Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.10.2021

ÎCCJ, Decizia nr. 299/2021

HOTĂRÂRE
04.10.2021
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 299/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin încheierea din 13 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins cererea de repunere pe rol formulată de contestatorul A. și a dispus menținerea măsurii suspendării recursului declarat de același contestator împotriva încheierii de ședință din 20 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, îndreptată prin încheierea din 12 octombrie 2017, pronunțate în Dosarul nr. x/2015.

Instanța supremă a constatat că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel încât a apreciat că repunerea pe rol nu a fost formulată în vederea judecării cauzei, impunându-se respingerea cererii de repunere pe rol ca neîntemeiată și menținerea măsurii suspendării cauzei, dispuse prin încheierea de ședință din 21 martie 2019, în raport de dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. 2. Cererea de recurs Împotriva încheierii menționate la punctul 1 de mai sus, a declarat recurs A., prin care solicită admiterea recursului, anularea încheierii din 13 februarie 2020, ca nelegală și netemeinică, și admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei.

Intimații nu au formulat întâmpinare. II. Considerentele Înaltei Curți În conformitate cu prevederile art. 302 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. din 1865, "Cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni:/.../ d) semnătura." În cauză, prin citația comunicată recurentului la 15 iunie 2021, i s-a pus în vedere acestuia că are obligația de a depune cererea de recurs, purtând semnătura sa, în original, sub sancțiunea anulării cererii. Față de faptul că recurentul nu a depus cererea de recurs semnată, în original, și nu s-a conformat dispozițiilor legale sus-menționate nici ulterior - deși a fost citat cu mențiunea depunerii, la dosarul cauzei, a unui exemplar al cererii de recurs purtând semnătura sa, în original - devin aplicabile dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc.

civ. din 1865, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca nesemnat.

D E C I D E Anulează, ca nesemnat recursul declarat de A. împotriva încheierii din 13 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2015. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2021. GGC - ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-25
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 642/2021
Ședința publică din data de 25 martie 2021 Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față: Constată că, la data de 23.04.2019 a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/2015/a3, recursul d
ÎCCJ 2021-03-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 643/2021
Ședința publică din data de 25 martie 2021 Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față: Constată că, la data de 25.01.2019 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/2019, contestația
ÎCCJ 2021-05-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1032/2021
Ședința publică din data de 12 mai 2021 Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motiv
ÎCCJ 2021-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1251/2021
Ședința publică din data de 9 iunie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27.11.2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de fa
ÎCCJ 2021-03-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 641/2021
Ședința publică din data de 25 martie 2021 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin decizia civilă nr. 1427A din 11 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă