ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
S-a luat în examinare cererea formulată petenții B.R. și B.L. prin care s-a solicitat strămutarea Dosarului nr. 1352/283/2009 al Judecătoriei Pucioasa. La apelul nominal se prezintă petenții B.R., personal, și B.L., reprezentat de avocat A.T.V., și intimatul A.D., reprezentat de avocat G.A., lipsind intimații A.P.G., A.C., A.D., A.L.Ș. și O.C.. Ministerul Public este reprezentat L.D., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul asistent face referatul cauzei și arată că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la 17 septembrie 2014 și că petenții au depus cerere de conexare a prezentei cauze la Dosarul nr. 2204/1/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, soluționat la 24 iunie 2014, însoțită de înscrisuri și dovada plății taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei. Se mai referă că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis la dosar un set de cereri și acte depuse de petenți la sediul său prin poștă, ce au fost înregistrate la dosarul cauzei la data de 27 iunie 2014, și că intimatul A.D.
a depus la dosar întâmpinare și înscrisuri, prin poștă, la 26 iunie 2014. Petenta B.R. menționează faptul că renunță la cererea de conexare. Având pe rând cuvântul, celelalte părți prezente și reprezentantul Ministerului Public, nu se opun renunțării la cererea de conexare. Înalta Curte ia act de declarația de renunțare la judecarea cererii de conexare formulată de petenta B.R. Constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de ridicat, Înalta Curte acordă cuvântul pe cerea de strămutare. Având cuvântul, petenta solicită admiterea acesteia, conform motivelor formulate în scris și prezentate verbal. Avocat A.T.V. solicită admiterea cererii de strămutare, conform motivelor formulate în scris și prezentate verbal.
Avocat G.A. solicită respingerea cererii de strămutare. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Admite cererea formulată de petenții B.R. și B.L. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 1352/283/2009 al Judecătoriei Pucioasa. Dispune strămutarea cauzei de la Judecătoria Pucioasa la Judecătoria Sibiu. Păstrează actele de procedură îndeplinite înainte de strămutare. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iulie 2014. Procesat de GGC - CL
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.