ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 614/2021

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 175 din 27.11.2020 pronunțată de Tribunalul Vaslui, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vaslui și, în temeiul art. 50 C. proc. pen., raportat la art. 598 alin. (2) teza finală C. proc. pen. și art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. a fost declinată competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorii A. SRL, prin reprezentant B. și C. în favoarea Curții de Apel Iași, secția penală, reținându-se, în esență, că nelămuririle contestatorului astfel cum acestea au fost precizate vizează Decizia penală nr. 433 din 03.06.2016 a Curții de Apel Iași și sunt întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Astfel, s-a arătat că, prin cererea înregistrată la Tribunalul Vaslui la data de 22.02.2019 contestatoarea SC A. SRL a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. pen. desființarea actelor procedurale privind confiscarea autoturismului x, serie șasiu x și a cantității de 213 sticle votcă D. 1 litru, 156 sticle E. 1 litru, 203 sticle E. 0,75 litri.

Contestatoarea a invocat faptul că bunurile anterior menționate erau proprietatea sa și nu a societăților F. SRL și SC G. SRL, așa cum s-a reținut în hotărârile judecătorești de condamnare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv faptul că executarea ar fi fost îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare.

Totodată, a fost invocată nulitatea absolută a percheziției imobiliare, contestatorii expunând motivele pentru care este incidentă această sancțiune procedurală [a fost efectuată înainte de începerea urmăririi penale, au fost încălcate dispozițiile art. 108 alin. (3) și (4) din C. proc. pen.].

S-a invocat nulitatea absolută a proceselor-verbale de sechestru asupra bunurilor care aparțineau A. SRL, motivat de faptul că aceste bunuri au fost consemnate ca aparținând altor societăți;

De asemenea, s-a invocat nelegala valorificare a bunurilor sechestrate, prevăzută în Ordonanța nr. 14/2007 și Legea nr. 207/2015, aspect constatat după ce s-a luat la cunoștință despre procesul-verbal de adjudecare nr. x din 07.11.2017;

În temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., s-a mai invocat omisiunea judecătorului delegat cu executarea de a desemna lichidatorii, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, respectiv la 03.06.2016, în cadrul punerii în executare a pedepsei complementare a dizolvării societăților contestatoare, astfel că a fost depășit termenul de 2 ani prevăzut de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 253/2023, aspect care atrage impedimentul actual la executare

În motivarea contestației formulate, s-a mai invocat, excepția necompetenței generale a instanțelor de a dispune dizolvarea în condițiile în care, după anul 2016, ONRC este entitatea care trebuie să radieze din oficiu, din Registrul de evidență, societățile condamnate.

Totodată, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., s-a invocat și nelămurirea existentă în cuprinsul deciziei Curții de Apel Iași din data de 03.06.2016 privind atât efectul admiterii apelului G. SRL, cât și modificarea proprietarului de drept al bunurilor care în fapt aparțineau A.., consemnate ca fiind în proprietatea celorlalte societăți condamnate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, la data de 22.02.2019, sub nr. x/2019.

Astfel, în primul ciclu procesual, prin Sentința penală nr. 158 din 14.08.2019 pronunțată de Tribunalul Vaslui, în temeiul art. 599 raportat la art. 597 și art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de SC. A. SRL, reținându-se, în esență, că, aspectele invocate nu pot fi analizate pe calea unei contestații la executare, prin Sentința penală nr. 493 din 22.12.2014, definitivă prin Decizia nr. 433 din 03.06.2016 a Curții de Apel Iași stabilindu - se cu autoritate de lucru judecat asupra măsurii confiscării de la SC F. SRL a autoturismului marca x, serie șasiu x și de la SC G. SRL a cantității de 213 sticle votcă D. 1 litru, 156 sticle E. 1 litru, 203 sticle E. 0,75 litri, dar și asupra faptului că aceste societăți erau proprietarele bunurilor confiscate.

Împotriva acestei soluții a formulat contestație SC A. SRL prin reprezentant legal B. și C..

Prin Decizia nr. 116 din 29.11.2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași a fost respinsă excepția tardivității contestației formulate de către SC A. SRL, invocată de instanță din oficiu.

În temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, au fost admise contestațiile formulate de SC A. SRL, prin reprezentant legal, administrator B. și C. împotriva Sentinței penale nr. 158 din 14.08.2019 a Tribunalului Vaslui, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, a fost desființată în integralitate sentința penală contestată și s-a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Vaslui.

S-a hotărât ca procesul penal să fie reluat de la etapa dezbaterilor asupra contestațiilor la executare formulate, toate actele procedurale îndeplinite anterior acestui moment fiind menținute.

În motivarea soluției s-a reținut că, în raport de probele încuviințate și administrate, intimatul C. a invocat și nelegala valorificare a bunurilor supuse confiscării, prima instanță neexprimându-și nici o poziție în raport de această solicitare; mai precis, nu s-a pus în discuție dacă soluționarea acestei solicitări va fi analizată în același cadru procesual, iar în caz afirmativ, dacă este în continuare în competența instanței penale, în raport de dispozițiile art. 598 C. proc. pen., sau dacă, dimpotrivă, ar fi incidente, în acest ultim caz, prevederile art. 600 alin. (3) C. proc. pen., ce ar atrage competența instanței civile.

Astfel, s-a arătat că, pe fondul cauzei, printr-o motivare succintă, care a presupus atât o sintetizare a tuturor motivelor contestației formulate într-un singur parag., cât și o analiză globală și nediferențiată a tuturor cazurilor de contestație la executare reglementate de dispozițiile art. 598 C. proc. pen., instanța de fond a respins contestația la executare formulată cu argumentul că "pe calea contestației la executare nu se poate ajunge la modificarea dispozițiilor din hotărârea instanței care au intrat în puterea de lucru judecat".

Dincolo de faptul că, la o primă analiză, pare că prima instanță a apreciat mai degrabă contestația la executare formulată ca fiind inadmisibilă, în raport de motivele invocate, însă în dispozitivul hotărârii a precizat că această contestație este nefondată, astfel cum au invocat și contestatorii, este important de menționat că dispoziția de respingere se întemeiază exclusiv pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În aceste condiții, Curtea a apreciat că se află în imposibilitate de a analiza sub aspectul legalității și temeiniciei sentința penală contestată, din moment ce aceasta nu cuprinde o analiză în concret a motivelor în baza cărora a fost formulată cererea și nici a fiecărui temei de drept invocat, mai ales că, privite pur teoretic, cazurile de contestație la executare se întemeiază fie pe existența unor neregularități ce s-ar ivi pe parcursul procesului de executare a dispozițiilor hotărârii, fie pe existența unor nelămuriri în ceea ce privește hotărârea care se execută sau pe o împiedicare la executare.

Este în sarcina instanței să analizeze însă punctual dacă fie motivele invocate sunt temeinice sau nu, sau dacă sunt invocate pur formal, intenția reală fiind aceea de a se produce o nouă evaluare a temeiniciei sentinței vizate de contestația la executare, ceea ce ar conduce, așa cum a susținut prima instanță, la o încălcare nepermisă a autorității de lucru judecat, însă o astfel de concluzie trebuie temeinic ancorată în raport de dispozițiile sentinței penale vizate de contestația la executare și de motivele concrete invocate de către contestator analizate punctual în raport de prevederile legale invocate, pretins a fi incidente în cauză.

Instanța de control judiciar are opțiunea de a analiza ea însăși toate motivele contestației formulate, în raport și de criticile formulate de contestatori, pentru complinirea tuturor deficiențelor constatate, însă în raport de lipsa completă de motivare a primei instanțe, un astfel de procedeu ar echivala cu soluționarea efectivă pe fond a cererii contestatorului exclusiv în calea de atac.

Curtea a constatat că potrivit reglementării căii de atac a contestației, respectiv în raport de prevederile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., opțiunea trimiterii spre rejudecare este permisă doar în ipoteza nerespectării dispozițiilor legale referitoare la citare, însă apreciază că, urmare a constatării încălcării grave a dreptului la apărare al contestatorului, poate dispune în acest sens în temeiul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în componenta respectării dreptului la un proces echitabil.

Astfel, în art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale se prevede că "orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.

În ceea ce privește regimul contestațiilor la executare, legiuitorul a impus existența a două grade de jurisdicție, fond și contestație, ceea ce implică pentru petent dreptul ca susținerile sale să fie examinate efectiv, în ambele etape procesuale.

Or modalitatea în care a procedat prima instanță nu poate echivala cu o soluționare efectivă a cauzei, judecata având un caracter pur formal, care nu corespunde exigențelor regulilor de bază ale procesului penal.

Instanța de control judiciar nu ar putea substitui integral faza de judecată care ar fi trebuit să aibă loc în primă instanță, deoarece o astfel de soluție ar determina eliminarea artificială a unui grad de jurisdicție, în detrimentul intereselor procesuale ale contestatorilor pentru care legislația procesuală prevede parcurgerea a două grade de jurisdicție.

Una din componentele esențiale ale unui proces echitabil este reprezentat de analiza efectivă și riguroasă a fiecărei susțineri făcute, chiar și în ipoteze precum cea de față, când nu se soluționează pe fond acțiunea penală, însă se invocă încălcarea dreptului la proprietate, fiind incident art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Tot în sensul celor anterior expuse, Curtea a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la încălcarea dreptului convențional la un proces echitabil, prin nemotivarea hotărârilor judecătorești, respectiv hotărârile din 20 iulie 2001, 28 aprilie 2005, 14 octombrie 2008, 21 iulie 2009 și 16 martie 2010, pronunțate în cauzele Pellegrini împotriva Italiei, Albina împotriva României, Iordache împotriva României, Luka împotriva României și, respectiv, Mărariu împotriva României, prin care s-a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, iar acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Altfel spus, în sensul jurisprudenței menționate, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea din 28 aprilie 2005, pronunțată în Cauza Albina împotriva României, paragrafele 30 și 31).

Curtea europeană a reținut, totodată, că, "dacă într-adevăr obligația pe care o impune art. 6 parag. 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (...) noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (...)."

În acord cu principiile jurisprudențiale anterior menționate, instanța de control judiciar a conchis că obligația de motivare a unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conținutul lor sunt susceptibile să influențeze soluția.

În speță, s-a arătat că, prima instanță nu a reținut și nici nu a înlăturat susținerile părților prin raportare în concret la dispozițiile legale incidente și nici nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că hotărârea pronunțată nu creează transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și care să permită realizarea controlului judiciar, motiv pentru care singura soluție posibilă este aceea a trimiterii spre rejudecare a cauzei.

În al doilea ciclu procesual, la termenul din 05.08.2020, la interpelarea instanței, în executarea dispozițiilor instanței de control judiciar în cadrul rejudecării, petentul C. a precizat motivele contestației, atât în raport de persoana sa, cât și în ceea ce privește contestația formulată de către A. SRL, față de care este persoană interesată, fiind acționar al societății.

La același termen de judecată, în raport de toate solicitările formulate vizând modul de valorificare de către ANAF a bunurilor sechestrate și toată situația invocată referitor la nelegala valorificare a bunurilor aparținând societăților contestatoare și la nelegalitatea intrării în faliment a acestora potrivit Legii nr. 85/2014, instanța a invocat excepția necompetenței funcționale a Tribunalului Vaslui, secția penală, în raport de dispozițiile art. 600 alin. (3) C. proc. pen.

În concluzie, pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. x/2019*, a fost înregistrată, în cel de al doilea ciclu procesual, contestația la executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 493/2014 a Tribunalului Vaslui, definitivă prin Decizia penală nr. 433/2016 a Curții de Apel Iași, formulată de condamnata A. SRL prin reprezentant B. și contestatorul C., așa cum s-a reținut în decizia de desființare cu trimitere la rejudecare, contestația fiind întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. b) și c) ambele teze și art. 600 alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, s-a menționat că Tribunalul Vaslui, prin Sentința penală nr. 160 din 29.10.2020, pronunțată în Dosar nr. x/2019 a dat dezlegare tuturor punctelor care au format obiectul contestației formulate în cauză, cu excepția celui în care s-au invocat nelămuriri, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., pe care contestatorul C. le are în ceea ce privește dispozițiile pronunțate în apel, prin care Curtea de Apel Iași a admis apelul declarat de SC G. SRL, însă contestatorul are nelămuriri privind argumentele avute în vedere de către instanță la pronunțarea soluției, întrucât s-a solicitat achitarea, iar prin decizia instanței de apel, recipientele care nu erau în proprietatea SC F., ci a SC A. SRL, au fost menționate ca aparținând SC G. SRL și au fost scoase de sub sechestru, urmând a fi valorificate de către ANAF.

Referitor la acest motiv de contestație la executare, Tribunalul Vaslui și-a declinat competența apreciind că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 598 C. proc. pen., potrivit cărora în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel, competența revine instanței de apel.

Preliminar examinării contestației formulate, Curtea de apel a reținut că, la termenul de judecată din 16.02.2021, termen la care s-a prezentat personal contestatorul C., având în vedere multitudinea susținerilor prezentate în cadrul contestației la executare formulate în fața Tribunalului Vaslui, i-a pus acestuia în vedere să precizeze în mod clar și concret, care sunt dispozițiile din cuprinsul deciziei penale pronunțate de Curte, ca instanță de apel, care, în opinia, contestatorilor conțin nelămuriri sau împiedicări la executare.

De asemenea, tot pentru stabilirea cadrului procesual, având în vedere susținerile contestatorilor cu privire la aspectele care formează, în opinia acestora, obiectul împiedicării la executare sau nelămuririi în decizia de apel, Curtea a pus în discuția contradictorie a părților și interesul promovării unei astfel de căi de atac, raportat strict la motivele invocate de către contestator, astfel cum rezultă din actele dosarului, respectiv motivul pentru care s-a admis apelul unei persoane juridice, alta decât cea care figurează ca și contestator în prezenta cauză, în condițiile în care s-a dat o anumită soluție, alta decât cea așteptată, în optica contestatorilor.

Astfel, s-a pus în discuție care ar fi justificarea interesului promovării acestui demers judiciar de către numitul C. și SC A. SRL, de ce aceștia ar avea interes să conteste o dispoziție care privește pe SC G. SRL, respectiv o parte care ea însăși nu a formulat contestație.

Contestatorul C., prezent la termenul de judecată menționat, nu a înțeles să dea curs solicitărilor repetate ale instanței în vederea clarificării mai exacte a obiectului judecății prezentei contestații și a legitimării interesului promovării acesteia, încercând să reitereze aspecte de fond care au format deja anterior obiectul analizei altor instanțe, pe calea altor remedii procesuale de care contestatorul a uzat, susțineri care reprezintă inclusiv critici aduse soluției pronunțate de Tribunalul Vaslui asupra motivelor de contestație la executare care au format obiectul Dosarului nr. x/2019, în prezent aflat în faza contestației la Curtea de Apel Iași, cu termen de judecată la data de 05.03.2021.

Or, prin precizările, completările și concluziile scrise depuse la dosar ulterior dezbaterilor, acesta a reluat nemulțumirile de ansamblu formulate împotriva soluției de condamnare și față de dispozițiile subsecvente din sentința și decizia pronunțate în Dosarul nr. x/2012, apărări prezentate și reiterate atât în fond, cât și în căile ordinare și extraordinare de care acesta a uzat până în prezent.

De asemenea, Curtea a reținut că, în amplele precizări, completări și concluzii scrise depuse la dosar ulterior termenului de dezbateri în prezenta cauză, contestatorul C. a făcut referire la încălcarea dreptului său la apărare, solicitând repunerea cauzei pe rol, susțineri care nu pot fi însă primite, neputându-se da curs cererii sale, având în vedere maniera în care acesta a înțeles să își valorifice dreptul la apărare la acel termen, părăsind sala de judecată, deși i s-a oferit posibilitatea susținerii cauzei sale într-un interval de timp rezonabil, în condițiile în care celelalte cauze aveau alocate intervale de timp mult inferioare, chiar cu riscul depășirii intervalelor alocate celorlalte cauze.

Cu toate acestea, pentru a oferi încă o garanție a efectivității dreptului la apărare, Curtea a acordat încă două săptămâni termen de pronunțare, pentru a da posibilitatea contestatorilor să depună concluzii scrise.

Raportat motivelor invocate în susținerea contestației la executare supuse prezentei analize, astfel cum au putut fi acestea extrase din multitudinea susținerilor și apărărilor pe fond, Curtea a reținut în primul rând că aspectele învederate, dincolo de percepția subiectivă a contestatorilor cu privire la asumarea înțelesului juridic al dispozițiilor din decizia penală la care se referă aceștia, nu reprezintă în niciun caz o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau o împiedicare la executare.

Astfel, cu titlu de principiu, împrejurarea că o parte dintr-un proces poate avea o înțelegere parțială sau eronată a unei dispoziții dintr-o hotărâre judecătorească, nu implică în mod automat lipsirea acelei hotărâri de caracterul clar, lămuritor pe care dispozitivul și considerentele atașate acestuia îl au.

Aplicat deciziei penale contestate în speță, s-a constatat că acest principiu este pe deplin incident în cauză, Curtea de Apel Iași dispunând prin Decizia penală nr. 433 din 03.06.2016 pronunțată în Dosar nr. x/2012, între altele, admiterea apelului formulat de inculpata SC G. SRL Vaslui, strict pe considerentul că, în mod greșit, prima instanță a dispus luarea față de inculpata SC G. SRL Vaslui, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. coroborat cu art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 32 și art. 33 alin. (6) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, cu modificările și completările ulterioare și la art. 249 alin. (4) și (5) C. proc. pen., a măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător asupra unui număr de 156 de sticle x marca x - 1 (un) litru, 201 sticle sticle x marca x - 0,75 de litri, 213 sticle votcă marca x - 1 (un) litru, 6 sticle lichior dulce H. - 0,75 de litri (identificate la punerea în aplicare a autorizațiilor de percheziție nr. x/30.03.2012 și nr. y/30.03.2012 emise de Tribunalul Vaslui și aflate la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Vaslui), proprietatea inculpatei SC G. SRL Vaslui, în vederea confiscării speciale, fără a dispune, în realitate, măsura de siguranță a confiscării speciale cu privire la bunurile menționate, împrejurare în raport de care luarea măsurii asigurătorii apare ca fiind nelegală.

Curtea a reținut, astfel, urmare a înlăturării dispoziției nelegale din sentința penală apelată, dispozițiile art. 249 alin. (5) C. proc. pen. și a menținut dispoziția referitoare la luarea față de inculpata SC G. SRL Vaslui, a măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător asupra bunurilor menționate, însă în vederea recuperării prejudiciului cauzat părții civile Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui, până la concurența sumei de 407.298,68 RON.

Acesta este sensul dispozițiilor din cuprinsul deciziei penale contestate prin prezentul demers judiciar; faptul că instanța a admis apelul formulat de inculpata SC G. SRL Vaslui nu determina în mod obligatoriu soluția de achitare, sugerată de contestatori, apelul fiind admis sub un aspect care ține strict de acuratețea juridică necesară unei hotărâri judecătorești, iar nu sub aspectul temeiniciei soluției de condamnare a inculpatei, care a fost apreciată ca fiind corectă de către instanța de control judiciar.

Altfel spus, cu titlu de principiu, admiterea apelului unei părți nu înseamnă în mod necesar achitarea acesteia sub aspectul acțiunii penale, atâta timp cât aspectul modificat în calea de atac nu vizează netemeinicia acuzației penale aduse inculpatului, așadar vinovăția acestuia, ci alte elemente care țin de latura penală sau latura civilă, care exced condițiilor angajării răspunderii penale.

Remediul procesual promovat de contestatori, dincolo de motivele aduse în justificarea acestuia, străine de altfel condițiilor de incidență a instituției contestației la executare, tinde în fapt la invocarea unor neînțelegeri subiective din partea contestatorilor cu privire la semnificația juridică a unei dispoziții din hotărârea atacată (spre exemplu, de ce a fost admis apelul inculpatei SC G. SRL Vaslui dacă nu s-a dispus achitarea acesteia), pe de o parte, dar și la modificarea unor dispoziții din hotărârea instanței care au intrat în puterea de lucru judecat (spre exemplu, modificarea proprietarului bunurilor supuse măsurii asigurătorii a sechestrului), pe de altă parte, fără a putea fi considerate nici "nelămurire cu privire la hotărârea care se execută", dar nici "împiedicare la executare", în sensul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Doar lipsa de precizie a dispozitivului unei hotărâri, caracterul său echivoc pot justifica formularea unei contestații la executare în baza acestui temei, ceea ce nu este cazul în speță, potrivit celor menționate în cele ce preced.

Contestația la executare privește numai incidentele în legătură cu executarea hotărârii definitive, fără a se putea ajunge la modificarea dispozițiilor din hotărârea instanței care au intrat în puterea de lucru judecat.

În concluzie, s-a arătat că, aspectele invocate de contestatori cu privire la decizia penală pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2012 nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile limitative prevăzute de lege pentru a fi examinate în cadrul contestației la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Față de toate considerentele expuse anterior, Curtea a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorii C. și SC A. SRL, prin reprezentant B. împotriva Deciziei penale nr. 433 din 03.06.2016 a Curții de Apel Iași pronunțată în Dosarul nr. x/2012.

Împotriva acestei hotărâri a declarat contestație condamnatul C., precizând că motivele le va prezenta după ce va lua cunoștință de considerentele deciziei penale atacate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2021, fiind repartizat aleatoriu, în sistem informatizat, Completului nr. 6 pentru termenul de judecată din 06 mai 2021.

La acest termen, cauza a fost amânată la data de 24.06.2021, la solicitarea contestatorului C., în vederea pregătirii apărării și comunicării Deciziei nr. 153 din 01.03.2021 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

Examinând calea de atac promovată de contestatorul C., prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestație, printre altele, când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c), competentă să dea o rezolvare contestației la executare fiind în acest caz, potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Totodată, teza finală a art. 598 alin. (2) C. proc. pen. prevede că, în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, instanța care a pronunțat hotărârea care se execută, în înțelesul art. 598 alin. (2) C. proc. pen., poate fi prima instanță de judecată, dacă nelămurirea vizează o sentință, sau, după caz, instanța de apel ori de recurs în casație, când aspectul ce se urmărește a fi clarificat face parte din dispozitivul unei decizii.

Pe de altă parte, reglementând procedura la instanța de executare, art. 597 C. proc. pen. stabilește, în alin. (1) și (6), că, în materia executării pedepsei, competența aparține fie instanței de executare (care, potrivit art. 553 alin. (1) C. proc. pen., este prima instanță de judecată), fie instanței în a cărei circumscripție se află locul de executare, pentru ca, în alin. (7), să se menționeze că hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pedepsei pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare.

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi, rezultă că hotărârea pronunțată asupra contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. poate fi atacată doar atunci când se solicită lămurirea unei sentințe date în primă instanță și este definitivă în ipoteza în care vizează clarificarea unor dispoziții dintr-o decizie dată în apel sau recurs în casație. În acest sens, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 552 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia.

Raportând aceste considerente la contestația formulată în cauză, Înalta Curte constată că, petentul C. a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., lămurirea Deciziei penale nr. 433 din 03.06.2016 a Curții de Apel Iași, pronunțată în calea de atac a apelului, hotărâre care, potrivit art. 552 alin. (1) C. proc. pen., a rămas definitivă la data pronunțării. Ca urmare, și hotărârea pronunțată, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. proc. pen., de instanța de apel asupra contestației la executare formulată de condamnat are același regim juridic, fiind, la rândul său, definitivă la data pronunțării.

De asemenea, se constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Or, potrivit art. 597 alin. (7) C. proc. pen., pot fi atacate cu contestație numai hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pedepsei, ipoteză care, așa cum s-a arătat anterior, nu se regăsește în speță.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile textelor de lege anterior menționate, se constată că numitul C. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive (pronunțată într-o contestația la executare ce a vizat o altă hotărâre definitivă), învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în contestație la executare, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât, în situația contrară, s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile... pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 4251 pct. 7 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul C. împotriva Deciziei penale nr. 153 din 01 martie 2021 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, iar, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că acesta se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpatul C. împotriva Deciziei penale nr. 153 din 01 martie 2021 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iunie 2021.

GGC - GV