Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.06.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5878/2013

HOTĂRÂRE
20.06.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5878/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, la data de 21 august 2012, sub nr. 9734/288/2013, petenta SC R.T. SRL a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Stat Pentru Controlul În Transportul Rutier - Inspectoratul Teritorial Nr. 6, anularea procesului-verbal de constatare a contravențiilor din 08 august 2012. În motivarea plângerii contravenționale, petenta a arătat că la data de 20 iulie 2012 autovehiculul aparținând acesteia a fost oprit în localitatea Râmnicu Vâlcea pe DN7 la km 177+500 pentru verificarea documentelor.

După acest moment șoferul a fost lăsat să plece, iar după 19 zile a fost completat un proces-verbal de contravenție care nu este semnat de către contravenient și nici de vreun martor, societatea petentă fiind sancționată pentru netrimiterea în format electronic pe site-ul Autorității Rutiere Române a modificărilor privind situația conducătorilor auto angajați, în termen de cel mult 15 zile de la apariția modificării. În continuare, s-a precizat că persoana care a condus autovehiculul este singurul angajat al societății și că pentru acesta a fost încheiat contract individual de muncă înregistrat la I.T.M. Cluj. De asemenea, se precizează că au fost efectuate formalitățile de înscriere a conducătorului auto pe site-ul Autorității Rutiere Române, însă, cu toate acestea, această persoană nu figurează în baza de date.

1. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin sentința civilă nr. 132 din 10 ianuarie 2013, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența teritorială de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Dej. Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a apreciat, în esență, că elementul material al contravenției constă în neîndeplinirea unei obligații de transmitere a unor informații, obligație de natură a se realiza doar la sediul petentei contraveniente, unde aceasta trebuia să completeze un formular în format electronic disponibil pe site-ul A.R.R. Astfel, instanța sesizată inițial a apreciat că nu este competentă și a trimis cauza Judecătoriei Dej pe raza căreia se află sediul societății petente ca loc al săvârșirii contravenției.

2. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin sentința civilă nr. 284/2013 din 28 februarie 2013, Judecătoria Dej a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Dej, invocată din oficiu de către instanță, a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate, prin administrator S.F., de către petenta SC R.T. SRL, împotriva procesului-verbal de contravenție din 08 august 2012, întocmit de către intimatul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, în favoarea Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu procedurile și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, competentă să se pronunțe asupra conflictului apărut.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Dej a reținut că m odificările privind situația conducătorilor auto angajați trebuie comunicate către A.R.R. în termen de 15 zile de la data apariției modificării, dar existența contravenției nu ar putea fi constatată la sediul operatorului de transport, ci doar în trafic, având în vedere particularitățile activităților pe care le realizează conducătorii auto. În alte cuvinte, contravenția se perfectează la momentul la care conducătorul auto angajat, pentru care operatorul de transport nu a comunicat modificările, realizează activități de transport. Astfel, existența anumitor modificări privind conducătorul auto (ex: angajarea altui conducător auto, itinerariul parcurs) ar putea fi depistată doar în trafic.

Pe cale de consecință, față de caracterul de ordine publică al competenței reglementate la art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, raportat la prevederile art. 159 pct. 3 și art. 159 1 alin. (2) din C. proc. civ. și H.G. nr. 337/1993 privind circumscripțiile instanțelor judecătorești, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Dej și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea. 3. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dej, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea procesului verbal de contravenție din 8 august 2012, prin care i s-a aplicat societății reclamante o amendă contravențională în cuantum de 3.000 lei, pentru că aceasta nu a respectat obligația de a transmite ARR, prin completarea unui formular în format electronic, disponibil pe site-ul acesteia, modificările privind situația conducătorilor auto angajați, în termen de cel mult 15 zile de la apariția modificării, faptă prevăzută de dispozițiile art. 5 pct. 18 din H.G. nr. 69/2012 și sancționată în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) al aceluiași act normativ. Competența de soluționare a plângerii contravenționale este stabilită, așa cum a reținut și Judecătoria Râmnicu Vâlcea, exclusiv de dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2001, conform cărora competența aparține judecătoriei în a cărei rază a fost săvârșită contravenția. În speță, contravenția constatată în sarcina petentei o reprezintă fapta de a nu transmite A.R.R., prin completarea unui formular în format electronic, disponibil pe site-ul acesteia, modificările privind situația conducătorilor auto angajați, în termen de cel mult 15 zile de la apariția modificării. Întrucât elementul material al contravenției reținute în sarcina petentei constă în necompletarea, respectiv netransmiterea unui formular, Înalta Curte constată că locul săvârșirii contravenției este, în cazul de față, situat la locul unde contravenientul are sediul principal, conform principiului din materia obligațiilor, întrucât prin dispoziția legală arătată, respectiv dispozițiile art. 5 pct. 18 din H.G.

nr. 69/2012, se instituie o obligație în sarcina proprietarului sau al deținătorului mandatat al unui vehicul de a comunica A.R.R., prin completarea unui formular în format electronic, disponibil pe site-ul acesteia, modificările privind situația conducătorilor auto angajați, în termen de cel mult 15 zile de la apariția modificării, situație în care locul contravenției este chiar sediul societății. În consecință având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Dej.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC R.T. SRL în contradictoriu cu pârâtul I.S.C.T.R., în favoarea Judecătoriei Dej. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-06-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3369/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 9 octombrie 2012 contestatoarea SC R. SRL a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție în
ÎCCJ 2013-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4277/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 2 noiembrie 2011, petenta SC L.M. SRL a solicit
ÎCCJ 2014-02-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 550/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 29 noiembr
ÎCCJ 2013-10-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4380/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 20 martie 2013 sub nr. 5576/271/2013, reclamanta SC V.A.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat pe
ÎCCJ 2013-10-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4236/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 11 noiembrie 2011, petenta SC A. SRL a solicitat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă