ÎCCJ, Decizia nr. 42/2021
ÎCCJ, Decizia nr. 42/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin Sentința penală nr. 205 din 04 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 1081 din 03 decembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2009.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul A., în raport cu dispozițiile legale în materie și cu actele dosarului, Înalta Curte a reținut următoarele:
Prin Sentința penală nr. 1081 din 03 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2009, între alții, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu reținerea art. 74 alin. (2) din C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 4 ani și 10 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 din C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat cu caracter transnațional.
Au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. conform art. 71 din C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 26 din C. pen. raportat la art. 159 din C. pen. cu referire la art. 157 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. și cu reținerea art. 74 alin. (2) din C. pen. - art. 76 alin. (2) din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 9 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 din C. pen., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de spionaj.
Au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. conform art. 71 din C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) din C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 din C. pen.
Au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. conform art. 71 din C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Prin Decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2014, au fost admise apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală și de inculpații B., C., D., E., A., F., G., H. și I. împotriva Sentinței penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2009.
A fost desființată, în parte, hotărârea și în rejudecare, între alții, în baza dispozițiilor art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.
A fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. conform art. 65 din C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 48 raportat la art. 304 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 a fost condamnat același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.
În baza art. 38, 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 din C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.
A fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. conform art. 65 din C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Împotriva Sentinței penale nr. 1081 din 03 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, condamnatul A. a formulat cerere de revizuire, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2018, în motivarea cererii fiind invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a din C. proc. pen., susținând, în esență, că, în cauză, soluția de condamnare s-a bazat exclusiv pe mijloace de probă obținute de către Serviciul Român de Informații.
Prin Sentința penală nr. 575 din 18 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, între altele, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței nr. 1081 din data de 03 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2009, reținându-se, în esență, că motivul menționat de revizuent în motivarea cererii nu se circumscrie cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a din C. proc. pen. fiind invocate în mod formal.
Prin Decizia penală nr. 166 din 20 iunie 2019 pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2018, în majoritate, s-a admis apelul formulat de revizuentul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 575 din 18 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, s-a desființat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că, din compunerea completului colegial de 3 judecători din cadrul secției Penale, care a pronunțat sentința atacată, a făcut parte și un judecător care a participat la judecarea cauzei în apel, pronunțând Decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015 în Dosarul nr. x/2014 a Completului de 5 judecători al instanței supreme.
La, secția penală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza a fost înregistrată sub numărul x/2019, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 4, ca urmare a admiterii declarațiilor de abținere formulate de toți membrii Completului nr. 10, investit inițial cu soluționarea dosarului.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul A., în raport cu dispozițiile legale în materie și cu actele dosarului, Înalta Curte a reținut că revizuentul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2009, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia nr. 11 din 27 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, context în care Înalta Curte a constatat că prezenta cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal, prevăzut de art. 457 alin. (1) din C. proc. pen., revizuentul a fost parte (inculpat) în cauza a cărei revizuire o solicită, conform art. 455 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. iar prin hotărârea anterior menționată s-a rezolvat fondul cauzei, dispunându-se condamnarea sa.
Totodată, s-a reținut că cererea de revizuire a fost formulată și motivată în scris, cu menționarea cazului de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a din C. proc. pen., revizuentul invocând faptul că, s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.
Conform art. 453 alin. (4) din C. proc. pen. cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.
Înalta Curte, secția penală, a reținut că, pentru a fi incidente aceste dispoziții, este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire să nu fi fost cunoscute de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare și aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, mai precis să conducă la adoptarea unei soluții diametral opuse respectiv de achitare a revizuentului sau de încetare a procesului penal.
Totodată, instanța de fond a reținut că pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. nu este necesar deci ca probele propuse să fie noi, ci teza probatorie pentru care se solicită a se administra aceste probe, respectiv faptele sau împrejurările ce pot fi relevate să fie unele necunoscute și neanalizate de către instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Raportând considerațiile teoretice mai sus arătate la speța dedusă judecății, Înalta Curte, secția penală, a constatat că, în realitate, aspectele menționate în cererea de revizuire și susținute și oral în fața instanței reprezintă apărări de fond, temeiul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a din C. proc. pen. fiind invocat în mod formal, iar motivele menționate de revizuent în motivarea cererii neputând fi circumscrise cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen.
Astfel, s-a reținut că apărarea revizuentului vizează o prelungire a probatoriului administrat în cadrul procesului penal, după rămânerea definitivă a sentinței, în condițiile în care, înscrisurile la care s-a făcut referire au fost avute în vedere de către ambele instanțe la judecarea cauzei în fond și apel.
De asemenea, Înalta Curte a constatat că susținerile revizuentului referitoare la împrejurarea că, pentru două persoane, au fost obținute, într-o perioadă de două luni, un număr de 39871 de convorbiri, dublată de solicitarea de efectuare a unui calcul aritmetic a numărului de convorbiri, pentru 50 de persoane supravegheate, pe durata a doi ani, nu pot constitui motive de revizuire, acestea fiind apărări de fond, ca de altfel și critica referitoare la faptul că instanțele inferioare au fost induse în eroare întrucât nu au cunoscut, în mod real, din punct de vedere calitativ, dar și cantitativ, mijloacele de probă aflate la dosar.
În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen. referitoare la aptitudinea faptelor și mijloacelor de probă, în baza cărora este formulată cererea, de a conduce, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, Înalta Curte a constatat că nici aceasta nu este îndeplinită.
Astfel, s-a constatat că toate aspectele expuse de către persoana condamnată în cererea de revizuire nu au caracter de noutate, fiind deja analizate, cu ocazia soluționării cauzei, în ciclul ordinar, la dublu grad jurisdicțional, de către instanța de fond și de către cea de control judiciar.
În aceste condiții, niciuna dintre împrejurările invocate în susținerea cererii de revizuire care ar fi fost apte să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse față de cea a cărei revizuire se cere, nu au putut fi apreciate ca fiind împrejurări noi, întrucât acestea au fost cunoscute de către prima instanță și analizate, ca de altfel și de către instanța de control judiciar, astfel că, Înalta Curte a apreciat că motivele invocate reprezintă, în raport de situația dată, doar o prelungire a probatoriului, nepermisă într-o cale extraordinară de atac.
Față de aceste considerente, precum și raportat la actele dosarului, Înalta Curte a constatat că nu au fost invocate temeiuri legale privind redeschiderea procedurilor penale, conform art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen.
II. Împotriva Sentinței penale nr. 205 din 04 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, în termen legal a formulat apel revizuentul condamnat, prin apărător ales, (la data de 22 iunie 2020, conform filei 4 dosar apel, vol. I), cauza înregistrându-se la data 30 iunie 2020 pe rolul Completului de 5 Judecători Penal 1-2020, sub nr. x/2020, cu prim termen inițial fixat la data de 5 octombrie 2020.
Prin încheierea de ședință din data de 5 octombrie 2020, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, deliberând asupra cererii de amânare formulată pentru acest termen de apelantul revizuent A., pentru lipsă de apărare și pregătirea apărării, a apreciat-o ca fiind întemeiată, fiind primul termen de judecată, motiv pentru care, în temeiul art. 356 alin. (3) din C. proc. pen., a admis-o și a dispus acordarea unui termen la data de 02 noiembrie 2020.
La termenul din data de 2 noiembrie 2020, cauza a fost amânată în vederea soluționării declarației de abținere formulată în prezenta cauză de domnul judecător J. membru al completului de judecată.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 07 decembrie 2020 a fost admisă declarația de abținere formulată de domnul judecător J. în prezenta cauză, completul de judecată fiind reîntregit prin participarea următorului judecător desemnat pe lista de permanență pentru Completul penal 1 - 2020.
La termenul din data de 7 decembrie 2020 s-a prezentat domnul avocat K. care a depus la dosar o cerere din partea domnului avocat L., învederând împrejurarea că în datele de 05 și 06 decembrie 2020 acesta a participat la funeraliile unei persoane apropiate, existând suspiciunea infectării cu virusul SARS COV2.
Pentru evitarea unei posibile situații de risc medical, a solicitat instanței acordarea unui termen în acest sens, precizând și faptul că revizuentul a fost încunoștințat de situație și a fost de acord cu amânarea cauzei.
Totodată, președintele Completului de 5 judecători a precizat că, distinct de situația învederată prin cererea scrisă de către apărătorul ales al apelantului revizuent, mai există un motiv de amânare a cauzei, respectiv acela că unul dintre membrii completului de judecată a formulat declarație de abținere.
Pentru motivele arătate cauza a fost amânată pentru termenul din 1 februarie 2021.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 25 ianuarie 2021, cu majoritate, a fost admisă declarația de abținere formulată de doamna judecător M. în prezenta cauză, completul de judecată fiind reîntregit prin participarea următorului judecător desemnat pe lista de permanență pentru Completul penal 1 -2020.
La termenul din data de 1 februarie 2021 apelantul condamnat revizuent a lipsit, deși a fost legal citat, însă a fost reprezentat de apărătorul ales, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, a acordat cuvântul asupra apelului formulat, concluziile apărătorului ales al apelantului revizuent condamnat, precum și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în detaliu în încheierea de ședință de la acel termen, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
III. Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen. cu referire la art. 420 C. proc. pen., constată că este nefondat apelul formulat de condamnatul revizuent A. împotriva Sentinței penale nr. 205 din 04 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019 pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
În analiza criticilor formulate de revizuentul A., Înalta Curte va avea în vedere limitele și specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 452 - 459 C. proc. pen., norme care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Din coroborarea dispozițiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) C. proc. pen. rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce privește exclusiv hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, în acest sens fiind și Decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunțată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie își păstrează valabilitatea și în raport de dispozițiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 și art. 465 din noul C. proc. pen. reluând în esență cazurile de revizuire din legea veche.
Reglementând procedura examinării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, art. 459 din C. proc. pen. stabilește, în alin. (3), că în această etapă instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din C. proc. pen. b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) din C. proc. pen. c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4) din C. proc. pen.. În cazul în care aceste condiții nu sunt îndeplinite, instanța dispune, prin sentință, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, această hotărâre fiind supusă acelorași căi de atac ca și cea la care se referă revizuirea (art. 459 alin. (5) și (7) din C. proc. pen.).
Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că pentru a reține incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. ("s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză"), este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate sa fi fost necunoscute de către instanță la judecarea cauzei, iar acestea, singure sau coroborate cu celelalte probe din dosar, să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare atacate.
Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că, în cauză, nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., împrejurările la care revizuentul a făcut trimitere în cererea formulată nefiind de natură a conduce la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea și neavând aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțate.
Astfel, deși cererea de revizuire a fost formulată, în formă scrisă, în termen legal, de către o persoană din cele enumerate de art. 455 din C. proc. pen. și conține mențiuni cu privire la cazul de revizuire invocat și mijloacele de probă propuse în dovedirea acestuia, având atașate copii de pe înscrisurile de care titularul înțelege să se folosească în proces, se constată că revizuentul a indicat doar în mod formal motivul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., instanța de fond reținând, în mod corect, că înscrisurile învederate nu atestă fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanțele care au dispus condamnarea.
Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, în jurisprudența instanței supreme s-a reținut că expresia fapte sau împrejurări se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare (Decizia nr. 983 din 10 martie 2011, www.x.ro).
Deopotrivă, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., se impune ca faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă vizând o faptă sau împrejurare ce a fost cunoscută și avută în vedere de către instanță la soluționarea cauzei (Decizia nr. 3050 din 28 iunie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, redată în extras în N., O., P. - C. proc. pen.. Texte. Jurisprudență. Hotărâri C.E.D.O., ediția a 2-a, Editura Hamangiu, 2008), căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea, situație de natură a afecta principiul securității raporturilor juridice, componentă a procesului echitabil.
Elementele de probă noi la care se referă textul de lege trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui.
Nu pot fi considerate "noi", în sensul cerut de lege, probele care aduc doar argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudența în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială .
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în mod constant, că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un defect fundamental, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, iar atunci când este/devine cunoscut în cursul procesului, părțile au la îndemână căile ordinare de atac. Altfel, în această ultimă situație, modificarea unei hotărâri definitive pe calea unui recurs extraordinar ar constitui o violare a dreptului de acces la justiție. Simpla divergență de păreri asupra aceleiași chestiuni pusă în discuție nu va putea reprezenta un asemenea "defect fundamental" și nu poate justifica desființarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat (cauzele Stanca Popescu împotriva România, hotărârea din 7 iulie 2009, și Pravednaya împotriva Federației Ruse, hotărârea din 18 noiembrie 2004).
Pentru a se putea examina caracterul nou și necunoscut al faptelor sau împrejurărilor prezentate instanței învestită cu soluționarea cererii de revizuire, criteriul îl reprezintă lucrările dosarului, întrucât doar astfel se poate verifica dacă aceste elemente au fost cunoscute de către instanțele ordinare care au pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită.
În acest context, similar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că toate aspectele expuse de către persoana condamnată în cererea de revizuire și susținute și oral în fața instanței, respectiv împrejurarea că s-au efectuat un număr de 39.861 de convorbiri telefonice interceptate, înregistrate, redate și identificate, care nu au fost prezentate instanțelor de judecată, iar aceste mijloace de probă dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate, întrucât conținutul lor este diferit de al celor 2178 de înscrisuri (din cauză) despre care Serviciul Român de Informații susține că le-a obținut prin punerea în executare a mandatelor de interceptare, au fost invocate în mod formal și nu se pot circumscrie dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., criticile formulate constituind în fapt veritabile apărări pe fondul cauzei care tind spre rejudecarea în parametrii specifici unei căi ordinare de atac.
Totodată, în cază nu poate fi circumscrisă cazului de revizuire indicat nici împrejurarea învederată de revizuent în sensul că instanțele de judecată au fost induse în eroare, fiind falsificat mijlocul de probă în baza căruia s-a pronunțat soluția de condamnare, precum și faptul că un număr de 39871 de convorbiri au fost obținute numai într-o perioadă de două luni, de la două dintre persoanele supravegheate, întrucât aceste aspecte reprezintă veritabile apărări ce țin de fondul cauzei și nu pot constitui motive de revizuire.
Pe acest aspect, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind admisibilitatea cererii de revizuire.
În esență, motivele invocate în cererea de revizuire sunt veritabile apărări pe fondul cauzei, ce tind la rejudecarea în parametrii specifici unei căi ordinare de atac privind interpretarea materialului probator administrat în cauză. Revizuentul nu a invocat împrejurări faptice cu caracter de noutate de natura celor avute în vedere de legiuitor în art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., ci a contestat legalitatea probelor avute în vedere la pronunțarea soluției de condamnare. Contestarea legalității probelor avute în vedere la pronunțarea soluției de condamnare nu poate fi circumscrisă cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen.
Se constată că înscrisurile indicate în cuprinsul cererii de revizuire nu au caracter de noutate, apărările astfel formulate fiind deja analizate și supuse cenzurii instanțelor, cu ocazia soluționării cauzei, în fond și apel, fiind prezentate, de altfel, și într-o cerere de revizuire anterioară ce se află în prezent în calea de atac a apelului, pe rolul Completului de 5 judecători (Dosar nr. x/2021).
Totodată, nici critica privind lipsa motivării sentinței penale apelate nu poate fi primită, instanța de fond analizând, în mod corespunzător, condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, nefiind îndeplinite cerințele cumulative de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire prevăzute de art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 judecători, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 205 din 04 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., revizuentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 205 din 04 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 februarie 2021.