ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5674/2013

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 17 februarie 2011, sub nr. 1802/97/2011, reclamantul C.G. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere - județul Hunedoara a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, solicitând anularea deciziei de recalculare a pensiei emisă de pârâtă sub nr. 144832 din 27 decembrie 2010 și menținerea drepturilor de pensie stabilite anterior.

Prin sentința nr. 1245/LM din 31 mai 2011, Tribunalul Hunedoara, Secția litigii de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reținând că în stabilirea competenței sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate, care instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului pentru contestațiile împotriva deciziilor emise de casele sectoriale de pensii, cum este cazul în speță.

Învestit prin declinare, Tribunalului București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a pronunțat Sentința civilă nr. 8071 din 23 septembrie 2013, prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul Hunedoara și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speță, determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi, și anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și SRI) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului. Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., astfel că în raportat de norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Hunedoara. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Cererea dedusă judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Decizia contestată a fost emisă la data de 27 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 17 februarie 2011. Este adevărat că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului”.

Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume 17 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.” Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și SRI, s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței. Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere formulată de un sindicat împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Aceasta cu atât mai mult cu cât Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, a statuat: “În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) C. muncii, republicat, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.” În concluzie, instanța supremă a arătat că ”raportat la acțiunile reglementate expres de lege, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (fost art. 284 alin. (2)), se va ține seama de sediul sindicatului - reclamant”. Cum în speță sediul sindicatului reclamant se află în circumscripția Tribunalului Hunedoara, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM