GROSU v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

Cererea nr. 21118/03

depusă de Vladimir GROSU și Alții

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 13 martie 2007, în cadrul unei camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dl

J.

Casadevall

,

Dl

G.

Bonello

,

Dl

K.

Traja

,

Dl

L.

Garlicki,

Dl

J.

Šikuta,

Dna

P

.

Hirvelä

,

judecători

[1]

,

și dl T.L.

Early

,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 3 aprilie 2003,

Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției și de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile prezentate în răspuns de către reclamanți,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamanții, Vladimir, Aurelia, Sergiu, Rodica și Lucia Grosu, sunt cetățeni ai Republicii Moldova, care s-au născut în 1975, 1950, 1973, 1975 și, respectiv, în 1972 și care locuiesc în Chișinău. Ei au fost reprezentați în fața Curții de dl E. Osmochescu, avocat din Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Pârlog.

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

Dl Dumitru Grosu este soțul celui de-al doilea reclamant, tatăl primului și celui de-al treilea reclamanți și socrul celui de-al patrulea și al cincilea reclamanți. El a lucrat în calitate de judecător timp de douăzeci și nouă de ani. În anul 1999, el a demisionat din cauza unei boli grave.

Potrivit reclamanților, articolul 33 alin. 2 (b) al Legii nr. 544-XIII prevedea la acea perioadă plata compensațiilor familiei unui judecător în caz de boală a acestuia din urmă.

Prin urmare, reclamanții s-au adresat Ministerului Finanțelor pentru compensații. Ministerul Finanțelor a refuzat să plătească compensații pe motiv că el nu avea bani prevăzuți pentru acest scop.

În anul 2001, reclamanții au intentat o acțiune civilă împotriva Ministerului Finanțelor și a Ministerului Justiției. În acele proceduri, ei au fost reclamanți, iar Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției au fost pârâți.

La 27 februarie 2001, Judecătoria sectorului Centru a hotărât în favoarea reclamanților și a indicat Ministerului Finanțelor să-i plătească dlui Dumitru Grosu 257,874.15 lei moldovenești (MDL) (echivalentul a aproximativ 22,466 euro (EUR) la acea dată).

Ministerul Finanțelor a depus apel împotriva acelei hotărâri judecătorești, însă apelul a fost respins la 13 iunie 2001 de către Tribunalul Chișinău.

La 11 aprilie 2002, Curtea de Apel a respins recursul depus de Ministerul Finanțelor, iar hotărârea Judecătoriei sectorului Centru din 27 februarie 2001 a devenit irevocabilă și executorie.

În septembrie 2002, Procuratura Generală a depus la Curtea Supremă de Justiție recurs în anulare la hotărârile Judecătoriei sectorului Centru din 27 februarie 2001, a Tribunalului Chișinău din 13 iunie 2001 și a Curții de Apel din 11 aprilie 2002.

La 9 octombrie 2002, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare al Procurorului General și a casat toate hotărârile judecătorești pe motiv că nu exista o legătură cauzală între boala lui Dumitru Grosu și lucrul său în calitate de judecător. Prin aceeași decizie, Curtea Supremă de Justiție a hotărât în favoarea Ministerului Finanțelor și a respins acțiunea reclamanților.

După comunicarea acestei cauze de către Curte, Agentul Guvernamental a cerut Procuraturii Generale să depună la Curtea Supremă de Justiție o cerere de revizuire a deciziei acesteia din 9 octombrie 2002. La 6 mai 2004, Procuratura Generală a depus la Curtea Supremă de Justiție o cerere de revizuire în temeiul articolului 449 (j) al Codului de procedură civilă.

La 6 octombrie 2004, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire a Procurorului General, a casat toate hotărârile judecătorești anterioare și a dispus rejudecarea cauzei.

Rejudecarea cauzei s-a sfârșit cu decizia Curții Supreme de Justiție din 4 mai 2005, prin care acțiunea reclamanților a fost respinsă.

La 14 martie 2006, primul reclamant a depus la Curtea Supremă de Justiție o cerere de revizuire la decizia Curții Supreme de Justiție din 4 mai 2005.

La 22 martie 2006, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire depusă de primul reclamant, a casat toate hotărârile judecătorești pronunțate după 11 aprilie 2002 și a încetat procedura în recurs în anulare. Curtea Supremă de Justiție a constatat că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamanților garantate de articolul 6 § 1 al Convenției și de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție ca urmare a redeschiderii procedurilor care s-a sfârșit cu decizia judecătorească irevocabilă din 11 aprilie 2002. Ea a acordat reclamanților MDL 168,477 (EUR 10,671) cu titlu de dobândă pentru imposibilitatea de a folosi banii, EUR 9,500 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 1,000 cu titlu de costuri și cheltuieli.

PRETENȚII

Reclamanții s-au plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției și al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție, de casarea hotărârii judecătorești irevocabile din 27 februarie 2001 ca urmare a recursului în anulare al Procurorului General.

ÎN DREPT

Articolul 37 al Convenției, în partea sa relevantă, prevede următoarele:

„1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanțele permit să se tragă concluzia că:

(a) solicitantul nu dorește să o mai mențină; sau

(b) litigiul a fost rezolvat; ...”

Articolul 43 al Regulamentului Curții, în partea sa relevantă, prevede următoarele:

„La orice stadiu al procedurii, Curtea poate decide radierea unei cauze de pe rol în condițiile art. 37 al Convenției. ...”

La 3 mai 2006, reclamanții au informat Curtea despre rezultatul procedurilor, care s-au sfârșit cu încheierea Curții Supreme de Justiție din 22 martie 2006. Deoarece Curtea Supremă de Justiție le-a acordat compensații cu titlu de prejudiciu material și moral, precum și cu titlu de costuri și cheltuieli, ei au cerut Curții să radieze cererea de pe rol.

La 26 iunie 2006, Guvernul a informat Curtea că reclamanților le-au fost plătite toate sumele indicate în încheierea Curții Supreme de Justiție din 22 martie 2006 și suma de bază indicată în hotărârea judecătorească din 27 februarie 2001. De asemenea, el a trimis Curții chitanțele relevante, care confirmau plățile. El a cerut Curții să radieze cererea de pe rol în conformitate cu articolul 37 § 1 al Convenției.

Având în vedere articolul 37 § 1 (a) și (b) al Convenției, Curtea constată că reclamanții nu mai doresc să-și mențină cererea, deoarece litigiul a fost rezolvat. Mai mult, în conformitate cu articolul 37 § 1

in fine

, Curtea nu găsește circumstanțe speciale cu privire la respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale care ar cere continuarea examinării cererii. Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenției nu mai este aplicabil acestei cauze și ea urmează să fie radiată de pe rol.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Decide

să scoată cererea de pe rolul său.

T.L.

Early

N

icolas

Bratza

Grefier

Președinte

[1]

Judecătorul Pavlovschi, judecătorul ales din partea Republicii Moldova, s-a abținut de la examinarea cauzei (articolul 28 al Regulamentului Curții) după ce aceasta a fost comunicată Guvernului. La 12 martie 2007, Guvernul, în temeiul articolului 29 § 1 (a) al Regulamentului Curții, a informat Curtea că el este de acord să fie numit în locul acestui judecător un alt judecător ales și a lăsat alegerea judecătorului care urma să fie numit la discreția Președintelui Camerei. La aceeași dată, Președintele l-a numit pe judecătorul Šikuta să participe la examinarea cauzei.