ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 58 din data de 23 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, s-a stabilit, în temeiul art. 5 C. pen. ca lege penală mai favorabilă legea penală veche, respectiv C. pen. 1969.

În baza art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. și reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 25 C. pen. 1969, precum și a art. 74 C. pen. și a art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 290 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. și reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 precum și a art. 74 C. pen. și a art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la o pedeapsă de 1500 RON amendă penală.

În baza art. 34 lit. d) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969 s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen. 1969.

În baza art. 404 C. proc. pen.., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 C. pen. 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau al neexecutării obligațiilor civile.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen.. s-a dispus desființarea totală a următoarelor înscrisuri: declarație pe numele lui B., datată 05.07.2012, declarație pe numele lui B., datată 28.06.2012, declarație pe numele lui C., datată 28.06.2012, declarație pe numele lui B., datată 28.06.2012, urmare a solicitării de clarificări, declarație pe numele lui D., datată 28.06.2012, și cea subsecventă ca urmare a solicitării de clarificări, declarație pe numele lui B., datată 26.09.2013, declarație pe numele lui E., datată 26.09.2013.

În baza art. 393 raportat la art. 249 C. proc. pen.. a fost menținut sechestrul asigurator instituit de către procuror în cursul urmăririi penale prin Ordonanța din data de 11.06.2018 până la concurența sumei ce face obiectul despăgubirii în cauză.

S-a constatat că prejudiciul a fost recuperat.

În baza art. 274 C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - ST Oradea, partea civilă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, precum și inculpatul A..

Prin Decizia nr. 699/A din 15 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. (1) lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de către DNA-Serviciul Teritorial Oradea și partea civilă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței penale nr. 58 din 23.06.2020 pronunțate de Tribunalul Satu Mare, pe care a desființat-o, în parte, și rejudecând:

Au fost reformate dispozițiile primei instanțe privind latura civilă a cauzei, în sensul că a fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și a fost obligat inculpatul A. să plătească acesteia suma de 70.898 RON - debit principal la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii (dobânzi și penalități de întârziere) potrivit Codului de procedură fiscală, de la data decontării fiecărei tranșe până la data plății efective a debitului.

Au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate care nu contraveneau deciziei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare, iar în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii penale, a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., la data de 18.02.2021, care a fost înregistrată rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 12.03.2021, sub numărul de dosar x/2018

Prin cererea de recurs în casație, recurentul a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, pe fond, recurentul inculpat a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate, achitarea sa, în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.., pentru infracțiunile de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al UE prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 181 din Legea nr. 78/2000 și fals în înscrisuri sub semnătura privată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., apreciind că în cauza nu este vorba despre o răspundere penală, ci despre o răspundere civilă contractuală, respectiv nerespectarea condițiilor privind acordarea subvențiilor având drept consecință obligația restituirii sumelor acordate, astfel cum este asumat de beneficiar în momentul acordării lor.

Pe latură civilă, a solicitat, în principal, respingerea acțiunii civile formulate de AFIR, întrucât s-a constatat că prejudiciul a fost recuperat încă din faza de cameră preliminară. În subsidiar, a solicitat înlăturarea dispozițiilor de obligare la plata obligațiilor fiscale accesorii potrivit Codului de procedură fiscală, de la data decontării fiecărei tranșe până la data plății efective a debitului, întrucât instanța de apel nu a indicat niciun text de lege civilă (eventualele penalități curgând din momentul constituirii de parte civilă).

Recurentul a arătat că, în fapt, prin rechizitoriul x ST Oradea, emis în dosarul penal nr. x/2015, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor arătate anterior, reținându-se, în esență, că, în perioada 2012-2013, în cadrul programului "Măsura 112 Instalarea tinerilor fermieri" a obținut pe nedrept, prin intermediul unor persoane interpuse - F., E., C. și D., suma de 142.647,2 RON, folosind în acest scop și înscrisuri sub semnătură privată, respectiv declarații pe proprie răspundere ale persoanelor sus-menționate, cu conținut nereal.

A menționat că parchetul a dispus, cu privire la numiții F., E., C. și D., o soluție de renunțare la urmărirea penală (soluție confirmată prin Încheierea nr. 111/JCP/06.09.2019 dispusă de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Satu Mare).

Sub aspectul laturii penale, recurentul a apreciat că faptele reținute în sarcina sa nu sunt prevăzute de legea penală, fiind vorba de fapte de natura civilă/comercială, respectiv obținerea unor subvenții în urma unor proiecte de finanțare întocmite pe numele unor persoane a căror eligibilitate a fost analizată de autoritățile competente. În cazul descoperirii ulterioare a unor nereguli s-au întreprins demersuri, pe cale administrativă și civilă, de recuperare a sumelor acordate.

A mai precizat că întreaga procedură, respectiv faptele de care a fost acuzat - a fost cunoscută de toți funcționarii statului din cadrul AFIR, menționând că în această modalitate au procedat mai multe persoane. Recurentul a susținut că, la rândul său, după ce au expirat cele 12 luni în care trebuia să depună proiectul, a fost îndrumat să procedeze astfel, adică să găsească persoane dispuse să colaboreze și să obțină fondurile pe numele lor, motivația fiind în sensul că important era să fie banii folosiți în agricultură, pentru că, în caz contrar, se pierdeau subvențiile.

De asemenea, a arătat că funcționarii AFIR au verificat toată documentația proiectului - întocmită de un specialist - și au constatat că totul este în regulă, după care, inclusiv pe parcursul derulării programului de finanțare au făcut verificări, iar în câteva situații au cerut restituirea sumelor, restituire pe care recurentul a arătat că a făcut-o înainte să existe vreun dosar penal deschis la DNA.

Recurentul a mai invocat faptul că, în rechizitoriu, nu este arătat în ce ar fi constat instigarea unor persoane cu intelect dezvoltat, independente, care au acționat la rugămintea sa, astfel că faptele sale nu pot primi o conotație penală.

În acest context, recurentul a susținut că, pe de o parte, trebuie să se analizeze dacă există documente ori declarații false pe baza cărora s-au obținut pe nedrept fonduri europene și, pe de altă parte, dacă s-a acționat cu rea-credință, respectiv să se arate în ce a constat contribuția sa la aceste fapte.

A susținut că, în actul de inculpare, se arată că a fost vorba despre înscrisuri false, respectiv 12 declarații tipizate pe proprie răspundere, ce au fost date de persoanele beneficiare în acte a fondurilor europene. A mai subliniat, însă, că, prin conținutul fals al acestor acte nu s-a produs nicio consecință juridică, respectiv nu era apt să conducă la obținerea de fonduri europene pe nedrept. În acest sens, a învederat că apartenența declarantului la o familie de fermieri sau lucrul agricol timp de 8 ore pe zi la o ferma agricolă nu reprezentau un criteriu de eligibilitate. Mai mult, recurentul a arătat că nu el a întocmit sau semnat acele declarații și nici nu a ajutat în vreun fel la întocmirea acestora, ci doar a sprijinit la depunerea fizică a întregii documentații la AFIR.

Din această perspectivă, recurentul inculpat a apreciat că faptei îi lipsesc elementele constitutive, atât pe latura obiectivă, cât și pe latura subiectivă, întrucât nu în baza acestor declarații (care nu reprezentau un criteriu de eligibilitate) s-au obținut fondurile europene. O dovadă în plus, îl reprezintă faptul că deși toate proiectele au fost identice, în cazul a două proiecte, AFIR a solicitat restituirea finanțării, pentru alte motive, anterior demarării cercetării penale.

În privința relei-credințe cerute de latura subiectivă - recurentul a apreciat că legiuitorul a urmărit să sancționeze penal frauda intenționată, iar nu o metodă utilizată și acceptată (cunoscută) de toți cei implicați, inclusiv de funcționarii AFIR. Recurentul a susținut, în esență, că în calitate de tânăr fermier a folosit un artificiu pentru a obține finanțare în agricultură, cumpărând utilaje agricole cu care a muncit pe terenurile agricole deținute sau arendate de către el. A precizat că nu a acționat cu rea-credință, nu a folosit sumele acordate în interes personal, ci a investit în agricultură, eludând doar unele formalități excesive (recurgând la folosirea altor persoane reale, care au colaborat în cunoștință de cauză), care nu aveau legătură cu chestiunea de fond, respectiv sprijinirea tinerilor agricultori.

Deopotrivă, a menționat că cele 12 declarații pe propria răspundere au fost concepute de consultantul de proiect și completate, probabil, chiar de către acesta cu ajutorul persoanelor implicate, care au semnat formularele. A reiterat, însă, faptul că acele declarații (vizând apartenența la o familie de fermieri sau lucrul agricol timp de 8 ore pe zi la o fermă) nu erau utile, nu reprezentau un criteriu de eligibilitate, nefiind luate în considerare la acordarea subvențiilor.

Sub aspectul laturii civile recurentul a arătat că, prin Încheierea nr. 16/JCP/19.02.2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Satu Mare (definitivă prin necontestare), judecătorul de camera preliminară i-a admis cererea formulată și a dispus ridicarea sechestrului asigurător dispus în faza de urmărire penală asupra imobilelor sale, constatând că prejudiciul în valoare de 142.647,2 RON este recuperat integral prin plata a doua tranșe (jumătate din sumă în faza de urmărire penală, iar jumătate în faza camerei preliminare).

A mai învederat că, în cursul judecării cauzei, AFIR s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 70.898 RON, susținând că din pricina unei erori, una din tranșele achitate din prejudiciu a fost restituită celor care le-au achitat.

Astfel, recurentul a apreciat că restituirea sumei plătite cu titlu de prejudiciu autorilor prejudiciului (C. și E.) depășește cadrul procesual penal, deoarece are la bază un alt raport juridic de drept civil născut din răspunderea civilă delictuală, respectiv plata nedatorată, raport stins prin achitarea prejudiciului în integralitate.

Recurentul a susținut că nu a fost vizat de această eroare, întrucât plata nedatorată nu i s-a făcut personal, ci celor două persoane sus-menționate, sumele intrând în patrimoniul lor, astfel că, restituirea trebuie solicitată de la acestea.

De asemenea, a mai apreciat că, în raport de soluția de achitare solicitată, în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. b) C. proc. pen.., latura civilă a cauzei poate fi lăsată nesoluționată.

Nu în ultimul rând, a precizat că, după pronunțarea hotărârii de către instanța de apel, a achitat din nou partea din "prejudiciul rămas nerecuperat", dovedind, încă o dată, că este o persoană de bună-credință, un fermier care își câștigă existența din muncă cinstită și grea.

Prin încheierea din 28 aprilie 2021 a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație, Înalta Curte reținând că, motivele ce vizează elementele de tipicitate ale infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea astfel cum au fost dezvoltate de recurentul A., în argumentarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., prezintă aparența de sustenabilitate a cazului de casare invocat.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 699/A din 15 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudența instanței supreme s-a reținut că "în esență, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune" (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 250/RC din 14 octombrie 2014, Decizia nr. 98/RC din 19 martie 2019).

Ca atare, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute de instanța de apel.

În speță, prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că faptele pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, în materialitatea lor, se circumscriu instigării la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap.la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (4 acte materiale) și cu aplicarea art. 5 C. pen. și infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (12 acte materiale) și cu aplicarea art. 5 C. pen. (constatându-se, în acord cu prima instanță, că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior).

Conform art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, constituie infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătura privată, iar textul incriminator a fost preluat în dispozițiile art. 322 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, constituire infracțiune.

În conformitate cu dispozițiile art. 47 din C. pen., instigator este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Instigarea este forma participației penale ce constă în fapta de determinare cu intenție, prin orice mijloace, de către o persoană, numită instigator, a altei persoane, numită instigat, să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. Instigatorului îi aparține hotărârea de a săvârși o infracțiune (autor moral al infracțiunii), hotărâre pe care o transmite altei persoane, numită instigat, care va săvârși infracțiunea (autor material al infracțiunii) - C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român - Partea generală, Ediția a III-a revăzută și adăugată, Universul Juridic, București, 2019, p.392.

Pentru a se reține instigarea ca formă de participație penală, trebuie să se constate întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:

a) Existența a cel puțin două persoane: instigatorul și instigatul. Instigatorul este persoana care desfășoară activitatea de determinare la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, iar instigatul este cel asupra căruia se efectuează această activitate;

b) Efectuarea unei activități concrete, obiective, de determinare din partea instigatorului asupra instigatului să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. Această condiție este de esența instigării ca formă a participației penale. Întrucât legea penală nu face nicio referire la mijloacele prin care se realizează instigarea, se înțelege că acestea pot fi multiple și variate, de la simple sfaturi, îndemnuri, rugăminți sau insinuări, până la constrângere, corupere (promisiuni de daruri sau alte foloase) etc;

c) Instigatul să nu fi luat anterior hotărârea de a săvârși fapta la care a fost îndemnat;

d) Activitatea de determinare să se efectueze cu intenție, adică instigatorul să fie conștient că îl determină pe instigat să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală și să urmărească sau să accepte rezultatul acelei fapte;

e) Activitatea de determinare să fie urmată de săvârșirea faptei de către instigat. Instigarea implică cu necesitate ca autorul să fi dat curs instigării, fie prin săvârșirea faptei în forma consumată, fie a unei tentative pedepsibile.

Pentru a fi catalogat drept act de participație, demersul instigatorului trebuie să privească săvârșirea unei fapte tipice determinate și să se vizeze una sau mai multe persoane determinate. Nu este însă necesar ca instigatorul să stabilească în detaliu planul de comitere a infracțiunii - putând să îi lase instigatului libertatea de a decide locul, timpul sau modul în care va acționa (F. Streteanu, D. Nițu, Drept penal - Parte generală, Vol. II, Universul Juridic, București, 2018, p.228).

Înalta Curte constată că, prin decizia recurată s-a reținut, în acord cu prima instanță, ca situație de fapt: că inculpatul A., cu intenție, în perioada iunie 2012 - octombrie 2013, în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, i-a determinat iar ulterior i-a ajutat (n.n. pe autori), la intervale relativ scurte de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, prin întocmirea următoarelor înscrisuri false: declarație pe numele B., datată 05 iulie 2012, declarație pe proprie răspundere, datată 5 iulie 2012, declarație pe numele B., datată 28 iunie 2012, declarație pe numele B., declarație pe proprie răspundere, datată 28 iunie 2012 pe numele C., declarație pe proprie răspundere, urmare a solicitării de clarificări, datată 28 iunie 2012 pe numele C., declarație pe numele B., datată 28 iunie 2012, declarație pe numele B., urmare a solicitării de clarificări, datată 28 iunie 2012, declarație pe proprie răspundere, datată 28 iunie 2012 pe numele D., declarație pe proprie răspundere, urmare a solicitării de clarificări, datată 28 iunie 2012 pe numele inculpatului D., declarație datată 26.09.2013, pe numele B., declarație datată 26.09.2013 pe numele E., pe inculpații F., E., C. și D. să obțină pe nedrept, decontări din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, respectiv:

- suma totală de 42.667 de RON, decontată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, conform contractului de finanțare nr. C x/2016 către Întreprinderea Individuală F.,

- suma totală de 71.111,8 RON, decontată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, conform contractului de finanțare nr. C x/2016 către întreprinderea Individuală C.,

- suma totală de 42.667 RON, decontată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, conform contractului de finanțare nr. C x/2016 către întreprinderea Individuală D.,

- suma totală de 71.535 RON decontată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, conform contractului de finanțare nr. C x/2016 către Întreprinderea Individuală E., sume de bani care au fost apoi utilizate efectiv de inculpatul A., beneficiarul real al celor patru contracte de finanțare.

Deopotrivă, Curtea de Apel Oradea a mai stabilit, în acord cu prima instanță, că, înscrisurile menționate anterior au fost falsificate de către inculpat (fiind întocmite la inițiativa sa și cu ajutorul său) și au fost folosite de către martorii-inculpați F., E., C. și D. pentru a obține pe nedrept, decontări din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Totodată, instanța de apel a mai reținut că, declarațiile semnate pe numele numitului B. nu au fost însușite de către acesta sau martorii F., E., C. și D. ori consultant, motiv pentru care doar inculpatul A. putea să le semneze, cu atât mai mult cu cât acestea conțin date nereale pentru a putea fi aprobat proiectul, iar documentația necesară proiectelor împreună cu acestea au fost depuse de către inculpat împreună cu beneficiarii.

Prin decizia recurată s-a mai arătat că, inițiativa de a accede la fondurile europene a aparținut în totalitate inculpatului A., care nu mai îndeplinea condițiile de eligibilitate cu privire la perioada de când a devenit fermier și, prin crearea de către acesta a unor condiții artificiale în vederea beneficierii de măsura finanțării de fonduri europene acordate tinerilor fermieri, a determinat pe martorii F., E., C. și D. să depună cereri de finanțare la AFIR și i-a ajutat cu întocmirea tuturor documentației aferente, astfel încât aceștia, în final, au reușit să obțină finanțarea europeană. De altfel, pentru a se asigura de succesul accesării de fonduri europene pentru numiții F., C. și D., inculpatul A. i-a determinat să declare nereal că sunt în relație de rudenie și i-a ajutat să devină membrii ai unor asociații agricole cu care aceștia nu au păstrat deloc legătura, doar pentru a obține un punctaj suplimentar.

Față de aceste date factuale reținute de instanța de apel și elementele de tipicitate ale infracțiunilor prevăzute de 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2200 și art. 290 alin. (1) C. pen. 1969, precum și de caracteristicile formei de participație penale a instigării, motivele invocate de recurentul A., apar ca o critică adusă analizei și interpretării probelor efectuate de instanța de apel, prin care inculpatul tinde la modificarea situație de fapt, reținută cu titlu definitiv în cauză.

Din modul de descriere a faptelor prin decizia recurată rezultă că există o corespondență între baza factuală și elementele de tipicitate ale instigării la infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în sensul că toate activitățile întreprinse de recurentul A., constituie reale acte de instigare, ce au condus la acordarea de fonduri europene, în contextul reținut de instanța de apel în care recurentul inculpat nu mai îndeplinea condițiile de accesare a unor fonduri pe "Măsura 112 privind instalarea tinerilor fermieri", întrucât de la instalarea sa ca fermier trecuseră mai mult de 12 luni, iar inițiativa de a accede la aceste fonduri i-a aparținut în totalitate.

Referitor la neîntrunirea în cauză a elementelor de tipicitate din perspectiva laturii subiective a infracțiunii de instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, recurentul inculpat A. a susținut că nu a acționat cu rea-credință, ci a recurs la un "artificiu" cunoscut și acceptat de toți cei implicați, inclusiv de funcționarii AFIR pentru a obține finanțare în agricultură, cumpărând, apoi, utilaje agricole pe care le-a folosit pe terenurile agricole deținute sau arendate de către el.

În ceea ce privește forma de vinovăție cu care inculpatul a acționat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, curtea de apel a reținut intenția directă - element de tipicitate ce caracterizează latura subiectivă a acestei infracțiuni, conform normei de incriminare. În acest sens, instanța de apel a arătat că inculpatul A. nu avea dreptul să obțină respectivele fonduri, întrucât nu îndeplinea cerințele de eligibilitate prevăzute de lege, situație pe care o cunoștea: "deși inculpatul A. susține că a fost de bună-credință prin utilizarea fondurilor bănești accesate în interesul proiectului, respectiv al exploatării agricole, (...) din punct de vedere penal acesta a acționat cu intenție directă prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. prin eludarea unor dispoziții legale imperative cu scopul de a accesa prin intermediul unor terțe persoane anumite fonduri europene și de a beneficia direct sau indirect de aceste avantaje financiare care nu i se cuveneau deloc".

Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, pentru comiterea căreia a fost condamnat recurentul, are caracterul complex prevăzut de norma de incriminare, alături de falsificare coexistând folosirea înscrisurilor false. Curtea de apel a reținut că inculpatul a săvârșit actele materiale ale infracțiunii de fals în discuție atât în calitate de instigator și complice, cât și de autor, și, deoarece actele conțineau date nereale, a constatat caracterul fals al acestora.

Contrar motivelor de recurs, Înalta Curte constată, în baza situației de fapt stabilite de instanța de apel, că înscrisurile sub semnătură privată de interes pentru cauză erau apte să producă consecințe juridice având în vedere că au fost depuse odată cu cererile de finanțare la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) pentru ca alte persoane apreciate eligibile, să beneficieze de acordarea unor sume nerambursabile.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul inculpat nu a evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală, fiind neîntemeiată cererea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Referitor la solicitările recurentului vizând latura civilă a cauzei, Înalta Curte notează că acestea pot fi examinate strict ca o consecință a unei eventuale modificări a laturii penale a cauzei, în baza singurului caz de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Condiționarea înlăturării greșitei soluționări a laturii civile de stabilirea unuia dintre cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., rezultă, în mod evident, din dispozițiile art. 448 alin. (2) C. proc. pen.

Cum în cauză, față de cele prezentate anterior, nu au operat modificări sub aspectul laturii penale, nu se justifică a fi analizate criticile recurentului A. formulate pe latură civilă, care țin de temeinicia soluției.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 699/A din data de 15 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 699/A din data de 15 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 iunie 2021.

GGC - GV