- Dosarul nr.
- 1847/1/2022
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
- Data
- 14 noiembrie 2022
Decizia nr. 24/2022 — ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii · Dosar nr. 1847/1/2022 — recurs în interesul legii
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii Minuta deciziei nr. 24 Dosar nr. 1847/1/2022 Ședința de la 14 noiembrie 2022
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE : Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, scopul diurnei este compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operații. Respinge sesizarea, în rest, ca inadmisibilă. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 noiembrie 2022.