IDRICEANU v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
IDRICEANU v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2007)
Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”
SECȚIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr.
23346/04
depusă de Veniamin IDRICEANU
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 25
septembrie
2007, în cadrul unei camere compuse din:
Sir
Nicolas
Bratza
,
Președinte
,
Dl
J.
Casadevall
,
Dl
G.
Bonello
,
Dl
S.
Pavlovschi
,
Dl
L.
Garlicki
,
Dra
L.
Mijović
,
Dl
J.
Šikuta,
judecători
,
și dl T.L.
Early
,
Grefier al Secțiunii
,
Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 23 mai 2004,
Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției și de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,
Având în vedere declarațiile formale ale părților prin care a fost acceptată reglementarea amiabilă a cauzei,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Veniamin Idriceanu, este un cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1928 și care locuiește în Merenii Noi. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl V. Nagacevschi,
de la „Juriștii pentru drepturile omului”, o organizație non-guvernamentală cu sediul în Chișinău.
Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V.
Grosu.
Circumstanțele cauzei
Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.
Procedurile inițiale
În anul 1968, reclamantul a devenit membru al unei cooperative de construcție a locuințelor („cooperativa”) și a plătit cota de participare pentru a obține un apartament. În anul 1970, el s-a căsătorit, iar în anul 1974 el a obținut apartamentul. În anul 1982, el a divorțat de soția sa, însă ei au continuat să locuiască împreună până în anul 1988, când el a devenit pensionar și a început să locuiască anumite perioade de timp într-un alt loc.
În anul 1991, la o adunare generală a cooperativei, s-a decis excluderea reclamantului din rândul membrilor acesteia, deoarece el nu a locuit în apartament de ceva timp și nu a plătit pentru servicii. Cooperativa a admis-o pe fosta sa soție în locul său („decizia din anul 1991”). După aceasta, fosta sa soție a procurat apartamentul.
În anul 1997, relamantul a aflat despre excluderea sa din cooperativă și despre decizia autorităților de a permite transferarea titlului asupra apartamentului și a contestat ambele acte în instanța de judecată.
La 4 noiembrie 1999, Judecătoria sectorului Rîșcani a hotărât în favoarea lui și a anulat decizia din anul 1991. Ea a mai recunoscut dreptul reclamantului de a locui în apartament. Instanța de judecată a constatat că decizia din anul 1991 nu a fost confirmată de către autoritățile locale, după cum era cerut de lege, și, astfel, nu avea putere juridică.
Această hotărâre a fost menținută de Tribunalul Chișinău la 3 mai 2000 și de Curtea de Apel la 14 septembrie 2000. Curtea de Apel a constatat că, în afara lipsei aprobării deciziei din anul 1991 de către administrația publică locală, nu exista niciun temei juridic pentru excluderea reclamantului, deoarece articolul 63 al Codului locativ nu se aplica membrilor cooperativelor de construcție a locuințelor. Decizia din 14 septembrie 2000 a fost irevocabilă.
Fosta soție a reclamantului a încercat să redeschidă procedurile judiciare, însă, la 9 noiembrie 2000, Curtea de Apel a respins cererea ei.
Procedurile de revizuire
La 15 mai 2001, cooperativa și-a confirmat decizia sa din anul 1991. La 23
octombrie 2001, autoritățile locale au aprobat această decizie. Totuși, la 12
februarie 2002, ele și-au anulat propria lor decizie din anul 2001, invocând faptul că litigiul a fost deja soluționat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Fosta soție a reclamantului a contestat această anulare în instanța de judecată.
La 30 aprilie 2002, Tribunalul Chișinău a casat decizia autorităților locale din anul 2002, lăsând în vigoare decizia acestora din anul 2001. Recursul reclamantului împotriva acestei hotărâri judecătorești a fost respins de către Curtea de Apel la 4 iulie 2002.
În baza confirmării de către cooperativa, în anul 2001, a deciziei sale din anul 1991 și aprobării deciziei din anul 2001 de către autoritățile locale, fosta soție a reclamantului a cerut redeschiderea procedurilor, care s-au finalizat cu hotărârea judecătorească irevocabilă din 14 septembrie 2000.
La 24 decembrie 2002, Judecătoria sectorului Râșcani a admis cererea și a redeschis procedurile, a respins pretențiile reclamantului și le-a admis pe cele ale fostei sale soții. Instanța a constatat că reclamantul nu a mai locuit în apartament o perioadă îndelungată de timp, nu a plătit ultima cotă de participare pentru apartament și nu a plătit pentru servicii. Faptul că decizia din anul 1991 nu a fost aprobată de către autoritățile locale nu mai era relevant, deoarece decizia a fost confirmată în anul 2001.
Această hotărâre judecătorească a fost menținută, la 9 aprilie 2003, de către Tribunalul Chișinău și, la 26 noiembrie 2003, de către Curtea Supremă de Justiție.
PRETENȚII
Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului
6 §
1 al Convenției, de durata
excesivă a procedurilor.
2.
De asemenea, el s-a plâns, în temeiul aceluiași articol, că procesul nu a fost echitabil, deoarece cauza sa a fost decisă de către o autoritate administrativă, și nu de una judecătorească.
3.
În continuare, el s-a plâns, în temeiul aceluiași articol, de încălcarea principiului securității raporturilor juridice.
4.
În final, el s-a plâns, în temeiul articolului 8 al Convenției, de încălcarea „dreptului său la domiciliu”.
ÎN DREPT
La 20 februarie 2007, părțile au prezentat Curții declarațiile semnate, prin care a fost acceptată
reglementarea amiabilă a cauzei, p
otrivit căreia Guvernul s-a oferit:
„să plătească dlui Veniamin Idriceanu 2,600 (două mii șase sute) euro în vederea reglementării amiabile a cauzei sus-menționate aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului.
Această sumă, care este acordată pentru orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli, va fi convertită în lei moldovenești conform ratei aplicabile la data efectuării plății, la care vor fi plătite și orice alte taxe care pot fi percepute. Ea va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării de către Curte despre decizia de radiere adoptată în temeiul articolului 37 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. În cazul neplății acestei sume în decursul perioadei de trei luni, Guvernul va plăti, de la expirarea acestei perioade până la executare, o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană la care vor fi adăugate trei procente. Plata acestei sume va constitui soluționarea definitivă a cauzei.”
Curtea ia notă de reglementarea
amiabilă
la care au ajuns părțile. Ea este satisfăcută că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale și constată că nu există niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1
in fine
al Convenției). Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenției nu mai este aplicabil acestei cauze și cererea urmează a fi scoasă de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide
să scoată cererea de pe rolul său.
T.L.
Early
Nicolas
Bratza
Grefier
Președinte