ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3312/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor și actelor din dosar constată următoarele: Prin cererea introductivă, reclamanții L.I. și L.D. au formulat acțiune în rezoiutiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 28 noiembrie 2007, autentificat sub nr. 705 la B.N.P., S.l.A., având ca obiect terenul arabil în suprafață de 1.467 mp, înscris în C.F., Moldova Nouă, provenit din conversia pe hârtie a C.F., U.A.T. Moldova Nouă, prin care au solicitat: rezoiutiunea contractului de vânzare-cumpărare și repunerea părților în situația anterioară încheierii acestuia, obligarea pârâtei SC J.C. SRL. Moldova Nouă la plata de despăgubiri (daune-interese compensatorii), constând în contravaloarea lipsei de folosință a terenului, precum și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată antrenate în prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 24 din 02 februarie 2011, pronunțată de Judecătoria Moldova Nouă în Dosarul nr. 1044/261/2010, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Moldova Nouă invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin. Prin sentința civilă nr. 735 din 25 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 1044/261/2010, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții L.I. și L.D. împotriva pârâtei SC J.C. SRL. Moldova Nouă. În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele considerente: În cauză au fost administrate probe testimoniale și probe cu înscrisuri, din a căror analiză, instanța de fond a reținut că la data de 11 octombrie 2007 reclamantul L.I.

a încheiat cu pârâta, sub formă de înscris sub semnătură privată, o promisiune bilaterală de schimb de terenuri (fila 8 Dosar nr. 1044/261/2010 al Judecătoriei Moldova Nouă) prin care reclamantul s-a obligat să dea un teren în suprafață de aproximativ 1.500 mp, ca urmare a dezmembrării acestuia din parcelă, aflată în proprietatea acestuia, în suprafață totală de 6.262 mp, înscrisă în C.F., U.A.T. Moldova Nouă. La rândul ei, pârâta SC J.C. SRL. s-a obligat să dea în schimb un teren cu aceeași suprafață, pe care urma să o dezmembreze dintr-o parcelă cu suprafața totală de 2.200 mp, aflată în proprietatea sa, , înscris în C.F., a orașului Moldova Nouă. Ulterior încheierii acestei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv la data de 31 octombrie 2007, reclamantul L.I.

a încheiat cu SC R.C. SRL o promisiune de vânzare bunuri viitoare, prin care s-a obligat să achiziționeze de la pârâta SC J.C. SRL. parcela în suprafață de 1.467 mp ce urma a fi dezmembrată din suprafața totală de 2.200 mp, înscris în C.F. a orașului Moldova Nouă, pe care urma să o vândă apoi către SC R.C. SRL (filele 9-13 Dosar nr. 1044/261/2010 al Judecătoriei Moldova Nouă). Conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat de B.N.P. S.A. l. la data de 28 noiembrie 2007 (filele 6-7) Dosar fond nr. 1044/261/2010 al Judecătoriei Moldova Nouă), autentificat prin încheierea de autentificare din 28 noiembrie 2007, reclamanții L.I. și L.D. au vândut pârâtei SC J.C. SRL. cota de 1/1 părți din arabil în P.l., cu suprafața de 1.467 mp, cu vecini la nord-drum asfaltat, imobil care a fost înscris în C.F., U.A.T.

Moldova Nouă, localitatea Moldova Veche, transmis din C.F., Moldova Veche. Prin același contract de vânzare-cumpărare părțile au convenit că terenul susmenționat va fi înscris în C.F. nou formată conform actului de dezmembrare autentificat din 26 noiembrie 2007 și documentația cadastrală, acte premergătoare care fac parte integrantă din respectivul contract de vânzare-cumpărare, proprietari L.I. și soția L.D., drept de proprietate dobândit prin cumpărare conform actului din 2007, încheierea din 15 octombrie 2007, notat la B-5 notat „acțiune", Dosar nr. 537/261/2007 la Judecătoria Moldova Nouă. Reclamanții au solicitat audierea martorului B.V.E., care a fost prezent la măsurarea parcelelor de teren care au făcut obiectul contractului, și a martorului D.V., care a fost proprietarul parcelelor.

Martorul D.V. (fila 28 dosar fond) a arătat că el a fost cel care a vândut terenul în litigiu reclamantului L.I.; că știe că reclamanții au ajuns la o înțelegere cu pârâta cu privire la efectuarea unui schimb de terenuri, fiecare parte urmând a efectua documentația pentru dezmembrarea terenului său; că nu știe despre încheierea unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2007 între L.I. și soția acestuia pe de o parte, și societatea pârâtă, pe de altă parte. Martorul B.V.E. a declarat (fila 29 dosar fond) că în calitate de martor a participat la încheierea convenției privind schimbul unor terenuri între reclamantul L.I. și C.G., dar și la măsurarea platformei betonate și a terenului respectiv; că nu știe nimic despre încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între reclamantul L.I.

și societatea pârâtă. Martorul G.l. a declarat (fila 92 dosar fond) că știe doar că reclamanții au cumpărat o parcelă învecinată cu a sa, dar a arătat că nu a participat la nici o discuție între părți cu privire la terenul în discuție. Reclamanții au mai susținut și că prețul nu ar fi fost plătit datorită lipsei disponibilităților bănești ale societății pârâte. Potrivit procesului verbal din 13 iulie 2011 încheiat de reprezentanții D.G.F.P. Caraș-Severin - A.I.F. - S.I.F. nr. 3 - (filele 105-107 dosar fond) - pârâta SC J.C. SRL.

a perfectat la data de 27 noiembrie 2007 un împrumut financiar în sumă de 100.000 lei, conform contractului de împrumut din 27 noiembrie 2007 și a dispoziției de încasare din 27 noiembrie 2007. La data de 28 noiembrie 2007, data încheierii, autentificării și achitării Contractului de vânzare-cumpărare, conform dispoziției de plată din 28 noiembrie 2007, nesemnată de vânzători, societatea a înregistrat în evidența contabilă plata tranzacției mai sus menționate. Terenul mai sus menționat achiziționat cu suma de 100.000 lei este înregistrat în evidența contabilă a societății, respectiv intabulat în Cartea funciară. Reclamanții L.I. și L.D. pentru a dovedi neplata prețului consemnat în înscrisul autentic susmenționat au depus la dosar răspunsul dat de notarul public S.A.

Constanța (fila 71 dosar fond) în care se arată că „în conformitate cu clauzele contractuale cu privire la plata prețului, părțile au declarat la momentul semnării contractului că acesta a fost achitat, fiind stinse orice fel de obligații. Alte detalii dacă ar fi fost declarate cu privire la plata prețului ar fi fost explicit cuprinse în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare". în aceeași declarație notarul public a mai arătat că nu are cunoștință despre plata făcută în numerar în biroul său, deoarece acest lucru nu ar fi fost posibil; de asemenea, a mai precizat că părțile nu i-au prezentat nici o dispoziție de plată, despre existența căreia s-ar fi consemnat și în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare.

În cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P., S.A.l. prin încheierea de autentificare din 28 noiembrie 2007 s-a mai arătat că „prețul vânzării stabilit de comun acord între părți, este de 100.000 lei, care a fost achitat azi, data semnării și autentificării actului". De asemenea, în conținutul acestuia s-a mai precizat că părțile declară că prețul menționat este prețul real intervenit între ele, au luat cunoștință de dispozițiile art. 1303 C. civ., art. 12 din Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale și își asumă întreaga răspundere pentru cele declarate în conținutul prezentului contract, ca fiind date reale. Potrivit dispozițiilor art. 1173 alin. (1) C. civ., actul autentic are deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată.

Reclamanții L.I. și L.D. au semnat în fața notarului contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare din 28 noiembrie 2007 a B.N.P., S.A.l. prin care recunosc că în ziua semnării actului li s-a achitat prețul vânzării. Potrivit art. 1020 C. civ., rezoluțiunea se aplică numai în cazul contractelor sinalagmatice cu executare imediată ca urmare a executării culpabile a obligațiilor asumate de una din părți, fiind de principiu că rezoluțiunea contractului este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația avută anterior încheierii lor. În materie comercială, pentru a opera instituția rezoluțiunii se cer a fi întrunite două condiții de admisibilitate; una din părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin, iar neexecutarea contractului să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația.

În raport de prima condiție enunțată, s-a stabilit cu valoare de principiu că neexecutarea parțială a contractului poate atrage rezoluțiunea însă doar în cazul în care partea din obligația neexecutată este esențială la încheierea contractului. Având în vedere această stare de fapt, instanța de fond a respins acțiunea comercială formulată de reclamanții L.I. și L.D. împotriva pârâtei SC J.C. SRL Moldova Nouă. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții L.I. și L.D. și pârâta SC J.C. SRL Prin Decizia nr. 135/A din 11 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, s-au respins apelurile declarate de reclamanții L.I. și L.D. și de pârâta SC J.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 735 din 25 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele considerente: În ce privește apelul formulat de pârâta SC J.C. SRL, apel prin care s-a criticat doar faptul că în mod netemeinic și nelegal nu i s-au acordat cheltuielile de judecată pe care Ie-a efectuat în fața instanței de fond, respectiv s-a criticat faptul că instanța din omisiune nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată solicitate atât oral, cât și în scris prin concluziile scrise depuse la dosar, instanța de apel a constatat că apelul este nefondat. S-a reținut că, la ultimul termen de judecată, respectiv 18 octombrie 2011, când părțile au pus concluzii în fond, pârâta SC J.C. SRL a fost reprezentantă de doi apărători aleși, respectiv P.V.

și B.M., ambele solicitând respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Cu toate acestea, deși se susține că s-a depus la dosar chitanța reprezentând onorariul de avocat pentru a dovedi cheltuielile de judecată, instanța de apel a constatat că la filele 157-162 dosar fond se regăsesc doar chitanțele care atestă cheltuielile de judecată efectuate de reclamantul L.I., astfel încât se constată că susținerile apelantei sunt nedovedite. În ce privește apelul declarat de reclamanții L.I.

și L.D., instanța de apel a constatat că și acest apel este neîntemeiat pentru următoarele considerente: S-a reținut că, în esență, reclamanții au criticat sentința apelată în primul rând pentru faptul că în opinia lor, instanța de fond nu a motivat hotărârea și nu a precizat considerentele de fapt și drept care au stat la baza pronunțării soluției de respingere a acțiunii în rezoluțiune formulată de către reclamanți; de asemenea, reclamanții au arătat că instanța de fond a ignorat probele administrate în cauză la propunerea acestora, probe prin care se susține că au dovedit faptul că prețul contractului nu a fost achitat.

Totodată, reclamanții apelanți au invocat ca motiv de apel faptul că au solicitat în fața instanței de fond administrarea probei cu înscrisuri, cu martori, cu interogatoriul și cu expertiza, iar în ce privește proba testimonială, au solicitat încuviințarea acesteia pentru a dovedi faptul că prețul contractual nu a fost achitat, însă instanța în mod greșit a respins această probă.

Pe de altă parte, reclamanții au invocat și faptul că instanța de fond a omis să arate motivat de ce nu a reținut probele administrate de reclamanți în cauză și care indicau că prețul contractual în realitate, nu a fost plătit și nu s-a reținut nici faptul că din interogatoriul luat reprezentantei legale a pârâtei, precum și din declarația notarului public în fața căruia s-a autentificat contractul de vânzare-cumpărare, precum și din depozițiile martorilor audiați rezultă tocmai contrariul celor reținute de către instanța de fond și anume, că prețul contractului încheiat între părți nu a fost plătit.

Reclamanți au invocat faptul că acest aspect al neplății prețului contractual reiese și din actele contabile ale societății pârâte, depuse la dosar, deoarece din bilanțul contabil al societății de exemplu, nu reiese dacă s-au achitat anumite sume de bani, data sau modalitatea achitării sau dacă anumite împrumuturi făcute de societate au fost realizate în fapt, aspect care nu reiese nici din bilanțul prescurtat, date informative, contul de profit și pierderi. Așadar, reclamanții apelanți au invocat în primul rând că hotărârea apelată nu a fost motivată în fapt și în drept, aspect care este infirmat de considerentele hotărârii instanței de fond, în care se arată argumentele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, astfel încât acest motiv se constată a fi neîntemeiat.

Totodată, curtea de apel a reținut că apelanții reclamanți susțin motive de apel contradictorii, respectiv invocă pe de o parte că instanța de fond în mod neîntemeiat, nu Ie-a admis probele solicitate în dovedirea acțiunii - cu precădere proba testimonială - iar pe de altă parte invocă faptul că în mod neîntemeiat instanța de fond nu a reținut valoarea probantă a probelor administrate în cauză, și anume: declarațiile de martori, interogatoriul luat pârâtei, declarația notarului public, actele contabile ale societății, depuse la dosar, toate aceste probe făcând dovada, în opinia reclamanților, a faptului că în realitate, prețul aferent contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, nu s-a plătit.

Curtea de apel a constatat că instanța a încuviințat probele solicitate de reclamanți, respectiv interogatoriul luat pârâtei - depus la filele 28-29 dosar fond; audierea martorilor D.V. - a cărui declarație este depusă la fila 18 dosar fond; și B.V.E. - a cărui declarație este depusă la fila 19 dosar fond, ambii martori fiind propuși de către reclamanți, declarația notarului public S.A. - fila 71 dosar fond, precum și depunerea de înscrisuri constând în copia contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, copia plângerii penale depuse de L.I.

împotriva administratorului pârâtei C.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și abuz de încredere, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pentru aceste infracțiuni, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova-Nouă, convocările la conciliere directă, pentru litigiul de față, dovada faptului că între părți a mai existat un litigiu între părți pe rolul Judecătoriei Moldova-Nouă, după care pârâta a renunțat la acest litigiu; planșe foto ale terenului în litigiu care a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare; precum și acte contabile ale societății pârâte. În apel, reclamanții au solicitat încuviințarea administrării probei cu martori și cu expertiza contabilă judiciară, prin care să se dovedească atât faptul că prețul contractual nu s-a plătit, cât și faptul că în actele contabile ale societății nu s-a înregistrat în mod legal plata sumei achitată cu titlul de preț.

Prin încheierea de ședință din 07 mai 2012, instanța de apel a respins atât solicitarea de probatoriu privind audierea de martori, cât și solicitarea efectuării unei expertize, constatând că nu sunt utile cauzei, având în vedere faptul că în fața instanței de fond sau audiat deja martori și s-au depus înscrisuri doveditoare. În fața instanței de apel, s-a depus în dovedire o expertiză contabilă extrajudiciară efectuată de expert contabil A.I.

și care a avut drept obiective stabilite exclusiv de către reclamanți să se stabilească prin expertizarea documentelor contabile prezentate de reclamanți, care este regimul contabil legal al operațiunilor de casă și dacă dispoziția de plată întocmită de către pârâtă pentru achitarea sumei de 100.000 lei reprezintă un document de plată legal, care sunt înregistrările contabile necesare la o societatea comercială sub aspectul înregistrării unei operațiuni de plată, iar în cazul contractului încheiat între reclamant și pârâtă, să precizeze dacă acest contract este legal și dacă este înregistrat în contabilitatea societății care a luat împrumutul.

Această expertiză extrajudiciară a concluzionat că documentele prezentate spre studiu au fost într-o formă incompletă și nelegală, nefiind depuse la dosar dispoziția de plată, respectiv încasare a prețului de 100.000 lei, balanța de verificare a societății pârâte la 31 decembrie 2007, din care lipsesc paginile 2 și 3, în opinia expertului extrajudiciar, numai pe baza tuturor acestor documente putând fi trasă o concluzie pertinentă cu privire la faptul că pârâta ar fi achitat sau nu suma de 100.000 lei către reclamanți, așa cum se reține prin contractul de vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 2007 încheiat între părți. La solicitarea reclamanților, prin încheierea de ședință din 7 mai 2012, instanța de apel a pus în vedere pârâtei să depună la dosar actele contabile privind contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți și prețul contractual, aceste acte fiind depuse la dosar la ultimul termen de judecată, la filele 116-132 dosar apel.

În consecință, analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, curtea de apel a constatat că acțiunea reclamanților este neîntemeiată și nedovedită, astfel încât corect a fost respinsă de către instanța de fond, motiv pentru care a respins apelul reclamanților. Astfel, prin acțiunea formulată în fața instanței de fond, reclamanții L.I. și L.D. au solicitat să se constate rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 28 noiembrie 2007 și autentificat la B.N.P., S.l.A., obligarea pârâtei la plata de despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de folosință a terenului și repunerea părților în situația anterioară, arătând că prețul terenului consemnat în contract de 100.000 lei nu a fost în realitate achitat.

În motivarea acțiunii s-a arătat că părțile au intenționat să facă un schimb de terenuri și nu o vânzare-cumpărare, reclamanții fiind prejudiciați prin faptul că deși au renunțat la proprietatea asupra terenului lor, nu au primit un alt teren în schimb, așa cum a fost de fapt înțelegerea părților și nici nu li s-a plătit prețul terenului, consemnat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare. Instanța de apel a reținut că toate aceste afirmații nu au fost dovedite pe parcursul judecării litigiului, nici în fond și nici în faza apelului. Astfel, martorii audiați în cauză la cererea reclamanților - D.V. și B.V.E. - au declarat că nu au cunoștință despre încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între reclamanți și societatea pârâtă, martorii cunoscând că între părți a existat o înțelegere privind schimbul de terenuri.

Aceste declarații nu fac însă, dovada că nu s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare sau că nu s-a plătit prețul, ci doar că martorii nu cunosc despre aceste aspecte. De asemenea, notarul public care a autentificat contractul de vânzare-cumpărare, S.l.A. și a cărui declarație este consemnată la fila 71 dosar fond, a arătat că toate datele pe care le cunoaște privind obiectul contractului de vânzare-cumpărare au fost explicit evidențiate în contractul respectiv. Cu privire la plata prețului, părțile au declarat în momentul semnării contractului, că acesta a fost achitat, fiind stinse orice fel de obligații. Notarul a mai arătat că nu are cunoștință de nicio plată făcută în biroul său, căci dacă s-ar fi dorit plata prețului în numerar în fața notarului public, acest fapt ar fi fost consemnat ca atare în contract.

Din această declarație nu se poate reține așa cum au susținut reclamanții, că prețul contractului nu s-a plătit, ci că acesta nu s-a plătit de față cu notarul. Totodată, din răspunsurile la interogatoriul luat pârâtei, s-a reținut că pârâta contestă că în realitate părțile au dorit să facă un schimb de terenuri, ci au perfectat o vânzare-cumpărare, prețul vânzării fiind achitat reclamanților la momentul încheierii contractului. Pe de altă parte, nici din actele contabile ale pârâtei, depuse la dosar și analizate și de către un expert contabil extrajudiciar, nu se poate reține că nu s-a făcut dovada plății prețului, căci chiar dacă suma de 100.000 lei nu ar fi fost înregistrată corect în contabilitatea pârâtei, aceasta nu poate duce la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului, ci pârâta poate fi, eventual, sancționată de către organele abilitate ale statului pentru nerespectarea regimului juridic al acestor înregistrări.

Totodată, faptul că reclamanții au făcut o plângere penală împotriva pârâtei pentru înșelăciune și abuz de încredere, nu poate constitui o probă a susținerilor acestora, din moment ce s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru aceste infracțiuni.

Nici Decizia civilă nr. 1425 din 23 iunie 2006 a Curții de Apel Timișoara, depusă cu titlul de practică judiciară, nu reflectă o situație similară cu cea a litigiului dedus judecății în dosarul de față, deoarece prin această decizie s-a reținut că deși în contractul vânzare-cumpărare încheiat între părți în formă autentică, s-a consemnat declarația părților referitoare la achitarea prețului, la data semnării și autentificării actului, această recunoaștere a fost infirmată de dovada contrară, vânzătorii aflându-se în imposibilitate morală de a preconstitui o probă scrisă care să dovedească contrariul în condițiile în care datorită relațiilor de apropiere și de încredere în care s-au aflat cu cumpărătorii și datorită bolii și vârstei și imposibilității fizice de a se îngriji, au locuit în casa cumpărătorilor și au fost îngrijiți de aceștia.

În litigiul din speța de față, reclamanții nu s-au aflat în imposibilitatea preconstituirii unui înscris care să ateste o altă situație de fapt sau de drept decât cea consemnată în contractul autentic de vânzare-cumpărare. împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții L.I. și L.D., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenții - reclamanți solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în temeiul art. 312 alin. (3) și 314 C. proc. civ., judecând cauza în fond, admiterea acțiunii în rezoluțiunea contractului de vânzare- cumpărare încheiat la data de 28 noiembrie 2007, autentificat la B.N.P., S.l.A. și repunerea părților în situația anterioară, precum și obligarea intimatei -pârâte la plata de despăgubiri, constând în contravalaorea lipsei de folosință a terenului și suportarea cheltuielilor de judecată.

Se susține că hotărârea atacată nu îndeplinește condițiile cerute în mod expres de C. proc. civ. referitoare la conținutul hotărârii, în sensul că aceasta, în ceea ce privește motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele care au înlăturat cererile părților, așa cum se prevede în art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind viciată într-un mod evident.

Astfel, în primul rând, arată că, deși în esență, instanța de apel a respins acțiunea formulată de recurenții-reclamanți ca nedovedită -apreciind că probele administrate în cauză nu au fost de natură a conduce la convingerea instanței că intenția reală a părților a fost să se facă un schimb de teren, și nu un contract de vânzare-cumpărare- prin încheierea de ședință din 07 mai 2012 a respins cererea de încuviințare a probei cu martori, prin care se urmărea tocmai probarea faptului că nu s-a plătit prețul contractual, cu motivarea că în fața instanței de fond au fost deja audiați martori. Motivarea respingerii probei propuse, care era de natură a duce la dezlegarea pricinii, încalcă în mod evident principiul aflării adevărului, care trebuie să guverneze procesul civil.

Formarea convingerii judecătorului cu privire la realitatea stării de fapt, pe care trebuie să-și întemeieze hotărârea pronunțată, atârnă de corecta și completa desfășurare a probațiunii și de valoarea probelor administrate. De aceste elemente depind temeinicia și chiar însăși legalitatea hotărârilor judecătorești, pentru că de cele mai multe ori o hotărâre judecătorească netemeinică este și nelegală, sub aspectul probațiunii, fie pentru că instanța judecătorească nu a stăruit îndeajuns în vederea descoperirii adevărului și a prevenirii oricăror greșeli în cunoașterea faptelor, așa cum obligă art. 129 alin. (5) C. proc. civ., fie pentru că a nesocotit alte reguli ale probațiunii judiciare. Administrarea probelor în cadrul procesului civil este strâns legată de realizarea principiului fundamental al „aflării adevărului", iar acest obiectiv procesual se reflectă perfect în „sistemul probatoriu" instituit prin C. proc.

civ. care conține reguli pertinente referitoare la „rolul activ al judecătorului". Rolul instanței judecătorești în probațiunea judiciară depinde de concepția generală a sistemului procedural adoptat cu privire la misiunea judecătorului în desfășurarea procesului. Or, acest lucru este prevăzut în art. 129 alin. (5) C. proc. civ. În speță, instanța nu numai că nu a dat dovadă de rol activ și nu a depus diligente pentru a afla adevărul, ci a și respins cererea de încuviințare a probelor solicitate și care erau utile soluționării corecte a cauzei, astfel încât se impune ca instanța de control judiciar să remedieze aceste vicii ale deciziei instanței de apel și să pronunțe o hotărâre temeinică și legală, cu respectarea tuturor principiilor prevăzute de normele de procedură.

Tot sub aspectul motivării hotărârii instanței de apel, recurenții susțin că aceasta nu cuprinde motivarea înlăturării unor probe administrate, exigență indispensabilă pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Astfel, instanța nu s-a pronunțat cu privire la înscrisul depus în probațiune pentru termenul de judecată din 25 mai 2012, aflat la fila 73 din dosarul de apel, respectiv Cererea din 30 noiembrie 2007. Prin acest înscris, având ca obiect cererea adresată B.C.P.I Reșița privind radierea litigiului care făcea obiectul Dosarului nr. 537/261/2007, reprezentanta legală a intimatei SC J.C.

SRL arată, la data de 30 noiembrie 2007, deci la 2 zile după semnarea contractului de vânzare cumpărare din 28 noiembrie 2007, că litigiul din Dosarul nr. 537/262/2007 a fost soluționat „pe cale amiabilă, fără ca vreuna din părți să aibă pretenții financiare de cealaltă parte, în afară de simplul schimb de teren convenit după cum urmează: Familia L. a cedat la schimb și a trecut în proprietatea subscrisei terenul pe care noi îl ocupasem cu mult timp în urmă, adică terenul în suprafață de 1.467 mp pe care este construită o platformă betonată și un subsol de bloc unde subscrisa are depozitate materiale de construcții, firma noastră cedând în loc suprafața de 1.050 mp dobândită prin sentința civilă nr. 496 din 28 iunie 2006, iar până la concurența suprafeței de 1.467 mp teren promit încă 417 mp." Din această cerere, susțin recurenții, rezulta în mod indubitabil faptul că intimata-pârâtă a recunoscut, la o dată ulterioară perfectării în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 2007, că intenția reală a părților a fost în sensul de a se efectua un schimb de terenuri, precum și faptul că ulterior perfectării în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 2007, nu a plătit un preț pe terenul dobândit conform acestui contract,

din moment ce recunoaște că voința părților a fost să se facă un schimb de terenuri și că nu și-a îndeplinit nici obligația corelativă de a da teren la schimb familiei L. Instanța de apel, în motivarea soluției pronunțate, nu face absolut nicio referire la această probă, nici nu arată de ce a înlăturat-o, și în pofida conținutului foarte clar al acestui înscris, care emană de la însăși reprezentanta legală a intimatei, concluzionează că afirmațiile apelanților-reclamanti - în sensul că intenția reală a părților a fost să se facă un schimb de teren, și nu un contract de vânzare-cumpărare, iar intimata-pârâtă a cauzat astfel un prejudiciu recurenților-intimați prin faptul că aceștia, deși au renunțat la proprietatea asupra terenului lor, nu au primit un alt teren la schimb, așa cum a fost înțelegerea părților, și nici nu li s-a plătit prețul contractual consemnat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare - nu au fost dovedite pe parcursul judecării litigiului, nici în fond și nici în faza apelului.

Recurenții arată că instanța de apel, în mod nelegal și netemeinic, a respins ca nedovedită acțiunea formulată, dând probelor administrate o interpretare arbitrară și lipsită de temei și, mai mult decât atât, astfel cum s-a arătat, omițând să motiveze de ce a înlăturat înscrisul care conținea tocmai recunoașterea intimatei cu privire la faptul că între părți s-a convenit efectuarea unui schimb de terenuri, nu vânzarea-cumpărarea. În ce privește proba cu martori, instanța a reținut că aceștia au declarat că nu au cunoștință despre încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între reclamanți și societatea pârâtă, martorii cunoscând că între părți a existat o înțelegere privind schimbul de terenuri.

Aceste declarații nu fac însă dovada, în opinia instanței de apel, că nu s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare sau că nu s-a plătit prețul, ci doar că martorii nu cunosc despre aceste aspecte. Aceeași împrejurare, respectiv încheierea contractului de schimb, a fost negată anterior de reprezentanta societății intimate cu ocazia interogatoriul administrat în fața instanței de fond, aceasta declarând că au perfectat o vânzare-cumpărare, prețul vânzării fiind achitat reclamanților în momentul încheierii contractului. În realitate, declarația exactă a intimatei a fost în sensul că prețul s-a plătit în numerar în fața notarului. împrejurare negată de notarul însuși prin declarația scrisă de la fila 71 din dosarul de fond.

Cu privire la declarația notarului, instanța de apel a apreciat că din aceasta nu se poate reține că prețul nu s-a plătit, ci că nu s-a plătit în fața notarului. În ce privește afirmația că plata prețului s-a făcut în numerar, documentele financiar-contabile depuse la dosar de către intimata-pârâtă, fac dovada contrariului, și anume că plata prețului contractual nu s-a efectuat în numerar către vânzători, așa cum a declarat intimata-pârâtă, nici înainte de data perfectării contractului în formă autentică, nici la data perfectării acestuia și nici ulterior încheierii contractului în formă autentică.

Recurenții consideră că toate susținerile reprezentantei societății intimate, cu privire la faptul că între părți nu s-a convenit niciodată perfectarea unui contract de schimb și cu privire la faptul că prețul convenit prin contractul de vânzare-cumpărare a fost achitat recurenților intimați au fost combătute prin probele administrate în fața instanțelor de fond și de apel; cu toate acestea, ambele instanțe, interpretând probele în mod arbitrar și fără a aduce o argumentare pertinentă în sprijinul soluției adoptate, au apreciat că susținerile recurenților-reclamanți nu au fost dovedite. Intimata -pârâtă SC J.C. SRL Moldova Nouă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de apel.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, precum și a susținerilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Criticile formulate de recurenți, încadrate în drept în prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., vizează faptul că, în opinia acestora hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, instanța de apel fiind obligată să motiveze respingerea probelor solicitate de reclamanți și totodată, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să manifeste rol activ și să depună diligente pentru aflarea adevărului. În actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., hotărârile supuse recursului pot fi verificate doar cu privire la legalitatea acestora și nu sub aspectul temeiniciei lor.

Drept consecință, criticile referitoare la respingerea probei cu martori prin care reclamanții urmăreau a dovedi faptul că nu s-a plătit prețul contractual, precum și nepronunțarea de către instanța de apel asupra unui înscris depus în probațiune, respectiv cererea din 30 noiembrie 2007, nu pot face obiect al recursului. Cât privește critica referitoare la lipsa de rol activ a instanței, constând în aceea că nu a dispus administrarea unor probe esențiale pentru dezlegarea pricinii și nu a stăruit în vederea descoperirii adevărului, Înalta Curte constată că nu este fondată. Recurenții se plâng de modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate și a stabilit în raport de acestea situația de fapt.

Or, stabilirea chestiunilor de fapt ale procesului aparține judecătorilor fondului cauzei, iar eventuale critici sub acest aspect nu se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Cât privește relevanța solicitării de noi probe, această susținere nu poate fi examinată de instanța de recurs, față de actuala structură a recursului, care nu mai permite reevaluarea situației de fapt în raport de probele administrate în cauză, inclusiv din perspectiva celor care ar fi fost utile soluționării cauzei. Rolul activ al judecătorului, în materie probatorie, se referă la punerea în dezbaterea părților a necesității efectuării unor probe și chiar ordonarea acestora, pentru aflarea adevărului și clarificarea raportului juridic dedus judecății, chiar și în condițiile împotrivirii participanților la proces (art. 129 alin. (5) C. proc.

civ.). Pe de altă parte, examinarea utilității și a concludentei unor probe în soluționarea cauzei reprezintă atributul exclusiv al instanței învestite cu cererea de probatoriu, iar măsurile dispuse de instanță în legătură cu această cerere nu pot fi cenzurate de instanța de recurs față de abrogarea prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 a motivului de casare care permitea analiza, în recurs, a situației de fapt în raport de dovezile administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc.

civ., Faptul că, în urma aprecierii probelor administrate, instanța de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susținută de recurenți cu privire la actul juridic încheiat de părți, precum și la condițiile privind rezoluțiunea contractului de vânzare- cumpărare, nu pune în discuție rolul activ al instanței, cum greșit se pretinde prin motivele de recurs, ci greșita stabilire a situației de fapt în raport de probele administrate, critică ce nu poate fi cenzurată în recurs față de cele anterior menționate. În consecință, contrar celor susținute de reclamanții-recurenți, instanța a arătat care sunt motivele pentru care înscrisurile administrate în cauză nu dovedesc faptul că părțile au urmărit prin contractul încheiat să facă un schimb de teren și nici faptul că nu s-a plătit prețul stipulat în contractul de vânzare- cumpărare -ceea ce face să nu fie incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., verificarea temeiniciei și legalității soluției primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de apelanții- reclamanți, făcându-se cu respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate cere modificarea soluției recurate atunci când instanța a interpretat greșit actul dedus judecății sau a schimbat natura și înțelesul acestuia, nu a fost argumentat în fapt și în drept în mod distinct. Argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este o cerință impusă de faptul că, procedural, fiecare motiv vizează o anumită nelegalitate. Prin urmare, Înalta Curte nu poate păși la o analiză a nelegalității imaginând posibile argumente și dispoziții legale pe care să le examineze din perspectiva acestui motiv.

Din același punct de vedere, al nemotivării, se observă că recurenții au relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei. În cazul de față, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii. Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect. Analiza sumară a probelor nu constituie argument suficient pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate.

Modul de redactare al deciziei și reanalizarea probelor depuse la fond și completate în apel demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței. De altfel, recurenții în întreaga lor argumentare a motivelor indicate s-au referit la administrarea probelor de către instanța de apel, aspect ce vizează chestiuni de netemeinicie ce privesc fondul cauzei și nicidecum motive de nelegalitate. Pentru a răspunde lipsei temeiului legal, recurenții se aflau în situația de a demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.

Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanții L.I. și L.D. este nefondat și îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Văzând și prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., vor fi obligați recurenții - reclamanți, ca părți căzute în pretenții prin respingerea cererii lor de recurs, la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimata-pârâtă în această fază procesuală. Cheltuielile de judecată se ridică la suma de 4.257 lei, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport, dovedite cu chitanța și factura de la filele 23, 29, 30 și 31 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții L.I. și L.D. împotriva Deciziei nr. 135/A din 11 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă. Obligă pe recurenții - pârâți L.I. și L.D. la plata sumei de 4257 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata -pârâtă SC J.C. SRL Moldova Nouă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2013.