ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5953/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 466 din 6 aprilie 2009 a Tribunalului Constanța, secția civilă, a fost admisă contestația formulată de reclamanții B.A.G. și V.P.E.I. împotriva dispoziției din 20 septembrie 2006 a Președintelui Consiliului Județean Constanța, pe care a anulat-o, cu consecința obligării pârâtului la restituirea în natură, către reclamanți, a terenului situat în Techirghiol, careul K, reprezentând lotul nr. a, în suprafață de 1.000 mp și lotul nr. b în suprafață de 997,80 mp.

Pârâtul a fost totodată obligat să propună acordarea de despăgubiri reclamanților, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru terenul în suprafață de 997,80 mp reprezentând lotul nr. c situat în Techirghiol, careul K. A fost respinsă acțiunea față de Consiliul Județean Constanța, Orașul Techirghiol, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Techirghiol, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, SC D.P.P. SRL Constanța și Consiliul Local Techirghiol, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Pârâtul Președintele Consiliului Județean Constanța a fost, totodată, obligat la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.

Tribunalul a avut în vedere că prin dispoziția din 20 septembrie 2006 a Președintelui Consiliului Județean Constanța au fost respinse ca inadmisibile notificările formulate de reclamanți cu privire la terenul în suprafață de 2.997,80 mp situat în Techirghiol, reprezentând loturile c, a și b din careul K, stabilindu-se că terenul a trecut în proprietatea statului în afara perioadei de referință prevăzute de art. 1 din Legea nr. 10/2001.

Instanța de fond a apreciat că soluția de respingere a notificărilor pe motivul neîncadrării în sfera de reglementare a prevederilor Legii nr. 10/2001 este lipsită de suport legal, ea bazându-se pe simpla afirmație a reclamanților referitoare la stăpânirea imobilului de către autorul lor până în anul 1925. Or, câtă vreme nu s-a procedat la o verificare temeinică a situației juridice și fiscale a imobilului, astfel încât să se poată identifica momentul trecerii lui în proprietatea statului și eventualul titlu în baza căruia s-a efectuat preluarea, nu se putea stabili că bunul nu a fost preluat în perioada de referință a legii speciale. S-a conchis în sensul că, din moment ce sunt puse în discuție cele două acte normative de preluare a imobilului în patrimoniul statului - ambele ulterioare anului 1945 - nu se poate plasa momentul preluării bunului în afara reglementării Legii nr. 10/2001.

Tribunalul a apreciat că indicarea Decretului nr. 111/1951 și a Decretului nr. 218/1960 ca temei al actului de preluare este concludentă din această perspectivă, fiindcă ambele acte normative erau contrare dispozițiilor constituționale în vigoare la acea vreme, precum și Convenției Europene a Drepturilor Omului S-a constatat, astfel că reclamanții și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 2.997,80 mp trecut în proprietatea statului fără titlu valabil.

În legătură cu modalitatea concretă de reparare a prejudiciului suferit s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 care statuează, cu titlu de principiu, că "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini". Conform raportului de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză, terenul în suprafață totală de 2.997,80 mp a fost identificat în perimetrul fostelor loturi nr. c, a și b ocupate în prezent de Centrul de Recuperare și Reabilitate Neuropsihiatrică Techirghiol. Pe amplasamentul vechiului lot c se află edificată o construcție având destinația de pavilion-dormitor pentru persoanele cu handicap psihic și locomotor, construcție ce nu a format obiect al notificărilor reclamanților.

Totodată, pe amplasamentul vechiului lot a se află o construcție provizorie cu destinația de magazie de depozitare, iar lotul nr. b este liber de construcții. Raportând dispozițiile legale evocate la situația actuală a terenului, tribunalul a conchis în sensul că există posibilitatea restituirii în natură către reclamanți a terenului în suprafață de 1.000 mp reprezentând lotul nr. a, precum și a celui de 997,80 mp ce constituie lotul nr. b. Împrejurarea că acest teren face parte în prezent din domeniul public al județului nu poate împiedica restituirea lui în natură, întrucât nicio dispoziție a Legii nr. 10/2001 nu condiționează restituirea în natură de apartenența imobilelor preluate de stat la domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale.

Pentru lotul nr. c în suprafață de 1.000 mp s-a apreciat că pârâtul urmează să propună acordarea de despăgubiri reclamanților, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs calificat ulterior corect ca fiind apel) Președintele Consiliului Județean Constanța, care a criticat soluția prin prisma greșitei interpretări a probelor și aplicări a prevederilor legale incidente. Apelantul pârât a arătat ca potrivit art. 1 lit. e) din H.G. nr. 498/2003, sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revin persoanei care se pretinde a fi îndreptățită la măsuri reparatorii, în conformitate cu art. 3 lit. a) și art. 22 din Legea nr. 10/2001, iar în speță s-a ridicat însăși chestiunea existenței dreptului de proprietate al antecesorului reclamanților.

Prin Decizia civilă nr. 256/C din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, s-a respins apelul ca nefondat, instanța reținând următoarele: Chestiunea declarației notificatorilor fost în mod judicios soluționată de către judecătorul fondului, întrucât declarația intimaților viza stăpânirea bunului de către autorul B.A. până la momentul decesului său - intervenit la 3 martie 1924, iar nu și pierderea dreptului de proprietate al autorului lor într-una din modalitățile prevăzute de lege, prin acte între vii.

În măsura în care însuși statul, prin autoritățile locale, recunoaște preluarea întregului imobil în temeiul Decretului nr. 111/1951 ori a Decretului nr. 2187/1960, astfel cum s-a consemnat în adresa nr. 1692/2009 a Primăriei Orașului Techirghiol (bunul fiind menționat în Lista imobilelor ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001), aserțiunea apelantului pârât referitoare la neîncadrarea situației juridice a bunului în condițiile de aplicabilitate ale Legii nr. 10/2001 a fost considerată ca neîntemeiată. Cât privește susținerea vizând sarcina probei în contextul stabilirii condițiilor în care imobilul a fost preluat de stat, s-a reținut corect de către instanța de fond că normele cuprinse în H.G.

nr. 498/2003 (preluate ulterior în H.G. nr. 250/2007) statuează ca regulă în pct. 1 lit. e) că "sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și ale art. 23 din lege". În speță, așadar, în mod corect s-a avut în vedere că față de situația incontestabilă a deținerii bunului de către stat - prin entitățile sale descentralizate la nivel de județ - și în absența oricăror dovezi referitoare la deținerea legală a bunului, nu se poate pune sub semnul îndoielii preluarea acestuia conform Decretelor nr. 111/1951 sau nr. 218/1960, adică într-o modalitate abuzivă, după cum o definește și art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Cât privește proba calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 din perspectiva transmisiunilor succesorale: Tribunalul a reținut că reclamanții și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite pentru terenul de 2.997,80 mp, acest bun fiind dobândit de către B.A. conform actului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. x/1919 și ulterior transmis prin devoluțiune succesorală moștenitorilor acestuia, B.I., S.E. și B.G. Asupra calității Președintelui Consiliului Județean Constanța în procedura administrativă și jurisdicțională reglementată de Legea nr. 10/2001, instanța de apel a înlăturat motivația referitoare la atributele acestei entități în raport de prevederile Legii nr. nr. 215/2001, reținând - prin similitudine cu situația primarului - jurisprudența constantă a instanței supreme în ce privește rolul conferit de legea specială în elaborarea soluțiilor la aceste notificări.

În raport de toate aceste considerente, constatând în raport de dispozițiile art. 296 C. proc. civ. că motivele de apel sunt neîntemeiate față de soluția primei instanțe, apelul formulat în cauză a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 256/C din 9 ianuarie 2009. Împotriva Deciziei civile nr. 256/C din 9 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța a declarat recurs pârâtul Președintele Consiliul Județean Constanța care a susținut următoarele motive de nelegalitate. Se susține, cu privire la stabilirea cadrului procesual pasiv în apel, că aceasta a fost efectuată în mod gratuit de către instanța de apel.

Consiliul Județean Constanța a fost introdus ca și pârât în cauză, de către reclamanți, în fața instanței de fond, însă față de acest pârât, ca și față de Orașul Techirghiol, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, Centrul de Recuperare și Reabilitate Neuropsihiatrică Techirghiol, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, SC D.P.P.J. SRL, Consiliul Local Techirghiol și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, cererea a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă. Pe fondul cauzei, se arată că, potrivit art. 1 lit. e) din H.G. nr. 498/2003, sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revin persoanei care se pretinde a fi îndreptățită, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. a) și ale art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Se consideră că actul real de proprietate cu care reclamanții ar fi trebuit să-și probeze notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 este actul de adjudecare din 16 ianuarie 1928, pronunțat de Tribunalul Ilfov. Pe cale de consecință, raportat la cele sus arătate precum și la înscrisurile depuse de reclamanți în susținerea notificărilor nr. x/2001 și nr. y/2001, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 2.997,80 mp situat în orașul Techirghiol, formând loturile nr. c, a și b din careul K, se susține că în mod corect au fost respinse prin dispoziția din 29 septembrie 2006, întrucât imobilul a trecut în proprietatea statului în afara perioadei de referință prevăzută de Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește obligarea de restituire în natură a terenului reprezentând loturile nr. a în suprafață de 1.000 mp și lotul nr. b în suprafață de 997,80 mp, astfel cum a fost dispusă de instanță, pe baza expertizei tehnice judiciare întocmită în cauză, se arată că, a fost pronunțată pe baza unei probe ce nu prezintă date reale. Deși expertul tehnic s-a deplasat la fața locului în vederea identificării imobilului, efectuarea propriu-zisă a expertizei s-a realizat, fără măsurători, din birou, și anume formulate de recurentul Președintele Consiliul Județean Constanța în privința suprafețelor de teren, precum și a apartenenței acestora la domeniul public sau privat al localității Techirghiol.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de pârâtul Președintele Consiliul Județean Constanța este fondat pentru considerentele ce succed: Dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale.

Motivele de recurs invocate de recurentul-pârât Președintele Consiliul Județean Constanța sunt fondate, în cauză se impune efectuarea unui raport de expertiză pentru identificarea terenului ce face obiectul acțiunii deduse judecății, având în vedere toate înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei, precum și obiecțiunile formulate de recurentul Președintele Consiliul Județean Constanța în privința suprafețelor de teren, precum și a apartenenței acestora la domeniul public sau privat al localității Techirghiol. În scopul pronunțării unei hotărâri legale, se impune efectuarea unui nou raport de expertiză pentru identificarea corectă a terenurilor, a suprafețelor acestora și a situației lor juridice, funcție de care să se poată face aplicarea dispozițiilor legii speciale de restituire.

Pentru aceste considerente, se impune în baza art. 314 C. proc. civ. casarea deciziei civile a Curții de Apel Constanța și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, ocazie cu care instanța va trebui să analizeze și susținerile recurenților cu privire la actul de adjudecare din 16 ianuarie 1928 al Tribunalului Ilfov, despre care se consideră că face dovada că lotul nr. b nu se mai regăsea în proprietatea autorului B.A. la data decesului acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Constanța împotriva Deciziei civile nr. 256/C din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2010. Procesat de GGC - AS