ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 735/2023

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 32 din 11 octombrie 2023 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, în Dosarul nr. x/2023, a fost admisă cererea formulată de contestatorul inculpat plt. adj. A., prin apărător ales, și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (4) C. proc. pen.

A fost respinsă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de contestatorul inculpat A..

În baza art. 347 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva Încheierii penale nr. 130/11.08.2023 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Militar București în Dosar nr. x/2023.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu două întrebări, că, față de dispozițiile art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Astfel, contestatorul inculpat a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru a se pronunța cu privire la următoarele două întrebări:

- dacă o dispoziție națională, ce reglementează o procedură prealabilă începerii judecății, în care sunt verificate probele și respectarea drepturilor persoanei acuzate în cursul urmăririi penale, ce prevede judecata în absența persoane acuzate, este compatibilă cu dreptul Uniunii, în special cu raportarea la Decizia-cadru nr. 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 de modificare a Deciziilor-cadru nr. 2002/584/JAI, nr. 2005/214/JAI, nr. 2006/783/JAI, nr. 2008/909/JAI și nr. 2008/947/JAI, de consolidare a drepturilor procedurale ale persoanelor și de încurajare a aplicării principiului recunoașterii reciproce cu privire la deciziile pronunțate în absența persoanei în cauză de la proces) (denumită în continuare, Decizia-cadru);

- dacă art. 6 alin. (3) din Directiva 2012/13 și art. 47 din cartă trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale care nu prevede o cale procedurală (efectivă) care să permită să se remedieze după ședința preliminară (procedura de camera preliminară) într-o cauză penală neclaritățile și lacunele din conținutul rechizitoriului care aduc atingere dreptului persoanei acuzate de a i se comunica informații detaliate cu privire la acuzare.

Raportându-se la dispozițiile art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și cele ale art. 2 alin. (1) - (3) din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 paragraful 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum și la aspectele reținute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în jurisprudența sa (Hotărârea din 6 octombrie 1982, pronunțată în Cauza 283/81, prin care a fost interpretat art. 177 din Tratatul CEE), Curtea a reținut că, din conținutul art. 267 TFUE, rezultă că sesizarea C.J.U.E. este triplu condiționată, respectiv (i) întrebarea prealabilă să vizeze interpretarea sau, după caz, validitatea actelor normative ale Uniunii, (ii) problema de drept invocată să fie pertinentă, în sensul că decizia C.J.U.E. este necesară pentru soluționarea corectă a cauzei, iar (iii) dispoziția a cărei interpretare se solicită să nu fi făcut obiectul unei alte examinări a C.J.U.E.

A considerat că, din cele ce precedă, rezultă că procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Uniunea Europeană dă posibilitatea, dar nu instituie obligația instanțelor statelor membre de a adresa întrebări Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările - vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare - fiind adresate înainte de a se pronunța hotărârea în litigiul pendinte, iar în toate cazurile singura competentă să decidă dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului, precum și asupra conținutului acestora, este instanța națională. Prin urmare, potrivit art. 267 TFUE, părțile, procurorul sau orice altă persoană nu pot sesiza C.J.U.E. în mod direct, ci doar prin intermediul instanței, unica îndreptățită să efectueze acest demers, fie la cerere, fie din oficiu.

A concluzionat că instanța națională este cea care stabilește relevanța dreptului comunitar pentru soluționarea cauzei aflate pe rol și dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.

Analizând cererea formulată de contestatorul inculpat, prin apărător ales, Curtea a reținut că nu sunt îndeplinite niciuna dintre cerințele menționate anterior, iar prin maniera de formulare a întrebărilor preliminare, contestatorul tinde să obțină o "decizie de îndrumare" în soluționarea în concret a cauzei de către instanța națională, ceea ce este inadmisibil, întrucât excedează competenței C.J.U.E.

A subliniat că întrebarea care se poate adresa de instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.

S-a apreciat că, în cauză, cererea contestatorului de sesizare a C.J.U.E. conține referiri concrete la modalitatea de soluționare a procedurii de cameră preliminară în lipsa sa și la imposibilitatea de a invoca ulterior pronunțării încheierii de cameră preliminară a neclarităților și lacunelor din conținutul rechizitoriului care ar aduce atingere dreptului său de a i se comunica informații detailate cu privire la acuzare.

Mai mult decât atât, s-a observat că prin contestația formulată inculpatul nu indică nicio reglementare comunitară obligatorie neclară care poate forma obiectul lămuririi de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

În raport de aceste motive, Curtea a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de contestatorul inculpat, constatând că în cauză nu sunt incidente dispoziții ale dreptului comunitar care să fie neclare și a căror interpretare să impună adresarea întrebărilor preliminare indicate de contestatorul inculpat.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene din cuprinsul Încheierii nr. 32 din 11 octombrie 2023 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, în Dosarul nr. x/2023, la 16 octombrie 2023, a declarat recurs inculpatul A., fără a o motiva.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2023/a1, fiind repartizată aleatoriu, în sistem informatizat, Completului nr. 7 pentru termenul de judecată din data de 07 noiembrie 2023, când reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac.

Examinând recursul declarat de inculpatul A. prin prisma excepției invocate de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru motivele arătate în continuare.

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În speță, se constată că procedura de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene este guvernată de prevederile Legii nr. 340/2019 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Astfel, potrivit art. 2 din actul normativ menționat:

"(1) Instanța de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură și care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

(2) Dacă cererea este formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecății este obligatorie.

(4) În aplicarea art. 104b din Regulamentul de procedură al Curții de Justiție a Comunităților Europene, instanța poate cere, odată cu solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene, conform prevederilor alin. (1) și (2), în cazurile urgente, aplicarea procedurii de urgență în fața Curții de Justiție a Comunităților Europene.

(5) încheierea prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății poate fi atacată cu recurs la instanța superioară, în termen de 72 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Calea de atac se soluționează prin încheiere, în camera de consiliu, fără citarea părților; hotărârea este definitivă.

(6) În cauzele penale în care instanța a dispus suspendarea cauzei, art. 303 alin. (6) din C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător.

(7) Judecarea cauzei suspendate se reia după comunicarea hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.

(8) În cazul în care cauza nu a fost suspendată, instanța poate continua judecata pe alte aspecte decât cele semnalate Curții de Justiție a Comunităților Europene. Instanța nu poate încheia dezbaterile înainte de pronunțarea Curții de Justiție a Comunităților Europene.

(9) În cauza în care s-a solicitat Curții de Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu preliminar, hotărârea acesteia în ceea ce privește stabilirea validității sau interpretarea dată unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană este obligatorie."

Așadar, din conținutul textului de lege redat mai sus, rezultă că doar încheierea prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății poate fi atacată cu recurs la instanța superioară, iar nu și încheierea prin care se admite ori se respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Aceasta deoarece, legiuitorul european a stabilit că instanța națională chemată să dea o rezolvare în cauză este singura abilitată să aprecieze dacă, pentru justa soluționare a speței este sau nu necesară pronunțarea unei hotărâri preliminare care să vizeze interpretarea sau, după caz, validitatea actelor normative ale Uniunii, sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene neputând fi realizată direct de procuror sau de părți.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, prin încheierea atacată, printre altele, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de contestatorul inculpat A., astfel încât Înalta Curte constată că, potrivit textului de lege sus menționat, aceasta nu este supusă niciunei căi de atac.

Astfel, așa cum s-a arătat anterior, legiuitorul a stabilit, în art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, că recursul poate fi promovat doar împotriva încheierii prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății, în ipoteza admiterii cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, situație ce nu se regăsește în speță.

Se constată, așadar, că recurentul inculpat A. a formulat recurs împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele textului de lege menționat și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, în temeiul art. 2 din Legea nr. 340/2009, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene din cuprinsul Încheierii nr. 32 din 11 octombrie 2023 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, în Dosarul nr. x/2023.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., față de culpa sa procesuală, recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene din cuprinsul Încheierii nr. 32 din 11 octombrie 2023 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, în Dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 noiembrie 2023.

GGC - NN