ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 276/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea penală din 22 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 245 raportat la art. 248 din C. pen., invocată de inculpatul A..

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Cluj a arătat că, prin Sentința penală nr. 304/09.12.2020 a Judecătoriei Zalău, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, printre altele, în temeiul art. 238 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1), (2) și 10 din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., cu adresa aleasă pentru comunicare actelor de procedură la Cabinet av. B. din Zalău, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere.

În temeiul art. 245 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1), (2) și 10 din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune privind asigurările.

În temeiul art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006, rap. la art. 396 alin. (1), (2) și 10 din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de contrabandă.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 (trei) ani, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a ocupa funcția de administrator a unei persoane juridice, de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor), în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

S-a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentință au fost săvârșite în concurs real cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 81/2017 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, pronunțată în dosarul x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 1345/A/2017 a Curții de Apel Cluj la data de 24.10.2017.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen. a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 81/2017 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 81/2017 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei în cele 2 pedepse componente de 1 an închisoare și 1 an închisoare și a fot înlăturat sporul de 4 luni închisoare aplicat.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 40, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de 1 (un) an închisoare, 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare și 5 (cinci) ani închisoare aplicate inculpatului A. prin sentință, cu pedepsele de 1 an închisoare și 1 an închisoare aplicate inculpatului prin Sentința penală nr. 81/2017 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, fiind stabilită pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 an și 5 luni închisoare (ce reprezintă 1/3 din totalul celorlalte pedepse), iar în final, s-a stabilit în sarcina inculpatului A., pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani și 5 (cinci) luni închisoare cu executare în regim de detenție.

S-a mai menționat că, împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații A. și C. și partea civilă SC D. SA

S-a notat că, la data de 8 martie 2021 inculpatul A., prin apărător, a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 245 alin. (1) în corelare cu art. 248 din C. pen.

S-a arătat că, în aprecierea inculpatului, dispozițiile din C. pen. invocate contravin dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) din Constituție, privind dreptul la apărare și art. 16 alin. (1) din Constituție, referitoare la egalitatea de tratament în fața legii.

Instanța a mai reținut că, în cadrul motivelor excepției, inculpatul a arătat că "infracțiunea prevăzută de art. 245 alin. (1) C. pen. este o infracțiune de consumare anticipată, în cazul căreia tentativa nu este posibilă, deși dispozițiile art. 248 C. pen. fac trimitere și la dispozițiile art. 245 alin. (1) C. pen., menționând că, și în cazul acestei infracțiuni, tentativa se pedepsește. Prin urmare, destinatarul legii penale nu își poate conforma conduita la o normă previzibilă, necunoscând dacă, acest text de lege incriminează, în ipoteza în care nu s-a produs o pagubă, o faptă consumată sau o faptă rămasă în stadiul tentativei pedepsibile.

Infracțiunea prevăzută de art. 245 alin. (1) C. pen. reprezintă o variantă de specie a infracțiunii de înșelăciune, creându-se o protecție sporită firmelor de asigurări, în detrimentul oricărui alt subiect pasiv al infracțiunii de înșelăciune.

În același timp, infracțiunile prevăzute la art. 244 alin. (1) și la art. 245 alin. (1) C. pen. au aceleași limite de pedeapsă, și anume închisoarea de la 1 la 5 ani, astfel încât, în ipoteza în care se comite infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen., în forma tentativei pedepsibile, conform art. 248 C. pen., în mod evident, se vor aplica dispozițiile art. 32 C. pen., privind reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate, însă, în ipoteza în care se comite infracțiunea de înșelăciune a asigurătorului, se ajunge la o tentativă incriminată ca o infracțiune consumată, iar limitele de pedeapsă nu se mai reduc la jumătate.

Se oferă, astfel, o protecție specială societăților de asigurări, fără nicio justificare rezonabilă, în detrimentul oricărui alt subiect pasiv al infracțiunii de înșelăciune.

Lipsa de previzibilitate a legii conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, întrucât, un inculpat acuzat de comiterea infracțiunii de înșelăciune privind asigurările nu își va putea formula o apărare eficientă, cel puțin până la momentul la care se stabilește încadrarea juridică pentru care va fi judecat, printr-o încheiere, fie în fond, fie în apel; de asemenea, nu-și poate formula o apărare efectivă, față de o încadrare juridică incertă".

Curtea de Apel Cluj a constatat inadmisibilă sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată, arătând că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. În acest sens, instanța a reținut că excepția a fost ridicată de către o parte din dosar - inculpatul apelant; a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești; prevederile legale invocate nu au fost constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; excepția vizează dispoziții dintr-o lege în vigoare - actualul C. pen., dar care nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, instanța a menționat că, practic, inculpatul nu a criticat textul incriminator pentru că nu ar corespunde exigențelor legii fundamentale, ci pentru că, așa cum este reglementată, în prezent, fapta de înșelăciune privind asigurările - este o infracțiune de pericol și nu de rezultat.

Instanța a mai menționat că infracțiunea subzistă indiferent dacă are loc sau nu o inducere în eroare a asigurătorului, ori o tentativă la aceasta. Deopotrivă, a arătat că modalitățile alternative ale faptei sunt incriminate doar în considerarea caracterului periculos al mobilului lor, nefiind necesară producerea vreunei pagube în patrimoniul asigurătorului, ci doar o stare de pericol pentru acest patrimoniu.

Contrar susținerilor inculpatului, instanța a arătat că tentativa la infracțiunea prevăzută de art. 245 C. pen. este incriminată și pedepsită, conform art. 248 C. pen.

S-a mai menționat că, ceea ce-l nemulțumește, în fapt, pe inculpat este încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată, în sensul că dorește reținerea formei tentante a infracțiunii (dat fiind că nu s-a produs vreun prejudiciu în dauna asigurătorului) și nu forma consumată, arătându-se, totodată că, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei a fost, de altfel, respinsă de instanța de apel.

Pe de altă parte, s-a observat că inculpatul, a cărui proprie interpretare a normei incriminatoare (în sensul că reglementează o infracțiune de consumare anticipată) este în evidentă contradicție cu interpretarea logică, sistematică și cu jurisprudența - acesta dorind o interpretare a normei de către Curtea Constituțională, în sensul arătat, lucru inacceptabil. Deși este adevărat că unele decizii ale Curții Constituționale au impus o anume interpretare a normelor atacate, instanța a menționat că, regula a fost și rămâne în sensul că instanța de contencios constituțional nu interpretează legi.

Astfel, curtea a considerat că admiterea sesizării ar însemna o denaturare flagrantă a scopului instituției excepției de neconstituționalitate, ducând la o vădită încălcare a normelor constituționale, tocmai prin mecanismul de protejare a acestora.

Împotriva acestei încheieri a exercitat calea de atac inculpatul A., la data de 23 martie 2021.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data 29 martie 2021, având ca obiect recurs.

În cuprinsul motivelor de recurs, recurentul A. a susținut că, principala critică de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 245 alin. (1) raportat la art. 248 C. pen., s-a întemeiat pe lipsa de previzibilitate a celor două texte coroborate, respectiv pe faptul că aceste texte de lege contravin dispozițiilor art. 1, alin. (5) din Constituție, care consacră principiile previzibilității și accesibilității legii.

În acest sens, recurentul a arătat că infracțiunea prevăzută de art. 245 alin. (1) C. pen. este o infracțiune de consumare anticipată, în cazul căreia tentativa nu este posibilă, deși dispozițiile art. 248 C. pen. fac trimitere și la dispozițiile art. 245 alin. (1) C. pen., menționând că, și în cazul acestei infracțiuni, tentativa se pedepsește. Prin urmare, a apreciat că, destinatarul legii penale nu își poate conforma conduita la o normă previzibilă, necunoscând dacă acest text de lege incriminează, în ipoteza în care nu s-a produs o pagubă, o faptă consumată sau o faptă rămasă în stadiul tentativei pedepsibile.

Deopotrivă, recurentul a susținut că dispozițiile art. 245 alin. (1) raportat la art. 248 C. pen., sunt contrare dispozițiilor art. 1 alin. (5), art. 16, alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) și (3) și art. 24 alin. (1) din Constituție.

Sub aspectul admisibilității, recurentul a precizat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești, privește neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, a fost invocată de inculpat, prin avocatul ales, iar Curtea Constituțională nu a declarat anterior neconstituționale prevederile atacate.

Recurentul a criticat soluția Curții de Apel Cluj sub aspectul existenței unei legături între excepția invocată și soluționarea cauzei, susținând că a invocat excepția de neconstituționalitate pentru lipsa de previzibilitate a textului incriminator, care prevede, la art. 248 C. pen., că se pedepsește tentativa la o infracțiune de consumare anticipată [înșelăciunea privind asigurările, în forma reținută în sarcina sa, prevăzută de art. 245, alin. (1) C. pen.], respectiv la o infracțiune la care tentativa, conceptual, nu este posibilă.

În acest context, a precizat că nu a invocat excepția de neconstituționalitate criticând o opțiune a legiuitorului, cea de a incrimina o infracțiune de pericol și nu una de rezultat, așa cum eronat a reținut prima instanță, ci incertitudinea pentru destinatarul legii penale, care nu are posibilitatea să își adapteze conduita ante delictum la o ipoteza clară a normei incriminatoare și la consecințele pe care ar putea să le sufere dacă va comite o faptă de înșelăciune privind asigurările, în modalitățile prevăzute de art. 245 alin. (1) C. pen. (ascunderea sau înstrăinarea unui bun asigurat), fără să producă vreun prejudiciu societății de asigurări.

Deopotrivă, recurentul a mai susținut că nu a criticat încadrarea juridică a faptei, așa cum a reținut Curtea, ci incertitudinea asupra unei legale încadrări juridice, incertitudine determinată de ambiguitatea și imprevizibilitatea dispozițiilor art. 245 alin. (1) raportat la art. 248 din C. pen.

Concluzionând, recurentul a precizat că sunt îndeplinite toate condițiile legale cumulative, motiv pentru care a solicitat, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale, în vederea pronunțării asupra excepției invocate.

Examinând încheierea atacată, în raport de criticile invocate de recurentul A., Înalta Curte constată că recursul formulat de acesta este nefondat, pentru următoarele argumente:

Prin excepția de neconstituționalitate invocată, recurentul inculpat A. a susținut că dispozițiile coroborate ale art. 245 alin. (1) și art. 248 din C. pen., vizând sancționarea tentativei în cazul infracțiunii de înșelăciune privind asigurările, contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituția României.

În acest sens, autorul excepției a arătat că dispozițiile legale menționate sunt lipsite de claritate și previzibilitate, apreciind, în esență, că infracțiunea de înșelăciune privind asigurările, în forma reținută în sarcina sa, prevăzută de art. 245 alin. (1) C. pen., este o infracțiune cu consumare anticipată, în cazul căreia, conceptual, nu este posibilă tentativa. A apreciat că lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a normelor legale criticate împiedică partea să-și formuleze apărări în cauză, fapt ce conduce la nerespectarea dreptului la un proces echitabil garantat de dispozițiile art. 21 și art. 24 din Constituția României.

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Referitor la admisibilitatea sesizării, Înalta Curte reține că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Înalta Curte subliniază că, dacă evaluarea primelor trei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a patra cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional.

De asemenea, raportat la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Analizând condițiile enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția a fost invocată de inculpatul A. într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Cluj și are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, respectiv ale art. 245 alin. (1) C. pen., coroborate cu cele prevăzute de art. 248 C. pen., fără ca textele criticate să fie declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția legăturii dintre excepția invocată cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în speță.

Astfel, dispozițiile art. 245 alin. (1) C. pen. (a căror neconstituționalitate a fost invocată) prevăd că, distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare, ascunderea sau înstrăinarea unui bun asigurat împotriva distrugerii, degradării, uzurii, pierderii sau furtului, în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, suma asigurată, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar potrivit dispozițiilor art. 248 din C. pen., tentativa în cazul infracțiunii prevăzute de art. 245 din C. pen., se pedepsește.

Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 245 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 248 din C. pen. nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât inculpatul A. a fost trimis în judecată și condamnat, în primă instanță, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune privind asigurările, prevăzute de art. 245 alin. (1) C. pen., în formă consumată, iar nu pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea prevăzută de art. 245 alin. (1) C. pen.

Astfel, susținerile recurentului, în sensul că infracțiunea prevăzută de art. 245 alin. (1) C. pen., este o infracțiune de consumare anticipată, în cazul căreia tentativa nu este posibilă, sunt lipsite de relevanță în raport cu particularitățile cauzei.

Mai mult, Curtea de Apel Cluj, învestită cu soluționarea apelului declarat de inculpatul A., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de acesta, din infracțiunea de înșelăciune privind asigurările consumată în forma tentată a aceleiași infracțiuni.

Înalta Curte constată, așadar, că în sarcina inculpatului nu au fost reținute dispozițiile art. 248 din C. pen., privind sancționarea tentativei în cazul infracțiunii de înșelăciune privind asigurările, așa încât, criticile vizând lipsa de previzibilitate a dispozițiilor art. 245 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 248 din C. pen., în mod evident, nu au legătură cu soluționarea cauzei.

În același sens este și jurisprudența instanței supreme. Astfel, în Decizia nr. 443/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală s-au reținut următoarele: "Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014)."

Pentru considerentele expuse, constatând că, în prezenta speță nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii penale din 22 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii penale din 22 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2021.

GGC - GV