Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.05.2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1912/2013

HOTĂRÂRE
14.05.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1912/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, la dat de 25 februarie 2011, sub nr. 2191/97/2011 contestatorul R.I.T., C.F., C.G., M.A.

și C.D., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor București, au solicitat anularea deciziilor de recalculare a pensiilor militare emise la data de 27 decembrie 2010, obligarea intimatei la menținerea drepturilor de pensie stabilite prin decizia din 14 noiembrie 2002 și din 3 septembrie 2006, la plata diferențelor de drepturi de pensie stabilite conform Legii nr. 179/2004, la plata dobânzii legale aferente sumelor reprezentând diferența dintre pensiile de serviciu aflate în plată în luna decembrie 2010 și pensiile recalculate conform Legii nr. 119/2010, arătând că deciziile contestate au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) și art. 44 din Constituția României, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 1722/LM/2011 din 30 iunie 2011, Tribunalul Hunedoara, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și în baza dispozițiilor art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Pentru a pronunța această soluție, instanța, raportat la norma legală precipitată, a apreciat că deși, în principiu competența teritorială este relativă, în speță sunt incidente dispozițiile legii speciale (art. 156 din Legea nr. 19/2000), în cadrul căreia, legiuitorul a prevăzut norme derogatorii, făcând distincție între acțiunile introduse împotriva C.N.P.A.S./case teritoriale de pensii și cele formulate împotriva altor pârâți, în acest ultim caz, competența revenind în mod exclusiv, instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul pârâtul.

În consecință, având în vedere că intimata Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor are sediul în municipiul București, Tribunalul Hunedoara a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. II. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 19 septembrie 2011, sub nr. 61788/3/2011 și a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1705 din 18 februarie 2013, în sensul admiterii excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului București, invocată din oficiu, declinării competenței în favoarea Tribunalului Hunedoara, constatării ivirii conflictului negativ de competență și înaintării cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut următoarele: Art. 154 alin (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în vigoare la 25 februarie 2011, data sesizării Tribunalului Hunedoara, reglementează din punct de vedere teritorial competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, stabilind competența de soluționare în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau reședința reclamantului. Totodată, potrivit art. 156 din același act normativ, prevederile legale referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc.

civ. și cu cele ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Art. 725 alin. (1) C. proc. civ. prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, iar procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe. Alin. (2) al articolului mai sus menționat, statuează că dispozițiile C. proc. civ. constituie procedura de drept comun în materie civilă, aplicându-se și în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice.

Având în vedere dispozițiile legale precitate, Tribunalul București a declinat competența în favoarea Tribunalului Hunedoara, reținând că, deși deciziile contestate au fost emise în baza Legii nr. 119/2010, care la art. 7 alin. (1) face trimitere la procedura prevăzută de art. 156 Legea nr. 19/2000 care stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului, în speță, având în vedere că cererea a fost depusă la 25 februarie 2011, sunt incidente pentru stabilirea competenței teritoriale normele de procedură în vigoare la momentul sesizării instanței, respectiv legea nouă, Legea nr. 263/2010, care a intrat în vigoare la data de 23 decembrie 2010 și a modificat morma de competență reglementată prin art. 156 din Legea nr. 19/2000, pe care a abrogat-o expres.

În raport de dispozițiile art. 20, art. 22 C. proc. civ., constatând declanșat conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului și pronunțării regulatorului de competență. III. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente: Deciziile de recalculare pensie a căror anulare se solicită au fost emise la 27 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind îndreptată la instanța de la domiciliul contestatorilor pensionari la data de 25 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000. Potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 „cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”. La data de 1 ianuarie 2011 Legea nr. 19/2000 a fost abrogată conform art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010. Art. 154 din Legea nr. 263/2010 prevede că: „(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. (2) Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”. Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor privind deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale a fost modificată, a revenit instanțelor de la domiciliul reclamantului.

Art. 7 din Legea nr. 119/2010 dispune că: „procedură de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare”. Având în vedere că, deciziile de pensie ce se contestă au fost emise la data de 27 decembrie 2010, în baza Legii nr. 119/2010, contestația împotriva acestora fiind interpretată la instanța de la domiciliul contestatorilor, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogării Legii nr. 19/2000, se pune problema, în contextul în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000, deja abrogată, dacă o lege abrogată mai poate impune competența teritorială la domiciliul pârâtului.

Conform art. 725 C. proc. civ., normele de procedură sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 10/2000 și Legea nr. 119/2010 sunt legi speciale ce cuprind norme de procedură referitoare la competență, astfel că, atunci când o lege specială (Legea nr. 19/2000), cuprinzând și norme de competență, este înlocuită de o altă lege (Legea nr. 263/2010) și există și o altă lege specială (Legea nr. 119/2010), care face trimitere la normele de competență din legea abrogată, se aplică legea nouă, competența fiind stabilită de la data intrării ei în vigoare. Art. 156 din Legea nr. 263/2010 dispune că: „Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc.

civ. și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, iar art. 727 C. proc. civ. prevede: „Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispozițiile abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la dispozițiile corespunzătoare care le înlocuiesc”. Deși Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispozițiile C. proc. civ., acestea constituind norma generală în materie de procedură civilă, Înalta Curte apreciază că, prin analogie, în cazul în care o normă specială trimite la o normă de competență dintr-o lege specială abrogată, competența fiind o normă de procedură, textul trebuie interpretat ca făcând trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.

Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterioare expuse, în baza dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a litigiului dintre contestatorii R.I.T., C.F., C.G., M.A., C.D. și intimata Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor București, având ca obiect contestație decizii de pensionare, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 mai 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3399/2012
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 28 februarie 2011, R.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Casa de Pensii a
ÎCCJ 2013-12-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5674/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 17 februarie 2011, sub nr. 1802/97/2011, reclamantul C.G. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibil
ÎCCJ 2013-11-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3956/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 24 februarie 2011 sub nr. 2132/97/2011, contestatorul L.
ÎCCJ 2013-11-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5425/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 24 februarie 2011, sub nr. 2153/97/2011, contestatorul V.A. a chemat în judecată pe intimații Minister
ÎCCJ 2013-10-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4802/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 21 februarie 2011, sub nr. 1867/97/2011, reclamanta D.F.R. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă