ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.05.2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1912/2013

HOTĂRÂRE
14.05.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1912/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, la dat de 25

februarie 2011, sub nr. 2191/97/2011 contestatorul R.I.T., C.F., C.G., M.A. și

C.D., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Ministerului

Administrației și Internelor București, au solicitat anularea deciziilor de

recalculare a pensiilor militare emise la data de 27 decembrie 2010, obligarea

intimatei la menținerea drepturilor de pensie stabilite prin decizia din 14

noiembrie 2002 și din 3 septembrie 2006, la plata diferențelor de drepturi de

pensie stabilite conform Legii nr. 179/2004, la plata dobânzii legale aferente

sumelor reprezentând diferența dintre pensiile de serviciu aflate în plată în

luna decembrie 2010 și pensiile recalculate conform Legii nr. 119/2010, arătând

că deciziile contestate au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin.

(2) și art. 44 din Constituția României, art. 14 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, art. 1 Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 1722/LM/2011

din 30 iunie 2011, Tribunalul Hunedoara, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și în

baza dispozițiilor art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000 a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a

VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța, raportat la norma legală precipitată, a apreciat că deși, în

principiu competența teritorială este relativă, în speță sunt incidente

dispozițiile legii speciale (art. 156 din Legea nr. 19/2000), în cadrul căreia,

legiuitorul a prevăzut norme derogatorii, făcând distincție între acțiunile

introduse împotriva C.N.P.A.S./case teritoriale de pensii și cele formulate

împotriva altor pârâți, în acest ultim caz, competența revenind în mod

exclusiv, instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul pârâtul. În

consecință, având în vedere că intimata Casa de Pensii a Ministerului

Administrației și Internelor are sediul în municipiul București, Tribunalul

Hunedoara a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, la data de 19 septembrie 2011, sub nr. 61788/3/2011 și a fost

soluționată prin sentința civilă nr. 1705 din 18 februarie 2013, în sensul

admiterii excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului București,

invocată din oficiu, declinării competenței în favoarea Tribunalului Hunedoara,

constatării ivirii conflictului negativ de competență și înaintării cauzei

Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această soluție,

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a

reținut următoarele:

Art. 154 alin (1) din Legea nr.

263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în vigoare la 25 februarie

2011, data sesizării Tribunalului Hunedoara, reglementează din punct de vedere

teritorial competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P.,

a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale,

stabilind competența de soluționare în favoarea instanței în a cărei rază

teritorială se află domiciliul sau reședința reclamantului. Totodată, potrivit

art. 156 din același act normativ, prevederile legale referitoare la

jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ.

și cu cele ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată,

cu modificările și completările ulterioare.

Art. 725 alin. (1) C. proc. civ.

prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării

în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, iar

procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal

investite vor continua să fie judecate de acele instanțe.

Alin. (2) al articolului mai sus

menționat, statuează că dispozițiile C. proc. civ. constituie procedura de

drept comun în materie civilă, aplicându-se și în materiile prevăzute de alte

legi, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice.

Având în vedere dispozițiile legale

precitate, Tribunalul București a declinat competența în favoarea Tribunalului

Hunedoara, reținând că, deși deciziile contestate au fost emise în baza Legii

nr. 119/2010, care la art. 7 alin. (1) face trimitere la procedura prevăzută de

art. 156 Legea nr. 19/2000 care stabilește competența de soluționare a cauzei

în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului, în speță, având în vedere că

cererea a fost depusă la 25 februarie 2011, sunt incidente pentru stabilirea

competenței teritoriale normele de procedură în vigoare la momentul sesizării

instanței, respectiv legea nouă, Legea nr. 263/2010, care a intrat în vigoare

la data de 23 decembrie 2010 și a modificat morma de competență reglementată

prin art. 156 din Legea nr. 19/2000, pe care a abrogat-o expres.

În raport de dispozițiile art. 20,

art. 22 C. proc. civ., constatând declanșat conflictul negativ de competență, a

dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în

vederea soluționării conflictului și pronunțării regulatorului de competență.

dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea

cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C.

proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența

soluționării acestei cereri în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Deciziile de recalculare pensie a

căror anulare se solicită au fost emise la 27 decembrie 2010 în baza Legii nr.

119/2010, cererea de anulare fiind îndreptată la instanța de la domiciliul

contestatorilor pensionari la data de 25 februarie 2011, după intrarea în

vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.

Potrivit art. 156 din Legea nr.

19/2000 „cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor

teritoriale de pensii, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își

are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”.

La data de 1 ianuarie 2011 Legea nr.

19/2000 a fost abrogată conform art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Art. 154 din Legea nr. 263/2010

prevede că: „(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale

de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în

a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

(2) Celelalte cereri se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”.

Prin urmare, odată cu intrarea în

vigoare a Legii nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor privind

deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii

sectoriale a fost modificată, a revenit instanțelor de la domiciliul

reclamantului.

Art. 7 din  Legea nr. 119/2010 dispune

că: „procedură de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și

contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută

de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare”.

Având în vedere că, deciziile de

pensie ce se contestă au fost emise la data de 27 decembrie 2010, în baza Legii

nr. 119/2010, contestația împotriva acestora fiind interpretată la instanța de

la domiciliul contestatorilor, ulterior intrării în vigoare a Legii nr.

263/2010 și abrogării Legii nr. 19/2000, se pune problema, în contextul în care

Legea nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000, deja abrogată, dacă o

lege abrogată mai poate impune competența teritorială la domiciliul pârâtului.

Conform art. 725 C. proc. civ.,

normele de procedură sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 10/2000 și Legea

nr. 119/2010 sunt legi speciale ce cuprind norme de procedură referitoare la

competență, astfel că, atunci când o lege specială (Legea nr. 19/2000),

cuprinzând și norme de competență, este înlocuită de o altă lege (Legea nr.

263/2010) și există și o altă lege specială (Legea nr. 119/2010), care face

trimitere la normele de competență din legea abrogată, se aplică legea nouă,

competența fiind stabilită de la data intrării ei în vigoare.

Art. 156 din Legea nr. 263/2010

dispune că: „Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția

asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ.  și ale

Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările

și completările ulterioare”, iar art. 727 C. proc. civ. prevede: „Ori de câte

ori prin alte legi se face trimitere la dispozițiile abrogate sau modificate

din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la

dispozițiile corespunzătoare care le înlocuiesc”.

Deși Legea nr. 119/2010 nu face

trimitere la dispozițiile C. proc. civ., acestea constituind norma generală în

materie de procedură civilă, Înalta Curte apreciază că, prin analogie, în cazul

în care o normă specială trimite la o normă de competență dintr-o lege specială

abrogată, competența fiind o normă de procedură, textul trebuie interpretat ca

făcând trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit

vechea prevedere.

Astfel fiind, Înalta Curte, în raport

de cele anterioare expuse, în baza dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a litigiului dintre contestatorii

R.I.T., C.F., C.G., M.A., C.D. și intimata Casa de Pensii a Ministerului

Administrației și Internelor București, având ca obiect contestație decizii de

pensionare, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

14 mai 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3399/2012
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 28 februarie 2011, R.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Casa de Pensii a
ÎCCJ 2013-12-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5674/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 17 februarie 2011, sub nr. 1802/97/2011, reclamantul C.G. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibil
ÎCCJ 2013-11-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3956/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 24 februarie 2011 sub nr. 2132/97/2011, contestatorul L.
ÎCCJ 2013-11-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5425/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 24 februarie 2011, sub nr. 2153/97/2011, contestatorul V.A. a chemat în judecată pe intimații Minister
ÎCCJ 2013-10-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4802/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 21 februarie 2011, sub nr. 1867/97/2011, reclamanta D.F.R. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibi
Sursă