Decizia nr. 3503/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 299/2020 a Curții de Apel Timișoara

Obiectul cererii de chemare în judecată Reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat, prin cererea înregistrată la data de 28 septembrie 2020, sub nr. x/2020, pe rolul Curții de Apel Timișoara, suspendarea executării Deciziei privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA nr. 2267 din data de 10.09.2020, emisă de pârâtă, până la soluționarea definitivă a contestației înregistrate sub nr. x/25.09.2020, ce a fost formulată de reclamantă împotriva acestui act administrativ fiscal.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 299 din 16 octombrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. și a suspendat executarea actului administrativ reprezentat de Decizia privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA cu nr. X/10.09.2020 emisă de pârâtă, până la soluționarea definitivă a contestației formulate împotriva acestui act administrativ fiscal.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 299 din 16 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat, la data de 16 noiembrie 2020 recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii atacate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de suspendare drept neîntemeiată. A susținut recurenta - pârâtă că înțelege să critice soluția pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, întrucât, din perspectiva fondul cererii de suspendare a executării deciziei obligatorii, apreciază eronată reținerea îndeplinirii condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. În opinia recurentei - pârâte, așa-zisul caz bine justificat, astfel cum noțiunea în discuție este reglementată de prevederile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, nu există în speța dedusă judecății de către intimata-reclamantă, Decizia privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA cu nr. X/10.09.2020, fiind temeinic motivată, conform legislației în vigoare. Calificând actul administrativ fiscal supus analizei în prezenta cauză, drept anexă a certificatului de cazier fiscal, recurenta apreciază că inclusiv în planul analizei sumare pe care instanța de judecată este chemată să o realizeze într-un demers judiciar precum cel de față, nu se poate reține teza existenței unor puternice dubii privind legalitatea sa, întrucât există o sentință penală definitivă, având nr. 546 din data de 06.12.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Timiș, prin care, analizându-se săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, conform art. 367 C. pen., se dispune astfel: "în baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen., în baza art. 9 alin. (1), lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, condamna S.C. A. S.R.L., la o pedeapsa de 200.000 RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscala în formă continuată (106 facturi fiscale, fără a reține și cele 24 de facturi fiscale descrise la cap II secțiunea a II-a pct. 1,7, 1.9, 1.10 și 1.15 din rechizitoriu)...". De asemenea, susține recurenta că retragerea codului TVA a reprezentat o măsură legală, societatea reclamantă datorând, în solidar cu ceilalți inculpați, un prejudiciu față de bugetul de stat în cuantum total de 10.334.403,41 RON pentru săvârșirea faptei de evaziune fiscală în formă continuată. A făcut trimitere recurenta - pârâtă la prevederile O.G. nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, coroborat cu O.P.A.N.A.F. nr. 2594/2015 privind stabilirea organelor fiscale competente pentru organizarea și gestionarea cazierului fiscal, apreciind că există o interdependență între efectul înscrierii faptei penale în cazierul fiscal și procedura reglementată de dispozițiile O.P.A.N.A.F. nr. 2012/2016 privind modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum și a modelului și conținutul unor formulare, cu modificările si completările ulterioare. Menționează recurenta că înscrierea faptei penale în cazier produce implicit efecte și asupra deciziei privind anularea codului de TVA, autoritatea fiscală având obligația ca lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, să selecteze persoanele înregistrate în scopuri de TVA care au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau fapte prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. a) din O.G. nr. x. Mai afirmă recurenta-pârâtă că dispozițiile O.P.A.N.A.F. nr. 2012/2016, prevăd și modelul pe care îl îmbracă actul administrativ fiscal emis în condițiile acestuia, iar Decizia nr. 2267/10.09.2020 prin care s-a dispus anularea, din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA a reclamantei este întocmită cu respectarea dispozițiilor de fond și formă prevăzute de acest act normativ, conform formularului reglementat, starea de fapt obiectivă fiind stabilită prin sentința penală definitivă și care a avut drept efect înscrierea în cazierul fiscal. În ceea ce privește condiția pagubei iminente, apreciază recurenta că prima instanță a reținut în mod eronat îndeplinirea acesteia, apreciind recurenta că o astfel de soluție nu are un suport legal, prima instanță încălcând prevederile aferente legalității cheltuirii banului public, atunci când judecătorul fondului a constatat existența riscului producerii unui prejudiciu material viitor și previzibil ce ar consta în riscul pierderii partenerilor contractuali ai reclamantei, probabilitate ca, în contextul în care nu vor avea dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, aceștia să se reorienteze spre alți furnizori de bunuri/servicii similare, fiind una serioasă.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă societatea A. S.R.L. a formulat, la data de 4 ianuarie 2021 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței civile nr. 299 din 16 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal

Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486, art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 26.02.2021 s-a fixat termen de judecată la data de 09.06.2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este nefondat, pentru următoarele considerente: Înalta Curte observă că recursul promovat de pârâtă vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este corectă. Înalta Curte are în vedere, din perspectivă generală, împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantului, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice. Deși actul administrativ se bucura de prezumția de legalitate, care la rândul sau se bazează pe prezumția autenticității si veridicității, principiul legalității actelor administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege, el impunând, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități sa fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării, din oficiu, a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului. În acest context, suspendarea executării actelor administrative reprezintă un eficient instrument procedural menit a asigura respectarea principiului legalității, fiind reglementat, în planul contenciosului administrativ, de prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, incident în prezenta cauză, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată. Noțiunea de caz bine justificat are o definiție legală reglementată prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t), din Legea nr. 554/2004 care prevăd că, prin caz bine justificat se înțeleg "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ". În concret, pentru a interveni suspendarea pe cale judecătorească a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate, care să creeze o îndoiala rezonabila privind prezumția de legalitate de care se bucura actul administrativ, fără a fi necesar a răsturna această prezumție, răsturnare care se poate petrece în fața instanței care examinează cererea în anularea actului administrativ. În cazul suspendării actului administrativ fiscal instanța este chemată să realizeze o analiză de aparență a legalității, fără a influența și afecta fondul cauzei, dar aceasta nu înseamnă că instanța este scutită de la analiza tuturor argumentelor de fond care ar putea arunca un dubiu asupra legalității actului, încurat aprecierea aparenței de nelegalitate nu se poate realiza în abstracto, fără o prezentare punctuală a criticilor aduse actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicita. Obligația instanței de a analiza, în mare, aspecte de nelegalitate ale actului administrativ fiscal invocate de către contribuabil subzista și în cazul suspendării actului atacat, pentru a asigura justițiabilul de faptul că instanța și-a creat o imagine de ansamblu asupra actului, cu atât mai mult cu cât, în asemenea situații, verificarea legalității este doar una aparentă. Pe cale de consecință, în pronunțarea unei soluții într-o speță de natura celei de față judecătorul este îndreptățit să "pipăie" fondul litigiului, spre a analiza în favoarea cui funcționează aparența de legalitate. În cauza de față, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material, reținând că există împrejurări vădite de fapt și de drept care indică lipsa unei motivări în fapt a Decizia privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA cu nr. X/10.09.2020, iar astfel de indicii sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui astfel de act administrativ. Instanța de control judiciar subliniază faptul că aspectul reținerea aparenței de nelegalitate derivând din lipsa motivării, vizează, în planul unei cauze având drept obiect suspendarea executării actului administrativ, o verificare sumară a condițiilor de formă necesar a fi îndeplinite pentru valida emitere a actului (iar nu de fond), motiv pentru care, din perspectiva unei astfel de analize relevant este conținutul formal concret al actului în discuție, cu toate elementele acestuia. Astfel cum Înalta Curte a reținut constant în jurisprudența sa, motivarea actelor administrative reprezintă o condiție de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligația de a indica, în chiar corpul actului, în mod neechivoc, expres si punctual elementele de fapt și de drept care au stat la baza soluției adoptate. Lipsa unor astfel de elemente din conținutul concret al actului administrativ reprezintă un indiciu temeinic de nelegalitate, care creează o îndoiala rezonabila privind prezumția de legalitate de care acesta se bucură, emitentul actului administrativ neputându-se prevala de motivări sau elemente extrinseci actului administrativ, de alte motivări sau de motivări suplimentare, ori de temeiuri de drept noi, altele decât cele învederate în actul administrativ supus analizei aparentei de nelegalitate. O abordare contrara (i.e. în sensul posibilității invocării sau suplinirii obligației de motivare, prin trimiteri, ulterioare momentului emiterii actului. la aspecte extrinseci actului, ori echipolente altor motivări, motivări suplimentare sau temeiuri de drept) ar contraveni principiilor legalității, stabilității si certitudinii circuitului fiscal. Pe cale de consecință, Înalta Curte nu poate reține criticile recurentei prin care aceasta, spre a justifica îndeplinirea obligației de motivare, face trimitere la aspectele dezlegate prin sentința penală definitivă nr. 546 din data de 06.12.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Timiș sau la conținutul certificatului de cazier fiscal al reclamantei A. S.R.L., dat fiind caracterul extrinsec conținutului Deciziei privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA cu nr. X/10.09.2020 pe care elemente menționate în astfel de documente îl au. De asemenea, Înalta Curte apreciază că aspectele învederate de către recurentă, privind interdependența dintre efectul înscrierii faptei penale în cazierul fiscal și procedura reglementată de dispozițiile O.P.A.N.A.F. nr. 2012/2016 privind modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA sau obligația autorității fiscale ca lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, să selecteze persoanele înregistrate în scopuri de TVA care au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau fapte prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. a) din O.G. nr. x, sunt nefondate în contextul în care vizează elemente de fond, respectiv aspectele concrete de fapt și de drept care au stat la baza demersului întreprins de organul fiscal (de emitere a actului administrativ fiscal), iar nu considerente legate de existenta sau inexistenta unei motivări, în cuprinsul Deciziei. Analizând Decizia privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA cu nr. X/10.09.2020 ce face obiectul cererii de suspendare, instanța de control judiciar constată că, în mod legal judecătorul fondului a reținut că și din analiza sumară a elementelor cauzei rezultă că aceasta este nemotivată, în contextul în care în decizie este menționat doar temeiul de drept al emiterii actului (art. 316 raportat la art. 316 alin. (11) lit. c) din Codul fiscal), fiind doar bifată rubrica: "persoana impozabilă/asociații/administratorii are/au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau atragerea răspunderii solidare cu debitorul". Înalta Curte apreciază că argumentele recurentei privind reglementarea, prin actul administrativ cu caracter normativ constând în O.P.A.N.A.F. nr. 2012/2016, a modelului/formularului pe care actul administrativ emis în aplicarea procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, nu sunt suficiente spre a susține teza aparenței de legalitate a Deciziei nr. 2267/10.09.2020, câtă vreme prin Anexa 2 a Ordinului nr. 2899/2017 privind modificarea O.P.A.N.A.F. nr. 2012/2016 (fosta anexa 4) este reglementat doar modelul general, abstract al decizie privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, iar rubricile unui astfel de model prevăd ipoteze alternative, distincte unele de altele. De altfel, fără a se antama sau a se anticipa analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat, Înalta Curte observă că inclusiv în cazul rubricii bifate de recurentă, sunt prevăzute mai multe ipoteze, respectiv: "persoana impozabilă/asociații/administratorii are/au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau atragerea răspunderii solidare cu debitorul". Pe cale de consecință, din chiar conținutul unui astfel de formular rezultă că revine organului fiscal obligația de a selecta expres, din totalitatea ipotezelor prevăzute în rubrică, doar pe aceea care corespunde situației de fapt incidentă cauzei. Prin urmare, în mod legal a reținut instanța de fond că inclusiv în urma unei analize sumare a actului administrativ, se poate observa că organul fiscal nu a menționat în concret dacă societatea are înscrise în cazier infracțiuni, sau dacă asociații se găsesc într-un astfel de context, ori dacă organul fiscal vizează infracțiuni înscrise în cazierul administratorilor, cum nu menționează nici despre ce infracțiuni este vorba sau, dacă nu sunt înscrise infracțiuni, aspecte în legătură cu atragerea răspunderii solidare cu debitorul (debitor sau persoană care ar fi răspuns în solidar, de altfel, nemenționate etc.). De asemenea, Înalta Curte observă că forma redacțională a rubricii: "Motivația anulării înregistrării în scopuri de TVA, din oficiu (motive de fapt și de drept): … " din cuprinsul sus indicatului formular subliniază rolul acesteia de a asigura spațiul necesar realizării unei motivări extensive a actului administrativ, sintagma "motive de fapt" fiind elocventă în sublinierea obligației organului fiscal ca, dincolo de simpla bifare a rubricilor generale, să confere actului administrativ o motivare care sa evidențieze rațiunile efective si punctuale pentru care măsura în discuție a fost dispusă. Se reținut că, în lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură și absența acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce absența motivării lipsește de orice eficiență controlul judecătoresc al actelor administrative. Prin urmare, întrucât motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ și reprezintă o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri în concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului, în mod legal a reținut prima instanță că este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru suspendarea Deciziei nr. 2267/10.09.2020, nemotivarea actului administrativ constituindu-se într-o împrejurare capabilă să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea acesteia, acest aspect rezultând cu ușurință, în urma unei cercetări sumare, astfel cum impun dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Un argument în plus reținut de instanța de control judiciar în dovedirea condiției cazului bine justificat, constă în soluția data de instanța de fond învestită cu acțiunea în anularea aceluiași act, respectiv a Deciziei nr. 2267/10.09.2020. Astfel, prin sentința civilă nr. 299 din 21.05.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili anulând Decizia privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA nr. 2267 din data de 10.09.2020, emisă de pârâtă. Faptul că, prin sentința mai sus menționată instanța învestită cu acțiunea în anularea Deciziei nr. 2267/10.09.2020 a dispus anularea acestui act administrativ, reprezintă în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, o împrejurare legată de starea de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Soluția pronunțată de instanța de fond învestită cu acțiunea în anularea actului administrativ, ce formează și obiectul cererii de suspendare a executării întemeiate pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 în prezenta cauză, conferă consistență concluziei că este îndeplinită condiția cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii de suspendare a executării actului a cărui nelegalitate a fost constatată în fond, în cadrul acțiunii în anulare. Sentința pronunțată în fond de instanța învestită cu acțiunea în anulare, are o putere de lucru judecat relativă și constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și efectuării unei evaluări aprofundate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie. Înalta Curte apreciază astfel că și acest aspect este de natură să genereze o aparență de nelegalitate a actului administrativ, făcând să planeze în privința acestuia o îndoială serioasă. Prin urmare, pronunțarea unei hotărâri în fond, de anulare a actului administrativ, are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, astfel încât este îndeplinită condiția cazului bine justificat. În ceea ce privește îndeplinirea condiției existentei unei pagube iminente, astfel cum este aceasta reglementată de prevederile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, în mod legal a reținut prima instanță că prin anularea din oficiu a înregistrării reclamantei în scopuri de TVA este generat riscul unei pagube iminente, sub forma unui prejudiciu material viitor și previzibil constând în riscul de perturbare gravă a activității reclamantei, mai ales a raporturilor acesteia cu partenerii contractuali, pe care reclamanta riscă să îi piardă, existând o probabilitate serioasă ca, în contextul în care pierd dreptului de a deduce TVA aferentă operațiunilor desfășurate cu reclamanta, aceștia să se reorienteze spre alți furnizori de bunuri/servicii similare. Astfel, relevanță, din perspectiva pagubei iminente prezintă prevederile art. 11 alin. (9) prima teză din Codul fiscal, care prevăd că: (9) Beneficiarii care achiziționează bunuri și/sau servicii de la persoane impozabile stabilite în România, cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA conform prevederilor art. 316 alin. (11) lit. c) -e) și lit. h) și au fost înscriși în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 316 a fost anulată, nu beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor respective, cu excepția achizițiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită și/sau a achizițiilor de bunuri de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare." Înalta Curte apreciază că iminența producerii pagubei deriva din gradul de conexitate cauzala ce exista între punerea în executare a actului administrativ fiscal și situația de fapt de ordin contractual și financiar în care se află reclamanta. Sus indicatele aspecte au capacitatea de a produce efecte în cascadă, în sensul că lipsa serviciilor necesare desfășurării activității societății, duce la imposibilitatea de a perfecta noi contracte cu viitori clienți, ceea ce are potențialul de a genera imposibilitatea obținerii veniturilor din activitate, aspect ce are potențialul de a genera sistarea activității societății. Analiza consecințelor pe care măsura a cărei suspendare se cere le poate produce nu trebuie realizată doar dintr-o perspectivă statică (i.e. prin analiza exclusiv a efectului lor propriu-zis), dar și dintr-o perspectivă dinamică (prin punerea lucrurilor în context). Prin urmare, nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocat de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prima instanță interpretând și aplicând corect normele de drept material incidente, fiind întrunite cumulativ condițiile reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu aplicarea totodată și a prevederilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 299 din 16 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,