ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 37/2021 a Tribunalului Brăila, printre altele, în temeiul prevederilor art. 295 alin. (1) din C. pen., în referire la dispozițiile art. 308 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. și ale art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa principală de 4 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de delapidare în formă continuată.

În temeiul prevederilor art. 67 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) din C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii de 4 ani.

În temeiul prevederilor art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) din C. pen. și ale art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa principală de 4 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată.

În temeiul prevederilor art. 67 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. s-a interzis inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) din C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. s-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii de 4 ani.

În temeiul prevederilor art. 38 alin. (1) și (2) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele principale aplicate inculpatei constând în pedepsele închisorii de 4 ani și respectiv 4 ani, aceasta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani de închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 1 an și 4 luni de închisoare reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, rezultând pedeapsa principală rezultantă de 5 ani și 4 luni de închisoare.

În temeiul prevederilor art. 45 alin. (1) din C. pen. raportat la dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale rezultante a închisorii de 5 ani și 4 luni, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul prevederilor art. 45 alin. (5) din C. pen., raportat la dispozițiile art. 45 alin. (1) din C. pen. și la art. 65 alin. (1) și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până când pedeapsa principală rezultantă privativă de libertate de 5 ani și 4 luni de închisoare a fost executată sau considerată ca executată.

Împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond, în termen legal, au declarat apel inculpații B. și A. și partea responsabilă civilmente SC C. SRL Brăila.

Prin Decizia penală nr. 380/A din data de 10 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală, și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații A., B. și partea responsabilă civilmente SC "C." SRL Brăila (lichidator judiciar D.), împotriva Sentinței penale nr. 37/30.03.2021 a Tribunalului Brăila.

În esență, s-a reținut în sarcina inculpatei A. că, în perioada iulie 2010 - iunie 2013, deținând calitatea de contabil (03.09.2009 - 01.03.2012) și ulterior director economic în cadrul a patru societăți comerciale (SC E. SRL, SC F. SRL, SC G. SRL, SC SC E. SRL, toate cu sediul în mun. Brăila), beneficiind și de complicitatea administratorului celor patru societăți (în perioada iulie 2010 - 07.10.2012), inculpatul B., în baza aceleiași rezoluții infracționale:

- a depus la Administrația Finanțelor Publice Brăila înscrisuri prin care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului (comunicând schimbarea contului bancar al SC E. SRL cu cel al PFA B., cel al SC F. SRL cu cel al SC C. SRL), determinând astfel, fără vinovăție, pe reprezentanții ANAF să vireze în conturile administrate personal de inculpații A. (C. SRL) și B., sumele reprezentând TVA recuperat aprobată la rambursare de organul fiscal, sume care trebuiau să fie de drept încasate de persoanele vătămate, și, în acest mod, și-a însușit, pe nedrept, suma de 46.534 RON reprezentând TVA de recuperat" aprobată la rambursare de organul fiscal (sumă ce trebuia să fie încasată de drept de către societatea F. SRL Brăila); de asemenea, prin aceeași modalitate a schimbării contului, l-a ajutat totodată pe inculpatul B. să-și însușească, pe nedrept, suma de 383.535 RON (sumă virată în contul PFA B., cuvenită de drept SC E. SRL Brăila) - 2 acte materiale;

- a completat cu mențiuni necorespunzătoare realității a unui număr de 38 de ordine de plată, semnate și ștampilate de inculpatul B. (în perioada 11.10.2010 - 03.10.2012 cât a fost administrator), înmânate de acesta din urmă, care au fost folosite la unitățile bancare, unde cele patru societăți comerciale aveau conturi, pentru ca în executarea acestor operațiuni bancare, în contul inculpatei SC C. SRL să fie virată suma de 424.524,54 RON care nu corespunde unor operațiuni comerciale reale, sumă însușită de inculpată, cu complicitatea inculpatului B. - 38 acte materiale;

- a completat cu mențiuni necorespunzătoare realității un număr de 15 de ordine de plată, semnate și ștampilate de martorul H. (în perioada 23.02.2011 - 22.06.2012), înmânate de acesta din urmă, folosite la unitățile bancare, unde cele patru societăți comerciale aveau conturi, pentru ca în executarea acestor operațiuni bancare, în contul inculpatei SC C. SRL să fie transferată suma de 133.203,59 RON care nu corespunde unor operațiuni comerciale reale, sumă însușită de inculpată, fără a avea concursul martorului, acesta necunoscând intenția infracțională a inculpatei - 15 acte materiale;

- și-a însușit, la data de 17.08.2010, suma de 41.800 RON, sumă ce a fost achitată prin virament bancar de către SC F. SRL Brăila, către SC C. SRL Brăila și care nu are corespondent vreun document în evidența contabilă a celor două firme și nici în declarațiile înaintate către organele fiscale - 1 act material.

Deopotrivă, fapta aceluiași inculpat, care deținând calitatea de contabil (03.09.2009-01.03.2012) și ulterior director economic în cadrul a patru societăți comerciale (SC E. SRL, SC F. SRL, SC G. SRL, SC SC E. SRL, toate cu sediul în mun. Brăila), în baza unei rezoluții infracționale unice, cunoscând că suma totală de 557.728,13 RON (transferată fraudulos în perioada iulie 2010- iunie 2013 din conturile celor patru societăți, în conturile societății administrate de ea, SC C. SRL Brăila, ca urmare a folosirii celor 53 ordine de plată completate cu mențiuni necorespunzătoare adevărului), cât și suma de 46.534 RON, provenind din rambursarea de TVA (sumă ce trebuia să fie încasată de drept de către societatea F. SRL Brăila, fiind transferată, în schimb, în contul bancar aparținând SC C. SRL) provin din săvârșirea infracțiunii de delapidare a dispus virarea din sumele sus-menționate a sumei totale de 435.700,45 RON, în contul 4551, evidențiat ca aport asociat (aport ce nu are la baza niciun document justificativ/contract de împrumut), prin această modalitate ascunzând/disimulând adevărata natură a provenienței sumelor de bani și totodată creând o datorie inexistentă a persoanei juridice față de asociatul acesteia, în persoana inculpatei A.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpata A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpata A. a solicitat, admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale recurată numai în ceea ce privește soluția instanței de apel asupra infracțiunii de spălare de bani, iar în rejudecare, să se dispună achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Totodată, în temeiul art. 448 alin. (3) din C. proc. pen., a solicitat să se dispună și desființarea Sentinței penale nr. 37 din 30.03.2021 a Tribunalului Brăila, apreciind că prima instanță a aplicat, în mod greșit, legea penală, ca în decizia recurată.

În concret, raportat la starea de fapt, reținută de prima instanță de judecată și preluată, integral, de instanța de apel, apărarea a apreciat că acțiunile imputate recurentei - inculpate nu îndeplinesc condiția de tipicitate obiectivă a infracțiunii în discuție.

Relativ la infracțiunea de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a arătat că apărarea recurentei - inculpate pornește de la verificarea existenței ori inexistenței situației premisă a infracțiunii predicat, respectiv aceea de delapidare, în forma atenuantă, prevăzută de art. 308 din C. pen.

În acest sens, a făcut trimitere la considerentele Deciziei CCR nr. 418/2018 [publicată în M.O. nr. 625 din 19.07.2018], referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16 din 8 iunie 2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la infracțiunea de spălare a banilor.

Astfel, "(...) 26. Dacă primele două modalități normative, reglementate la art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, corespund scopului reglementării infracțiunilor de spălare a banilor, acela de combatere a acțiunilor de ascundere și disimulare a provenienței unor bunuri care provin din săvârșirea de infracțiuni, cea de-a treia variantă normativă, prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, constând în dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, nu vizează, în mod direct, scopul ascunderii provenienței bunurilor despre care autorul infracțiunii cunoaște că provin din săvârșirea de infracțiuni. De asemenea, analiza acelorași modalități normative conduce la concluzia că faptele de schimbare sau transfer de bunuri și cele de ascundere sau disimulare sunt fapte care, prin natura lor, sunt comise ulterior infracțiunilor din care provin bunurile ce constituie obiectul material al infracțiunii de spălare a banilor, fiind, prin urmare, întotdeauna acțiuni distincte de cele care formează elementul material al infracțiunii predicat. Aceste acțiuni pot fi săvârșite de același subiect activ sau de un subiect activ diferit de cel al infracțiunii predicat. Prin urmare, o asemenea reglementare, în privința elementului material al infracțiunii, nu ridică probleme din perspectiva respectării dispozițiilor art. 1 alin. (5) și art. 23 alin. (12) din Constituție.

Revenind la cauza de față, elementul material al infracțiunii de delapidare [ca infracțiune predicat], constând în însușirea de bani, "echivalează cu scoaterea cu caracter definitiv a bunului din sfera patrimonială a persoanei vătămată urmată de împosedarea făptuitorului cu acel bun. Un bun se socotește însușit în momentul în care făptuitorul îl ia în stăpânire și poate dispune de el, adică poate să-l consume, să-l folosească sau să-l înstrăineze".

De asemenea, în sensul doctrinar enunțat, apărarea a făcut trimitere și la considerentele Deciziei CCR nr. 215/2018, pct. 51:

"(...) Prin "însușire" se înțelege scoaterea unui bun din posesia sau detenția unei persoane juridice dintre cele mai sus-menționate și trecerea acestuia în proprietatea făptuitorului, așa încât acesta să poată dispune de el prin consumare, folosire sau chiar înstrăinare. (...)".

Verificând, în prezenta cauză, succesiunea acțiunilor recurentei -inculpate, apărarea a solicitat să se observe că, raportat la infracțiunea predicat -delapidare, în forma atenuată, se observă, fără excepție, că, pentru a se împoseda cu banii proveniți de la persoanele vătămate, aceasta transfera (acțiunea de scoatere a banilor, menționată anterior) sumele de bani, din conturile lor bancare, în contul bancar al părții responsabile civilmente SC C. SRL Brăila, și, apoi, în cadrul evidenței contabile a societății indicate, realiza o schimbare scriptică a evidenței contabile, din contul contabil 401, denumit "contul furnizor", în contul contabil 4551, "aport asociat", pentru ca, în final, să ridice (împosedarea menționată) banii, din contul bancar al părții responsabile civilmente.

Astfel, este evident că recurenta - inculpată se împoseda cu banii proveniți din conturile persoanelor vătămate abia atunci când îi ridica, la ghișeul băncii, din contul curent bancar al părții responsabile civilmente, cu titlu de aport, ceea ce înseamnă că, doar la momentul ridicării, efective, a banilor se consuma și infracțiunea de delapidare, în forma atenuantă, la care a făcut referire anterior.

De aceea, constatându-se că acțiunile imputate recurentei - inculpate, fără excepție, de schimbare scriptică a evidenței contabile, în scopul descris, în precedent, erau anterioare acțiunii de împosedare precitată, și nu ulterioare acesteia, apărarea a apreciat că fapta imputată nu este prevăzută de legea penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 18 mai 2022, sub nr. x/2019, fixându-se termen pentru verificarea admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 21 iunie 2022.

Prin încheierea din data de 21 iunie 2022, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) și art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., iar pe cea prev. de lit. c) a art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., numai în limita criticilor vizând lipsa de tipicitate obiectivă a infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 în considerarea inexistenței infracțiunii predicat, respectiv infracțiunea de delapidare, prev. de art. 308 din C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o, în principiu, doar în limitele anterior menționate, și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat, 4 octombrie 2022, s-au luat concluziile apărătorului ales al inculpatei și ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpata A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurenta inculpată A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probatoriu.

În fapt, s-a reținut, în esență, în considerentele sentinței penale, considerente la care a achiesat și instanța de apel, că în perioada iulie 2010- iunie 2013, deținând calitatea de contabil (03.09.2009-01.03.2012) și, ulterior, director economic în cadrul a patru societăți comerciale (SC E. SRL, SC F. SRL, SC G. SRL, SC SC E. SRL, toate cu sediul în mun. Brăila), beneficiind și de complicitatea administratorului celor patru societăți (în perioada iulie 2010 - 07.10.2012), inculpatul B., în baza aceleiași rezoluții infracționale:

- a depus la Administrația Finanțelor Publice Brăila înscrisuri prin care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului (comunicând schimbarea contului bancar al SC E. SRL cu cel al PFA B., cel al SC F. SRL cu cel al SC C. SRL), determinând astfel, fără vinovăție, pe reprezentanții ANAF să vireze în conturile administrate personal de inculpații A. (C. SRL) și B., sumele reprezentând TVA recuperat aprobată la rambursare de organul fiscal, sume care trebuiau să fie de drept încasate de persoanele vătămate, și, în acest mod, și-a însușit, pe nedrept, suma de 46.534 RON reprezentând TVA de recuperat" aprobată la rambursare de organul fiscal (sumă ce trebuia să fie încasată de drept de către SC F. SRL Brăila); de asemenea, prin aceeași modalitate a schimbării contului, l-a ajutat totodată pe inculpatul B. să-și însușească, pe nedrept, suma de 383.535 RON (sumă virată în contul B., cuvenită de drept SC E. SRL Brăila) - 2 acte materiale;

- a completat cu mențiuni necorespunzătoare realității a unui număr de 38 de ordine de plată, semnate și ștampilate de inculpatul B. (în perioada 11.10.2010 - 03.10.2012 cât a fost administrator), înmânate de acesta din urmă, care au fost folosite la unitățile bancare, unde cele patru societăți comerciale aveau conturi, pentru ca în executarea acestor operațiuni bancare, în contul inculpatei SC C. SRL să fie virată suma de 424.524,54 RON care nu corespunde unor operațiuni comerciale reale, sumă însușită de inculpată, cu complicitatea inculpatului B. - 38 acte materiale;

- a completat cu mențiuni necorespunzătoare realității un număr de 15 de ordine de plată, semnate și ștampilate de martorul H. (în perioada 23.02.2011 - 22.06.2012), înmânate de acesta din urmă, folosite la unitățile bancare, unde cele patru societăți comerciale aveau conturi, pentru ca în executarea acestor operațiuni bancare, în contul inculpatei SC C. SRL să fie transferată suma de 133.203,59 RON care nu corespunde unor operațiuni comerciale reale, sumă însușită de inculpată, fără a avea concursul martorului, acesta necunoscând intenția infracțională a inculpatei - 15 acte materiale;

- și-a însușit, la data de 17.08.2010, suma de 41.800 RON, sumă ce a fost achitată prin virament bancar de către SC F. SRL Brăila, către SC C. SRL Brăila și care nu are corespondent vreun document în evidența contabilă a celor două firme și nici în declarațiile înaintate către organele fiscale -1 act material.

De asemenea, s-a mai reținut în sarcina inculpatei că, deținând calitatea de contabil (03.09.2009 - 01.03.2012) și ulterior director economic în cadrul a patru societăți comerciale (SC E. SRL, SC F. SRL, SC G. SRL, SC SC E. SRL, toate cu sediul în mun. Brăila), în baza unei rezoluții infracționale unice, cunoscând că suma totală de 557.728,13 RON (transferată fraudulos în perioada iulie 2010 - iunie 2013 din conturile celor patru societăți, în conturile societății administrate de ea, SC C. SRL Brăila, ca urmare a folosirii celor 53 ordine de plată completate cu mențiuni necorespunzătoare adevărului), cât și suma de 46.534 RON, provenind din rambursarea de TVA (sumă ce trebuia să fie încasată de drept de către societatea F. SRL Brăila, fiind transferată, în schimb, în contul bancar aparținând SC C. SRL) provin din săvârșirea infracțiunii de delapidare a dispus virarea din sumele sus-menționate a sumei totale de 435.700,45 RON, în contul 4551, evidențiat ca aport asociat (aport ce nu are la baza niciun document justificativ/contract de împrumut), prin această modalitate ascunzând/disimulând adevărata natură a provenienței sumelor de bani și totodată creând o datorie inexistentă a persoanei juridice față de asociatul acesteia, în persoana inculpatei A.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de spălare a banilor prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

Elementul material al infracțiunii de spălare a banilor în modalitatea prevăzută la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 presupune efectuarea de fapte concrete prin care subiectul infracțiunii să încerce să confere unui bun rezultat dintr-o infracțiune, aparența de legalitate, respectiv faptul că bunul sau valoarea respectivă a fost dobândit în urma unor afaceri și operațiuni legale, acțiunile de ascundere sau disimulare referindu-se, așadar, la:

- proveniența bunului (sursa, originea, geneza acestuia);

- situația bunului (cui aparține în realitate bunul, cine este proprietarul real);

- dispoziția bunului (locul unde se află efectiv bunul);

- circulația bunului (circuitele, traseele pe care le parcurge bunul);

- proprietarul bunului (persoana care l-a dobândit, care deține dreptul de proprietate asupra acestuia).

Acțiunile de ascundere sau disimulare se pot realiza, în fapt, prin întocmirea sau obținerea, de către subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor, de documente false privind proveniența, apartenența, dispoziția, circulația sau proprietatea bunului, prin întocmirea de facturi false, documente de transport fictive, constituirea de societăți comerciale fictive (firme -paravan), redactarea de acte de vânzare-cumpărare, donații sau împrumuturi fictive.

Astfel, situația premisă a infracțiunii de spălare a banilor constă în existența unui bun care provine din săvârșirea unei infracțiuni, însă reținerea acesteia nu este condiționată de pronunțarea unei soluții de condamnare (amânare a aplicării pedepsei sau renunțare la aplicarea pedepsei) pentru infracțiunea din care provin bunurile, aspect clarificat prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (prin care s-a reținut că infracțiunea de spălare a banilor este o infracțiune autonomă, nefiind condiționată de existența unei soluții de condamnare pentru infracțiunea din care provin bunurile). Așadar, infracțiunea de spălare a banilor poate subzista în condițiile în care nu a intervenit condamnarea prealabilă a autorilor infracțiunii predicat, instanța învestită cu judecarea infracțiunii de spălare a banilor fiind obligată să verifice, în baza probatoriului administrat în cauză, existența condițiilor de vinovăție raportându-se la săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor, și nu a celor care au produs sumele de bani supuse ulterior spălării. În practica judiciară s-a statuat că nu este necesar ca instanța să se refere la toate elementele infracțiunii sursă, fiind suficient să fie demonstrate cu certitudine un minim de elemente din care să reiasă că banii provin din săvârșirea de infracțiuni, și că inculpatul a cunoscut acest fapt.

În esență, instanța de apel a reținut proveniența infracțională a sumelor de bani supuse spălării, constatându-se că inculpata a dispus virarea în Contul 4551, evidențiat ca aport asociat în SC C. SRL, aport ce nu avea la bază niciun document justificativ/contract de împrumut, a sumei totale de 435.700,45 RON, provenită din comiterea infracțiunii de delapidare, defalcată astfel:

- suma de 389.166,40 RON, sumă care constituie o parte din totalul sumei de 557.728,13 delapidate prin transferul necuvenit din patrimoniul persoanelor vătămate în contul aparținând SC C. SRL, ca urmare a folosirii unui număr de 38 de ordine de plată (dintre care un nr. de 15 au purtat semnătura martorului H. și 23 de ordine de plată au purtat semnătura inculpatului B.) din totalul celor 53 de instrumente de plată;

- suma de 46.534 RON, reprezentând T.V.A. de rambursat cuvenit de drept SC F. SRL Brăila.

Or, așa cum s-a arătat, contrar celor susținute de către recurenta inculpată, pentru reținerea infracțiunii de spălare a banilor, în raport de starea de fapt reținută în cauză pe baza probatoriului administrat, instanțele au constatat că situația premisă a infracțiunii de spălare de bani pentru care a fost condamnată inculpata A. a constituit-o disimularea provenienței reale a sumelor de bani transferate fraudulos, în fapt fiind creată o datorie inexistentă a societății către aceasta, în calitate de administrator și asociat, deși aceste sume proveneau dintr-o sursă externă și nu din fondurile proprii ale inculpatei, prin realizarea operațiunilor de virare a acestor sume de bani din contul celor patru societăți în contul de aport al asociatului (contul contabil 4551).

Așadar, în cauză, infracțiunea de delapidare a fost generatoare de bani murdari, care, așa cum s-a arătat, au fost "spălați" printr-un circuit fictiv, și prin urmare, infracțiunea de spălare a banilor este subsecventă infracțiunii de delapidare, iar nu ulterioară, astfel cum s-a susținut în cauză.

Pe de altă parte, se observă că în cuprinsul deciziei recurate s-a reținut, în mod corect, că infracțiunea de delapidare poate intra în concurs cu infracțiunea de spălare de bani. În acest sens, s-a arătat că, sub aspect obiectiv și subiectiv, delapidarea implică săvârșirea de acte materiale care au ca scop scoaterea, în mod ilegal, a unor sume de bani din patrimoniul societății păgubite și însușirea acestora în mod necuvenit. În schimb, infracțiunea de spălare de bani presupune o rezoluție infracțională distinctă, prin care inculpata se hotărăște să investească banii proveniți din săvârșirea infracțiunii de delapidare ca aport de capital la SC "C." SRL Brăila, pentru a le da o aparență legală în această societate, unde era acționară împreună cu soțul său, ei fiind apoi investiți în bunuri mobile necesare activității SC "C." SRL Brăila.

Drept urmare, apărările inculpatei sub acest aspect sunt întemeiate pe o situație de fapt diferită față de cea reținută de către instanța de apel, argumentele prezentate în cuprinsul cererii de recurs în casație privind fie interpretarea probelor, fie a situației de fapt, nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casație.

În consecință, se constată că starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței de casație astfel încât, în mod corect, instanța de apel a reținut că faptele săvârșite de recurenta A. îndeplinesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălarea banilor pentru care acesta a fost condamnată.

Faptul că inculpata și-a însușit sumele de bani, prin transferuri bancare, fără justificare, nu denotă decât o modalitate complexă de operare, prin care aceasta a creat o aparență de legalitate pentru scoaterea sumelor de bani din patrimoniul părților vătămate și, totodată, creând o datorie inexistentă persoanei juridice față de asociatul acesteia.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 380/A din data de 10 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală, și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în sumă de 300 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în sumă de 300 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 380/A din data de 10 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală, și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în sumă de 300 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în sumă de 300 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 4 octombrie 2022.

GGC - ED