ÎCCJ, Decizia nr. 9/2022

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, formulată de contestatorul A..

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secția penală a reținut, în esență, că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9) din C. proc. pen. nu îndeplinește condițiile de admisibilitate întrucât nu există legătură între textele invocate și obiectul cauzei în care au fost invocate

Împotriva încheierii din 25 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2021 recurentul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 31 ianuarie 2022, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia", adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Aplicând considerațiile anterior prezentate la speță de față, se constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul A. întrunește doar trei din cele patru condiții prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia - respectiv invocarea de către o parte din proces, în fața unei instanțe de judecată, a neconstituționalității unor texte de lege aflate în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale - nefiind îndeplinită condiția referitoare la existența legăturii cu soluționarea cauzei a excepțiilor invocate.

Înalta Curte constată, referitor la examenul legăturii cu cauza, că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În acest context, Înalta Curte constată că excepțiile de neconstituționalitate formulate de petentul A. vizează dispoziții legale care nu sunt aplicabile în cauza în care au fost invocate - ce are ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 497 din 05 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală - astfel că o eventuală decizie a Curții Constituționale, prin care s-ar stabili neconstituționalitatea dispozițiilor legale menționate, nu ar avea niciun efect asupra parcursului acestei cauze, având în vedere că soluția ce ar putea fi dată se raportează exclusiv la cadrul specific evaluării admisibilității în principiu a cererii de contestație în anulare.

Totodată, se constată că, în susținerea excepțiilor se invocă formal neconstituționalitatea dispozițiilor legale menționate, prin argumentele prezentate nefiind formulate veritabile critici de neconstituționalitate, solicitându-se, în esență, constatarea textelor de lege criticate ca fiind neconstituționale.

Ca urmare, având în vedere că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, se apreciază că excepțiile invocate nu respectă cerința reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu soluționarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 25 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 25 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2022.

Procesat de GGC - LM