ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3312/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3312/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând

asupra recursului, din examinarea lucrărilor și actelor din dosar constată

următoarele:

Prin cererea introductivă,

reclamanții L.I. și L.D. au formulat acțiune în rezoiutiunea contractului de

vânzare-cumpărare încheiat la data de 28 noiembrie 2007, autentificat sub nr.

705 la B.N.P., S.l.A., având ca obiect terenul arabil în suprafață de 1.467 mp,

înscris în C.F., Moldova Nouă, provenit din conversia pe hârtie a C.F., U.A.T.

Moldova Nouă, prin care au solicitat: rezoiutiunea contractului de

vânzare-cumpărare și repunerea părților în situația anterioară încheierii

acestuia, obligarea pârâtei SC J.C. SRL. Moldova Nouă la plata de despăgubiri

(daune-interese compensatorii), constând în contravaloarea lipsei de folosință

a terenului, precum și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de

judecată antrenate în prezenta cauză.

Prin sentința

civilă nr. 24 din 02 februarie 2011, pronunțată de Judecătoria Moldova Nouă în

Dosarul nr. 1044/261/2010, s-a admis excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Moldova Nouă invocată din oficiu, fiind declinată competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Prin sentința

civilă nr. 735 din 25 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în

Dosarul nr. 1044/261/2010, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții L.I.

și L.D. împotriva pârâtei SC J.C. SRL. Moldova Nouă.

În motivarea

sentinței, tribunalul a reținut următoarele considerente:

În cauză au

fost administrate probe testimoniale și probe cu înscrisuri, din a căror

analiză, instanța de fond a reținut că la data de 11 octombrie 2007 reclamantul

L.I. a încheiat cu pârâta, sub formă de înscris sub semnătură privată, o

promisiune bilaterală de schimb de terenuri (fila 8 Dosar nr. 1044/261/2010 al

Judecătoriei Moldova Nouă) prin care reclamantul s-a obligat să dea un teren în

suprafață de aproximativ 1.500 mp, ca urmare a dezmembrării acestuia din

parcelă, aflată în proprietatea acestuia, în suprafață totală de 6.262 mp,

înscrisă în C.F., U.A.T. Moldova Nouă. La rândul ei, pârâta SC J.C. SRL. s-a

obligat să dea în schimb un teren cu aceeași suprafață, pe care urma să o

dezmembreze dintr-o parcelă cu suprafața totală de 2.200 mp, aflată în

proprietatea sa, , înscris în C.F., a orașului Moldova Nouă.

Ulterior

încheierii acestei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv la

data de 31 octombrie 2007, reclamantul L.I. a încheiat cu SC R.C. SRL o

promisiune de vânzare bunuri viitoare, prin care s-a obligat să achiziționeze

de la pârâta SC J.C. SRL. parcela în suprafață de 1.467 mp ce urma a fi

dezmembrată din suprafața totală de 2.200 mp, înscris în C.F. a orașului

Moldova Nouă, pe care urma să o vândă apoi către SC R.C. SRL (filele 9-13 Dosar

nr. 1044/261/2010 al Judecătoriei Moldova Nouă).

Conform

contractului de vânzare-cumpărare încheiat de B.N.P. S.A. l. la data de 28

noiembrie 2007 (filele 6-7) Dosar fond nr. 1044/261/2010 al Judecătoriei

Moldova Nouă), autentificat prin încheierea de autentificare din 28 noiembrie

2007, reclamanții L.I. și L.D. au vândut pârâtei SC J.C. SRL. cota de 1/1 părți

din arabil în P.l., cu suprafața de 1.467 mp, cu vecini la nord-drum asfaltat,

imobil care a fost înscris în C.F., U.A.T. Moldova Nouă, localitatea Moldova

Veche, transmis din C.F., Moldova Veche.

Prin același

contract de vânzare-cumpărare părțile au convenit că terenul susmenționat va fi

înscris în C.F. nou formată conform actului de dezmembrare autentificat din 26

noiembrie 2007 și documentația cadastrală, acte premergătoare care fac parte

integrantă din respectivul contract de vânzare-cumpărare, proprietari L.I. și

soția L.D., drept de proprietate dobândit prin cumpărare conform actului din

2007, încheierea din 15 octombrie 2007, notat la B-5 notat „acțiune",

Dosar nr. 537/261/2007 la Judecătoria Moldova Nouă.

Reclamanții au

solicitat audierea martorului B.V.E., care a fost prezent la măsurarea

parcelelor de teren care au făcut obiectul contractului, și a martorului D.V.,

care a fost proprietarul parcelelor. Martorul D.V. (fila 28 dosar fond) a

arătat că el a fost cel care a vândut terenul în litigiu reclamantului L.I.; că

știe că reclamanții au ajuns la o înțelegere cu pârâta cu privire la efectuarea

unui schimb de terenuri, fiecare parte urmând a efectua documentația pentru

dezmembrarea terenului său; că nu știe despre încheierea unui contract de

vânzare-cumpărare încheiat în anul 2007 între L.I. și soția acestuia pe de o

parte, și societatea pârâtă, pe de altă parte.

Martorul B.V.E.

a declarat (fila 29 dosar fond) că în calitate de martor a participat la

încheierea convenției privind schimbul unor terenuri între reclamantul L.I. și

C.G., dar și la măsurarea platformei betonate și a terenului respectiv; că nu

știe nimic despre încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între

reclamantul L.I. și societatea pârâtă.

Martorul G.l. a

declarat (fila 92 dosar fond) că știe doar că reclamanții au cumpărat o parcelă

învecinată cu a sa, dar a arătat că nu a participat la nici o discuție între

părți cu privire la terenul în discuție.

Reclamanții au

mai susținut și că prețul nu ar fi fost plătit datorită lipsei

disponibilităților bănești ale societății pârâte.

Potrivit

procesului verbal din 13 iulie 2011 încheiat de reprezentanții D.G.F.P.

Caraș-Severin - A.I.F. - S.I.F. nr. 3 - (filele 105-107 dosar fond) - pârâta SC

J.C. SRL. a perfectat la data de 27 noiembrie 2007 un împrumut financiar în

sumă de 100.000 lei, conform contractului de împrumut din 27 noiembrie 2007 și

a dispoziției de încasare din 27 noiembrie 2007. La data de 28 noiembrie 2007,

data încheierii, autentificării și achitării Contractului de vânzare-cumpărare,

conform dispoziției de plată din 28 noiembrie 2007, nesemnată de vânzători,

societatea a înregistrat în evidența contabilă plata tranzacției mai sus

menționate. Terenul mai sus menționat achiziționat cu suma de 100.000 lei este

înregistrat în evidența contabilă a societății, respectiv intabulat în Cartea

funciară.

Reclamanții

L.I. și L.D. pentru a dovedi neplata prețului consemnat în înscrisul autentic

susmenționat au depus la dosar răspunsul dat de notarul public S.A. Constanța

(fila 71 dosar fond) în care se arată că „în conformitate cu clauzele

contractuale cu privire la plata prețului, părțile au declarat la momentul

semnării contractului că acesta a fost achitat, fiind stinse orice fel de

obligații. Alte detalii dacă ar fi fost declarate cu privire la plata prețului

ar fi fost explicit cuprinse în cuprinsul contractului de

vânzare-cumpărare". în aceeași declarație notarul public a mai arătat că

nu are cunoștință despre plata făcută în numerar în biroul său, deoarece acest

lucru nu ar fi fost posibil; de asemenea, a mai precizat că părțile nu i-au

prezentat nici o dispoziție de plată, despre existența căreia s-ar fi consemnat

și în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare.

În cuprinsul

contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P., S.A.l. prin

încheierea de autentificare din 28 noiembrie 2007 s-a mai arătat că „prețul

vânzării stabilit de comun acord între părți, este de 100.000 lei, care a fost

achitat azi, data semnării și autentificării actului". De asemenea, în

conținutul acestuia s-a mai precizat că părțile declară că prețul menționat

este prețul real intervenit între ele, au luat cunoștință de dispozițiile art.

1303 C. civ., art. 12 din Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii

fiscale și își asumă întreaga răspundere pentru cele declarate în conținutul

prezentului contract, ca fiind date reale.

Potrivit

dispozițiilor art. 1173 alin. (1) C. civ., actul autentic are deplină credință

în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată.

Reclamanții L.I. și L.D. au semnat în fața notarului contractul de

vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare din 28

noiembrie 2007 a B.N.P., S.A.l. prin care recunosc că în ziua semnării actului

li s-a achitat prețul vânzării.

Potrivit art.

1020 C. civ., rezoluțiunea se aplică numai în cazul contractelor sinalagmatice

cu executare imediată ca urmare a executării culpabile a obligațiilor asumate

de una din părți, fiind de principiu că rezoluțiunea contractului este o

sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în

desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația avută

anterior încheierii lor.

În materie

comercială, pentru a opera instituția rezoluțiunii se cer a fi întrunite două

condiții de admisibilitate; una din părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i

revin, iar neexecutarea contractului să fi fost imputabilă părții care nu și-a

îndeplinit obligația.

În raport de

prima condiție enunțată, s-a stabilit cu valoare de principiu că neexecutarea

parțială a contractului poate atrage rezoluțiunea însă doar în cazul în care partea

din obligația neexecutată este esențială la încheierea contractului.

Având în vedere

această stare de fapt, instanța de fond a respins acțiunea comercială formulată

de reclamanții L.I. și L.D. împotriva pârâtei SC J.C. SRL Moldova Nouă.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții L.I. și L.D. și pârâta SC J.C. SRL

Prin Decizia

nr. 135/A din 11 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a

ll-a civilă, s-au respins apelurile declarate de reclamanții L.I. și L.D. și de

pârâta SC J.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 735 din 25 octombrie 2011

pronunțată de Tribunalul Caraș Severin.

În motivarea

acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

În ce privește

apelul formulat de pârâta SC J.C. SRL, apel prin care s-a criticat doar faptul

că în mod netemeinic și nelegal nu i s-au acordat cheltuielile de judecată pe

care Ie-a efectuat în fața instanței de fond, respectiv s-a criticat faptul că

instanța din omisiune nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată

solicitate atât oral, cât și în scris prin concluziile scrise depuse la dosar,

instanța de apel a constatat că apelul este nefondat.

S-a reținut că,

la ultimul termen de judecată, respectiv 18 octombrie 2011, când părțile au pus

concluzii în fond, pârâta SC J.C. SRL a fost reprezentantă de doi apărători

aleși, respectiv P.V. și B.M., ambele solicitând respingerea acțiunii, cu

cheltuieli de judecată.

Cu toate

acestea, deși se susține că s-a depus la dosar chitanța reprezentând onorariul

de avocat pentru a dovedi cheltuielile de judecată, instanța de apel a

constatat că la filele 157-162 dosar fond se regăsesc doar chitanțele care

atestă cheltuielile de judecată efectuate de reclamantul L.I., astfel încât se

constată că susținerile apelantei sunt nedovedite.

În ce privește

apelul declarat de reclamanții L.I. și L.D., instanța de apel a constatat că și

acest apel este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

S-a reținut că,

în esență, reclamanții au criticat sentința apelată în primul rând pentru

faptul că în opinia lor, instanța de fond nu a motivat hotărârea și nu a

precizat considerentele de fapt și drept care au stat la baza pronunțării

soluției de respingere a acțiunii în rezoluțiune formulată de către reclamanți;

de asemenea, reclamanții au arătat că instanța de fond a ignorat probele

administrate în cauză la propunerea acestora, probe prin care se susține că au

dovedit faptul că prețul contractului nu a fost achitat.

Totodată,

reclamanții apelanți au invocat ca motiv de apel faptul că au solicitat în fața

instanței de fond administrarea probei cu înscrisuri, cu martori, cu

interogatoriul și cu expertiza, iar în ce privește proba testimonială, au

solicitat încuviințarea acesteia pentru a dovedi faptul că prețul contractual

nu a fost achitat, însă instanța în mod greșit a respins această probă.

Pe de altă

parte, reclamanții au invocat și faptul că instanța de fond a omis să arate

motivat de ce nu a reținut probele administrate de reclamanți în cauză și care

indicau că prețul contractual în realitate, nu a fost plătit și nu s-a reținut

nici faptul că din interogatoriul luat reprezentantei legale a pârâtei, precum

și din declarația notarului public în fața căruia s-a autentificat contractul

de vânzare-cumpărare, precum și din depozițiile martorilor audiați rezultă

tocmai contrariul celor reținute de către instanța de fond și anume, că prețul

contractului încheiat între părți nu a fost plătit.

Reclamanți au

invocat faptul că acest aspect al neplății prețului contractual reiese și din

actele contabile ale societății pârâte, depuse la dosar, deoarece din bilanțul

contabil al societății de exemplu, nu reiese dacă s-au achitat anumite sume de

bani, data sau modalitatea achitării sau dacă anumite împrumuturi făcute de

societate au fost realizate în fapt, aspect care nu reiese nici din bilanțul

prescurtat, date informative, contul de profit și pierderi.

Așadar,

reclamanții apelanți au invocat în primul rând că hotărârea apelată nu a fost

motivată în fapt și în drept, aspect care este infirmat de considerentele

hotărârii instanței de fond, în care se arată argumentele de fapt și de drept

ce au format convingerea instanței, astfel încât acest motiv se constată a fi

neîntemeiat.

Totodată,

curtea de apel a reținut că apelanții reclamanți susțin motive de apel

contradictorii, respectiv invocă pe de o parte că instanța de fond în mod

neîntemeiat, nu Ie-a admis probele solicitate în dovedirea acțiunii - cu

precădere proba testimonială - iar pe de altă parte invocă faptul că în mod

neîntemeiat instanța de fond nu a reținut valoarea probantă a probelor

administrate în cauză, și anume: declarațiile de martori, interogatoriul luat

pârâtei, declarația notarului public, actele contabile ale societății, depuse

la dosar, toate aceste probe făcând dovada, în opinia reclamanților, a faptului

că în realitate, prețul aferent contractului de vânzare-cumpărare încheiat

între părți, nu s-a plătit.

Curtea de apel

a constatat că instanța a încuviințat probele solicitate de reclamanți,

respectiv interogatoriul luat pârâtei - depus la filele 28-29 dosar fond;

audierea martorilor D.V. - a cărui declarație este depusă la fila 18 dosar

fond; și B.V.E. - a cărui declarație este depusă la fila 19 dosar fond, ambii

martori fiind propuși de către reclamanți, declarația notarului public S.A. -

fila 71 dosar fond, precum și depunerea de înscrisuri constând în copia

contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, copia plângerii penale

depuse de L.I. împotriva administratorului pârâtei C.C., pentru săvârșirea

infracțiunilor de înșelăciune și abuz de încredere, rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale pentru aceste infracțiuni, dată de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Moldova-Nouă, convocările la conciliere directă, pentru litigiul de

față, dovada faptului că între părți a mai existat un litigiu între părți pe

rolul Judecătoriei Moldova-Nouă, după care pârâta a renunțat la acest litigiu;

planșe foto ale terenului în litigiu care a constituit obiectul contractului de

vânzare-cumpărare; precum și acte contabile ale societății pârâte.

În apel,

reclamanții au solicitat încuviințarea administrării probei cu martori și cu

expertiza contabilă judiciară, prin care să se dovedească atât faptul că prețul

contractual nu s-a plătit, cât și faptul că în actele contabile ale societății

nu s-a înregistrat în mod legal plata sumei achitată cu titlul de preț.

Prin încheierea

de ședință din 07 mai 2012, instanța de apel a respins atât solicitarea de

probatoriu privind audierea de martori, cât și solicitarea efectuării unei

expertize, constatând că nu sunt utile cauzei, având în vedere faptul că în

fața instanței de fond sau audiat deja martori și s-au depus înscrisuri

doveditoare.

În fața

instanței de apel, s-a depus în dovedire o expertiză contabilă extrajudiciară

efectuată de expert contabil A.I. și care a avut drept obiective stabilite

exclusiv de către reclamanți să se stabilească prin expertizarea documentelor

contabile prezentate de reclamanți, care este regimul contabil legal al

operațiunilor de casă și dacă dispoziția de plată întocmită de către pârâtă

pentru achitarea sumei de 100.000 lei reprezintă un document de plată legal,

care sunt înregistrările contabile necesare la o societatea comercială sub

aspectul înregistrării unei operațiuni de plată, iar în cazul contractului

încheiat între reclamant și pârâtă, să precizeze dacă acest contract este legal

și dacă este înregistrat în contabilitatea societății care a luat împrumutul.

Această

expertiză extrajudiciară a concluzionat că documentele prezentate spre studiu

au fost într-o formă incompletă și nelegală, nefiind depuse la dosar dispoziția

de plată, respectiv încasare a prețului de 100.000 lei, balanța de verificare a

societății pârâte la 31 decembrie 2007, din care lipsesc paginile 2 și 3, în

opinia expertului extrajudiciar, numai pe baza tuturor acestor documente putând

fi trasă o concluzie pertinentă cu privire la faptul că pârâta ar fi achitat

sau nu suma de 100.000 lei către reclamanți, așa cum se reține prin contractul

de vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 2007 încheiat între părți.

La solicitarea

reclamanților, prin încheierea de ședință din 7 mai 2012, instanța de apel a

pus în vedere pârâtei să depună la dosar actele contabile privind contractul de

vânzare-cumpărare încheiat între părți și prețul contractual, aceste acte fiind

depuse la dosar la ultimul termen de judecată, la filele 116-132 dosar apel.

În consecință,

analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, curtea de apel a constatat

că acțiunea reclamanților este neîntemeiată și nedovedită, astfel încât corect

a fost respinsă de către instanța de fond, motiv pentru care a respins apelul

reclamanților.

Astfel, prin

acțiunea formulată în fața instanței de fond, reclamanții L.I. și L.D. au

solicitat să se constate rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare

încheiat la data de 28 noiembrie 2007 și autentificat la B.N.P., S.l.A.,

obligarea pârâtei la plata de despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de

folosință a terenului și repunerea părților în situația anterioară, arătând că

prețul terenului consemnat în contract de 100.000 lei nu a fost în realitate

achitat.

În motivarea

acțiunii s-a arătat că părțile au intenționat să facă un schimb de terenuri și

nu o vânzare-cumpărare, reclamanții fiind prejudiciați prin faptul că deși au

renunțat la proprietatea asupra terenului lor, nu au primit un alt teren în

schimb, așa cum a fost de fapt înțelegerea părților și nici nu li s-a plătit

prețul terenului, consemnat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare.

Instanța de

apel a reținut că toate aceste afirmații nu au fost dovedite pe parcursul

judecării litigiului, nici în fond și nici în faza apelului.

Astfel,

martorii audiați în cauză la cererea reclamanților - D.V. și B.V.E. - au

declarat că nu au cunoștință despre încheierea unui contract de

vânzare-cumpărare între reclamanți și societatea pârâtă, martorii cunoscând că

între părți a existat o înțelegere privind schimbul de terenuri.

Aceste

declarații nu fac însă, dovada că nu s-a încheiat contractul de

vânzare-cumpărare sau că nu s-a plătit prețul, ci doar că martorii nu cunosc

despre aceste aspecte.

De asemenea,

notarul public care a autentificat contractul de vânzare-cumpărare, S.l.A. și a

cărui declarație este consemnată la fila 71 dosar fond, a arătat că toate

datele pe care le cunoaște privind obiectul contractului de vânzare-cumpărare

au fost explicit evidențiate în contractul respectiv. Cu privire la plata

prețului, părțile au declarat în momentul semnării contractului, că acesta a

fost achitat, fiind stinse orice fel de obligații.

Notarul a mai

arătat că nu are cunoștință de nicio plată făcută în biroul său, căci dacă s-ar

fi dorit plata prețului în numerar în fața notarului public, acest fapt ar fi

fost consemnat ca atare în contract.

Din această

declarație nu se poate reține așa cum au susținut reclamanții, că prețul

contractului nu s-a plătit, ci că acesta nu s-a plătit de față cu notarul.

Totodată, din

răspunsurile la interogatoriul luat pârâtei, s-a reținut că pârâta contestă că

în realitate părțile au dorit să facă un schimb de terenuri, ci au perfectat o

vânzare-cumpărare, prețul vânzării fiind achitat reclamanților la momentul

încheierii contractului.

Pe de altă

parte, nici din actele contabile ale pârâtei, depuse la dosar și analizate și

de către un expert contabil extrajudiciar, nu se poate reține că nu s-a făcut

dovada plății prețului, căci chiar dacă suma de 100.000 lei nu ar fi fost

înregistrată corect în contabilitatea pârâtei, aceasta nu poate duce la

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului, ci

pârâta poate fi, eventual, sancționată de către organele abilitate ale statului

pentru nerespectarea regimului juridic al acestor înregistrări.

Totodată,

faptul că reclamanții au făcut o plângere penală împotriva pârâtei pentru

înșelăciune și abuz de încredere, nu poate constitui o probă a susținerilor

acestora, din moment ce s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru aceste

infracțiuni.

Nici Decizia

civilă nr. 1425 din 23 iunie 2006 a Curții de Apel Timișoara, depusă cu titlul

de practică judiciară, nu reflectă o situație similară cu cea a litigiului

dedus judecății în dosarul de față, deoarece prin această decizie s-a reținut

că deși în contractul vânzare-cumpărare încheiat între părți în formă

autentică, s-a consemnat declarația părților referitoare la achitarea prețului,

la data semnării și autentificării actului, această recunoaștere a fost

infirmată de dovada contrară, vânzătorii aflându-se în imposibilitate morală de

a preconstitui o probă scrisă care să dovedească contrariul în condițiile în

care datorită relațiilor de apropiere și de încredere în care s-au aflat cu

cumpărătorii și datorită bolii și vârstei și imposibilității fizice de a se îngriji,

au locuit în casa cumpărătorilor și au fost îngrijiți de aceștia.

În litigiul din

speța de față, reclamanții nu s-au aflat în imposibilitatea preconstituirii

unui înscris care să ateste o altă situație de fapt sau de drept decât cea

consemnată în contractul autentic de vânzare-cumpărare.

împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții L.I. și L.D., întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenții - reclamanți

solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în temeiul art.

312 alin. (3) și 314 C. proc. civ., judecând cauza în fond, admiterea acțiunii

în rezoluțiunea contractului de vânzare- cumpărare încheiat la data de 28

noiembrie 2007, autentificat la B.N.P., S.l.A. și repunerea părților în

situația anterioară, precum și obligarea intimatei -pârâte la plata de

despăgubiri, constând în contravalaorea lipsei de folosință a terenului și

suportarea cheltuielilor de judecată.

Se susține că

hotărârea atacată nu îndeplinește condițiile cerute în mod expres de C. proc.

civ. referitoare la conținutul hotărârii, în sensul că aceasta, în ceea ce

privește motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum

și cele care au înlăturat cererile părților, așa cum se prevede în art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind viciată într-un mod evident.

Astfel, în

primul rând, arată că, deși în esență, instanța de apel a respins acțiunea

formulată de recurenții-reclamanți ca nedovedită -apreciind că probele

administrate în cauză nu au fost de natură a conduce la convingerea instanței

că intenția reală a părților a fost să se facă un schimb de teren, și nu un

contract de vânzare-cumpărare- prin încheierea de ședință din 07 mai 2012 a

respins cererea de încuviințare a probei cu martori, prin care se urmărea tocmai

probarea faptului că nu s-a plătit prețul contractual, cu motivarea că în fața

instanței de fond au fost deja audiați martori.

Motivarea

respingerii probei propuse, care era de natură a duce la dezlegarea pricinii,

încalcă în mod evident principiul aflării adevărului, care trebuie să guverneze

procesul civil. Formarea convingerii judecătorului cu privire la realitatea

stării de fapt, pe care trebuie să-și întemeieze hotărârea pronunțată, atârnă

de corecta și completa desfășurare a probațiunii și de valoarea probelor

administrate. De aceste elemente depind temeinicia și chiar însăși legalitatea

hotărârilor judecătorești, pentru că de cele mai multe ori o hotărâre

judecătorească netemeinică este și nelegală, sub aspectul probațiunii, fie

pentru că instanța judecătorească nu a stăruit îndeajuns în vederea

descoperirii adevărului și a prevenirii oricăror greșeli în cunoașterea

faptelor, așa cum obligă art. 129 alin. (5) C. proc. civ., fie pentru că a

nesocotit alte reguli ale probațiunii judiciare. Administrarea probelor în

cadrul procesului civil este strâns legată de realizarea principiului

fundamental al „aflării adevărului", iar acest obiectiv procesual se

reflectă perfect în „sistemul probatoriu" instituit prin C. proc. civ.

care conține reguli pertinente referitoare la „rolul activ al

judecătorului". Rolul instanței judecătorești în probațiunea judiciară

depinde de concepția generală a sistemului procedural adoptat cu privire la

misiunea judecătorului în desfășurarea procesului. Or, acest lucru este prevăzut

în art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

În speță,

instanța nu numai că nu a dat dovadă de rol activ și nu a depus diligente

pentru a afla adevărul, ci a și respins cererea de încuviințare a probelor

solicitate și care erau utile soluționării corecte a cauzei, astfel încât se

impune ca instanța de control judiciar să remedieze aceste vicii ale deciziei

instanței de apel și să pronunțe o hotărâre temeinică și legală, cu respectarea

tuturor principiilor prevăzute de normele de procedură.

Tot sub

aspectul motivării hotărârii instanței de apel, recurenții susțin că aceasta nu

cuprinde motivarea înlăturării unor probe administrate, exigență indispensabilă

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Astfel, instanța nu s-a

pronunțat cu privire la înscrisul depus în probațiune pentru termenul de

judecată din 25 mai 2012, aflat la fila 73 din dosarul de apel, respectiv

Cererea din 30 noiembrie 2007.

Prin acest

înscris, având ca obiect cererea adresată B.C.P.I Reșița privind radierea

litigiului care făcea obiectul Dosarului nr. 537/261/2007, reprezentanta legală

a intimatei SC J.C. SRL arată, la data de 30 noiembrie 2007, deci la 2 zile

după semnarea contractului de vânzare cumpărare din 28 noiembrie 2007, că

litigiul din Dosarul nr. 537/262/2007 a fost soluționat „pe cale amiabilă, fără

ca vreuna din părți să aibă pretenții financiare de cealaltă parte, în afară de

simplul schimb de teren convenit după cum urmează: Familia L. a cedat la schimb

și a trecut în proprietatea subscrisei terenul pe care noi îl ocupasem cu mult

timp în urmă, adică terenul în suprafață de 1.467 mp pe care este construită o

platformă betonată și un subsol de bloc unde subscrisa are depozitate materiale

de construcții, firma noastră cedând în loc suprafața de 1.050 mp dobândită

prin sentința civilă nr. 496 din 28 iunie 2006, iar până la concurența

suprafeței de 1.467 mp teren promit încă 417 mp."

Din această

cerere, susțin recurenții, rezulta în mod indubitabil faptul că intimata-pârâtă

a recunoscut, la o dată ulterioară perfectării în formă autentică a

contractului de vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 2007, că intenția reală a

părților a fost în sensul de a se efectua un schimb de terenuri, precum și

faptul că ulterior perfectării în formă autentică a contractului de

vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 2007, nu a plătit un preț pe terenul

dobândit conform acestui contract, din moment ce recunoaște că voința părților

a fost să se facă un schimb de terenuri și că nu și-a îndeplinit nici obligația

corelativă de a da teren la schimb familiei L.

Instanța de

apel, în motivarea soluției pronunțate, nu face absolut nicio referire la

această probă, nici nu arată de ce a înlăturat-o, și în pofida conținutului

foarte clar al acestui înscris, care emană de la însăși reprezentanta legală a

intimatei, concluzionează că afirmațiile apelanților-reclamanti - în sensul că

intenția reală a părților a fost să se facă un schimb de teren, și nu un

contract de vânzare-cumpărare, iar intimata-pârâtă a cauzat astfel un

prejudiciu recurenților-intimați prin faptul că aceștia, deși au renunțat la

proprietatea asupra terenului lor, nu au primit un alt teren la schimb, așa cum

a fost înțelegerea părților, și nici nu li s-a plătit prețul contractual

consemnat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare - nu au fost dovedite

pe parcursul judecării litigiului, nici în fond și nici în faza apelului.

Recurenții

arată că instanța de apel, în mod nelegal și netemeinic, a respins ca

nedovedită acțiunea formulată, dând probelor administrate o interpretare

arbitrară și lipsită de temei și, mai mult decât atât, astfel cum s-a arătat,

omițând să motiveze de ce a înlăturat înscrisul care conținea tocmai

recunoașterea intimatei cu privire la faptul că între părți s-a convenit

efectuarea unui schimb de terenuri, nu vânzarea-cumpărarea.

În ce privește

proba cu martori, instanța a reținut că aceștia au declarat că nu au cunoștință

despre încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între reclamanți și

societatea pârâtă, martorii cunoscând că între părți a existat o înțelegere

privind schimbul de terenuri. Aceste declarații nu fac însă dovada, în opinia

instanței de apel, că nu s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare sau că nu

s-a plătit prețul, ci doar că martorii nu cunosc despre aceste aspecte.

Aceeași

împrejurare, respectiv încheierea contractului de schimb, a fost negată

anterior de reprezentanta societății intimate cu ocazia interogatoriul

administrat în fața instanței de fond, aceasta declarând că au perfectat o

vânzare-cumpărare, prețul vânzării fiind achitat reclamanților în momentul

încheierii contractului.

În realitate,

declarația exactă a intimatei a fost în sensul că prețul s-a plătit în numerar

în fața notarului. împrejurare negată de notarul însuși prin declarația scrisă

de la fila 71 din dosarul de fond. Cu privire la declarația notarului, instanța

de apel a apreciat că din aceasta nu se poate reține că prețul nu s-a plătit,

ci că nu s-a plătit în fața notarului.

În ce privește

afirmația că plata prețului s-a făcut în numerar, documentele

financiar-contabile depuse la dosar de către intimata-pârâtă, fac dovada

contrariului, și anume că plata prețului contractual nu s-a efectuat în numerar

către vânzători, așa cum a declarat intimata-pârâtă, nici înainte de data

perfectării contractului în formă autentică, nici la data perfectării acestuia

și nici ulterior încheierii contractului în formă autentică.

Recurenții

consideră că toate susținerile reprezentantei societății intimate, cu privire

la faptul că între părți nu s-a convenit niciodată perfectarea unui contract de

schimb și cu privire la faptul că prețul convenit prin contractul de

vânzare-cumpărare a fost achitat recurenților intimați au fost combătute prin

probele administrate în fața instanțelor de fond și de apel; cu toate acestea,

ambele instanțe, interpretând probele în mod arbitrar și fără a aduce o

argumentare pertinentă în sprijinul soluției adoptate, au apreciat că

susținerile recurenților-reclamanți nu au fost dovedite.

Intimata

-pârâtă SC J.C. SRL Moldova Nouă a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a

hotărârii pronunțate de instanța de apel.

Examinând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului,

precum și a susținerilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile

formulate de recurenți, încadrate în drept în prevederile pct. 7 al art. 304 C.

proc. civ., vizează faptul că, în opinia acestora hotărârea nu cuprinde

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, instanța de

apel fiind obligată să motiveze respingerea probelor solicitate de reclamanți

și totodată, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să manifeste rol activ și

să depună diligente pentru aflarea adevărului.

În actuala

configurație a art. 304 C. proc. civ., hotărârile supuse recursului pot fi

verificate doar cu privire la legalitatea acestora și nu sub aspectul

temeiniciei lor.

Drept

consecință, criticile referitoare la respingerea probei cu martori prin care

reclamanții urmăreau a dovedi faptul că nu s-a plătit prețul contractual,

precum și nepronunțarea de către instanța de apel asupra unui înscris depus în

probațiune, respectiv cererea din 30 noiembrie 2007, nu pot face obiect al

recursului.

Cât privește

critica referitoare la lipsa de rol activ a instanței, constând în aceea că nu

a dispus administrarea unor probe esențiale pentru dezlegarea pricinii și nu a

stăruit în vederea descoperirii adevărului, Înalta Curte constată că nu este

fondată.

Recurenții se

plâng de modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate și a

stabilit în raport de acestea situația de fapt.

Or, stabilirea

chestiunilor de fapt ale procesului aparține judecătorilor fondului cauzei, iar

eventuale critici sub acest aspect nu se circumscriu motivelor de recurs

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Cât privește

relevanța solicitării de noi probe, această susținere nu poate fi examinată de

instanța de recurs, față de actuala structură a recursului, care nu mai permite

reevaluarea situației de fapt în raport de probele administrate în cauză,

inclusiv din perspectiva celor care ar fi fost utile soluționării cauzei.

Rolul activ al

judecătorului, în materie probatorie, se referă la punerea în dezbaterea

părților a necesității efectuării unor probe și chiar ordonarea acestora,

pentru aflarea adevărului și clarificarea raportului juridic dedus judecății,

chiar și în condițiile împotrivirii participanților la proces (art. 129 alin.

(5) C. proc. civ.).

Pe de altă

parte, examinarea utilității și a concludentei unor probe în soluționarea

cauzei reprezintă atributul exclusiv al instanței învestite cu cererea de

probatoriu, iar măsurile dispuse de instanță în legătură cu această cerere nu

pot fi cenzurate de instanța de recurs față de abrogarea prin art. 1 pct. 112

din O.U.G. nr. 138/2000 a motivului de casare care permitea analiza, în recurs,

a situației de fapt în raport de dovezile administrate, prevăzut de art. 304

pct. 11 C. proc. civ.,

Faptul că, în

urma aprecierii probelor administrate, instanța de apel a ajuns la o altă

concluzie decât cea susținută de recurenți cu privire la actul juridic încheiat

de părți, precum și la condițiile privind rezoluțiunea contractului de vânzare-

cumpărare, nu pune în discuție rolul activ al instanței, cum greșit se pretinde

prin motivele de recurs, ci greșita stabilire a situației de fapt în raport de

probele administrate, critică ce nu poate fi cenzurată în recurs față de cele

anterior menționate.

În consecință,

contrar celor susținute de reclamanții-recurenți, instanța a arătat care sunt

motivele pentru care înscrisurile administrate în cauză nu dovedesc faptul că

părțile au urmărit prin contractul încheiat să facă un schimb de teren și nici

faptul că nu s-a plătit prețul stipulat în contractul de vânzare- cumpărare

-ceea ce face să nu fie incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7

C. proc. civ., verificarea temeiniciei și legalității soluției primei instanțe,

prin prisma criticilor formulate de apelanții- reclamanți, făcându-se cu

respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate

cere modificarea soluției recurate atunci când instanța a interpretat greșit

actul dedus judecății sau a schimbat natura și înțelesul acestuia, nu a fost

argumentat în fapt și în drept în mod distinct.

Argumentarea

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este o

cerință impusă de faptul că, procedural, fiecare motiv vizează o anumită

nelegalitate. Prin urmare, Înalta Curte nu poate păși la o analiză a

nelegalității imaginând posibile argumente și dispoziții legale pe care să le

examineze din perspectiva acestui motiv.

Din același

punct de vedere, al nemotivării, se observă că recurenții au relatat opinii

proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de

apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei.

În cazul de

față, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție

probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor,

ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Motivul

prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al

hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii.

Niciuna din

cele două ipoteze nu a fost argumentată corect. Analiza sumară a probelor nu

constituie argument suficient pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei

criticate. Modul de redactare al deciziei și reanalizarea probelor depuse la

fond și completate în apel demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă

soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței.

De altfel,

recurenții în întreaga lor argumentare a motivelor indicate s-au referit la

administrarea probelor de către instanța de apel, aspect ce vizează chestiuni

de netemeinicie ce privesc fondul cauzei și nicidecum motive de nelegalitate.

Pentru a

răspunde lipsei temeiului legal, recurenții se aflau în situația de a demonstra

lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din

conținutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu

corect aplicată.

Având în vedere

considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul formulat de

reclamanții L.I. și L.D. este nefondat și îl va respinge ca atare, conform art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

Văzând și

prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., vor fi obligați recurenții -

reclamanți, ca părți căzute în pretenții prin respingerea cererii lor de

recurs, la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimata-pârâtă în

această fază procesuală. Cheltuielile de judecată se ridică la suma de 4.257

lei, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport, dovedite cu

chitanța și factura de la filele 23, 29, 30 și 31 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții L.I. și L.D. împotriva Deciziei nr.

135/A din 11 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a

civilă.

Obligă pe

recurenții - pârâți L.I. și L.D. la plata sumei de 4257 lei reprezentând

cheltuieli de judecată către intimata -pârâtă SC J.C. SRL Moldova Nouă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 octombrie 2013.