ÎCCJ, decizie (scj.ro #187617)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #187617) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii
Minuta deciziei nr. 11 Dosar nr. 183/1/2022
Ședința din 21 martie 2022
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor
art. 1 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017
privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 115/2017
, art. 7 alin. (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016
privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017, cu completările ulterioare și
art. 12 alin. (8) și (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare
,
stabilește că:
Sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de care beneficiază inspectorii antifraudă din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală se acordă, în perioada 1 martie 2017 - 31 decembrie 2017, în cuantumul procentual stabilit prin ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) emis în condițiile art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016, respectiv cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul A.N.A.F.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2022.