ÎCCJ, Decizia nr. 391/2021

Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 343/RC din data de 15 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca inadmisibil, recursul în casație formulat de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 275/A din 12 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie în Dosarul nr. x/2019.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că pentru a fi admisibilă în principiu cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele prevăzute de art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 și art. 438 din C. proc. pen., respectiv cerințe legate de natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții ce o exercită, precum și condiții de formă și fond.

Prima instanță a constatat că Decizia penală nr. 275/A din 12 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie în Dosarul nr. x/2019 face parte din categoria celor ce pot fi supuse recursului în casație, fiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 434 din C. proc. pen.

Totodată, a constatat că cererea de recurs în casație este formulată în termenul legal, în scris, în cuprinsul cererii fiind menționate numele și prenumele persoanelor care au formulat calea extraordinară de atac, hotărârea ce se atacă (decizia penală nr. 275/A din 12 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel - Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie), semnătura apărătorului care le reprezintă interesele, fiind îndeplinite exigențele art. 435, art. 436 și art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte a observat că în cererea de recurs în casație a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. Astfel, criticile invocate în susținerea recursului în casație, nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanța de fond și de apel au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția inculpaților.

În acest sens, instanța a reținut că, dat fiind imperativul includerii în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai a aspectelor de drept, cazul de recurs în casație menționat vizează exclusiv situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau în care instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta concret săvârșită stabilită cu titlu definitiv de instanțele de fond și de apel.

Deopotrivă, s-a notat că prevederile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

S-a apreciat că recurenții nu aduc în discuție, în concret, chestiunea lipsei elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, ci aspecte privind, pe de o parte, maniera pretins defectuoasă de efectuare a cercetării judecătorești, iar pe de altă parte, de greșită apreciere a probatoriului administrat în cauză.

Înalta Curte a constatat că prin criticile aduse hotărârii definitive recurenții nu au evidențiat elemente de nelegalitate, încât să se ajungă la concluzia că faptele pentru care au fost condamnați nu constituie infracțiuni, ci au solicitat o reinterpretare a probelor prin prisma unor critici comune cu cele formulate cu titlu de apărări în fond și cu titlu de motive de apel.

Prin urmare, s-a concluzionat că motivele invocate nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate, astfel cum se impune în situația exercitării acestei căi extraordinare de atac, acestea vizând, de fapt, reaprecierea materialului probator și a situației de fapt ceea ce excedează recursului în casație.

Împotriva încheierii penale nr. 343/RC din data de 15 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, recurenții A. și B. au formulat contestație, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 06 decembrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale apărătorilor contestatorilor și ale contestatorilor însăși fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, examinând contestația prin prisma dispozițiilor art. 4251 din C. proc. pen., formulată de contestatorii A. și B., constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Dându-se eficiență principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituția României, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Astfel, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării.

În acest sens, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, aceste dispoziții fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În speță, recurenții au exercitat calea de atac a contestației împotriva încheierii penale nr. 343/RC din data de 15 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, prin care, s-a respins, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de aceeași petenți împotriva Deciziei penale nr. 275/A din 12 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie în Dosarul nr. x/2019.

Or, potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., în procedura admisibilității în principiu a recursului în casație, daca instanța constată că cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile legale, cererea este respinsă, prin încheiere definitivă.

Prin urmare, se constată că recurenții au exercitat, în condiții nereglementate de C. proc. pen., o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității, respectiv a principiului unicității căilor de atac și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, va respinge, ca inadmisibile, contestațiile formulate de recurenții A. și B. împotriva încheierii penale nr. 343/RC din data de 15 septembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatorii recurenți, în cuantum de 80 RON fiecare, vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga fiecare recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, contestațiile formulate de recurenții A. și B. împotriva încheierii penale nr. 343/RC din data de 15 septembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatorii recurenți, în cuantum de 80 RON fiecare, rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă fiecare recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 decembrie 2021.

GGC - ED