ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1442/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1442/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra contestației penale

de față, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 134 din 6 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a-II-a penală, s-a disjuns sesizarea formulată de Comisia nr.

2 de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul

Penitenciarului București - Rahova cu privire la condamnarea definitivă

suferită de condamnatul R.B. prin sentința penală nr. 114 din 03 februarie 2009

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, și s-a fixat termen

de soluționare la data de

06

martie

2014, C 12 LPF.

În

baza art. 23 din Legea nr: 255/2013, astfel cum a fost modificată

prin O.U.G. nr. 116/2013, s-a respins sesizarea, formulată de Comisia nr. 2 de evaluare

a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului București

- Rahova cu privire la.condamnarea definitivă suferită de condamnatul R.B. prin

sentința penală nr. 132 din 21 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Cheltuielile judiciare avansate de stat

au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut următoarele:

Prin sesizarea Comisiei nr. 2 de evaluare

a incidenței aplicării legii penale din cadrul Penitenciarului București Rahova,

înregistrată la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 17

februarie 2014 sub nr. 991/2/2014 s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile

privind pe deținutul R.B. cu privire la pedepsele definitiv aplicate acestuia, conform

fișei individuale a deținutului.

La sesizare, s-au atașat: fișa individuală

a deținutului R.B., mandatul de executare a pedepsei .închisorii din 13 aprilie

2009 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, sentința penală nr. 132 din 21 mai 2008 a.Curții de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu mențiunea:rămânerii

definitive și fișa de cazier

judiciar a deținutului - în

copie - din data de 29 februarie 2012.

Din oficiu, Curtea a dispus emiterea unor

adrese pentru comunicarea fișei de cazier judiciar actualizate a deținutului R.B.,

pentru comunicarea sentinței penale nr. 114 din 03 februarie 2009 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, cu referat B.E.P., respectiv pentru comunicarea

sentinței penale nr. 9661 din 18 iulie 2005 a Tribunalului București, secția I penală,

relații comunicate și atașate la dosar.

Condamnatului i s-a comunicat termenul

de soluționare a cauzei și posibilitatea de a formula concluzii scrise, conform

art. 23 din Legea nr. 255/2013.

Analizând sesizarea formulată de către

Comisia nr. 2 de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile formulată

de Penitenciarul București Rahova, Curtea a reținut în fapt și în drept următoarele:

Sesizarea Comisiei nr. 2 de evaluare a

incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului București

Rahova este formulată în sensul de a se aplica legea penală mai favorabilă privind

pe deținutul R.B., conform fișei individuale a deținutului.

Analizând fișa individuală anexată sesizării,

Curtea a constatat că împotriva deținutului R.B. s-au emis două mandate de executare

a pedepsei închisorii: nr. 221 din 13 aprilie 2009 emis de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza sentinței

penale nr.

132 din 21 mai

2008, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1335 din 10 aprilie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, pronunțate în Dosarul nr. 10547/2/2006, în executarea

căruia se află deținutul;

nr. 142 din 11 mai 2012 emis

de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza sentinței penale nr. 114

din 03 februarie 2009, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1523 din 11

mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în Dosarul nr. 13805/3/2007,

a cărei executare va începe la data de 03 aprilie 2019.

Totodată, în fișa individuală a deținutului

R.B. sunt efectuate mențiuni privind incidența legii penale mai favorabile în cazul

pedepselor definitiv aplicate prin ambele sentințe penale menționate.

Din verificările efectuate în sistemul

informatic Ecris a rezultat că nu este înregistrată la Tribunalul București o sesizare

a Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul

Penitenciarului București Rahova cu privire la condamnarea definitivă suferită de

condamnatul R.B. prin sentința penală nr. 114 din 03 februarie 2009 pronunțată de

Tribunalul București, secția a II-a penală.

Prin urmare, s-a constatat că obiectul

sesizării Comisiei nr. 2 de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile

din cadrul Penitenciarului București Rahova, înregistrată la Curtea de Apel București,

se referă la întreaga situație juridică a deținutului R.B.

În acest context, având în vedere că nu

s-a realizat o contopire a pedepselor stabilite definitiv prin cele două sentințe

penale menționate, deținutul R.B. având emise pe numele său două mandate de executare

a pedepsei închisorii pentru pedepse stabilite în mod definitiv prin sentințe penale

diferite, Curtea a apreciat că se impune disjungerea sesizării formulate de Comisia

nr. 2 de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul

Penitenciarului București - Rahova cu privire la condamnarea definitivă suferită

de condamnatul R.B. prin sentința penală nr. 114 din 03 februarie 2009 pronunțată

de Tribunalul București, secția a II-a penală, urmând a se forma un nou dosar, fixând

termen de soluționare la data de 06 martie 2014, C 12 LPF.

În ceea ce privește sesizarea formulată

de Comisia nr. 2 de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile

din cadrul Penitenciarului București - Rahova cu privire la condamnarea definitivă

suferită de condamnatul R.B. prin sentința penală nr. 132 din 21 mai 2008 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, Curtea a respins-o ca nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 4 C. pen., legea penală nu

se aplica faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea

nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor

de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale

ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea

în vigoare a legii noi.

Conform art. 3 alin. (2) din Legea nr.

187/2012, dispozițiile art. 4 C. pen. nu se aplică în situația în care fapta este

incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.

Totodată, art. 6 C. pen., reglementează

situațiile în care se impune aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea

definitivă a cauzei.

Astfel, când după rămânerea definitivă

a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau

amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată,

dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită,

se reduce la acest maxim.

Când legea nouă este mai favorabilă în

condițiile art. 6 alin. (1) - (4), pedepsele complementare și măsurile de siguranță

neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent

în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta. Dacă legea

nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor

de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.

Conform art. 4 din Legea nr. 187/2012,

pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub

imperiul C. pen. din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de C. pen.,

nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Revenind la speța de față, s-a constatat

că în fișa individuală a deținutului, Comisia nr. 2 de evaluare a incidenței aplicării

legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului București - Rahova au fost

identificate elemente de aplicare a legii penale mai favorabile în ceea ce privește

condamnarea definitivă suferită de deținutul R.B. prin sentința penală nr. 132

din 21 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 323 C. pen. din 1968.

S-a apreciat, de către membrii Comisiei,

că se impune sesizarea instanței de executare pentru a verifica dacă fapta prev.

de art. 323 C. pen. din 1968 pentru care a fost condamnat definitiv deținutul mai

este prevăzută de Noul C. pen., adoptat prin Legea nr. 286/2009 și care a intrat

în vigoare la data de 01 februarie 2014.

În acest context, Curtea a reținut că prin

sentința penală nr. 132 din 21 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, rămasă definitivă

prin decizia penală nr. 1335 din 10 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

R.B. a fost condamnat.

- în baza art. 189 alin. (1) și (2) C.

pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b) C.

pen., iar în baza art. 65 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. pentru o durată de 3 ani după

executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate

în mod ilegal;

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. la pedeapsa

de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen., iar în baza

art. 65 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. pentru de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii

de șantaj;

În baza art. 323 alin. (1) și (2) C.

pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a), b)

C. pen., iar în temeiul art. 65 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. pentru 3 ani.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, stabilindu-se ca inculpatul

R.B. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare pedeapsă principală

și pedeapsa complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pentru 3 ani după executarea pedepsei

principale.

Analizând conținutul sentinței penale menționate,

Curtea a constatat că infracțiunile prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. din

1968 și de art. 194 alin. (1) C. pen. din 1968 au corespondent în Noul C. pen.,

iar pedepsele aplicate pentru săvârșirea acestor infracțiuni nu depășesc maximul

prevăzut de legea nouă.

Astfel, s-a reținut în sarcina condamnatului

R.B. că acesta în perioada 28-29 ianuarie 2003, împreună cu inculpații D.S., P.Co.

și P.C., a privat-o de libertate și a supus-o la suferințe fizice și psihice pe

partea vătămată D.E., apreciindu-se că fapta întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prev. de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. din 1968, reținându-se

caracterul agravat ca urmare a participării mai multor persoane și supunerii părții

vătămate la suferințe fizice.

Potrivit dispozițiilor art. 205 alin.

(1), (2) C. pen. lipsirea de libertate în mod ilegal se pedepsește cu închisoare

de la unu la 7 ani, considerându-se lipsire de libertate și răpirea unei persoane

aflate în imposibilitatea de a-și exprima voința sau de a se apăra.

Conform art. 205 alin. (3) C. pen., dacă

fapta este săvârșită de către o persoană înarmată, asupra unui minor sau punând

în pericol sănătatea sau viața victimei pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani.

Pe cale de consecință, cum niciuna dintre

agravantele reținute potrivit art. 189 alin. (2) C. pen. din 1968 nu se mai regăsesc

în forma agravată a infracțiunii, astfel cum este reglementată de art. 205 alin.

(3) C. pen. Curtea a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat deținutul

are corespondent în legea nouă în art. 205 alin. (1) C. pen., care prevede un maxim

al pedepsei închisorii de 7 ani, așa încât nu este incident în cauză art. 6 C.

pen., pedeapsa aplicată în cauză, de 7 ani închisoare, nedepășind maximul prevăzut

de legea nouă.

Cu privire la infracțiunea de șantaj, prev.

de art. 194 alin. (1) C. pen. din 1968, s-a constatat că prin sentința de condamnare

s-a reținut în sarcina condamnatului R.B. că a constrâns-o la data de 28

ianuarie 2003 pe partea vătămată D.E. prin amenințări la adresa sa și a familiei

sale, astfel încât să o determine fie să facă rost de bani și să restituie datoriile

către inculpații D.S. și P.Co., fie să lase acestora dreptul de dispoziție asupra

imobilului din str. G.M.

Potrivit art. 207 alin. (1) C. pen., constrângerea

unei persoane să dea, să facă sau să nu facă ceva, în scopul de a dobândi în mod

injust un folos nepatrimonial, pentru sine sau pentru altul, se pedepsește cu închisoarea

de la unu la 5 ani, iar conform art. 207 alin. (3) C. pen., dacă fapta este comisă

în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru

altul, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani.

Așadar, având în vedere că în sentința

penală de condamnare s-a reținut că R.B. a constrâns-o la data de 28 ianuarie 2003

pe partea vătămată să dea ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial

(fie să facă rost de bani și să restituie datoriile către inculpații D.S. și P.Co.,

fie să lase acestora dreptul de dispoziție asupra imobilului din str. G.M.), pentru

alte persoane, Curtea a constatat că.infracțiunea reținută în sarcina condamnatului

are corespondent în legea nouă, în art. 207 alin. (1), (3) C. pen. Totodată, s-a

constatat că pedeapsa aplicată în cauză, de 4 ani închisoare, nu depășește maximul

prevăzut de legea nouă, de 7 ani închisoare, deci nu este incident în cauză

art. 6 C. pen.

Cu privire la cea de-a treia infracțiune

pentru care a fost condamnat R.B., respectiv cea prev. de art 323 C. pen. din 1968,

Curtea constată că aceasta are corespondent în legea nouă, în art. 367 alin.

(1) C. pen.

Conform art. 323 alin. (1), (2) C. pen.

din 1968, asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni constă în fapta de a se

asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau

mai multor infracțiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau

sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepsește cu închisoare

de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea

ce intră în scopul asocierii; dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârșirea,

unei infracțiuni, se aplică celor care au săvârșit infracțiunea respectivă pedeapsa

pentru acea infracțiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin. (1).

Potrivit art. 367 C. pen., inițierea sau

constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice

formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. și

interzicerea exercitării unor drepturi. Când infracțiunea care intră în scopul grupului

infracțional organizat este sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață

sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani

și interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă faptele prevăzute în art. 367 alin.

(1) și alin. (2) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică, regulile

privind concursul de infracțiuni.

Totodată, art. 367 alin. (6). C. pen. prevede

că prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei

sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a

acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.

De asemenea, s-a mai reținut că aprecierea

intervenției legii de dezincriminare se face prin apreciere in concreto, în sensul

că va exista dezincriminare atunci când, în raport de legea nouă, fapta concretă

comisă de inculpat nu mai atrage răspunderea penală.

Analizând conținutul sentinței penale de

condamnare, Curtea a constatat că s-a reținut în mod detaliat activitatea ilicită

a deținutului R.B., respectiv că inculpații din acea cauză au acționat.pe baza unui

plan, fiecare având roluri diferite, respectiv: cei 4 inculpați din cauza menționată

- respectiv R.B., D.S., P.Co. și P.C. - s-au prezentat, alături de alte persoane,

la locuința părții vătămate la data de 28 ianuarie 2003, orele 10-11, și proferând

amenințări la adresa familiei, au silit-o pe partea vătămată D.E. să își părăsească

domiciliul și să-i însoțească la restaurantul C. al cărui patron era inculpatul

P.Co.; odată ajunși la restaurant, inculpații au încercat să o determine pe partea

vătămată achite datoriile și apoi au obligat-o pe partea vătămată să îi însoțească

la un alt imobil din București, proprietatea inculpatului D.S., unde aceasta a fost

obligată să ingereze alcool, a fost imobilizată și lovită. În continuare, s-a reținut

că partea vătămată a fost silită să se întoarcă, în jurul orei 21, la restaurantul

C. unde a rămas până în jurul orelor 22.30 așezată la o masă și înconjurată de inculpați

(mai puțin inculpatul D.S.) și oamenii din anturajul lor. Apoi s-au deplasat într-o

altă locație, partea vătămată fiind tot timpul păzită de inculpații P.Co. și R.B.,

dar și de alți doi martori, încercând să împrumute bani de la patronul cazinoului

P.M.A., iar de la cazinou s-au întors la restaurantul C. unde partea vătămată a

fost păzită în permanență și spre orele 4 dimineața, partea vătămată a fost dusă

într-un

imobil (hotel) proprietatea

lui B.V., zis N.C., unde a rămas până dimineața sub paza inculpatului R.B. Partea

vătămată a fost eliberată la data de 29 ianuarie 2003 de către inculpați, ca urmare

a faptului că au aflat, printr-un telefon anonim, că poliția fusese sesizată și

că un echipaj era pregătit să intervină pentru eliberarea părții vătămate.

S-a constatat că după reținerea situației

de fapt, instanța care a pronunțat sentința de condamnare a reținut asocierea celor

4 inculpați din cauza respectivă, R.B., D.S., P.Co. și P.C. cu scopul precis de

a săvârși infracțiunile prev. de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. din 1968 și art.

194 alin. (1) C. pen. din 1968 și comiterea acestor infracțiuni astfel cum au fost

descrise mai sus.

Instanța care a pronunțat soluția de condamnare

a reținut, în ceea ce privește art. 323 alin. (1), (2) C. pen. din 1968, că faptul

asocierii inculpaților în scopul comiterii infracțiunilor pe care le-au și săvârșit

rezultă fără echivoc din probele dosarului pentru fiecare moment al activității

infracționale și a fost determinat și de modul de operare adoptat de inculpați.

S-a arătat că este evident că lipsirea de libertate a părții vătămate, astfel cum

a, fost realizată prin silirea acesteia să părăsească locuința și să se deplaseze

în locațiile stabilite de inculpați, nu se putea realiza decât în condițiile participării

mai multor persoane.

S-a mai reținut că prezenta cauză trebuie

privită și din perspectiva Dosarului nr. 147/P/2004, referitor la gruparea infracțională

condusă de frății B.I. și B.V., din care a fost disjunsă numai în considerația calității

de ofițer de poliție judiciară a coinculpaiului P.V. S-a mai reținut că din acest

dosar prin disjungeri s-a format și o altă cauză în care inculpații D.S., P.C.,

R.B. au fost trimiși în judecată și condamnați pentru infracțiuni de același gen

- sentința penală nr. 966 din 16 iulie 2005 a Tribunalului București, secția I

penală.

S-a mai reținut în sentința de condamnare

că în acest context este evidentă (cum rezultă din probe) și de durată asocierea

inculpaților în vederea săvârșirii unor infracțiuni.

Prin urmare, față de considerentele

instanței care a pronunțat soluția de condamnare, Curtea a constatat că pluralitatea

constituită reținută în sarcina condamnatului R.B. se încadrează în definiția dată

de art. 367 alin. (6) C. pen. grupului infracțional organizat.

Astfel, s-a reținut că grupul format din

cei 4 inculpați, printre care și condamnatul R.B. a acționat în mod coordonat, rezultat

din modul de operare, faptul asocierii fiind de durată, făcându-se referire și

la sentința penală nr. 966 din 16 iulie 2005 a Tribunalului București, secția I

penală, prin care deținutul R.B. a fost condamnat alături de inculpații D.S. și

P.C. pentru săvârșirea acelorași gen de infracțiuni, reținute a fi comise în perioada

anului 2003. (deci în aceeași perioadă), în calitate de membri ai unui grup infracțional

organizat.

Împrejurarea că art. 367 alin. (6) C. pen.

definește grupul infracțional organizat nu înseamnă că această incriminare include

doar infracțiunea reglementată anterior de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În acest sens, s-a arătat că art. 2 din

Legea nr. 39/2003 care definea grupul infracțional organizat impunea condiții care

nu se mai regăsesc în noua incriminare, legate de caracterul grav al infracțiunilor

care intră în scopul asocierii și de beneficiul financiar sau material urmărit,

așa încât nu doar asocierea care corespundea cerințelor impuse de art. 2 din Legea

nr. 39/2003 are relevanță penală, prin raportare la dispozițiile art. 367 alin.

(6) C. pen., ci și faptele care constituiau sub imperiul legii vechi infracțiunile

de complot, reglementată de art. 167 C. pen. din 1968, sau de asociere în vederea

săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 C. pen. din 1968.

Deși aceste infracțiuni nu se mai regăsesc

sub această denumire în legea nouă, ele intră în sfera de incidență a art. 367

alin. (1) C. pen., evident dacă, în concret, sunt îndeplinite, condițiile, în acest

sens, astfel cum s-a reținut în cauza de față.

Față de aceste considerente, Curtea a constatat

că fapta prev. de art. 323 C. pen. din 1968 reținută în sarcina deținutului R.B.

prin sentința penală nr. 132 din 21 mai 2008 pronunțată

de Curtea de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, are

corespondent în legea nouă în infracțiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

Totodată s-a constatat că pedeapsa aplicată,

de 4 ani închisoare, nu depășește maximul prevăzut de art. 367 alin. (1) C.

pen., respectiv de 5 ani închisoare.

Pe cale de consecință în baza art. 23 din

Legea nr. 255/2013, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 116/2013 a respins

sesizarea formulată de Comisia nr. 2 de evaluare a incidenței aplicării legii penale

mai favorabile din cadrul Penitenciarului București Rahova cu privire la condamnarea

definitivă suferită de condamnatul R.B. prin sentința penală nr. 132 din 21 mai

cu minori și de familie.

Împotriva acestei șentințe a formulat

contestație condamnatul R.B., solicitând admiterea acesteia și aplicarea legii penale

mai favorabile în sensul de a se constata că infracțiunea prev. de art. 323

alin. (1) C. pen. (1968) nu are corespondent în noul C. pen., fiind astfel aplicabile

dispozițiile art. 4 C. pen., precum:și reducerea

pedepselor aplicate

în temeiul legii vechi, spre minimul de pedeapsă,prevăzut de noile  dispoziții.

Examinând hotărârea în raport de criticile

formulate de contestatorul R.B., Înalta Curte constată ca fiind legală și temeinică

soluția instanței de fond, motiv pentru care va respinge contestația, pentru următoarele

considerente:

Astfel, pornind de la dispozițiile

art. 4 C. pen. și ale art. 6 C. pen., raportat la art. 4 din Legea nr. 187/2012

și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, în mod corect, judecătorul fondului

a reținut că în cauză nu a intervenit dezincriminarea faptei de asociere în vederea

săvârșirii de infracțiuni precum și că pedepsele aplicate pentru infracțiunile la

care a fost condamnat definitiv condamnatul R.B., nu depășesc limitele maxime prevăzute

de noua incriminare.

Contestatorul R.B. a fost condamnat prin

sentința penală nr. 132 din 21 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, rămasă definitivă

prin decizia penală nr. 1335 din 10 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de

libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., la pedeapsa

de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de

art. 194 alin. (1) C. pen. și la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323

alin. (1) și (2) C. pen.

Pornind de la faptul că infracțiunea de

lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C.

pen. (1968) este incriminată în art. 205 alin. (1) C. pen., pedepsită cu închisoare

de la 1 an la 7 ani, Înalta Curte constată că pedeapsa de 7 ani la care a fost condamnat

contestatorul pentru această infracțiune nu depășește maximul prevăzut de legea

nouă.

Și fapta de asociere pentru săvârșirea

de infracțiuni, prevăzută de art. 323 C. pen. (1968), Înalta Curte constată că are

corespondent în dispozițiile art. 367 alin. (1) din noul C. pen., care incriminează

infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, în raport de definiția

dată grupului infracțional organizat în alin. (6) al aceluiași art.

Potrivit dispozițiilor art. 367 alin.

(6) C. pen., prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat format

din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp pentru

a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.

În fapt, inculpații R.B., D.S., P.Co. și

P.C. s-au asociat cu scopul precis de a săvârși infracțiunile prev. de art. 189

alin. (1), (2) C. pen. din 1968 și art. 194 alin. (1) C. pen. din 1968, astfel cum

s-a reținut prin hotărârea de condamnare.

De altfel, cei patru făceau parte din gruparea

infracțională condusă de

frații B.I. și B.V. care a acționat o durată

determinată de timp fiind cercetați inițial în Dosarul nr. 147/P/2004 al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din care s-a disjuns cauza în care

au fost condamnați prin sentința penală nr. 132/2008 a Curții de Apel București,

în baza căreia s-a emis mandatul de executare nr. 221 din 13 aprilie 2009;- al aceleiași

instanțe pe numele condamnatului R.B.

În

aceste condiții, Înalta Curte consideră că inculpatul R.B.

s-a asociat împreună cu alte trei persoane la grupul infracțional organizat condus

de frații B., grup care a acționat o perioadă determinată, săvârșind infracțiuni

de lipsire de libertate și șantaj.

Prin uimare pluralitatea constituită, reținută

în sarcina condamnatului R.B. se circumscrie noțiunii date grupului infracțional

organizat în art. 367 alin. (6) C. pen.

Ca atare, infracțiunea de asociere în vederea

săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) C. pen. (1968) își

are corespondent în dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen., iar pedeapsa de 4 ani

închisoare aplicată condamnatului pentru această faptă nu depășește maximul de 5

ani închisoare.

Aceleași considerente sunt reținute și

față de infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (1969) care

este incriminată în noua reglementare în vigoare în art. 207 C. pen., pedeapsa de

4 ani aplicată contestatorului, fiind inferioară maximului de pedeapsă de 5 ani

închisoare, prevăzut de legea nouă.

Sub același aspect se mai constată că legea

nouă nu a adus modificări elementelor constitutive ale infracțiunilor de șantaj

și lipsire de libertate .astfel cum au fost reținute, prin raportare la împrejurările

faptice stabilite prin hotărârea de condamnare a contestatorului.

Astfel, faptele condamnatului R.B. care

în perioada 28 - 29 ianuarie 2003, împreună cu inculpații D.S., P.Co. și P.C. au

privat-o de libertate și au supus-o la suferințe fizice și psihice pe partea vătămată

D.E., constrângând-o prin amenințări la adresa sa și a familiei sale, pentru a

o

determina să facă rost de bani și să-și restituie, datoriile către inculpații D.S.

și P.Co. sau să lase celor doi inculpați dreptul de dispoziție asupra imobilului

din str. G.M., se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunilor.prevăzute

de art. 205 alin. (1) rap. la art. 207 alin. (1) și (3) C. pen.

Concluzionând, Înalta Curte constată că

în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 4 și art. 6 C. pen. și va respinge,

în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., contestația

condamnatului.R.B.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc.

pen. va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată

de condamnatul R.B. împotriva sentinței penale nr. 134 din 06 martie 2014 pronunțată.de

Curtea de Apel București, secția I-a penală.

Obligă

contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat,

din care sumă de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 24 aprilie 2014.