ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 698/2020

Deliberând asupra contestației formulate de persoana solicitată A., constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 102/MEA din data de 20 octombrie 2020, printre altele, Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 17.09.2020, în Dosarul nr. x/2014, de către Parchetul Pernik din Bulgaria pe numele persoanei solicitate A., și a dispus predarea persoanei solicitate autorităților judiciare emitente.

În temeiul art. 104 alin. (6) și 10 din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 111 din Legea nr. 302/2004, pentru o durată de 30 zile, începând cu data de 20.10.2020 și până la data de 18.11.2020 inclusiv.

În temeiul art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

A constatat că persoana solicitată a fost reținută pentru 24 de ore la data de 08.10.2020, prin Ordonanța de reținere nr. 7116/II/5/2020 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, și arestată provizoriu începând cu data de 09.10.2020.

Cheltuielile judiciare ocazionate pe teritoriul statului român de executarea mandatului european de arestare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bacău a reținut că, prin sesizarea înregistrată cu nr. x/2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu prevederile art. 101 din Legea nr. 302/2004, a solicitat inițial arestarea provizorie în baza semnalării în SIS și, ulterior, executarea mandatului european de arestare emis de Parchetul Raional Pernik din Bulgaria privind pe persoana solicitată A.

S-a mai reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a procedat la identificarea persoanei solicitate căreia i-a adus la cunoștință semnalarea transmisă și drepturile care îi sunt conferite pe parcursul procedurii de executare a mandatului european, precum și faptul că prin Ordonanța nr. 7116/II/5/2020 s-a dispus reținerea persoanei solicitate pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 08.10.2020, ora 11:20.

S-a notat că la termenul de judecată din 09.10.2020 s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate pentru o durată de 15 zile pentru transmiterea mandatului european de arestare emis de autoritățile bulgare, iar la termenul de judecată din data de 19.10.2020 i-au fost înmânate persoanei solicitate copii ale mandatului european de arestare, care au inclus și traducerea acestuia în limba română.

Astfel, s-a reținut că din cuprinsul Mandatului european nr. 574/2014 din 17.09.2020 emis de către Parchetul Raional Pernik din Bulgaria rezultă că persoana solicitată a fost arestată preventiv de către aceeași autoritate judiciară pentru comiterea la data de 11.01.2014 a infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 249 din C. pen. (retrageri din cont bancar prev. de art. 249 alin. (1), art. 26 din C. pen. bulgar).

S-a mai reținut că la termenul de judecată din 19.10.2020, persoana solicitată a arătat că nu este de acord să fie predată autorităților bulgare, cu argumentarea că nu a comis fapta de care este acuzată întrucât nu a mai fost în Bulgaria din anul 2009, și că a precizat că dorește să beneficieze de drepturile conferite de regula specialității.

Curtea de apel a constatat că nu poate analiza temeinicia acuzației în cadrul procedurii pendinte, aceasta nereprezentând un motiv de refuz al predării persoanei solicitate.

S-a mai reținut că în cauză nu s-a invocat și nici nu este incident vreunul din motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, precum și faptul că, deși infracțiunea pentru care s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate se regăsește în enumerarea de la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 pentru care nu este necesară verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări, faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare constituie infracțiune potrivit legii române, acestea regăsindu-se incriminate în art. 249 din C. pen. român.

Ca urmare, curtea de apel a admis sesizarea și a dispus predarea persoanei solicitate A. autorității judiciare emitente.

Împotriva Sentinței penale nr. 102/MEA din data de 20 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat contestație persoana solicitată A.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 26 octombrie 2020.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., în raport de criticile invocate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, dar pentru alte motive decât cele invocate de persoana solicitată, urmând a desființa, în parte, sentința atacată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate". Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că în cauza pendinte, respectând rigorile legii, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare emis în data de 17.09.2020, în Dosarul nr. x/2014, de către Parchetul raional Pernik din Bulgaria, față de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale în legătură cu săvârșirea în calitate de autor a infracțiunii de falsificarea de mijloace de plată/retrageri din cont bancar, fapte prev. de art. 249 alin. (1) și art. 26 din C. pen. bulgar, constând în aceea că în data de 11.01.2014, în Pernik, Bulgaria, în formă continuată, persoana solicitată a folosit un instrument de plată fără consimțământul titularului acestuia, I.S.A., și a efectuat trei retrageri în valoare de 1150 BGN, echivalentul a aproximativ 570 euro.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că, deși infracțiunea ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) pct. 24 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiției dublei incriminări, faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare pendinte constituie infracțiune și potrivit legii române, fiind incriminate în art. 250 alin. (1) din C. pen. român, ce poartă denumirea marginală "Efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos".

În continuare, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, în considerarea dispozițiilor prevăzute de art. 100 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte notează că din actele și lucrările existente la dosar rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autoritățile judiciare române într-o altă cauză penală.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod temeinic și legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Bulgaria și, pe cale de consecință, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.

Prin urmare, în acest context, se reține că, în concret, criticile formulate în contestație de persoana solicitată vizează lipsa identității între contestatoare și persoana care ar fi săvârșit infracțiunea de falsificare a mijloacelor de plată și înlocuirea măsurii arestului provizoriu cu măsura arestului la domiciliu.

Înalta Curte constată că împrejurările relevate de contestatoare nu se circumscriu unor obiecții în ceea ce privește identitatea persoanei solicitate în sensul Legii nr. 302/2004, întrucât aceasta nu contestă elementele de identificare oferite de autoritățile judiciare din Bulgaria care constau în date de stare civilă (nume, prenume, data și locul nașterii, cât și prenumele părinților persoanei în cauză), ci unor apărări vizând fondul cauzei.

Or, în acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că, în această procedură de executare a mandatului european de arestare, instanța națională nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate vizând lipsa vinovăției acesteia, întrucât s-ar încălca principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării mandatului european de arestare emis de o autoritate judiciară competentă potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Potrivit art. 104 alin. (1) teza I și 7 din Legea nr. 302/2004, republicată, "(1) Judecătorul verifică mai întâi identitatea persoanei solicitate și se asigură că acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare (...)" "(7) Dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventuale obiecții în ceea ce privește identitatea."

Așadar, chestiunile aduse în discuție de contestatoare pot fi evaluate exclusiv de autoritățile judiciare din Bulgaria, singurele competente să stabilească dacă persoana solicitată A. a săvârșit sau nu faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare pendinte.

În ceea ce privește înlocuirea măsurii arestului provizoriu cu măsura arestului la domiciliu, Înalta Curte reține că arestarea preventivă în vederea predării este obligatorie în situația dată în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, legea nereglementând nicio alternativă.

Astfel, sunt incidente dispozițiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, potrivit cărora:

"După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a textelor care reglementează luarea măsurilor preventive pe parcursul procedurii, cât și cu ocazia soluționării cererii de punere în executare a unui mandat european cuprinse în art. 104 alin. (11) și 13 din Legea nr. 302/2004 rezultă că măsura arestării este obligatorie și se dispune de îndată atunci când s-a admis sesizarea și s-a dispus predarea. În acest sens, instanța de control judiciar notează că dispozițiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu și arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că, sub aspectul temeiului de drept, în ceea ce privește admiterea cererii de executare a mandatului european de arestare emis la data de 17.09.2020, în Dosarul nr. x/2014, de către Parchetul Pernik din Bulgaria pe numele persoanei solicitate A., și dispunerea predării acesteia autorităților judiciare emitente, instanța de fond a reținut, în mod greșit, ca fiind aplicabile dispozițiile art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată, care reglementează cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, cu atât mai mult cu cât însăși această instanță arată în mod expres în considerentele hotărârii atacate că la termenul de dezbateri din 19.10.2020 persoana solicitată a declarat că nu este de acord să fie predată autorităților bulgare și că nu renunță la regula specialității.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 102/MEA din data de 20 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va desființa, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând, va constata că persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea și nu a renunțat la regula specialității.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar în raport cu alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 1.012 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 102/MEA din data de 20 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Desființează, în parte, sentința penală atacată și rejudecând:

Constată că persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea și nu a renunțat la regula specialității.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1012 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2020.

GGC - NN