ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cererii de recurs în casație de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 285 din 23 aprilie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Săveni a fost condamnat inculpatul A., după cum urmează:

- pentru săvârșirea infracțiunii de "folosirea (...) cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei" în formă continuată, prev. și ped. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. nr. 187/2012, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen., art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen. la pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare.

- pentru săvârșirea infracțiunii de "înșelăciune" în formă continuată, prev. și ped. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen., art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. b) și art. 34 lit. b) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului urmând ca, în final, să execute pedeapsa cea mai grea și anume de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare, fără aplicarea unui spor de pedeapsă.

În baza art. 81 C. pen. 1968 și art. 5 C. pen., art. 15 din Legea nr. 187/2012, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani și 6 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen.1968 și art. 5 C. pen., art. 15 din Legea nr. 187/2012, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. 1968 și art. 15 din Legea nr. 187/2012, privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni și art. 84 C. pen. 1968 și art. 15 din Legea nr. 187/2012, privind neexecutarea obligațiilor civile.

În baza dispozițiilor art. 65 C. pen., cu reținerea art. 5 C. pen., art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a constatat că inculpatului nu i se aplică pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.835,39 RON, la care s-au adăugat dobânzi și penalități începând cu data de 25 aprilie 2013 până la plata acestora, către partea civilă menționată.

Împotriva acestei sentințe a fost declarat apel de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava și de către inculpații A., B. și C.

Prin Decizia penală nr. 3 din data de 8 ianuarie 2016, Curtea de Apel Suceava a admis apelurile declarate de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava și de inculpații A., B. și C. împotriva Sentinței penale nr. 285 din 23 aprilie 2014 a Judecătoriei Săveni.

De asemenea, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Botoșani, întrucât de la data investirii primei instanțe și până la soluționarea cauzei în apel au intervenit modificări legislative prin intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010 privind noul C. proc. pen., care în art. 36 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. stabilește în sarcina tribunalului competența de a judeca în primă instanță infracțiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau Direcția Națională Anticorupție dacă nu sunt date prin lege în competența altor instanțe ierarhic superioare, cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței competente, respectiv Tribunalul Botoșani.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 25 februarie 2016.

Prin Sentința penală nr. 149 din 13 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Botoșani, a fost admisă schimbarea încadrării juridice invocată din oficiu, din infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor în formă continuată prevăzută de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, în oricare din formele incriminării, cu aplicarea art. 5 C. pen., în concurs ideal cu infracțiunea de "înșelăciune" în formă continuată, cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru inculpatul A. și pentru aceleași infracțiuni, în formă tentată doar pentru fiecare dintre inculpații B. și C., în câte o infracțiune unică prevăzută de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, în oricare din formele incriminării, cu aplicarea art. C. pen., respectiv pentru autorat, cu reținerea formei continuate, privind pe inculpatul A., și a câte unei forme tentate pentru fiecare din ceilalți doi inculpați, respectiv B. și C.

Inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor prevăzută și pedepsită de art. 18

1

, alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 74 lit. a) și c), art. 76 C. pen. 1969 și art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 81, art. 82 și art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii pe timp de 3 ani și 6 luni, care constituie termen de încercare.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, art. 84 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 255 din 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135 din 2010 privind C. proc. pen. raportat la art. 18

1

C. pen. 1969 raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., inculpatul B. a fost achitat pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de "folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor", prevăzută și pedepsită de art. 18

4

raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost aplicată inculpatului sancțiunea administrativă constând în amenda în cuantum de 1.000 RON.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., inculpatul C. a fost achitat pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de "folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor", prevăzută și pedepsită de art. 18

4

raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 C. proc. pen. și art. 998, 1003 C. civ. 1864, s-a constatat reparat de către inculpatul A. prejudiciul cauzat părții civile Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, iar în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă în privința inculpaților B. și C..

Împotriva sentinței penale nr. 149 din data de 13 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Botoșani a declarat apel Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava și inculpații A., B. și C.

Prin decizia penală nr. 405 din data de 15 aprilie 2019 a Curții de Apel Suceava au fost admise apelurile formulate de către inculpații B. și C., precum și de către DNA - ST Suceava cu privire la acești doi inculpați, împotriva Sentinței penale nr. 149 din 13 noiembrie 2018 a Tribunalului Botoșani, a fost desființată în parte sentința penală apelată, în ceea ce privește inculpații B. și C. și s-a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Botoșani.

Totodată, în baza art. 46 C. proc. pen., s-a dispus, disjungerea cauzei având ca obiect apelurile formulate de inculpatul A. și DNA - ST Suceava cu privire la inculpatul A., împotriva Sentinței penale nr. 149 din 13 noiembrie 2018 a Tribunalului Botoșani.

Astfel, cauza a fost înregistrată, la data de 15 aprilie 2019, pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. x/2019.

Prin Decizia penală nr. 518 din data de 24 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 149 din data de 13 noiembrie 2018 a Tribunalului Botoșani, cu obligarea apelantului inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de DNA - ST Suceava împotriva Sentinței penale nr. 149 din dată de 13 noiembrie 2018 a Tribunalului Botoșani.

A fost desființată, în parte, sentința apelată și, în rejudecare, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. au fost desființate următoarele înscrisuri: cererile unice de plată x din 14 mai 2008, y din 15 mai 2009 și z din 17 mai 2010, formularele M2 nr. 288 din 30 mai 2008 și nr. 172 din 25 mai 2010 și Contractele de arendă x din 12 iunie 2008 (exemplarul depus la APIA Botoșani - Centrul Local Săveni) și nr. 389 din 12 iunie 2008 (exemplarul depus la APIA Botoșani - Centrul Local Săveni).

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt în contradicție cu decizia pronunțată.

Împotriva Deciziei nr. 518 din data de 24 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava a formulat recurs în casație inculpatul A., în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor de recurs a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esență, prin cererea formulată a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., casarea hotărârii atacate cu consecința achitării inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., sub aspectul comiterii infracțiunii de "folosire sau prezentare de documente și declarații false, inexacte ori incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor", prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, art. 74 lit. a) și c), art. 76 C. pen. de la 1969 și art. 5 C. pen., întrucât fapta nu întrunește elementele de tipicitate impuse de norma de incriminare, ceea ce echivalează cu o neprevedere în legea penală.

A susținut că sunt incidente în cauză dispozițiile cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinit unul din elemente constituite ale infracțiunii, respectiv latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000.

S-a arătat că se subsumează noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală și situația în care faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, precum și situația în care elementele de fapt reținute nu se găsesc în conținutul legal al infracțiunii.

Apărarea inculpatului a făcut referiri la dispozițiile art. 15 C. pen. și art. 16 alin. (1) C. pen., menționând că nu este suficient să fie identificată o infracțiune în C. pen., fiind necesar să existe o suprapunere a faptei în materialitatea ei peste norma de incriminare și apoi, se impune a se stabili dacă există acțiunea sau inacțiunea incriminată, dacă fapta a fost săvârșită cu vinovăție, dacă este nejustificată și îi este imputabilă persoanei.

S-a susținut că singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective nu poate fi decât cel de la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I "fapta nu este prevăzută de legea penală."

Având în vedere considerațiile teoretice expuse în cuprinsul cererii de recurs în casație, apărarea inculpatului a arătat că, din materialul probator administrat rezultă că fapta reținută în sarcina inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat.

S-a mai susținut că trăsăturile faptei concrete trebuie să corespundă cu cele ale faptei descrise în norma de incriminare; această concordanță se analizează comparându-se fapta concretă cu modelul legal sub aspectul condițiilor obiective, adică a condițiilor privitoare la obiect și latura obiectivă.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație inculpatul a precizat că pe parcursul cercetării judecătorești în fond și apel, inculpatul a invocat în mod constant lipsa laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, motivat de împrejurarea că înscrisurile depuse la APIA- Centrul local Săveni în cadrul dosarului pentru acordarea de subvenții agricole pentru campaniile agricole 2008 - 2010 nu au avut un caracter fals sau nereal.

S-a arătat că, în fapt, inculpatul deținea și exploata toate suprafețele de teren pentru care a solicitat sprijin financiar, în concordanță cu prevederile O.U.G. nr. 125/2006; instanțele de judecată au apreciat caracterul fals al acestor înscrisuri numai printr-o interpretare largă a prevederilor acestui act normativ care nu îndeplinea în același timp condițiile de previzibilitate și predictibilitate care să permită înțelegerea întocmai a condițiilor ce trebuie îndeplinite de către beneficiarul subvențiilor.

De asemenea, având în vedere că, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că a utilizat și exploatat toate suprafețele de teren pentru care a solicitat sprijin financiar, apărarea inculpatului apreciază că acesta a fost corect acordat. Însă în ipoteza în care s-ar aprecia că înscrisurile ce fac dovada acestei utilizări nu fac parte dintre cele prevăzute de lege pentru acordarea subvențiilor, a arătat că această împrejurare poate atrage cel mult restituirea sumelor primite de beneficiar cu acest titlu, neputând însă întruni latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000.

Prin recursul în casație formulat, apărarea inculpatului a menționat că, din modalitatea de descriere reținută de instanțele judecătorești, rezultă că cererile de acordare a subvențiilor și formularele de declarare a suprafețelor de teren au avut la bază înscrisuri pe care, ulterior, organele judiciare le-au considerat inexacte sau neconforme dispozițiilor art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 125/2006 precum și art. 4 din OMADR nr. 246/2008 (act cu caracter normativ nepublicat la acea dată); singurele documente cu privire la care s-a invocat faptul că ar fi falsificate au fost cele două contracte de arendă care purtau o dată de înregistrare la Primăria comunei Vlăsinești diferită de cea inserată pe exemplarele depuse la APIA, dată ulterioară depunerii și completării dosarului pentru acordarea sprijinului financiar.

Or, inculpatul a apreciat că, din modalitatea descrisă în hotărârile judecătorești atacate, faptele nu pot constitui elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000.

Potrivit dispozițiilor de ansamblu ale Regulamentului (CE) nr. 73/2009 și 1122/2009 beneficiază de plățile directe în cadrul sistemelor de ajutor agricultorii care declară suprafața agricolă ce este utilizată și exploatată în scopuri agricole și care este menținută în bune condiții agricole și de mediu.

S-a arătat că, în cauză, documentația depusă la dosar atestă că inculpatul este proprietarul unei baze complexe de mecanizare pentru agricultură, fiind realizate efectiv, cu sprijinul mecanizatorilor agricoli audiați în calitate de martori, lucrările agricole efectuate pe toate suprafețele de teren declarate în cererile de acordare a sprijinului financiar, astfel încât se consideră că principala condiție impusă de lege pentru accesarea fondurilor speciale a fost îndeplinită fără rezerve.

În ceea ce privește contractele de arendă ce ar fi fost antedatate, s-a arătat că, în realitate acestea au fost încheiate în fapt cu mult înainte de data înregistrării lor la primărie, la acea dată fiind îndeplinite doar condițiile de formă ale acestora, terenurile fiind în realitate în exploatarea inculpatului încă din primăvara anului respectiv, folosința și utilizarea acestora fiind menținută și în campaniile agricole următoare, respectiv pe anii 2009 și 2010.

De asemenea, a mai susținut că fapta de a fi antedatat sau de a modifica data încheierii acestor contracte nu prezintă relevanță din prisma cerințelor prevăzute în norma de incriminare a dispozițiilor art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, câtă vreme suprafețele de teren respective au fost exploatate iar acordarea subvenției a avut la bază însuși faptul exploatării (utilizării) și nu doar înscrisul (contract de arendă) ce dovedea scriptic această împrejurare, proba exploatării efective fiind făcută prin alte mijloace de probă.

Pe de altă parte, s-a susținut că inculpatul nu a avut cunoștință de Ordinul MADR, acesta nefiind publicat, reprezentanții APIA permițând în fapt întocmirea dosarelor și primind cererile pentru acordarea subvențiilor pe baza declarațiilor pe proprie răspundere și acceptând în cunoștință de cauză împrejurarea că parte din terenurile utilizate erau deținute chiar și numai pe baza încheierii unor înscrisuri sub semnătură privată sau a unor înțelegeri verbale cu proprietarii reali ai terenurilor.

Or, așa cum s-a subliniat și în jurisprudența europeană, legea trebuie să fie caracterizată de accesibilitate și previzibilitate.

Legea trebuie să fie în primul rând, accesibilă în mod adecvat, respectiv cetățeanul trebuie să fie capabil să înțeleagă că este corespunzătoare, în circumstanțele reglementării legale aplicabile unui caz. În al doilea rând, legea trebuie să fie previzibilă, adică să fie redactată cu suficientă precizie în așa fel încât să permită oricărei persoane - care la nevoie poate apela la consultanță de specialitate - să-și corecteze conduita.

În fine, s-a mai susținut că în ceea ce privește interpretarea dreptului penal prin analogie în favoarea inculpatului, se admite că, în lipsa unei interdicții exprese, o astfel de posibilitate este deschisă organelor judiciare, în vederea protejării persoanelor ale căror acțiuni sau inacțiuni s-au conformat sensului rezonabil al legii și care s-ar afla la limita între licit și ilicit.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpatul a mai arătat că nu a realizat niciun moment faptul că solicitarea de a formula cereri de acordare a subvențiilor pentru terenuri, pe care efectiv le-a utilizat, ar putea îmbrăca un caracter penal, chiar dacă, formal, așa cum a arătat, parte din înscrisurile care făceau dovada obținerii acestor suprafețe de teren nu au fost corect întocmite, ori au fost depuse la dosar ulterior.

De asemenea, s-a susținut că nici Ordinul MADR nr. 246/2008 (de altfel, nepublicat în Monitorul Oficial la data faptelor) nu cuprindea în acel moment precizări cu privire la modalitatea de dovedire a calității de utilizator însă ulterior, în interpretarea dată prin conținutul art. 4 a enumerat, printre altele și adeverințele date de primării care atestă deținerea ori folosința terenurilor, ceea ce este tocmai cazul în speță.

Prin urmare, a considerat că însăși autoritatea contractantă a interpretat sintagma "alte asemenea" în sensul interpretat și de beneficiarii subvențiilor, astfel încât într-o atare situație nu se poate susține că ar putea fi incidente dispozițiile art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, în cauză fiind prezentate documente care făceau legal dovada utilizării terenurilor respective.

În consecință, a arătat că, în aceste condiții, în speță, nefiind întrunită latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casație și achitarea inculpatului A., în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 4 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 518 din data de 24 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Având în vedere specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a prevăzut condiții stricte cu privire la hotărârile ce pot fi atacate, termenul de declarare, cuprinsul și motivarea cererii de recurs în casație, cazurile pentru care se poate formula această cale de atac și titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a recursurilor care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. motivele de recurs în casație sunt limitate la nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, mod greșit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării grațierii sau constatarea în mod greșit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată (pct. 11); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12).

Deși recursul în casație presupune o judecată a cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat și la care se referă declarația de recurs, calitatea recurentului și, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casație și pentru care s-a admis în principiu această cale de atac.

Or, limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia și, de asemenea, este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate de părți sau procuror.

Se mai reține că, în cazul admiterii recursului în casație, potrivit dispozițiilor art. 448 C. proc. pen., instanța poate pronunța o soluție de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greșitei aplicări a legii, precum și rejudecarea cauzei de către instanța de apel ori instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, inculpatul a formulat critici subsumate, în esență, greșitei încadrări juridice a faptelor reținute în sarcina sa și neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa, din perspectiva elementului material, a laturilor obiectivă și subiectivă, în sensul că înscrisurile depuse la APIA în cadrul dosarului pentru acordarea de subvenții agricole pentru campaniile agricole 2008-2010 nu au avut un caracter fals sau nereal, că inculpatul este proprietarul unei baze complexe de mecanizare pentru agricultură, precum și că lucrările agricole efectuate pe toate suprafețele de teren declarate au fost realizate.

Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Or, Înalta Curte apreciază că starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate, modul de apreciere al probatoriului, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală și vinovăția inculpatului nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 din C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte poate cenzura situația de fapt într-o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Prin urmare, criticile inculpatului exced analizei instanței de recurs în casație, aspectul neputând fi valorificat în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităților comise de instanțele de fond.

Din analiza deciziei penale atacate și din actele dosarului, rezultă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este prevăzută de dispozițiile art. 18

1

alin. (1) Legea nr. 78/2000, constatându-se că ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat că fapta există și a fost corect încadrată juridic și că a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție cerută de lege, iar din această perspectivă criticile acestuia sunt neîntemeiate.

În acest context argumentativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 518 din data de 24 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 518 din data de 24 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM