ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3360/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3360/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București nr.

2384/D/P/2009 din data de 28 ianuarie 2010 s-a dispus trimiterea în judecată,

în stare de libertate, a inculpatului L.I.C., pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen.

Prin sentința penală

nr. 565 din 09 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în

Dosarul nr. 4110/3/2010, în baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 80 C.

pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.I.C. la

pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri

de mare risc în vederea consumului propriu.

În baza art. 61 C.

pen. a fost revocată liberarea condiționată privind restul rămas neexecutat de 621

zile din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 206 din

17 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, definitivă

prin decizia penală nr. 262 din 30 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, și a contopit acest

rest cu pedeapsa stabilită prin prezenta, în final inculpatului dându-i-se spre

executare pedeapsa cea mai grea, de 621 zile închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 17 alin.

(1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea în vederea

distrugerii a cantității de 0,92 g heroină în amestec cu cafeină și paracetamol

indisponibilizate la I.G.P.R.- D.C.J.S.E.O. conform dovezii din data de 30

octombrie 2009, rămase după efectuarea analizelor de laborator.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de cheltuielilor

judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

La data de 13

octombrie 2009, în jurul orei 17.00, lucrători din cadrul Jandarmeriei Române au

depistat pe str. R.C., pe inculpatul L.I.C. care avea asupra sa fără drept, în vederea

consumului propriu, două pliculețe conținând 1,18 g heroină.

Inculpatul L.I.C. a fost

percheziționat în prezența martorului V.N.C., asupra sa găsindu-se în buzunarul

din partea dreaptă a pantalonilor pe care îi purta două pliculețe din material plastic

de culoare albă ce conțin o substanță pulverulentă de culoare maronie, așa cum rezultă

din coroborarea procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante cu procesul

verbal de percheziție corporală și declarația martorului V.N.C.

Prin urmare, apărările

inculpatului în sensul că în momentul depistării de către jandarmi pliculețele s-au

găsit pe scaunul din mașină pe care stătea martorul V.N.C. care le cumpărase mai

devreme și nu apucase să i le înmâneze inculpatului au fost astfel infirmate. În

plus, s-a reținut că inculpatul a avut o atitudine procesuală oscilantă, la momentul

depistării sale recunoscând comiterea faptei pentru ca ulterior să-și schimbe declarația.

Tribunalul a înlăturat

declarația martorului R.G., apreciind că aceasta nu corespunde adevărului raportat

la celelalte probele administrate în cauză. Mai mult, s-a reținut că prezența martorului

R.G. în momentul depistării inculpatului nu a fost confirmată nici de jandarmi în

procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante și nici de martorul V.N.C.

Totodată, s-a reținut

că inculpatul nu a solicitat în apărare audierea martorului R.G. în cursul urmăririi

penale, indicând existența acestuia martor abia în fața instanței.

Raportul de constatare

tehnico-științifică din 19 octombrie 2009 a concluzionat că proba constând în două

punguțe din material plastic de culoare albă conține 1,18 g heroină în amestec cu

cofeină și paracetamol. Heroina face parte din Tabelul Anexă I din Legea nr. 143/2000

privind combaterea consumului ilicit și traficului de droguri. Cantitatea de 0,92

grame de heroină, cafeină și paracetamol rămasă după analiza probelor de laborator

a fost depusă la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R. conform dovezii din 30

octombrie 2009.

Prin urmare, Tribunalul

a constatat că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită.

În drept, s-a apreciat

că fapta inculpatului L.I.C. care la data de 13 octombrie 2009 a fost depistat deținând

asupra sa, fără drept, pentru consum propriu, două pliculețe conținând 1,18 grame

de heroină întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri

de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzute de art. 4 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000.

Tribunalul a apreciat

că solicitarea subsidiară a inculpatului de achitare întrucât fapta nu prezintă

gradul de pericol social al unei infracțiuni nu este întemeiată, față de criteriile

prevăzute de art. 18

1

C. pen., avându-se în vedere împrejurările de comitere

a faptei și persoana inculpatului care nu se află la primul conflict cu legea penală

și nu a avut o atitudine sinceră.

Din fișa de cazier judiciar

a inculpatului a rezultat că prin sentința penală nr. 206 din 17 februarie 2006

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia

penală nr. 262 din 30 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, acesta a fost condamnat la

pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, fiind arestat la data de 28 august 2005

și liberat condiționat la data de 17 octombrie 2008, rămânând un rest neexecutat

de 621 zile, astfel că infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost comisă

în stare de recidivă postcondamnatorie conform art. 37 lit. a) C. pen., după liberarea

sa condiționată și până la considerarea ca executată a pedepsei mai sus menționate,

fiind incidente dispozițiile art. 61 C. pen.

Instanța a hotărât condamnarea

inculpatul la pedeapsa închisorii pentru infracțiunea săvârșită, la individualizarea

pedepsei ținând seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv: limitele

de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările

de săvârșire a acesteia, natura drogurilor deținute, precum și persoana inculpatului

care a nu avut o atitudine sinceră și care este recidivist postcondamnatoriu, reținând

ca circumstanță atenuantă, potrivit art. 74 alin. (2) C. pen., cantitatea mică de

droguri deținută și faptul că are un loc de muncă, făcând aplicarea art. 76

alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 80 C. pen. și stabilind pedeapsa sub minimul special

prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentințe

a formulat apel inculpatul L.I.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

arătând în dezvoltarea motivelor depuse în scris la dosar că prima instanță a reținut

în mod greșit situația de fapt dedusă judecății, în urma unei eronate analize a

probelor, precizând că starea de fapt stabilită prin rechizitoriu nu corespunde

realității obiective care a fost distorsionată în cuprinsul procesului verbal întocmit

în cauză în care s-a omis a se insera împrejurările reale în care au fost găsite

corpurile delicte.

În fața instanței de prim

control judiciar inculpatul a reiterat apărările și susținerile avute la judecata

cauzei în fond.

S-a solicitat admiterea

căii de atac, desființarea sentinței și în fond să se constatate, în principal,

că inculpatul nu se face vinovat de comiterea faptei reținute în sarcina sa cu consecința

pronunțării achitării sale în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10

lit. c) C. proc. pen. În subsidiar, s-a solicitat aplicarea disp. art. 18

1

C. pen. și achitarea în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10 lit.

b

1

) C. proc. pen., în raport de aceea că inculpatul a fost doar consumator

de droguri, că s-a aflat într-un program de dezintoxicare, că a fost integrat în

muncă, fiind angajat la SC C.G. SRL.

Prin decizia penală

nr. 263/A din 14 septembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.I.C. împotriva sentinței

penale nr. 565 din 09 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

în Dosarul nr. 4110/3/2010.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a apreciat că, în cauză, este dovedită infracțiunea reținută în sarcina

inculpatului, că fapta săvârșită prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni,

iar pedeapsa aplicată este corect individualizată.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 385

3

C. proc. pen., inculpatul L.I.C., criticile formulate de acesta vizând netemeinicia

soluției de condamnare, întrucât nu este dovedită nevinovăția inculpatului și fapta

săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În susținerea recursului,

inculpatul invocă cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și

17

2

C. proc. pen.

Criticile aduse nu sunt

fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform

art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanța de recurs

examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., cât și din perspectiva art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul declarat de inculpat

nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:

Reține Înalta Curte că

situația de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanța de fond care a realizat

o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele

două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă și corespunde

situației de fapt, în mod corect apreciind instanța de fond că se impune tragerea

la răspundere penală a inculpatului.

Astfel, rezultă din probele

administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct și nemijlocit

în faza de cercetare judecătorească că fapta inculpatului L.I.C. care, la data de

13 octombrie 2009, a fost depistat deținând asupra sa, fără drept, pentru consum

propriu, două pliculețe conținând 1,18 grame de heroina întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu,

prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Deși inculpatul recurent

a susținut, la un moment dat, că martorul V.N. a procurat drogurile și apoi s-a

urcat în mașina în care se găsea inculpatul, în mod corect s-a reținut de instanță

că nu poate fi luată în considerare această declarație, întrucât nu se coroborează

cu alte mijloace de probă.

Situația de fapt reținută

în cauză este probată cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante,

procesul-verbal de percheziție corporală și declarația martorului V.N.C.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că în mod corect prima instanță a reținut în sarcina inculpatului L.I.C.

săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului

propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Cu privire la solicitarea

de achitare, întrucât fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni, formulată de inculpat în subsidiar, Înalta Curte constată că, în raport

de gradul de pericol social al infracțiunii, de modul și mijloacele de săvârșire

a faptei, de împrejurările în care aceasta a fost comisă, de urmările care s-au

produs sau s-ar fi putut produce, precum și de persoana inculpatului, instanța a

reținut în mod întemeiat că fapta comisă de inculpat prezintă gradul de pericol

social al infracțiunii reținute în sarcina sa și pentru care a fost condamnat.

Sub aspectul pedepsei

aplicate inculpatului, Înalta Curte apreciază că aceasta a fost corect individualizată,

în raport de criteriile generale de individualizare prevăzut de art. 72 C. pen.,

respectiv gradul de pericol social al infracțiunii, împrejurările comiterii acesteia,

limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum și circumstanțele personale ale inculpatului

(a comis fapta în condiții de recidivă postcondamnatorie, nu a avut o atitudine

sinceră, a deținut o cantitate mică de droguri, are un loc de muncă), aspecte care

au condus la reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 74 alin.

(2), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. și stabilirea unei pedepse care, prin cuantum

și modalitate de executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei,

astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen.

Pentru aceste considerente,

constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta Curte, în baza

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpat.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul L.I.C. împotriva deciziei penale nr. 263/A din data

de 14 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 octombrie 2012.