ÎCCJ, Decizia nr. 178/2023
ÎCCJ, Decizia nr. 178/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia civilă nr. 1862 din 13 octombrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a constatat perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 16 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a constatat că dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 - 418 C. proc. civ.
Recursul declarat împotriva hotărârii prin care a fost constatată perimarea
Împotriva deciziei menționate la pct. 1, recurentul A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2022.
Prin memoriul de recurs, recurentul solicită emiterea deciziei din 13 octombrie 2022.
II. Procedura de filtrare
În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" (iii) prezentul dosar a fost început la 16 aprilie 2018 astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.
Recursul a fost comunicat intimatei B. la 28 decembrie 2022. Intimata nu a formulat întâmpinare.
Raportul întocmit în cauză a fost comunicat părților, conform dovezilor de comunicare atașate la dosar. Părțile nu au formulat punct de vedere la raport.
III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului, în condițiile art. 493 alin. (5) și (6) din C. proc. civ., Completul de filtru constată următoarele:
Conform art. 421 alin. (2) teza I din C. proc. civ.:
"Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. (...).
Hotărârea ce formează obiectul recursului a fost pronunțată la 13 octombrie 2022, iar recursul a fost transmis prin poștă la instanță 5 decembrie 2022, cu nerespectarea termenului de 5 zile de la pronunțarea hotărârii, prevăzut de art. 421 alin. (2) din C. proc. civ. (conform ștampilei aflate de pe plicul de la Dosar nr. x/2022).
Se apreciază că este incidentă sancțiunea nulității recursului, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia:
"Art. 185. - (1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."
Totodată, se constată că în cauză nu a fost formulată nicio cerere de repunere în termenul de formulare a recursului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1862 din 13 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2023.