ÎCCJ, Decizia nr. 148/2023

Asupra recursului constată:

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM sub nr. x/2022, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Huși pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) și t) teza I din același act normativ.

Prin Hotărârea nr. 21J din 8 decembrie 2022 a secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM a fost admisă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Huși pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 și a fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva aceleiași pârâte pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, ca neîntemeiată.

În speță, Dosarul nr. x/2022 având ca obiect "ordin de protecție" a fost repartizat completului C2 instanță de tutelă, al cărei titular era doamna judecător B..

Ca urmare a imposibilității obiective a doamnei judecător B. de a se prezenta la instanță, aceasta fiind în concediu medical în perioada 31.03.2022-08.04.2022, doamna judecător C., în calitate de judecător responsabil cu repartizarea aleatorie a cauzelor, a întocmit, la data de 01.04.2022, procesul-verbal de înlocuire al titularului completului C2 instanță de tutelă, reținând situația de absență pentru motive obiective, respectiv cazul de concediu medical.

În aplicarea art. 110 alin. (8) din Regulamentul de Organizare Interioară a instanțelor judecătorești, art. 110 alin. (4) și (6) din ROIIJ și în baza Deciziei nr. 8/2022 a președintelui Judecătoriei Huși, în absența judecătorului titular, a fost desemnat în cauză judecătorul din planificarea de permanență din data de 04.04.2022, respectiv recurenta judecător, absența judecătorului titular fiind considerată un incident procedural.

Instanța disciplinară a constatat că recurenta judecător a fost informată încă din 01.04.2022, despre măsura administrativă de înlocuire a titularului completului de judecată C2 instanță de tutelă, conform planificării de permanență.

În aceste condiții, s-a apreciat că doamna judecător avea obligația de a asigura permanența în ședința de judecată din 04.04.2022, conform planificării stabilite prin Decizia nr. 8 din 28.02.2022 - Anexa nr. 2 a președintelui instanței și Decizia nr. 11 din 07.03.2022 a președintelui Judecătoriei Huși, prin această ultimă decizie fiind aprobată procedura de lucru privind situațiile de absență a membrilor completului de judecată.

Instanța disciplinară a reținut că recurenta judecător a refuzat să intre în ședința de judecată din 04.04.2022, întocmit o "rezoluție" în cuprinsul căreia a arătat că va trimite dosarul conducerii tribunalului în vederea unei noi repartizări.

Conform dispozițiilor art. 110 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 1375/2015, acesta era aplicabil în cazul absenței judecătorului care intra în compunerea completului de judecată ce avea în competență soluționarea incidentelor procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abținerea tuturor membrilor de completului de judecată, interpretarea acestuia raportându-se la dispozițiile art. 110 alin. (1) din R.O.I, iar nu în cazul lipsei titularului oricărui complet de judecată.

În consecință, instanța disciplinară a reținut că de la data adoptării deciziilor în discuție, recurenta avea obligația să îndeplinească atribuțiile profesionale ce rezultau din actele emise în conformitate cu legea de către președintele Judecătoriei Huși.

În ceea ce privește, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, s-a reținut că aceasta reglementează situația încălcării, cu știință, a oricărei norme de drept material sau procesual, această dispoziție legală având un caracter general.

Pe de altă parte, s-a reținut că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată are în vedere, în concret, doar nerespectarea deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței și a obligațiilor cu caracter administrativ stabilite prin lege și regulamente, această abatere având caracter special în raport de norma generală cuprinsă la art. 99 lit. t) teza I din același act normativ.

Prin urmare, ori de câte ori un judecător nu respectă, în mod nejustificat, dispozițiile ori deciziile cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente comite abaterea prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, iar în toate celelalte situații când exercită funcția cu rea credință comite abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza 1 din Legea nr. 303/2004, republicată, norma specială aplicându-se cu prioritate conform principiului specialia generolibus derogant.

De altfel, răspunderea juridică a unei persoane este reglementată de principiul potrivit căruia unei singure violări a normei juridice îi corespunde o singură imputare.

Prin urmare, faptele pârâtei constând în nerespectarea deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței și a obligațiile cu caracter administrativ prevăzute de art. 110 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, nu au putut fi circumscrise, în mod distinct, și conținutului constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată.

Având în vedere împrejurările, gravitatea concretă precum și consecințele faptei săvârșite de pârâta judecător, instanța disciplinară, cu majoritate, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, a aplicat doamnei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Huși sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 9 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din același act normativ.

A fost exprimată și o opinie separată doar în ceea ce privește individualizarea sancțiunii, respectiv în sensul aplicării doamnei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Huși a sancțiunii disciplinare constând în "avertisment" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată.

II. Cererea de recurs

Împotriva Hotărârii nr. 21J din 8 decembrie 2022 a secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM, A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Consideră că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică.

În primul rând, a invocat excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare, motivat de faptul că, în cauză, CSM - secția pentru judecători în materie disciplinară s-a pronunțat asupra acestei excepții în ședința din 23 noiembrie 2022, fără a motiva soluția de respingere a acesteia, trecând mai departe la judecarea fondului. Pentru că nu a cunoscut motivarea respingerii excepției nulității absolute, respectiv că orice persoană interesată poate sesiza Inspecția Judiciară, și pentru că procedura în fața instanței disciplinare s-a limitat la acordarea în cauză a unui singur termen de judecată, pronunțarea făcându-se în ședința de judecată, nu a avut posibilitatea de a invoca excepția lipsei de interes a persoanei care a făcut sesizarea.

Recurenta consideră că drepturile sale procesuale i-au fost vătămate, respectiv, i-a fost încălcat dreptul de a formula alte apărări în legătură cu legalitatea sesizării Inspecției Judiciare și cu legalitatea sesizării CSM cu acțiunea disciplinară, dar și dreptul la dublă jurisdicție.

Nemotivarea încheierii din 23 noiembrie 2022, oral, în ședința de judecată și lipsa referirii la toate argumentele de fapt și de drept invocate de recurenta judecător în scris, în contextul arătat, în opinia acesteia, atrage nulitatea absolută a acesteia, potrivit art. 174 alin. (2) din C. proc. civ., normele referitoare la motivarea hotărârii judecătorești fiind norme de ordine publică.

Mai arată că Hotărârea nr. 21J din 08 decembrie 2022 pronunțată de CSM - secția pentru judecători în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2022, nu cuprinde în motivare argumentele pentru care nu au fost avute în vedere toate susținerile recurentei invocate în scris, nefiind menționate nici motivele pentru care au fost înlăturate acestea.

De asemenea, hotărârea atacată nu cuprinde motivarea respingerii probelor, fiindu-i încălcat dreptul la apărare.

Mai arată că martorii au fost audiați fără depunerea jurământului, nefiind respectate dispozițiile art. 319 din C. proc. civ.

În ceea ce privește sesizarea Inspecției Judiciare, recurenta apreciază că aceasta este nelegală, fiind formulată de Președintele Tribunalului Vaslui care a întocmit un raport fără temei legal, care nu cuprinde toate faptele și în care nu a fost evidențiată necesitatea sesizării Inspecției Judiciare; raportul fiind lovit de nulitate.

Astfel, consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ale art. 6 din C. proc. civ., referitoare la dreptul la un proces echitabil și ale art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale art. 7 din C. proc. civ., referitoare la legalitatea procesului civil și ale art. 13 alin. (1) din C. proc. civ., referitoare la dreptul la apărare.

Prin cererea de recurs, se invocă excepția lipsei de interes a persoanei care a formulat sesizarea, deoarece aceasta trebuia să justifice un interes legitim, propriu și determinat.

Lipsa interesului în formularea sesizării ar fi atras, în opinia recurentei, clasarea sesizării de către Inspecția Judiciară, dar această măsură nu a fost luată, pentru că nu au fost analizate condițiile de legalitate și admisibilitate a sesizării în faza verificărilor prealabile.

Prin urmare, consideră că este incidentă, în cauză, nulitatea absolută a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare și, pe cale de consecință, nulitatea absolută a acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară împotriva recurentei și, implicit nulitatea hotărârii pronunțate de prima instanță, în temeiul art. 179 alin. (3) din C. proc. civ.

Cu privire la abaterea disciplinară reținută de instanța disciplinară, arătă faptul că, în cauză, nu era îndeplinită condiția nerespectării în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse de conducătorul instanței ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente. Arată că dosarul i-a fost adus de grefier, deci nu i-a fost repartizat în mod legal recurenta neavând atribuții pentru a dispune măsuri administrative privind stabilirea termenului de judecată și alte măsuri procesuale premergătoare termenului. De asemenea, arată că dispoziția de înlocuire nu a fost efectuată în conformitate cu legea. Arată că procesul-verbal de înlocuire a titularului completului C2 - Instanță de tutelă din 01 aprilie 2022, în vigoare în aceeași formă în care a fost întocmit, recurenta figura pe lista de permanență din data de 01 aprilie 2022, aspect neconform cu deciziile conducerii Judecătoriei Huși.

Învederează că în Procesul-verbal din 04 aprilie 2022, care nu se află scanat în Ecris, s-a consemnat că recurenta judecător refuză să intre în sala de ședință. Or, arată că din actele existente la dosar nu rezulta pe baza căror elemente s-a constatat refuzul de a intra în sala de ședință, nefiind întocmit un proces-verbal motivat cu privire la circumstanțele în care s-a constatat refuzul ori persoana care a făcut constatarea. Mai precizează că, deși persoanele implicate au explicat situația de fapt referitoare la "sesizarea verbală" a Președintelui Tribunalului Vaslui, nu a fost acoperită neregularitatea cu privire la absența actului de constatare a refuzului recurentei de a judeca dosarul, act întocmit de către președintele instanței, care avea atribuții de repartizare aleatorie a cauzelor și care ar fi trebuit să motiveze în ce a constat refuzul, când a fost constatat și de către cine.

Precizează că Președintele Judecătoriei Huși nu i-a comunicat recurentei despre repartizarea dosarului. De asemenea, nici doamna judecător D. nu a fost anunțată cu privire la desemnarea sa pentru judecarea cauzei, aceasta aflând în 08 aprilie 2022 de la reprezentanții Tribunalului Vaslui.

Consideră că introducerea mențiunilor privind refuzul de a intra în ședință și privind lipsa din instanță a unui judecător, care nu a fost anunțat cu privire la desemnarea sa pentru judecarea cauzei, într-un proces-verbal depus la dosarul cauzei, la care au acces și părțile, și avocații, în condițiile în care nu sunt arătate motivarea și dovezile afirmațiilor făcute, a creat o imagine distorsionată cu privire la persoanele implicate în procedura judiciară.

Recurenta arată că nu se poate considera că a refuzat în mod nejustificat să soluționeze cauza în condițiile în care a pus problema refacerii procesului-verbal, astfel încât repartizarea să fie efectuată în mod legal.

Totodată, învederează că în hotărârea recurată nu s-a dovedit că ar fi avut un alt interes în afara celui referitor la legalitatea pronunțării hotărârii în cauza având ca obiect ordin de protecție, în care soluția poate privi măsuri restrictive de libertate ale agresorului, fiindu-i încălcat dreptul la libertatea de mișcare. De asemenea, arată că preocuparea sa constantă pentru repartizarea legală a dosarelor reiese și din înscrisurile depuse în cadrul cercetării disciplinare la 28 septembrie 2022, dar care nu au fost avute în vedere de către inspectorul judiciar ori de instanța disciplinară, referitoare la: i) întocmirea eronată a unui referat de repartizare, despre care i-a adus la cunoștință grefierului-șef pentru a-l reface, și ii) la interpretarea în alt mod decât cel prevăzut în decizia invocată a repartizării unui dosar privind luarea măsurii arestării preventive.

Preocuparea sa pentru legalitatea repartizării dosarului ar constitui o chestiune de orgolii personale, fără a se preciza pe baza cărui raționament s-a ajuns la această concluzie.

Apreciază că sancțiunea aplicată este disproporționată în raport cu circumstanțele concrete ale faptei și cu circumstanțele personale ale judecătorului.

Arată că nu s-a reținut de către prima instanță faptul că a existat o comunicare defectuoasă cu conducerea judecătoriei, președintele instanței având în principal atribuția de a comunica și de a lămuri chestiunile ridicate de judecători, ori în declarația dată în fața inspectorilor judiciari a precizat că a înțeles că nu trebuie să facă nimic. Astfel, în mod greșit, în opinia recurentei, s-au respins probele propuse în dovedirea comunicării defectuoase a președintelui instanței.

Mai arată că, în aplicarea sancțiunii disciplinare, nu s-a avut în vedere nici faptul că a încheiat un proces-verbal în urma căruia a intrat în sala de judecată fără a încunoștința următorul judecător aflat pe lista de permanență și fără a i se comunica faptul ca va intra în sală.

Totodată, nu s-a avut în vedere faptul că metoda de lucru cu privire la programarea de permanență a fost schimbată de președintele instanței fără nicio consultare prealabilă sau explicație ulterioară, acesta evitând comunicarea. De asemenea, nu s-a avut în vedere că modalitatea repartizării dosarelor pentru situații de absență nu mai fusese utilizată până la acel moment în cadrul Judecătoriei Huși, fiind un element de noutate. Recurenta consideră că trebuia să se aibă în vedere vechimea în profesie a recurentei de la acel moment, de 1 an și 4 luni, dar și faptul că nu a activat anterior în cadrul unei alte instanțe pentru a lua la cunoștință de modalitatea de interpretare a dispozițiilor regulamentului de ordine interioară.

De asemenea, nu s-a luat în considerare preocuparea sa ulterioară (și anterioară efectuării controlului de către președintele Tribunalului Vaslui) de a se lămuri cu privire la aplicarea dispozițiilor legale, cu privire la care a făcut dovada că s-a adresat emitentului regulamentului de ordine interioară și Curții de Apel Iași, care deși are atributul interpretării dispozițiilor din regulamentul de ordine interioară, nu a oferit un răspuns concret, ci a precizat doar că nu poate interveni în deciziile date de președintele judecătoriei. Arată că aceste aspecte există depuse înscrisuri la dosar, care, însă, nu au fost luate în considerare la motivarea soluției și nici nu au fost înlăturate motivat.

III. Întâmpinarea formulată de intimata Inspecția Judiciară

Prin întâmpinare, Inspecția Judiciară afirmă că motivele de recurs formulate sunt nefondate, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.

În privința motivului de recurs privind omisiunea secției disciplinare de a motiva în ședința de judecată soluția de respingere a excepției nulității absolute a acțiunii disciplinare, motivele regăsindu-se doar în cuprinsul încheierii, astfel încât recurenta nu a mai avut posibilitatea de a invoca și alte apărări în primă instanță raportat la motivele pentru care a fost pronunțată soluția, arată că instanța disciplinară, în conformitate cu prevederile art. 425 din C. proc. civ., a motivat, în cuprinsul încheierii, soluția de respingere a excepției, raportat la susținerile recurentei. Prin urmare, apreciază că recurentei nu i-a fost încălcat, așa cum susține, dreptul la apărare, întrucât încheierea este supusă recursului odată cu fondul, instanța de control judiciar fiind în măsură să analizeze în integralitate motivele care stau la baza căii de atac formulate.

Conținutul hotărârii disciplinare respectă, în totalitate, dispozițiile art. 425 alin. (2) lit. b) din C. proc. civ., în cuprinsul considerentelor fiind expuse, atât susținerile, pe scurt, ale părților, cât și situația de fapt reținută de Instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se, totodată, și motivele pentru care au fost înlăturate susținerile judecătorului vizat.

Din conținutul încheierii de ședință din 23 noiembrie 2022 rezultă că instanța disciplinară a pus în discuția părților probele solicitate de recurentă și a respins administrarea acestora. Așadar, contrar susținerilor formulate, probele au fost respinse motivat, reținându-se că probe nu sunt utile soluționării cauzei, în raport de teza probatorie invocată.

În ceea ce privește susținerile recurentei potrivit cărora, în faza de cercetare disciplinară aceasta nu a fost prezentă la ascultarea președintei instanței, doamna judecător C., arătă că procedura cercetării disciplinare este de natură administrativă, nepublică și necontradictorie (art. 20 alin. (2) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul Inspectorului-șef nr. 51/2021), probele fiind administrate de către inspectorii judiciari, iar potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, judecătorul "are dreptul să cunoască toate actele cercetării".

În acest context, având în vedere natura procedurii cercetării disciplinare, precizează că, la momentul ascultării unei persoane în această fază, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 319 din C. proc. civ.

Consideră că în mod întemeiat instanța disciplinară a respins excepția nulității acțiunii, reținând, în esență, că verificările prealabile și cercetarea disciplinară au vizat toate aspectele invocate, fără ca dispozițiile legale ce reglementează modalitatea de sesizare a Inspecției Judiciare să condiționeze inițierea procedurii disciplinare de existența unui control dispus de președintele instanței, în exercitarea propriilor atribuții de serviciu.

Din punct de vedere procedural, dispozițiile art. 45 din Legea nr. 317/2004, republicată, prevedeau că Inspecția Judiciară poate fi sesizată în scris și motivat de către orice persoană interesată, în legătură cu abaterea disciplinară săvârșită de judecători și procurori.

Aspectele semnalate sunt suspuse unei verificări prealabile efectuate de către inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare.

Cu referire la acest aspect, observă că, față de reglementările conținute în dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată analiza se raportează la faptele sesizate iar nu la conținutul abaterilor disciplinare la care se face referire în sesizare. Aceasta deoarece, potrivit dispozițiilor legale citate sunt supuse verificărilor prealabile potrivit alin. (1) și (2) din textul de lege menționat "aspectele semnalate" iar nu încadrarea juridică invocată de petiționară.

Analiza existenței, respectiv inexistenței indiciilor privind săvârșirea unei abateri disciplinare constituie atributul exclusiv al inspectorului judiciar, în urma verificărilor prealabile efectuate, cu referire la faptele care fac obiectul sesizărilor, fiind așadar irelevantă, în contextul cadrului și obiectului verificărilor încadrarea juridică la care face referire petiționara în sesizare.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a persoanei care a formulat sesizarea, respectiv Președintele Tribunalului Vaslui, arată că, prin raportare la dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, așa cum s-a reținut de instanța disciplinară prin hotărârea atacată, declanșarea procedurii disciplinare a avut la bază o sesizare ce îndeplinește în totalitate condițiile prevăzute de lege, în sensul ca este formulată de o persoană interesată, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate, este semnată, conține datele de identificare ale autorilor și indicii concrete cu privire la situația de fapt reținută.

Criticile vizând soluționarea aspectelor de fond, se referă la neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare de la art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, pentru care s-a dispus sancționarea doamnei judecător.

Așa cum s-a reținut și în acțiunea disciplinară înaintată, dar și în Hotărârea nr. 21J din 8 decembrie 2022, în aplicarea art. 110 alin. (8) din Regulamentul de Organizare Interioară a instanțelor judecătorești, art. 110 alin. (4) și (6) din ROIIJ și în baza Deciziei nr. 8/2022 a președintelui Judecătoriei Huși, în absența judecătorului titular a fost desemnat în cauză judecătorul din planificarea de permanență din 04 aprilie 2022, în persoana doamnei judecător A., absența judecătorului fiind considerată un incident procedural.

Arată că este de necontestat faptul că, fiind înscrisă în planificarea de permanență aferentă datei de 04 aprilie 2022, doamna judecător A., fiind informată din 01 aprilie 2022 despre măsura administrativă de înlocuire a titularului completului de judecată C2 - Instanță de tutelă, aflat în concediu medical, avea obligația să fie prezentă în ședința de judecată din 04 aprilie 2022 conform planificării de permanență, stabilită prin Decizia nr. 8 din 28 februarie 2022 - Anexa nr. 2 a președintelui instanței și prin Decizia nr. 11 din 07 martie 2022 a președintelui Judecătoriei Huși prin care s-a decis aprobarea procedurii de lucru privind situațiile de absență a membrilor completului de judecată.

În consecință, consideră că refuzul de a intra în ședința de judecată, conform planificării de permanență din 04 aprilie 2022, a reprezentat o încălcare a deciziilor anterior menționate, recurenta judecător având obligația să îndeplinească toate atribuțiile profesionale ce rezultau din dispozițiile regulamentare enunțate și actele administrative emise în aplicarea acestora.

În ceea ce privește criticile vizând netemeinicia hotărârii instanței disciplinare, sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate recurentei, arată că, din conținutul hotărârii rezultă criteriile avute în vedere, respectiv împrejurările, gravitatea concretă precum și consecințele faptei săvârșite de recurenta judecător.

Astfel, instanța disciplinară a avut în vedere pe de o parte că recurenta judecător nu a mai fost sancționată disciplinar dar, totodată a reținut și faptul că responsabilitatea specifică funcției de judecător presupune, în multe situații, capacitatea de ajustare a conduitei astfel încât să nu fie periclitată respectarea dispozițiilor legale și regulamentare care guvernează activitatea de judecată.

În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Cu titlu preliminar, față de faptul că recurenta și-a subsumat criticile unor cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor CSM, pronunțate în materie disciplinară, cale de atac ce va fi soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurentă și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare, așa cum a decis Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor din recurs, subsumate motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă doar pentru considerentele arătate în continuare.

În cauză a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Prin cererea de recurs, recurenta a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 8 din C. proc. civ. și a dreptului la apărare, consacrat prin art. 13 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată, contrar susținerilor din recurs, că a fost asigurată recurentei posibilitatea exercitării dreptului la apărare.

Din conținutul încheierii de ședință din 23 noiembrie 2022 rezultă că instanța disciplinară a pus în discuția părților excepția nulității acțiunii disciplinare pe care a respins-o motivat arătând că demersul disciplinar are la bază o sesizare legală. Prin urmare, excepția invocată nu poate fi primită din perspectiva arătată de recurentă, deoarece a avut posibilitatea de a pune concluzii cu privire la această excepție, în fața instanței disciplinare. Așa cum reține Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, problema dacă o persoană a avut parte de un proces echitabil este privită în ansamblu prin analiza cumulativă a tuturor etapelor, nu doar prin prisma unui incident particular sau a unei greșeli de procedură; ca urmare, neajunsurile la un nivel pot fi depistate la o etapă ulterioară (a se vedea cauza Monnell și Morris c. Regatului Unit).

Nici următorul motiv de casare nu are caracter fondat. Recurenta a subliniat încălcarea dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în considerarea faptului că sesizarea Inspecției Judiciare a fost semnată de către Președintele Tribunalului Vaslui, E. și depusă de acesta.

Înalta Curte reține că sesizarea Inspecției Judiciare s-a realizat în baza memoriului formulat de conducerea Tribunalului Vaslui, respectiv de către președinte, E., memoriu transmis Inspecției Judiciare la 27.05.2022 și înregistrat sub nr. x, în scopul verificării situației de fapt, pentru a se stabili dacă există indiciile săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) și t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată. Contrar susținerilor din cererea de recurs, în cuprinsul sesizării sunt prezentate aspecte concrete, individualizate, cu privire la acte și fapte aparținând judecătorului A., astfel că nu se poate reține inexistența unei sesizări a Inspecției Judiciare.

Dispozițiile art. 45 din Legea nr. 317/2004, republicată, care prevăd că "Inspecția Judiciară (...) poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată (...) în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori", se interpretează că, prin "orice persoană interesată", se înțelege orice subiect de drept interesat. De altfel, această interpretare este susținută de faptul că textul de lege prevede că Inspecția Judiciară poate fi sesizată de CSM, care este o instituție de drept public, similar statutului juridic al Tribunalului Vaslui, instituție care a formulat sesizarea prin persoanele cu funcție de conducere.

De asemenea, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., criticile recurentei referitoare la nerespectarea dreptului la apărare, prin încălcarea dispozițiilor art. 319 alin. (1) și (9), art. 321 alin. (3), art. 323 și art. 324 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că dispozițiile art. 319 din C. proc. civ., referitoare la depunerea jurământului de către martor, nu sunt aplicabile în faza administrativă a verificărilor prealabile și cercetării disciplinare desfășurate în fața Inspecției Judiciare, astfel că procesele-verbale de ascultare întocmite în această etapă, cum este și cazul ascultarea martorilor C. și D., la care face referire recurenta, nu au valoarea unor declarații de martor în sensul C. proc. civ.. În același sens, s-a reținut că norma de trimitere de la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 se referă la procedura administrativ-jurisdicțională desfășurată în fața secțiilor CSM, așa cum se prevede expres în cuprinsul alin. (1) al aceluiași articol, iar nu la faza verificărilor prealabile și cercetării disciplinare desfășurate în fața Inspecției Judiciare, iar procesul-verbal de ascultare întocmit de inspectorul judiciară sau unul dintre membrii echipei de inspectori judiciari, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (5) din Regulamentul lucrărilor de inspecție, constituie o probă admisibilă în procedura disciplinară. (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, deciziile nr. 21 din 1 februarie 2021 și nr. 251 din 28 iunie 2021).

Astfel, în condițiile în care ascultarea martorilor în faza administrativă a procedurii disciplinare desfășurate de Inspecția Judiciară nu reprezintă declarații de martor în sensul C. proc. civ., nu pot fi primite criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor din C. proc. civ. indicate de recurentă.

Se constată, totodată, contrar susținerilor formulate, că probele au fost respinse motivat, reținându-se că acestea nu sunt utile soluționării cauzei, în raport de teza probatorie invocată.

Înalta Curte reține că în cuprinsul hotărârii au fost analizate distinct faptele reținute în acțiunea disciplinară, a fost indicat și analizat materialul probatoriu avut în vedere pentru a reține elementele constitutive ale fiecărei abateri disciplinare, context în care au fost analizate și apărările formulate de recurentă, astfel că modul de desfășurare a dezbaterilor, administrarea probelor, examinarea excepțiilor și a apărărilor formulate de recurentă s-au realizat de către instanța disciplinară cu respectarea principiului contradictorialității, a dreptului la apărare și a garanțiilor oferite de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul egalității de arme atât în plan civil, cât și în plan penal, cere ca fiecare parte din proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței, în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă (Cauza Dombo Beheer B.V. contra Olandei, Hotărâre din 27 octombrie 1993, Cauza Georgiadis contra Greciei, Hotărâre din 29 mai 1997 și Cauza Ankerl contra Elveției, Hotărâre din 23 octombrie 2006).

De asemenea, cerința procedurilor de "contradictorialitate" prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică oportunitatea de a cunoaște și de a comenta la proces observațiile făcute sau dovezile prezentate de cealaltă parte litigantă. Totuși, "contradictorialitatea" în esență presupune că materialul în cauză sau probele sunt puse la dispoziția ambelor părți (Ruiz Mateos c. Spaniei).

Or, recurentei i-a fost respectată această garanție procesuală, fiind legal citată, a fost prezentă la termenul de judecată din fața instanței disciplinare, având posibilitatea să-și formuleze apărările. De asemenea, conținutul acțiunii disciplinare și actele de cercetare disciplinară efectuate în cauză au vizat strict faptele cu privire la care s-a apreciat, prin rezoluția de începere a cercetării disciplinare, că există indicii ale unor abateri disciplinare, instanța disciplinară pronunțându-se cu privire la acestea.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în cererea de recurs nefiind identificate critici referitoare la încălcarea de către instanța disciplinară a unor reguli de procedură de natură a atrage sancțiunea nulității hotărârii atacate.

Un al doilea motiv de recurs invocat vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază soluția hotărârii atacate, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Acest motiv de nelegalitate are în vedere situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Referitor la critica recurentei în ceea ce privește faptul că Hotărârea nr. 21J din 8 decembrie 2022, pronunțată de CSM - secția pentru judecători în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2022, nu cuprinde argumentele pentru care nu au fost avute în vedere toate susținerile judecătorului vizat invocate în scris, nefiind menționate nici motivele pentru care au fost înlăturate acestea, consideră că instanța a analizat, în totalitate, apărările formulate.

Examinând modul în care instanța de disciplină a analizat acțiunea disciplinară din perspectiva excepțiilor formulate în apărare de recurenta judecător, Înalta Curte constată că hotărârea atacată respectă dispozițiile art. 50 din Legea nr. 317/2004, republicată, astfel încât nu se poate reține o nemotivare a acesteia.

Chiar și eventualele ipoteze privind reținerea în mod trunchiat a dezbaterilor orale sunt contrazise de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. referitor la conținutul hotărârii care va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților..." Așadar, în hotărârea instanței disciplinare se regăsesc considerentele care susțin soluția majoritară a instanței de disciplină, cu referire la excepțiile invocate în cauză, la ordinea de soluționare a acestora în funcție de natura și efectele lor, argumentarea fiind logică și coerentă, în acord cu normele legale incidente.

Înalta Curte reține că, în pofida susținerilor recurentei, hotărârea secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM cuprinde expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe baza cărora se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis susținerile, cât și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților, respectiv au fost expuse argumente referitoare la urmările faptelor imputate și la vinovăția magistratului cercetat.

Cu privire la criticile formulate prin cererea de recurs, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Argumentele dezvoltate de recurentă în cererea de recurs vizează încălcarea normelor de drept substanțial, mai precis, neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa. În această privință, este de menționat că recurenta nu neagă existența faptelor, ci apreciază că, în mod greșit, i-a fost reținută vinovăția în săvârșirea abaterii disciplinare de la lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată și a fost sancționată în temeiul art. 100 lit. b) din același act normativ, dându-se alte valențe acțiunilor sale.

Pentru angajarea răspunderii disciplinare a recurentei, instanța de disciplină a reținut în sarcina magistratului cercetat săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Potrivit art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, constituie abatere disciplinară nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.

Pentru existența acestei abateri disciplinare este necesar, sub aspectul laturii obiective, să existe în sarcina judecătorului o obligație cu caracter administrativ prevăzută de lege, înscrisă în regulamentul de ordine interioară sau cuprinsă în acte administrative emise de conducătorul instanței și să existe o nerespectare a acestei obligații din partea judecătorului, iar sub aspectul laturii subiective, legiuitorul a prevăzut cerința ca nerespectarea acestei obligații să aibă caracter nejustificat.

În cuprinsul noțiunilor de dispoziție sau decizie legiuitorul a inclus toate actele de decizie emise de conducerea instanței, indiferent de denumirea dată acestora: decizie, dispoziție, ordin, hotărâre.

Referitor la latura obiectivă, se reține că potrivit art. 5 alin. (2) lit. b) și k) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015 judecătorii sunt obligați să respecte prevederile legale, normele codului deontologic, regulamentele, hotărârile CSM date în conformitate cu legea, hotărârile adunărilor generale și ale colegiilor de conducere și de asemenea să îndeplinească, în limitele funcției, alte atribuții decât cele privind activitatea de judecată, stabilite, în conformitate cu legea, de conducerea instanței.

În aprecierea comportamentului recurentei A. trebuie avute în vedere și standardele de conduită profesională impuse magistraților de art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, adoptat prin Hotărârea nr. 328 din 24.08.2005 a Plenului CSM, potrivit cărora judecătorii și procurorii sunt obligați să-și îndeplinească cu competență și corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente și ordine de serviciu.

Astfel cum rezultă din situația de fapt, expusă pe larg la pct. I.2 din prezenta hotărâre, se reține că recurenta judecător nu a respectat dispozițiile art. 110 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și nici Deciziile nr. 8 din 23 februarie 2022 și nr. 11 din 07 martie 2022 emise de președintele Judecătoriei Huși, prin această ultimă decizie fiind aprobată procedura de lucru privind situațiile de absență a membrilor completului de judecată.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța disciplinară, că prin modul în care a acționat, recurenta a refuzat judecarea dosarului nr. x/2022 invocând aspecte ce vizau legalitatea măsurilor administrative dispuse de conducerea instanței, doamna judecător considerând că nu sunt incidente dispozițiile 110 alin. (8) din Regulamentul de organizare interioară a instanțelor judecătorești, întrucât acestea se referă la situația absenței judecătorului care intră în compunerea completului de judecată ce are în competență soluționarea incidentelor procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abținerea tuturor membrilor completului de judecată, iar nu la cazul lipsei titularului oricărui complet de judecată.

Or, legalitatea și temeinicia măsurilor administrative dispuse de conducerea instanței poate fi analizată doar în cadrul reglementat de art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legai a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Față de aspectele expuse pe larg anterior, se reține, contrar susținerilor recurentei judecător, că dispoziția regulamentară cuprinsă în art. 110 alin. (8) din Regulamentul de organizare Interioară a instanțelor judecătorești urmărește asigurarea continuității actului de justiție, în orice situație în care judecătorul nu poate participa la judecată.

Referitor la apărările recurentei în sensul că nu a existat un refuz nejustificat de respectare a dispozițiilor legale și regulamentare, ci modul în care aceasta a procedat a fost determinat de faptul că nu a fost lămurită cu privire la planificarea de permanență, se reține că aceasta avea posibilitatea să solicite lămuriri suplimentare președintelui instanței cu privire la aplicabilitatea deciziilor emise. Cu toate acestea, recurenta judecător nu a discutat cu președintele instanței, ci a preferat să emită o "rezoluție" prin care și-a expus propriul punct de vedere legat de interpretarea deciziilor administrative emise în condițiile legii de președintele instanței.

În acest context, interpretarea diferită dată de recurentă dispozițiilor art. 110 alin. (8) din Regulamentul de organizare interioară a instanțelor judecătorești reprezintă în realitate un refuz de instrumentare și soluționare a dosarului nr. x/2022 Or, potrivit art. 5 din C. proc. civ. judecătorul are îndatorirea de a soluționa orice cerere de competența instanțelor judecătorești.

În concluzie, se reține că modalitatea în care recurenta judecător a acționat, refuzând să respecte deciziile nr. 8 din 23.02.2022 și nr. 11 din 07.03.2022 emise de președintele Judecătoriei Huși, conturează încălcarea obligațiilor prevăzute de art. 110 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015.

Sub aspectul laturii subiective se reține că atrage răspunderea disciplinară în condițiile art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, nesocotirea nejustificată a obligațiilor cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.

Prin nerespectarea în mod nejustificat se înțelege refuzul explicit sau implicit al judecătorului sau procurorului de a respecta obligațiile cu caracter administrativ menționate anterior.

Raportat la segmentul de activitate pe care îl presupune înfăptuirea actului de justiție, etalonul ar trebui sa fie cel al "magistratului diligent" care acționează cu grijă față de interesul public de înfăptuire a justiției și de apărare a intereselor generale ale societății, care își subordonează comportarea sa exigențelor ce decurg din îndatoririle profesionale și normele deontologice pe care trebuie să ie respecte.

Așa cum s-a reținut prin hotărârea instanței disciplinare, Înalta Curte apreciază că probele administrate în cauză conturează o atitudine asumată de recurenta judecător de nerespectare, în mod nejustificat, a obligațiilor cu caracter administrativ dispuse la nivelul Judecătoriei Huși, respectiv, recurenta a justificat refuzul de participa la ședința de judecată din 04.04.2022 invocând motive de nelegalitate a măsurilor adoptate de conducerea Judecătoriei Huși și astfel, condiționând administrarea actului de justiție.

Modalitatea în care recurenta judecător a înțeles să se manifeste în exercitarea atribuțiilor de serviciu conturează un refuzul în sensul avut în vedere de legiuitor și demonstrează o atitudine neconformă obligațiilor profesionale stabilite prin legi și regulamente.

Urmarea imediată a acestei abateri disciplinare constă în afectarea relațiilor sociale ocrotite prin dispozițiile legale care reglementează relațiile magistraților în colectivele din care fac parte și prin cele care reglementează obligațiile administrative ale judecătorilor, cu scopul desfășurării în bune condiții a activității la instanțe și parchete.

În concluzie, se apreciază că sunt întrunite cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii disciplinare a recurentei judecător din perspectiva dispozițiilor art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că hotărârea secției pentru judecători este legală și temeinică în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii disciplinare, iar recursul declarat de recurenta-pârâtă este fondat doar în ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate.

Realizând o corectă aplicare a principiului proporționalității sancțiunii cu gravitatea abaterii disciplinare analizate, Înalta Curte apreciază că este necesară aplicarea unei sancțiuni suficient de severe încât să atingă scopul punitiv și, în același timp, să o determine pe recurentă să conștientizeze deficiențele ce îi sunt reproșate.

La aprecierea asupra sancțiunii ce urmează a fi aplicată, Înalta Curte are în vedere și faptul că recurenta judecător are o experiență profesională redusă, având o vechime efectivă în funcția de judecător de aproximativ 3 ani (respectiv, 1 an și 4 luni la momentul săvârșirii faptelor constând în abaterea disciplinară reținută) și că nu a mai fost sancționată disciplinar.

Raportat la gravitatea, condițiile în care au fost săvârșite și la consecințele abaterii reținute în sarcina magistratului, precum și în considerarea conduitei judecătorului în cursul procedurii disciplinare, Înalta Curte apreciază că circumstanțele expuse anterior justifică aplicarea unei sancțiuni disciplinare mai puțin severe din ierarhia sancțiunilor disciplinare prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, respectiv cea constând în diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de trei luni, prevăzută de art. 100 alin. (1) lit. b).

Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători constată că hotărârea secției pentru judecători este legală și temeinică în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii disciplinare, iar recursul declarat de recurentă este fondat în ceea ce privește soluția referitoare la sancțiunea aplicată, astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., hotărârea recurată va fi casată în parte, în sensul aplicării sancțiunii disciplinare constând în diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de 3 luni, prevăzută de art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 23 noiembrie 2022 și a Hotărârii nr. 21J din 8 decembrie 2022 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2022.

Casează, în parte, hotărârea atacată și, rejudecând, aplică recurentei A. sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 3 luni", pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2023.

GGC - ED