GURANDA v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

Cererea nr. 28412/03

depusă de Rodica GURANDA

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 20 martie 2007, în cadrul unei camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dl

J.

Casadevall

,

Dl

G.

Bonello

,

Dl

K.

Traja

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

J.

Šikuta,

Dna

P

.

Hirvelä

,

judecători

,

și dl

T.L.

Early

,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 15 aprilie 2003,

Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției și de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,

Având în vedere scrisoarea reclamanților din 26 februarie 2007,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamanții, dra Rodica Guranda și dna Pelaghia Guranda, sunt doi cetățeni ai Republicii Moldova care s-au născut în 1981 și, respectiv, în 1948 și care locuiesc în Chișinău. Reclamanții au fost reprezentați în fața Curții de dra Natalia Mardari, avocat din Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl Vladimir Grosu.

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

Reclamanții sunt fiica și soția defunctului Alexandru Guranda, care a fost judecător la Tribunalul Chișinău. El a decedat în ianuarie 2001.

După decesul său, reclamanții s-au adresat Ministerului Finanțelor pentru o indemnizație în mărime de 238,486 lei moldovenești (MDL) (echivalentul a 20,771 euro (EUR) la acea perioadă), așa cum prevede Legea cu privire la statutul judecătorului. Deoarece ministerul a refuzat să le îndeplinească cererea, reclamanții au intentat o acțiune împotriva acestuia, solicitând plata indemnizației.

La 8 noiembrie 2001, Judecătoria sectorului Buiucani a hotărât în favoarea reclamanților și le-a acordat întreaga sumă pretinsă.

La 12 februarie și 16 aprilie 2002, Tribunalul Chișinău și, respectiv, Curtea de Apel au respins apelul și, respectiv, recursul ministerului. Decizia Curții de Apel a devenit irevocabilă și executorie.

La o dată nespecificată, după pronunțarea hotărârii judecătorești irevocabile, ministerul a executat-o parțial și le-a plătit reclamanților MDL 185,322 (EUR 16,092 în acea perioadă).

Ca urmare a cererii Ministerului Finanțelor, la 16 septembrie 2002, Procurorul General a depus recurs în anulare la decizia irevocabilă din 16 aprilie 2002.

La 16 octombrie 2002, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare al Procurorului General și a casat decizia judecătorească irevocabilă în favoarea reclamanților. Deși Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea reclamanților, ea a menționat în decizia sa că suma care a fost deja plătită reclamanților nu urmează a fi restituită.

După comunicarea cauzei de către Curte, Agentul Guvernamental a cerut Procurorului General să depună o cerere la Curtea Supremă de Justiție în vederea casării deciziei acesteia din 16 octombrie 2002 și să înceteze procedura în recurs în anulare. El a considerat că casarea unei hotărâri judecătorești irevocabile în favoarea reclamanților în urma recursului în anulare a constituit o încălcare a drepturilor lor garantate de Convenție.

La o dată nespecificată în anul 2005, Procurorul General s-a conformat cererii Agentului Guvernamental și a depus o cerere de revizuire în temeiul articolului 449 (j) al Codului de procedură civilă. Printr-o decizie din 16 noiembrie 2005, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire a Procurorului General, a casat decizia sa din 16 octombrie 2002 și a încetat procedura în recurs în anulare.

La 15 februarie 2007, reclamanții au depus o cerere la Curtea Supremă de Justiție, cerând adoptarea unei decizii judecătorești suplimentare la cea din 16 noiembrie 2005. În special, ei au cerut plata compensațiilor pentru pretinsa încălcare a drepturilor lor garantate de Convenție.

La 21 februarie 2007, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea lor și a constatat că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamanților garantate de articolul 6 § 1 al Convenției și de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție ca urmare a casării deciziei irevocabile a Curții de Apel din 16 aprilie 2002. De asemenea, Curtea Supremă de Justiție le-a acordat MDL 38,455.76 (EUR 2,302.74 la acea dată) cu titlu de compensații pentru prejudiciul material suferit ca urmare a imposibilității lor de a-și folosi banii, EUR 4,400 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 804 cu titlu de costuri și cheltuieli, inclusiv onorariul reprezentantului reclamanților în fața Curții.

PRETENȚII

Reclamanții s-au plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției și al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție, de casarea hotărârii judecătorești irevocabile din 16 aprilie 2002, ca urmare a recursului în anulare al Procurorului General. De asemenea, ei s-au plâns, în temeiul articolului 6 § 1, că în decizia sa din 16 octombrie 2002 Curtea Supremă de Justiție a comis numeroase erori la aprecierea faptelor cauzei.

ÎN DREPT

Articolul 37 al Convenției, în partea sa relevantă, prevede următoarele:

„1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanțele permit să se tragă concluzia că:

(a) solicitantul nu dorește să o mai mențină; sau

(b) litigiul a fost rezolvat; ...”

Articolul 43 al Regulamentului Curții, în partea sa relevantă, prevede următoarele:

„La orice stadiu al procedurii, Curtea poate decide radierea unei cauze de pe rol în condițiile art. 37 al Convenției. ...”

La 26 februarie 2007, Guvernul a informat Curtea despre rezultatul procedurilor, care s-au sfârșit cu decizia Curții Supreme de Justiție din 21 februarie 2007. Guvernul a considerat că, deoarece reclamanților le-a fost acordată o reparație adecvată, ei nu mai puteau pretinde că sunt „victime”. El a cerut Curții să respingă pretențiile reclamanților ca fiind vădit nefondate în sensul articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

La 26 februarie 2007, și reclamanții au informat Curtea despre rezultatul procedurilor, care s-au sfârșit cu decizia Curții Supreme de Justiție din 21 februarie 2007. Deoarece Curtea Supremă de Justiție le-a acordat o reparație adecvată pentru violarea Convenției, ei au cerut Curții să scoată cererea de pe rol.

Având în vedere articolul 37 § 1 (a) și (b) al Convenției și faptul că reclamanților le-a fost acordată o reparație adecvată de către instanțele de judecată naționale, Curtea notează că ei nu mai doresc să-și mențină cererea. Mai mult, în conformitate cu articolul 37 § 1

in fine

, Curtea nu găsește circumstanțe speciale cu privire la respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale care ar cere continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 (a) și (b) al Convenției și articolul 43 al Regulamentului Curții). Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenției nu mai este aplicabil acestei cauze și ea urmează a fi scoasă de pe rol.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Decide

să scoată cererea de pe rolul său.

T.L.

Early

N

icolas

Bratza

Grefier

Președinte