături intre urmările produse de atacul canin și schimbarea statutului social și profesional a părții civile așa cum susține aceasta prin motivele de apel.

Pentru motivele prezentate, Curtea a apreciat că în cauză se impune diminuarea cuantumului despăgubirilor morale acordate acestei părți civile la un cuantum care să reflecte în mod real acest prejudiciu moral. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul A.C.O. și părțile civile B.M., R.N., R.P., B.L., M.S., A.I. și R.E. Recurentul inculpat a criticat hotărârea instanței de apel cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice în infracțiunile de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă și cu privire la reținerea vinovăției acestuia, susținând că la data atacului asupta părții vătămate B.M. se afla în Italia că perimetrul în care se afla iazul era împrejmuit, iar câinii se aflau în grija paznicului care poartă toată responsabilitatea faptelot săvârșite.

A invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Recurentele părții civile au criticat hotărârea instanței de apel cu privire la cuantumul daunelor morale și cu privire la individualizarea pedepsei inculpatului. Recursurile declarate sunt nefomdate. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că decizia atacată a fost pronunțată de Curtea de Apel Suceava la data de 28 februarie 2013, fiind astfel aplicabile prevederile Legii nr. 2/2013. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanDial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Prin modificările aduse de această lege, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a înțeles să elimine din cuprinsul cazurilor de casare, situațiile în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate, așa încât, după modificările menționate, temeiul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. În ce privește motivul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., se constată că acesta nu a suferit nicio modificare prin Legea nr. 2/2013 însă potrivit art. 385 alin. (3) C. proc.

pen. a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în examinare din oficiu. În cauza de față, atât inculpatul cât și părțile civile au invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. În ce privește recursurile declarate de părțile civile, acestea au criticat hotărârea instanței de apel cu privire la cuantumul daunelor morale pe care le apreciază ca fiind neîndestulătoare și cu privire la individualizarea pedepsei inculpatului sub aspectul modalității de executare. Critica privind stabilirea cuantumuJui daunelor morale de către instanța de apel nu reprezintă un motiv de nelegalitate, așa încât nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., iar în ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, față de modificările aduse la pct. 14 al aceluiași art., motivul poate fi invocat doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Prin urmare, recursurile declarate de părțile civile B.M., R.N., R.P., B.L., M.S., A.I. și R.E. sunt nefondate și urmează a fi respinse în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins. În ce privește motivele invocate de inculpat, vizând greșita schimbare a încadrării juridice și greșita reținere a vinovăției sale, se constată că nu se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385 2 pct. 17 C. proc. pen. Potrivit acestui text de lege, sunt supuse casării, hotărârile contrare legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

În cauza de față se constată că cele două critici ale inculpatului vizează eroarea gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de condamnare a inculpatului, reglementată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., și nu un motiv de nelegalitate, astfel cum se prevede la pct. 17 2 al aceluiași text de lege. Întrucât prin intrarea în vigoaie a Legii nr. 2/2013, pct. 18 al art. 385 9 C. proc. pen. a fost abrogat, eroarea gravă de fapt nu mai poate fi luată în discuție de instanța de recurs. Prin urmare Înalta Curte constată că și recursul declarat de inculpat este nefondat și în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpatul A.C.O. și părțile civile B.M., R.N.I., R.P., B.L., M.S., A.I., R.E. împotriva deciziei penale nr. 30 din 28 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentele părți civile la plata sumei de câte 50 RON cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorlui ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 14 noiembrie 2013.