ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 629/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 629/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

71 din 24 februarie 2010, Tribunalul Argeș l-a condamnat pe inculpatul B.G.,

la: un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 291 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 2 interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a),

art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus

executarea pedepsei celei mai grele, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A fost condamnată și

inculpata P.C.G., la: un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 3 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 2

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)

și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus

executarea pedepsei celei mai grele, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepselor aplicate

inculpaților și a fost fixat termen de încercare de 6 ani, conform art. 86

2

C. pen.

S-au instituit în

sarcina inculpaților măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86

3

alin.

(1) lit. a) – d) C. pen., iar cu privire la cea prevăzută la lit. a), au fost

obligați inculpații să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, în funcție de programul fixat de acesta.

S-a atras atenția

inculpaților asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

A fost admisă

acțiunea civilă și au fost obligați în solidar inculpații, în solidar și cu

părțile responsabile civilmente SC V.C. SRL, prin administrator judiciar SC P.I.

Pitești și BCR, sucursala Argeș, la plata sumei de 2.238.929,29 lei credit

nerambursat, plus dobânzi, comisioane, cheltuieli de executare, până la data

achitării integrale a debitului.

A fost menținut

sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile ale SC V.C. SRL, dispus prin

ordonanța nr. 15/ S/P din 03 noiembrie 2006 și a aplicat conform procesului

verbal din 06 noiembrie 2006.

S-a dispus anularea

ordinelor de plată false.

A fost obligat

inculpatul B.G., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.C. SRL, iar

inculpata P.C.G., în solidar cu B.C.R., sucursala Argeș, la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că în perioada 2003 –

2005, SC V.C. SRL, al cărei administrator era inculpatul B.G., a contractat

aproape permanent credite, în special de la B.R.D.G. Pitești, pentru a derula

activități comerciale cu produse petroliere.

În luna august 2005,

inculpata P.C.G. era administrator cont clienți la B.C.R., sucursala Pitești și, în această calitate, a confirmat prin semnarea, datarea și

ștampilarea ordinelor de plată, primirea și acceptarea acestora, fără a

verifica existența disponibilului în contul clientului, societatea comercială V.C.

SRL

Astfel, înainte de

debitarea contului clientului, aceasta a restituit exemplarul 2 vernil

emitentului, certificând astfel, în mod nereal, existența disponibilului în

cont, pentru executarea ordinelor de plată respective; deși a acceptat ordinele

de plată, nu le-a executat, neefectuând introducerea datelor în sistemul

informatic propriu al B.C.R., de unde acestea urmau să fie validate și preluate

în sistemul R., pentru efectuarea transferului în contul beneficiarului deschis

la B.R.D.; nu a respectat circuitul documentelor, respectiv păstrarea și

arhivarea ordinelor de plată; nu a monitorizat contul clientului SC V.C. SRL,

în sensul de a utiliza eventualele încasări ale acestuia pentru acoperirea

ordinelor de plată în cauză, acceptate la plată.

Prin aplicarea

ștampilei, semnăturii și datei, administratorul de cont P.C.G. a confirma

valabilitatea O.P., iar banca s-a obligat să execute serviciul de a transfera

fondurile corespunzătoare sumei prevăzute în acestea, la termenele și în

condițiile impuse de emitent.

Deși Normele

metodologice nr. 10/2000 ale B.C.R. prevăd că acceptarea se face după

verificarea existenței disponibilului în contul plătitorului, iar restituirea

către emitent a exemplarului vernil face dovada plății, inculpata nu și-a

îndeplinit o serie de obligații, ce-i reveneau potrivit fișei postului și

normelor și instrucțiunilor bancare în vigoare în luna august 2005.

Expertiza judiciară

financiar contabilă efectuată pe parcursul urmăririi penale a evidențiat că

exemplarele vernil ale O.P. ștampilate la B.C.R. aveau o anumită dată, iar cele

albe, operate în contul SC V.C. SRL purtau o dată ulterioară, existând între

ele o diferență de 1-5 zile.

Recunoașterea

inițială a inculpatei a fost retractată, aceasta susținând că nu știe cine a

operat O.P., că semnătura nu-i aparține, că ștampila seamănă cu cea pe care o

avea în dotare, dar probabil că a folosit-o fără drept o altă persoană; totuși,

a recunoscut că semnătura de pe O.P. nr. 1617/2005 și 1684/2005 îi aparține.

În perioada 01

februarie – 15 august 2005, SC V.C. SRL, a luat 111 credite pe termen scurt,

iar toate ordinele de plată cu care au fost garantate au fost semnate,

ștampilate și operate la B.C.R. de către inculpata P.C.G. Absolut în toate

cazurile, exemplarul vernil, cu care inculpatul B.G. lua credite de descoperit

de cont de la B.R.D., sunt nedatate de acesta la completare, dar sunt datate cu

datiera, semnate și ștampilate de inculpată și toate exemplarele albe ale

acestora sunt operate la B.C.R. cu întârzieri de 1-5 zile.

În termen legal,

împotriva acestei hotărâri au declarat apel: Parchetul de pe lângă Tribunalul

Argeș, inculpații B.G. și P.C.G. și partea responsabilă civilmente, B.C.R. SA,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând desființarea.

Procurorul a critica

sentința pentru următoarele critici: 1) greșita aplicare a pedepselor pentru

faptele de înșelăciune și de complicitate la înșelăciune, în modalitatea

prevăzută de alin. (1), (2), (3) și (5) ale art. 215 C. pen., acestea fiind în

alte limite decât cele prevăzute de lege; 2) greșita aplicare a dispozițiilor art.

348 C. proc. pen., în sensul că nu s-au menționat în dispozitiv actele false

care urmează a fi anulate; 3) nu s-au respectat dispozițiile art. 13 din Legea nr.

241/2005, privind trimiterea unei copii după hotărâre la Registrul Comerțului

și 4) pedepsele au fost greșit individualizate, atât în ceea ce privește

cuantumul, cât și modalitatea de executare.

La rândul său, B.C.R.

SA a formulat următoarele critici: 1) greșita aplicare a legii, prin admiterea

cererii de acordare a despăgubirilor civile, formulată de B.R.D.G. Pitești, cum

și prin obligarea apelantei la plata acestor despăgubiri; 2) situația de fapt

nu a fost corect stabilită.

Apelanții – inculpați

au criticat hotărârea sub aspectul condamnărilor pronunțate, susținându-și

nevinovăția și solicitând a fi achitați, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc.

pen. (în ce-l privește pe inculpatul B.G.) și, respectiv, în temeiul art. 10 lit.

a) și lit. b), în ce o privește pe coinculpată.

Astfel, aceasta din

urmă a precizat că faptele sale nu sunt prevăzute de legea penală, ea

respectând întocmai dispozițiile legale în materie comercial bancară și penală,

iar în privința ordinului de plată dat necondiționat de inculpatul B.G.,

consideră că acesta reprezintă doar nerespectarea, sau respectarea cu

întârziere a obligațiilor de serviciu, fiind sancționată doar de legea

comercială.

Instanța de apel a

apreciat că doar apelul declarat de procuror este fondat, sub toate aspectele,

respectiv individualizarea pedepselor, menținerea actelor ce urmează a fi

anulate, aplicarea art. 13 din Legea nr. 241/2005.

Sub aspectul

individualizării pedepsei a constatat nerespectarea dispozițiilor art. 76 alin.

(2) C. pen., care în cazul infracțiunii de consecințe deosebit de grave prevăd

posibilitatea reducerii pedepsei cel mult până la o treime din minimul special,

situație în care aplicarea art. 86

1

C. pen., nu ar putea fi făcută

fără încălcarea alin. (2) al acestui articol, referitor la pedeapsa în cazul

concursului de infracțiuni.

Solicitările

inculpaților de achitare nu au fost apreciate, ca întemeiate, din analiza amplă

a probelor administrate rezultând fără dubiu vinovăția acestora în săvârșirea

faptelor pentru care prima instanță a dispus condamnarea.

De asemenea, s-au

apreciat ca nefondate criticile formulate de partea responsabilă civilmente,

atât sub aspectul calității sale de comitent, cât și sub aspectul calității de

parte civilă a B.R.D.G. Pitești, sucursala Argeș.

În consecință, Curtea

de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia nr. 105/ A din 2 decembrie 2010, a admis apelul declarat de M.P. –

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, împotriva sentinței penale nr. 71 din

data de 24 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în

dosarul nr. 7288/109/2006.

A desființat în parte

sentința penală sus-menționată.

A descontopit

pedepsele rezultante aplicate inculpaților B.G. și P.C.G., în pedepsele

componente.

A înlăturat aplicarea

dispozițiilor art. 86

1

C. pen., față de ambii inculpați, cu toate

consecințele.

A majorat pedepsele

aplicate inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2),

(3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la câte 3 ani

închisoare, la câte 4 ani închisoare, reținând art. 74 și art. 76 C. pen.

A redus pedepsele de

câte un an închisoare aplicate inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 290 C. pen. și respectiv art. 291 C. pen., la câte 2 luni închisoare,

cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen.

În baza art. 33 și 34

C. pen., a dispus ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea de câte

4 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C.

pen., a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 348 C.

proc. pen., a dispus anularea ordinelor de plată falsificate, respectiv

ordinele cu numerele: 1621 și 1622 din 15 august 2005; 1682 și 1684 din 16

august 2005; 1741 și 1742 din 17 august 2005.

În baza art. 7 din

Legea nr. 26/1990, a stabilit ca la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri,

o copie a acesteia să se comunice la Registrul Comerțului.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței penale.

A respins, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpații B.G. și P.C.G. și de partea

responsabilă civilmente, B.C.R. SA

A obligat pe

apelantul – inculpat B.G. la 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

100 lei onorariu parțial al avocatului din oficiu, iar pe ceilalți apelanți la

câte 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești,

inculpații B.G. și P.C.G. și partea responsabilă civilmente B.C.R. SA

București.

Parchetul a invocat

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

solicitând majorarea pedepselor aplicate inculpaților, apreciind că în cauză nu

se justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C.

pen.

Inculpatul B.G. a

invocat cazurile de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 și 14 C.

proc. pen., solicitând în principal, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc.

pen., pentru ambele infracțiuni susținând că acestora le lipsește latura

subiectivă întrucât a fost un simplu executant al numiților N.R. și al lui P.I.

În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Inculpata P.C.G. a

invocat următoarele cazuri de casare:

1) art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., constând în aceea că decizia atacată nu cuprinde motivele

de respingere a criticilor formulate de inculpată în apel:

2) art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., greșita respingere a probei cu expertiza tehnică de

specialitate financiară bancară și IT;

3) art. 385

9

pct. 13 C. proc. pen., inculpata a fost condamnată pentru o faptă care nu este

prevăzută de legea penală. Se susține că nu se poate reține în sarcina inculpatei

semnarea și ștampilarea în fals a ordinelor de plată ci, cel mult, neexecutarea

ordinului de plată, iar sancțiunea pentru o astfel de faptă nu poate fi decât

de natură comercială;

4) art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică;

5) art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., având în vedere că faptele pentru care au

fost trimiși în judecată inculpații au fost săvârșite în luna august 2005, când

erau în vigoare regulamentul 2/2005 al B.N.R., respectiv sistemul electronic de

plăți R.;

6) art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., s-a comis o gravă eroare de fapt, constatându-se că

ordinele de plată au fost executate.

De asemenea, este

criticată soluționarea laturii civile a cauzei de inculpata P.C.G. și partea

responsabilă civilmente B.C.R. întrucât instanța nu s-a pronunțat pe excepțiile

tardivității și inadmisibilității constituirii de parte civilă a B.R.D. – G.S.G.

și, pe de altă parte, dacă se trece peste această excepție, solicitarea de

despăgubiri este nefondată.

Înalta Curte,

analizând decizia penală recurată atât prin prisma cazurilor de casare invocate

de recurenți, cât și conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

apreciază, ca întemeiate, doar criticile invocate de parchet sub aspectul

individualizării pedepselor aplicate celor doi inculpați și ca nefondate

celelalte critici formulate în cauză.

În ceea ce privește

recursul declarat de inculpata P.C.G., Înalta Curte apreciază că acesta este

neîntemeiat sub toate aspectele invocate.

1) Prima critică ce

vizează cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., nu

este justificată întrucât în cuprinsul deciziei pronunțate de instanța de apel

se regăsesc motivele pentru care s-a dispus respingerea apelului declarat de

inculpată, instanța procedând la o judicioasă analiză a materialului probator

administrat în baza căruia a argumentat menținerea sentinței de fond, de

condamnare a inculpatei pentru infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea

acesteia în judecată, ca legală și temeinică.

2) Nici cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., nu este incident

în cauză, întrucât textul evocat are în vedere nepronunțarea instanței asupra

unei probe sau cereri esențiale, or chiar inculpata arată în motivarea scrisă a

recursului că este nemulțumită de respingerea unei probe pe care a formulat-o,

respectiv proba cu expertiza tehnică de specialitate bancară și IT.

3) În dezvoltarea

motivelor de recurs raportat la cazurile de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 13, 17, 17

2

și 18 C. proc. pen., chiar dacă aceste sunt tratate

separat, Înalta Curte constată că, în fond, inculpata formulează aceeași critică

privind greșita condamnare pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina sa,

argumentând că faptele au fost săvârșite în luna august 2005, când era în

vigoare Regulamentul nr. 2/2005 al B.N.R. privind O.P. În aceste condiții se

susține că nici latura obiectivă și nici latura subiectivă a celor două

infracțiuni nu se regăsesc în cauză.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că cele 4 cazuri de casare indicate converg, practic, într-o

singură solicitare, aceea de achitare a inculpatei în baza art. 10 lit. d) C.

proc. pen., ceea ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen.

De altfel, pct. 13

indicat de inculpată cuprinde referire la elementele constitutive ale

infracțiunii, pct. 17, deși formulat ca un motiv de casare distinct, nu este

concretizat în nici o altă încadrare juridică dată faptelor, iar pct. 17

2

și 18 C. proc. pen., evidențiază, de asemenea, analiza elementelor constitutive

ale infracțiunilor.

În acest context,

Înalta Curte apreciază că în mod corect, în raport de situația de fapt reținută

în baza probelor administrate, s-a constatat că inculpata se face vinovată de

comiterea celor două infracțiuni, respectiv cea prevăzută de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Astfel, există la

dosar dovezi în sensul că, la data de 13 decembrie 2001, numitul P.J. a

înmatriculat la O.R.C., sub nr. J.3/712/2001, SC V.C. SRL, cu sediul în comuna

Ștefănești, județul Argeș, acesta având calitatea de asociat unic și de

administrator, iar prin actul adițional nr. 2449 din 14 mai 2003 sus-numitul a

cesionat 99,98 % din părțile sociale inculpatului B.G.

Societatea a avut ca

obiect principal de activitate comerț cu ridicata al combustibililor solizi,

lichizi și gazoși și al produselor derivate, derulând în fapt numai astfel de

activități.

Deși în documentele

societății figurează numitul P.J. în calitate de administrator, activitățile

comerciale au fost desfășurate de inculpatul B.G., care era împuternicit pe

toate conturile bancare deschise pentru societatea comercială și care opera

transferurile de bani.

Mai rezultă din actele

aflate la dosar că, la data de 17 martie 2005, între societate și B.R.D. s-a

încheiat documentul intitulat „acord - cadru nr. 225”, în baza căruia firma a

beneficiat în anul 2005 de credite pe termen scurt, denumite și credite de

descoperit tehnic de cont sau credite pe descoperit la cont temporar, în

valoare totală de 488.163.140.000 lei vechi, fiind restituite în totalitate

sumele împrumutate până la data de 15 august 2005.

În baza acordului

menționat, în perioada 15 - 18 august 2005 SC V.C. SRL a solicitat și obținut

credite, după cum urmează: prin cererea de creditare înregistrată la B.R.D. sub

nr. 11293 din 15 august 2005, s-a solicitat un credit pe descoperit de cont

temporar în valoare de 949.000 lei, pentru o perioadă de 4 zile; creditul a

fost garantat prin anexarea la cerere a exemplarului vernil al ordinelor de

plată nr. 1622, pentru suma de 470.000 lei și 1621, pentru suma de 480.000 lei,

pe care inculpatul B.G. nu a înscris data emiterii, dar care au fost datate cu datiera

„15 august 2005”, semnate și ștampilate la B.C.R. de către inculpata P.C.G., în

calitate de administrator de cont al SC V.C. SRL

A doua zi, prin

cererea de creditare înregistrată la B.R.D. sub nr. 11347 din 16 august 2005,

s-a solicitat un credit pe descoperit de cont temporar în valoare de 949.000

lei, pe o perioadă de 4 zile. Creditul a fost garantat prin anexarea la cerere

a exemplarului vernil al ordinelor de plată cu nr. 1682, pentru suma de 470.000

lei, și 1684, pentru suma de 480.000 lei, pe care inculpatul B.G. nu a înscris

data emiterii, dar care au fost datate cu datiera, semnate și ștampilate la

B.C.R. tot de către inculpata P.C.G.

La data de 18 august 20056,

prin cererea prin cererea de creditare înregistrată la B.R.D. sub nr. 11400 din

18 august 2005, s-a solicitat un credit pe descoperit de cont temporar în

valoare de 879.000 lei, pe o perioadă de 6 zile. Creditul a fost garantat prin

anexarea la cerere a exemplarului vernil al ordinelor de plată cu nr. 1742,

pentru suma de 450.000 lei și 1741, pentru suma de 430.000 lei, pe care

inculpatul B.G. nu a înscris data emiterii, dar care au fost datate, semnate și

ștampilate la B.C.R. de către coinculpată.

Prin semnarea și

aplicarea ștampilei administratorului de cont P.C.G., la rubrica

primire/acceptare pe O.P., potrivit regulamentului nr. 2 din 23 februarie 2005,

art. 2 pct. 13

și

restituirea exemplarelor 2 (vernil) emitentului, semnate șl ștampilate, se confirmă

că aceste O.P. au fost executate de către unitatea receptoare, așa cum rezultă

și din art. 275 al n.m. 10/2003 (front-office) ale B.C.R., confirmând totodată

existenta disponibilului în contul V.C. SRL, pentru executarea ordinelor de

plată în cauză.

Potrivit art. 13 din Regulamentului B.N.R.

nr. 2/2005 „un ordin de plat

ă recepționat își încetează efectele dacă nu este nici

acceptat nici refuzat, până la sfârșitul celei de-a doua zile bancare,

următoare momentului recepției inclusiv.”

Aceast

ă reglementare se aplică pentru

ordinele de plată recepționate, recepția fiind procedura prin care o instituție

de credit recunoaște că a primit spre autentificare, acceptare și executare, un

ordin de plată.

În cazul nostru, prin semnarea și

ștampilarea de către administratorul de ghișeu a ordinelor de plată respective

și restituirea exemplarului 2 (vernil) emitentului, s-a depășit momentul

recepției, fiind practic acceptate de către B.C.R.

Prin urmare, obliga

ția B.C.R. (respectiv

a inculpatei P.C.G.) față de emitent și față de unitatea destinatară B.R.D. – G.S.G.,

din momentul ACCEPTĂRII ordinelor de plată în cauză (prin aplicarea semnăturii,

ștampilei și datei) era de a transfera fondurile corespunzătoare sumei

prevăzute în acestea din contul plătitorului deschis la B.C.R. în contul

beneficiarului deschis la B.R.D. – G.S.G.

Dup

ă implementarea sistemului de plăți R. s-au

utilizat în continuare ordinele de plată pe suport hârtie, în formatul celor

care fac obiectul dosarului, INSTRUCȚIUNEA nr. 5 din 23 februarie 2005 a B.N.R.

privind ordinul de plată nefiind abrogată la momentul august 2005 și, nici în

prezent.

Ordinele de plat

ă pe suport de hârtie

s-au folosit în continuare și se folosesc și în prezent, în paralel cu

instrucțiunile de plată date în cadrul unor sisteme electronice de plăți, ele

fiind reglementate și în prezent de Regulamentul nr. 2/2005 al B.N.R. Sistemul R.

privește transferul electronic de fonduri între

participan

ții la sistem (bănci

comerciale, B.N.R.) și nu instrucțiunile de plată, ca modalitate de prezentare,

autentificare, verificare șl acceptare de unitatea bancară receptoare.

Norma Cadru nr. 15 a B.N.R. din 19

august 1994 (actualizat

ă)

privind ordinul de plată pe suport de hârtie, separă și definește în mod

diferit momentul RECEPȚIEI de cel al ACCEPTĂRII.

Astfel: ZIUA RECEP

ȚIEI

este ziua bancară la

care societatea bancară recunoaște și contrasemnează pe un act care rămâne la

emitent, că a efectuat RECEPȚIA.

Conform art. 2 pct. 12 din

Regulamentul B.N.R. nr. 2/2005 „RECEP

ȚIA este procedura prin care o instituție

recunoaște că a primit un ordin de plată în vederea verificării autenticității

acestuia printr-o procedură de securitate, a acceptării și executării ordinului

de plată”.

ZIUA ACCEPT

ĂRII

este ZIUA BANCARĂ pe

care societatea bancară o consemnează pe OP ca probă că a efectuat ACCEPTAREA.

Conform art. 2 pct. 12 din

Regulamentul B.N.R. nr. 2/2005 „ACCEPTAREA este procedura prin care o institu

ție recunoaște ca

valabil un ordin de plată recepționat în vederea executării, obligându-se să

execute serviciul de a transfera fondurile corespunzătoare sumei prevăzute în

ordinul de plată, la termenele și în condițiile dispuse de emitent prin ordinul

de plată respectiv”.

Cele dou

ă momente, RECEPȚIE

și ACCEPTARE, pot fi separate unul de celălalt sau pot coincide.

În cazul în care banca recepționează

un ordin de plată, dar nu l-a acceptat, mențiunea „ACCEPTARE” de pe acesta

trebuia anulată, separându-se „recepția” de momentul „acceptării”.

În cazul în care

mențiunea ACCEPTARE de pe ordinul de plată nu a fost anulată, momentul „primirii”

coincide cu cel al „acceptării” și trebuie executat potrivit definiției

ACCEPTĂRII, reglementată de art. 2 pct. 13 din Regulamentul B.N.R. nr. 2/2005.

În această din urmă

situație se regăsesc și ordinele de plată care au fost primite și acceptate de

către B.C.R. prin aplicarea ștampilei, semnăturii și datei de către

administratorul de cont P.C.G., care astfel a confirmat că ordinele de plată

respective sunt valabile și s-a obligat să execute serviciul de a transfera

fondurile corespunzătoare sumei prevăzute în acestea, la termenele și în

condițiile dispuse de emitent.

Mai mult, Normele Metodologice nr. 10/

al B.C.R. privind opera

țiunile

de ghișeu (front-office), în capitolul 5.4, ordinul de plată, la art. 260, lit.

g) face precizarea că „acceptarea este procedura prin care unitatea bancară

recunoaște valabilitatea ordinului de plată și se obligă să transfere fondurile

bănești după verificarea existentei disponibilului în contul plătitorului, cel

puțin la nivelul ordinului de plată acceptat la termenele și în condițiile

dispuse de emitentul ordinului de plată. Administratorul decont/client verifică

și acceptă ordinele de plată întocmite corect și complet”.

Totodat

ă, potrivit art. 277

din N.M. 10/2003 ale B.C.R. „dacă plătitorul nu are disponibil în cont sau nu

sunt îndeplinite condițiile pentru autentificare / acceptare, ORDINELE DE PLATĂ

SE RESTITUIE”.

Accept

ând cele 6 ordine de plată ce fac

obiectul cauzei, prin semnătura și ștampila administratorului de cont P.C.G., s-a

atestat astfel existența disponibilităților bănești în contul emitentului (V.C.

SRL), deoarece norma B.C.R. de front-office precizează că acceptarea se face „după

verificarea existenței disponibilului în contul plătitorului”.

Inculpata cunoștea

foarte bine că exemplarul verde urma să fie atașat cererilor de creditare

depuse de inculpatul B.G., demonstrând astfel netemeinicia susținerilor

formulate de aceasta în apărare, potrivit cărora înmânarea exemplarului verde

al ordinului de plată cu mențiuni care nu corespund adevărului nu ar avea vreo

conotație penală, de vreme ce ordinele de plată, conform art. 13 din

Regulamentul nr. 2/2005 și-ar fi încetat efectele până la sfârșitul celei de-a

doua zile bancare următoare momentului recepției.

Așa cum s-a arătat,

ordinele de plată au fost acceptate de către B.C.R., sucursala Argeș, prin

semnarea acestora și prin aplicarea ștampilei de către administratorul de cont,

iar art. 13 nu are în vedere ordinele de plată acceptate.

Prin urmare, în mod

corect s-a apreciat că faptele inculpatei P.C.G., administrator de cont al SC V.C.

SRL la B.C.R., sucursala Argeș, de a semna, data cu datiera, ștampila cu

ștampila B.C.R., spre a dovedi că au fost acceptate și executate, în sensul că

a fost debitat contul plătitorului cu suma înscrisă pe el, 6 ordine de plată și

de a înmâna exemplarul verde al acestora inculpatului B.G., pentru a obține

ilegal credite pe termen scurt, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. și art. 26 raportat la art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Înțelegerea dintre

cei doi inculpați a fost dovedită și de faptul că tatăl inculpatei M.G. a fost

încadrat la SC V.C. SRL, de unde primea salariu, deși nu a prestat nicio

activitate în firmă, astfel cum rezultă din declarația martorului P.J.

În același context,

Înalta Curte constată că nici recursul declarat de inculpatul B.G., care a

solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. (cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen.) nu este întemeiat.

Făcând trimitere la

argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că ambele instanțe au reținut

în mod corect, că, folosind înscrisurile false în obținerea creditelor,

inculpatul a săvârșit infracțiunile de uz de fals, prevăzute de art. 291 C.

pen. și înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.,

ambele în formă continuată.

În mod corect s-a

constatat că activitatea de înșelăciune realizată de inculpatul B.G. nu ar fi

fost posibilă fără complicitatea inculpatei P.C.G.

De altfel, inculpatul

B.G. nici nu a contestat realitatea obiectivă a faptelor, afirmând însă că în

plan subiectiv acesta nu a avut intenția de a înșela deoarece a fost un simplu

executant al lui N.R. și P.J.

Apărarea nu poate fi

reținută deoarece prin actul adițional nr. 2449 din 14 mai 2003 P.J. a cesionat

99,98 % din părțile sociale ale SC V.C. SRL inculpatului B.G., iar declarațiile

martorilor P.J., A.M.A. și N.R. confirmă că activitățile comerciale au fost

desfășurate de inculpatul B.G.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei, atât inculpata P.C.G., cât și partea responsabilă

civilmente B.C.R. SA București formulează critici comune, pe care Înalta Curte

le apreciază, ca nefondate, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Se constată că B.R.D.G.

Pitești a formulat la data de 20 iunie 2006 „cerere de constituire ca parte

civilă”, dată la care cauza se afla în cursul urmăririi penale, astfel că în

mod corect ambele instanțe (fond și apel) au reținut respectarea art. 15 C.

proc. pen., respingând excepția tardivității cererii de constituire ca parte

civilă.

Nici cea de a doua

excepție, privind lipsa capacității funcționale a B.R.D.G. Pitești de a formula

o cerere de constituire ca parte civilă nu poate fi reținută.

Din actele dosarului

rezultă că la data de 16 iunie 2006 B.R.D. – G.S.G. România prin Comitetul de

direcție a aprobat „constituirea B.R.D. ca parte civilă în procesul penal având

ca obiect judecarea persoanelor culpabile de prejudiciul înregistrat de G.

Pitești, cu ocazia acordării creditelor de descoperire de cont tehnic

Societății V.C. SRL.

De asemenea, prin

circulara Decizia nr. 980 din 19 iunie 2006, înregistrată la B.R.D.G. Pitești

sub nr. 8372 din 19 iunie 2006, B.R.D. - G.S.G. a mandatat G. Pitești de a

proceda la aplicarea hotărârii Comitetului de Direcție, respectiv de a comunica

organelor penale faptul că banca înțelege să se constituie parte civilă, ceea

ce s-a și realizat, așa cum s-a arătat, la data de 20 iunie 2006.

Ambele excepții au

fost analizate și corect respinse de instanța de fond, soluție menținută și în

apel, astfel că nici din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., critica formulată de inculpata P.C.G. și partea

responsabilă civilmente nu poate fi primită.

Cât privește

întinderea despăgubirilor, acestea au fost corect calculate, respectiv s-a avut

în vedere creditul nerambursat, care se ridică la suma de 2.238.929,29 lei, la

care s-au adăugat dobânzile, comisioanele și cheltuielilor de executare până la

data achitării integrale a debitului.

Hotărârea pronunțată

în apel mai este criticată sub un ultim aspect, acela al individualizării

pedepselor, atât în recursul declarat de parchet, cât și în critica subsidiară

formulată de inculpatul B.G. (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen.).

Înalta Curte reține

ca fiind fondată doar critica formulată de parchet, în sensul majorării

pedepselor și nu în cel al reducerii lor, astfel cum solicită inculpatul B.G.

Instanța are în vedere

doar în parte argumentele invocate de procuror, în sensul că apreciază că se

justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C.

pen., în favoarea inculpaților, care nu au antecedente penale și nu au fost

cunoscuți cu manifestări antisociale anterior săvârșirii faptelor.

În același timp, se

consideră că acestor circumstanțe li s-a dat o eficiență prea mare, limitele

până la care au fost reduse pedepsele aplicate inculpaților pentru înșelăciune nefiind

corespunzătoare gradului de pericol social al faptei, prejudiciului creat,

împrejurării că acesta nu a fost nici măcar în parte acoperit.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Pitești și va casa în parte decizia recurată.

Rejudecând, se vor

repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpaților.

Se vor majora

pedepsele principale aplicate de la 4 ani la 7 ani închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. a) C. pen., în cazul inculpatului B.G.

și de la 4 ani la 6 ani închisoare pentru art. 26 C. pen., raportat la infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) și art. 74 lit. a) C. pen., în cazul inculpatei P.C.G.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul B.G. va executa pedeapsa de

7 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară, iar inculpata P.C.G. va

executa pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară.

Pentru ambii

inculpați se va face aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen.

În baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații B.G. și P.C.G. și de partea responsabilă civilmente B.C.R.

SA București, cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat, conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., incluzând și onorariul avocatului din oficiu

pentru inculpați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Pitești împotriva deciziei penale nr. 105/ A din 2

decembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Casează în parte decizia penală recurată și,

rejudecând:

Înlătură aplicarea art.

33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. și repune pedepsele în individualitatea

lor.

Majorează pedeapsa

principală aplicată inculpatului B.G. pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen., de la 4 ani închisoare la 7 ani

închisoare.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopește pedepsele aplicate

inculpatului și dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

În baza art. 71 C.

pen., aplică inculpatului B.G. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Majorează pedeapsa principală aplicată

inculpatei P.C.G. pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune

prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen., de la

4 ani închisoare la 6 ani închisoare.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopește pedepsele aplicate

inculpatei și dispune ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și c) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen., aplică inculpatei P.C.G. pedeapsa accesorie a drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei recurate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații B.G. și P.C.G. și de partea responsabilă civilmente B.C.R. SA

București împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenții inculpați B.G. și P.C.G. la

plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta parte responsabilă

civilmente B.C.R. SA București la plata sumei de 400 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29

februarie 2012.