ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.08.2021

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
05.08.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 2197 pronunțată în data de 22 iulie 2021, Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Baia Mare a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Baia Mare, invocată din oficiu.

În baza art. 50 alin. (2), raportat la art. 36 alin. (1) lit. a) și c) și art. 224 alin. (2) din C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpații:

- A., în prezent aflat în stare de arest preventiv în C.R.A.P. Maramureș și

- B., în prezent aflat în stare de arest preventiv în C.R.A.P. Maramureș, în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Baia Mare a reținut că, prin cererea înregistrată, la data de 16.07.2021 inculpații A. și B., prin apărător ales, au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Totodată, s-a reținut că prin adresa nr. x/2021 din data de 20.07.2021, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a comunicat faptul că, prin Ordonanța nr. 1431/P/2021 din data de 19.07.2021, în temeiul art. 63 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 43 alin. (2) lit. a) și b) din C. proc. pen., cauza a fost declinată Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Satu Mare în vederea reunirii la dosarul penal nr. x/2021, fiind atașată în copie, ordonanța de declinare.

De asemenea, prin adresa nr. x/2021, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare, a comunicat faptul că, în data de 21.07.2021, s-a emis Ordonanța de reunire a dosarului nr. x/2021 la dosarul cu nr. x/2021, fiind atașată în copie, ordonanța de reunire a cauzelor.

În raport de înscrisurile de la dosar, judecătorul de drepturi și libertăți, a apreciat că Tribunalului Satu Mare îi revine competența de soluționare a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu formulate de inculpați.

În argumentarea soluției date, judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. a) și c) din C. proc. pen.

Totodată, Judecătoria Baia Mare a avut în vedere și dispozițiile art. 47 alin. (1) din C. proc. pen., conform cărora, excepția de necompetență materială poate fi invocată în tot cursul judecății, până la pronunțarea hotărârii definitive, precum și dispozițiile art. 242 alin. (2) din C. proc. pen., care statuează că propunerea de arestare preventivă, împreună cu dosarul cauzei, se prezintă judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripție se află locul de reținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.

Nu în ultimul rând, a reținut și aspectul că prin ordonanța din data de 19.07.2021, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în data de 19.07.2021, a dispus declinarea competenței de soluționare în faza de urmărire penală a cauzei către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare, unde, în cursul zilei de 21.07.2021, s-a emis o ordonanță de reunire a cauzei care are ca obiect săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pentru care s-a propus arestarea preventivă a inculpaților A. și B. în prezenta cauză și, ulterior, prelungirea măsurii preventive cu o cauză în care se desfășoară cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., falsificare de monedă, prevăzută de art. 310 din C. pen., și punere în circulație de valori falsificate, prevăzută de art. 313 din C. pen. declinând competența de soluționare a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpații A. și B., în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Prin Încheierea penală nr. 47/JDL din data de 29 iulie 2021, Tribunalul Satu Mare a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul instanței și, în baza art. 50 alin. (1) raportat la art. 242 combinat cu art. 224 și art. 35 din C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive, în cursul urmăririi penale, cereri formulate de inculpații - petenți B., și A., ambii aflați în stare de arest preventiv la Centrul de reținere și arest preventiv din cadrul I.P.J. Satu Mare, în favoarea Judecătoriei Baia Mare.

În baza art. 51 alin. (1) din C. proc. pen. a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că inculpații B. și A. sunt cercetați în Dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, iar prin ordonanța procurorului din data de 09.06.2021, față de aceștia a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen. (inculpatul B.) și pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen., conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen. și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (2) din C. pen. (inculpatul A.).

Prin Încheierea penală nr. 1738/10.06.2021 a Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Baia Mare, pronunțată în Dosar nr. x/2021, a fost admisă propunerea procurorului și s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați, în cursul urmăririi penale pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 10.06.2021 până la data de 09.07.2021, inclusiv.

Ulterior, prin Încheierea penală nr. 2054/30.06.2021 a Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Baia Mare, pronunțată în dosar cu nr. x/2021 s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a celor doi inculpați, cu încă 30 de zile, de la data de 10.07.2021 până la data de 08.08.2021, inclusiv.

Prin ordonanța procurorului de caz din Dosar nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, din data de 19.07.2021 s-a dispus declinarea cauzei în favoarea D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare, în vederea reunirii la dosarul penal nr. x/2021

Ca urmare a acestei soluții de declinare din cursul urmăririi penale, la structura de parchet a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare s-a format dosarul cu nr. x/2021

Prin ordonanța procurorului D.I.I.C.O.T. din data de 21.07.2021 s-a dispus reunirea celor două dosare de urmărire penală, mai exact reunirea la Dosar nr. x/2021 a dosarului nr. x/2021, în cuprinsul ordonanței reținându-se că inculpatul B. este cercetat în Dosar nr. x/2021 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare cu privire la infracțiunile de punere în circulație de valori falsificate, prevăzută de art. 313 din C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., în varianta constituirii, iar în Dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, același inculpat este cercetat pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen., fiind astfel vorba despre săvârșirea mai multor infracțiuni de către aceeași persoană.

Pe de altă parte, în ordonanța de reunire, s-a arătat că infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen. a fost săvârșită de către inculpatul B. împreună cu inculpatul A., fiind vorba de săvârșirea unei infracțiuni la care au participat două sau mai multe persoane.

S-a apreciat că astfel sunt incidente prevederile art. 43 alin. (2) lit. a), b) și c) din C. proc. pen. privind reunirea cauzelor, urmărirea penală față de inculpații B. și A. fiind în desfășurare, iar măsura preventivă a arestului luată față de aceștia fiind în ființă.

În ce privește competența de soluționare a cererilor ce vizează măsura preventivă a arestului, în cursul urmăririi penale (luare arest, prelungire arest, revocare sau înlocuire arest), Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a considerat că aceasta aparține judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de reținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, potrivit art. 224 alin. (2) din C. proc. pen., competența materială de soluționare a cererilor celor doi inculpați, vizând înlocuirea măsurii arestării preventive, măsură luată în considerarea acestor infracțiuni, în opinia sa, revenind tot judecătoriei și nu tribunalului.

Sub aspectul competenței teritoriale, a reținut că la momentul formulării cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive, cei doi inculpați se aflau în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Baia Mare, iar constatarea infracțiunilor pentru care s-a dispus luarea și apoi prelungirea măsurii arestării preventive s-a realizat tot în municipiul Baia Mare.

Cu privire la ordonanța de reunire Tribunalul a reținut că, pe de o parte, inculpatul A. nu are nicio implicare în infracțiunile cercetate în dosarul instrumentat de către structura specializată de parchet, neavând nicio calitate, iar pe de altă parte, infracțiunile imputate inculpatului B., de constituire a unui grup infracțional organizat și punerea în circulație de valori falsificate nu sunt legătură de conexitate cu infracțiunea de furt calificat vizând sustragerea unui autoturism, nefiind incident un caz de reunire obligatorie a cauzelor, dintre cele prevăzute de art. 43 alin. (1) din C. proc. pen., iar prin dispoziția de reunire a cauzelor, motivată de existența unor cazuri facultative de reunire, s-a realizat o prorogare excesivă a competenței structurii specializate a parchetului, cu repercursiuni și asupra soluționării cererilor vizând măsurile preventive, în cursul urmăririi penale.

În considerarea celor mai sus expuse, s-a reținut competența Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Baia Mare în soluționarea cauzei având ca obiect cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive, în cursul urmăririi penale, formulate de inculpații B. și A..

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Baia Mare și Tribunalul Satu Mare privind cauza referitoare la inculpații A. și B. la data de 04 august 2021 sub nr. x/2021.

Analizând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Baia Mare și Tribunalul Satu Mare, în cauza având ca obiect cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpații A. și B., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Satu Mare, în conformitate cu prevederile art. 242 din C. proc. pen. cu referire la art. 224 din C. proc. pen., art. 36 alin. (1) lit. a) și c) din C. proc. pen. și art. 44 alin. (1) teza finală din C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Conflictul de competență reprezintă situația juridică provocată de hotărârile a două instanțe care își declină reciproc judecarea aceleiași cauze.

Competența teritorială (ratione loci) presupune determinarea competenței, pe linie orizontală, respectiv între organe judiciare competente din punct de vedere material, dar având circumscripții teritoriale diferite, iar competența materială (ratione materiae) presupune determinarea competenței, în funcție de obiectul cauzei penale (infracțiunea a cărei săvârșire a dat naștere conflictului de drept penal) prin raportare la care se stabilește care dintre organele judiciare de grad diferit pot urmări sau judeca o anumită cauză penală, respectiv care este instanța la care funcționează judecătorii de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară care urmează să se pronunțe potrivit competențelor atribuite prin C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (1) lit. a) și c) din C. proc. pen., tribunalul judecă în primă instanță infracțiunile prevăzute de C. pen. la art. 188 - 191, art. 209 - 211, art. 254, 2561, 263, 282, art. 289 - 294, art. 303, 304, 306, 307, 309, 345, 346, 354 și art. 360 - 367, respectiv, judecă în primă instanță infracțiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, dacă nu sunt date prin lege în competența altor instanțe ierarhic superioare.

Art. 224 și art. 242 din C. proc. pen. statuează în sensul că soluționarea propunerii de arestare preventivă precum și a cererilor de revocare sau înlocuire a măsurilor preventive dispuse în cursul urmăririi penale este dată în competența judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de reținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.

De asemenea, art. 44 alin. (1) teza finală din C. proc. pen. prevede că "în caz de reunire (...) dacă, după natura faptelor sau după calitatea persoanelor, competența aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad".

Totodată, dispozițiile art. 53 lit. a) din C. proc. pen., prevăd că judecătorul de drepturi și libertăți este judecătorul care, în cadrul instanței, potrivit competenței acesteia, soluționează în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestațiile sau orice alte sesizări privind măsurile preventive.

Raportând aceste dispoziții legale la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că prin cererea înregistrată la data de 16.07.2021, inculpații A. și B., prin apărător ales, au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, măsură ce a fost dispusă, în cursul urmăririi penale, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 10.06.2021 până la data de 09.07.2021 inclusiv, prin Încheierea penală nr. 1738/10.06.2021 a Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Baia Mare, pronunțată în Dosar nr. x/2021 și prelungită prin Încheierea penală nr. 2054/30.06.2021 a Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Baia Mare, pronunțată în dosar cu nr. x/2021, cu încă 30 de zile, de la data de 10.07.2021 până la data de 08.08.2021, inclusiv.

De asemenea, se constată că la acest moment inculpații A. și B. sunt cercetați în Dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Biroul Teritorial Satu Mare, în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva, printre alții, a inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., falsificare de monedă, prevăzută de art. 310 din C. pen., și punere în circulație de valori falsificate, prevăzută de art. 313 din C. pen., dosar în care a fost reunită, prin ordonanța emisă de al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Biroul Teritorial Satu Mare, la data de 21.07.2021, cauza declinată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în care inculpații A. și B. erau cercetați pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen., conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen. și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (2) din C. pen.

Având în vedere că inculpații A. și B. sunt cercetați de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Biroul Teritorial Satu Mare, într-o cauză care are ca obiect infracțiuni de competența tribunalului, în mod evident competența de soluționare a cererii vizând cerea de înlocuire a măsurii arestării preventive luată față de inculpați aparține tribunalului. Faptul că inculpatul A. este cercetat pentru infracțiuni aflate în sfera de competență a judecătoriei, nu are nicio relevanță, în raport de cele arătate anterior, cu privire la competența materială a tribunalului, atrasă, pe de o parte, de natura infracțiunilor pentru care sunt cercetați ceilalți inculpați și, pe de altă parte, de structura de parchet care efectuează urmărirea penală în cauză.

Înalta Curte apreciază că nici celelalte împrejurări relevate de Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare nu sunt de natură a atrage competența judecătoriei de soluționare a cererii formulate de inculpații A. și B., considerentele reținute în Încheierea penală nr. 47/JDL din data de 29 iulie 2021 a Tribunalului Satu Mare reprezentând, în esență critici aduse ordonanței de reunire a cauzelor din data de 21.07.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Biroul Teritorial Satu Mare, aspecte care excedează competenței judecătorului de drepturi și libertăți învestit cu soluționarea unei cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații A. și B. în favoarea Tribunalului Satu Mare, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de câte 313 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații A. și B. în favoarea Tribunalului Satu Mare, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de câte 313 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05 august 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-09-14
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra conflictului negativ de competență de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele: 1. La data de 19 iulie 2021, pe rolul Tribunalului Arad, secția penală, a fost înregistrată, sub nr. x/2021, contestația formulată de suspec
ÎCCJ 2021-07-01
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 409/2021
Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 14 mai 2021 a Tribunalului București, secția I penală, s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din ofic
ÎCCJ 2023-01-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală
dosarul nr. x/2022.1, prin care s-a constatat nelegalitatea măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpații C., D. și B. prin încheierea nr. 19 din 29 septembrie 2022, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Jud
ÎCCJ 2021-07-01
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 01 iulie 2021 Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 14 mai 2021 a Tribunalului București, secția I Penală s-a admis excepția ne
ÎCCJ 2022-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 44/2022
modul de rezolvare a acestuia. Recurenții A., B. și C. au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 235 alin. (1) din C. proc. pen. cu ocazia soluționării contestațiilor formulate de aceștia împotriva încheierii penale d
Sursă