ÎCCJ, Secția penală

Asupra conflictului negativ de competență de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

În subsidiar, a solicitat limitarea măsurii asigurătorii asupra conturilor bancare cu privire la veniturile bănești care nu pot face obiectul urmăririi conform art. 729 din C. proc. civ.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul a reținut, în esență, că din Adresa nr. x/2019 emisă de către DIICOT, Structura Centrală, în data de 09.08.2021, rezultă faptul că Dosarul de urmărire penală nr. x/D/P/2019 a fost înaintat Tribunalului București la data de 14.07.2021, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive a unui număr de 23 de inculpați în cauză.

Astfel, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a apreciat că, în condițiile în care cererile de încuviințare a efectuării de percheziții domiciliare, respectiv, de luarea a măsurii arestării preventive față de anumiți inculpați, formulate în dosarul anterior menționat, au fost adresate și soluționate de Tribunalul București (instanță în a cărei rază teritorială s-au și efectuat perchezițiile domiciliare), competența materială și teritorială de judecare a contestației formulate de petentul A. revine judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București.

În același sens, a notat și necesitatea soluționării cu celeritate a contestației, în condițiile în care dosarul de urmărire penală este înaintat Tribunalului București, respectiv, a preîntâmpinării pronunțării unor soluții diferite în cauze având același obiect, înregistrate însă pe rolul unor instanțe diferite (Tribunalul București și Tribunalul Arad).

Urmare a declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală, la data de 16 august 2021, sub același nr. x/108/2021.

Totodată, constatând ivit conflict negativ de competență, în baza dispozițiilor art. 51 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța ierarhic superioară comună, pentru regulator de competență.

În argumentarea acestei soluții, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut, în esență, că, prin ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale, respectiv, de efectuare în continuare a urmăririi penale, emise în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, secția de combatere a criminalității organizate, s-a statuat că activitatea infracțională desfășurată de membrii grupului infracțional organizat cu componentă transfrontalieră constituit, în anul 2017, pe raza municipiului Arad, s-a desfășurat, preponderent, pe raza municipiului Arad și în județele învecinate. În plus, s-a reținut că suspectul A. are domiciliul în Arad.

Ca urmare, competența de soluționare a contestației revine judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad, ca instanța competentă teritorial inițial învestită cu judecarea cauzei.

****

În procedura prevăzută de art. 51 din C. proc. pen., cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 08 octombrie 2021, formând obiectul Dosarului nr. x/2021, cu termen de judecată la data de 12 octombrie 2021.

Analizând conflictul negativ de competență ce face obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competență este contestația formulată de suspectul A., în temeiul art. 250 alin. (1) din C. proc. pen., împotriva Ordonanței de instituire a sechestrului asigurător nr. 2119/D/P/2019 din 12 iulie 2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, secția de combatere a criminalității organizate.

Potrivit art. 250 alin. (1) din C. proc. pen.," împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond."

Stabilirea instanței competente să soluționeze o cauză în primă instanță și, prin aceasta, a instanței competente conform art. 250 alin. (1) din C. proc. pen., presupune o dublă evaluare a competenței acesteia, atât din punct de vedere material, cât și teritorial.

Raportat la primul criteriu, în speță nu se ridică probleme de interpretare, cauza fiind de competența tribunalului, în acord cu dispozițiile prevăzute de art. 36 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., de la care se derogă, în favoarea instanțelor superioare, numai în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege.

În ceea ce privește cel de al doilea criteriu de evaluare, Înalta Curte notează că determinarea competenței teritoriale a instanțelor de judecată se realizează în funcție de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) din C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul României, competența după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârșirii infracțiunii (forum comissi delicti), astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiași text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul (forum deprehensionis); locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta (forum domicilii) și locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate (forum domicilii victimae).

Dispozițiile art. 41 alin. (2) din C. proc. pen. definesc locul săvârșirii infracțiunii ca fiind "locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia", iar prevederile alin. (3) al aceluiași articol statuează că, "în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să judece."

Norma de procedură evocată instituie, prin urmare, competența egală a tuturor instanțelor judecătorești în circumscripția cărora s-a desfășurat activitatea infracțională, fără a avea relevanță juridică, sub acest aspect, dacă în raza instanței sesizate s-a desfășurat întreaga activitate obiectivă circumscrisă verbum regens al infracțiunii deduse judecății sau numai un singur act material, sau dimpotrivă, s-a produs numai rezultatul acesteia.

Aceasta înseamnă că, în cazul infracțiunilor al căror element material cunoaște variante alternative, săvârșite în raza unor instanțe diferite, dar și în ipoteza unor infracțiuni multiple, între care există legături de conexitate sau de tip corelativ, fapte comise în raza unor instanțe diferite, legiuitorul a optat pentru a nu institui un subcriteriu de preferință pentru stabilirea competenței teritoriale, recunoscând, în schimb, competența egală a instanțelor, indiferent de natura sau amploarea activității infracționale concret desfășurate în raza uneia sau alteia dintre acestea.

Or, ca efect al opțiunii legislative relevate de dispozițiile art. 41 alin. (1), (3) și 4 teza a II-a din C. proc. pen., prin sesizarea uneia dintre instanțele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului, competența recunoscută acestui organ judiciar prim sesizat devine efectivă prin faptul învestirii sale, în condițiile legii.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată, prioritar, că, în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, secția de Combatere a Criminalității Organizate se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și (2) din C. pen. contrabandă, prev. de art. 270 alin. (2) și (3) rap. la art. 273 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006 și art. 35 alin. (1) din C. pen. spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002, modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., toate în concurs real și formal, prev. de art. 38 alin. (1) și (2) din C. pen.

Acuzațiile vizează, în esență, faptul că, în cursul anului 2017, pe raza municipiului Arad, a fost constituit un grup infracțional organizat cu componentă transfrontalieră, cu arie de acțiune în sfera criminalității economico-financiare (contrabandă și spălare de bani), care, profitând de diferența semnificativă a prețului de piață a țigaretelor provenite din Ucraina, Republica Moldova și Serbia, față de prețul celor din spațiul Uniunii Europene, a derulat operațiuni frauduloase cu cantități importante de țigarete, materializate în achiziționarea clandestină de țigări de diferite tipuri din Ucraina, Republica Moldova și Serbia, iar ulterior, în introducerea acestora în țară, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal și comercializarea lor "la negru" în România și în alte țări ale spațiului U.E., fapte în urma cărora s-au obținut sume impresionante de bani și s-au adus prejudicii bugetului consolidat al statului.

În concret, inițial, țigările achiziționate din Ucraina, Republica Moldova și Serbia erau încărcate în autotrenuri aparținând unor societăți de transport controlate de segmentul extern al grupării - cetățeni sârbi, ucraineni, moldoveni, fiind disimulate în alte categorii de mărfuri (panouri de lemn, paste făinoase, etc.) sau cu autotrenuri declarate goale la intrarea în România, iar după introducerea în țară, acestea erau transportate către depozite intermediare (identificate de liderii grupării), unde erau descărcate de oameni de încredere.

La scurt timp, o parte din marfă se comercializa pe teritoriul României, iar o altă parte, disimulată în alte categorii de mărfuri (în principal, piese și subansamble auto) era transportată și comercializată în diverse țări vest europene, între care Marea Britanie, Germania, Franța, Italia.

În vederea derulării celei din urmă operațiuni, liderii grupării au identificat și atras în activitatea infracțională o serie de persoane, care dețineau, în fapt sau în drept, calitatea de asociați/administratori la firme având ca obiect de activitate transport internațional de mărfuri, precum și o serie de șoferi dispuși să transporte, disimulat în mărfurile legal declarate în documentele de transport, importante cantități de țigări provenite din contrabandă sau destinate acesteia.

Astfel, se reține că din cuprinsul ordonanței din 12 iulie 2021, emisă în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, rezultă faptul că numitul A., de meserie șofer profesionist, angajat de transportatorul B., face parte din persoanele recrutate pentru realizarea scopului grupului infracțional presupus constituit, cu presupuse atribuții în preluarea, transportul și livrarea țigaretelor și/sau a banilor reprezentând contravaloarea acestora către și dinspre țara de sosire.

În concret, s-a arătat că în data de 19.06.2019, numitul A. a fost depistat pe teritoriul Marii Britanii în capul tractor x cu semiremorca x (proprietatea S.C. B. SRL), avându-l ca șofer pe numitul C.

Prin ordonanța din 12 iulie 2021, emisă în Dosar nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, organele de urmărire penală au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de bani aflate în și cu care vor fi alimentate conturile bancare deschise de suspectul A., la toate unitățile bancare, măsură pusă în executare prin procesul-verbal din 03 august 2021.

În contextul acestor rețineri factuale, Înalta Curte constată că, raportat la obiectul cauzei în care s-a dispus măsura contestată de suspectul A., împrejurarea care a generat conflictul negativ de față vizează exclusiv competența teritorială de soluționare a contestației formulate de contestator.

Or, evaluând datele concrete ale speței prin prisma dispozițiilor legale care guvernează competența teritorială a instanțelor, anterior menționate, Înalta Curte constată că faza incipientă actuală a anchetei penale desfășurate în cauza în care s-a dispus măsura contestată de suspect nu permite stabilirea, cu caracter de certitudine, a cadrului spațio-temporal integral în care s-a desfășurat activitatea infracțională ce face obiectul cercetărilor.

Cu toate acestea, potrivit actelor de urmărire penală efectuate în cauză până în prezent, presupusa activitate infracțională s-a desfășurat atât pe teritoriul municipiului Arad (preponderent), dar și pe raza municipiului București, context în care Înalta Curte constată că, în virtutea dispozițiilor art. 41 alin. (2), (3) din C. proc. pen., oricare dintre tribunalele pe raza cărora s-a desfășurat activitatea infracțională, în tot sau în parte, este competent teritorial să judece pe fond cauza și, în considerarea dispozițiilor art. 250 alin. (1) din C. proc. pen., și contestația formulată de suspectul A.

Notând însă că Tribunalul Arad a fost prima instanță sesizată cu judecarea contestației formulate de suspectul A., Înalta Curte constată că aceasta este instanța competentă să soluționeze calea de atac întrucât dispozițiile art. 41 alin. (4) teza finală din C. proc. pen. stabilesc că, în caz de sesizări succesive a mai multor instanțe deopotrivă competente (ipoteza speței), competența de judecare a cauzei se atribuie instanței mai întâi sesizate.

Împrejurarea că propunerile de arestare preventivă, cererile de încuviințare a măsurilor de supraveghere tehnică, precum și cele de încuviințare a efectuării perchezițiilor domiciliare formulate în cauză au fost soluționate de Tribunalul București nu are relevanță în stabilirea competenței de soluționare a contestației formulate de suspectul A.

Aceasta întrucât, spre deosebire de materia măsurilor preventive, perchezițiilor domiciliare și măsurilor de supraveghere tehnică, în cazul cărora, potrivit dispozițiilor art. 224 alin. (2) din C. proc. pen., art. 158 alin. (1) din C. proc. pen., art. 168 alin. (2) din C. proc. pen. și art. 140 alin. (1) din C. proc. pen., competența teritorială este alternativă, revenind fie judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, fie judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, în cazul contestației împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror, dispozițiile art. 250 alin. (1) din C. proc. pen. instituie competența teritorială exclusivă a judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.

În consecință, competența de soluționare a propunerilor de arestare preventivă, a cererilor de încuviințare a măsurilor de supraveghere tehnică, precum și a celor de încuviințare a efectuării perchezițiilor domiciliare nu atrage, automat, competența teritorială a aceleiași instanțe de judecare în fond a cauzei, aceasta fiind cea strict reglementată prin dispozițiile art. 41 din C. proc. pen.

În speță, Tribunalul București are vocație la judecarea pe fond a cauzei, însă nu ca efect al învestirii sale în condițiile art. 224 alin. (2) din C. proc. pen., art. 158 alin. (1) din C. proc. pen., art. 168 alin. (2) din C. proc. pen. și art. 140 alin. (1) din C. proc. pen., ci, așa cum s-a arătat anterior, în virtutea dispozițiilor art. 41 alin. (1) lit. a) raportat la art. 41 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., respectiv, ca instanță pe raza căreia se presupune că s-ar fi desfășurat un segment al activității infracționale ce face obiectul cercetărilor.

Cu toate acestea, așa cum s-a arătat anterior, Tribunalul București nu este competent teritorial să soluționeze contestația formulată de petentul A. în faza de urmărire penală, întrucât nu este prima instanță sesizată cu această cale de atac, astfel cum impun dispozițiile art. 41 din C. proc. pen. în caz de sesizări succesive.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Tribunalului Arad, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoare, în cuantum de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Tribunalului Arad, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2021.

GGC - NN