ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 22.08.2023

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 542/2023

HOTĂRÂRE

22.08.2023

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 542/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 20 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 2502 din C. proc. pen., s-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanța emisă de procuror la data de 5.11.2015, în Dosarul nr. x/2014, asupra bunurilor inculpaților A., B., C., D., E. și F..

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin Ordonanța nr. 504/P/2014 din data de 05.11.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-au dispus, printre altele:

"3. Instituirea măsurii sechestrului asigurator, până la concurența sumei de 4.842.469 RON (aprox. 1.100.561,13 euro), asupra bunurilor inculpatei C., constând în:

- imobil tip construcție Id electronic x, cota 3/16, suprafața de 61,13 mp (imobil situat în București, str. x).

- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, suprafața de 221 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov).

- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, suprafața de 11 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov).

- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, suprafața de 12 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov).

- imobil tip teren Id electronic x, nr. x, nr. CF x, suprafața de 12 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov).

- autoturism marca x serie șasiu x.

(...)

Instituirea măsurii sechestrului asigurator, până la concurența sumei de 7.445.614 RON (aprox. 1.692.185 euro), asupra bunurilor suspectei F., constând în:

- imobil tip construcție Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, cota 1/1, (imobil situat în București, str. x);

- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, cota 1/1, suprafața de 990 mp (imobil situat în Corbeanca, jud. Ilfov).

- cont (RON) deschis în anul 2010 la G..

- cont (RON) deschis în anul 2006, la H..

- cont (euro) deschis în anul 2003 la H.."

Conform art. 250 alin. (1) din C. proc. pen., împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia se poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel București.

Ordonanța a fost comunicată inculpaților.

În motivarea acestei soluții, s-au reținut următoarele:

Prin ordonanța din data de 10.08.2015 s-a dispus extinderea urmăririi penale față de A., B., C. și D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzute de art. 298 din C. pen., constând în modalitatea defectuoasă în care, în calitate de inspectori fiscali în cadrul A.N.A.F. - AFP S3, cu ocazia controalelor efectuate în perioada 2011 - 2012 la S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L. și S.C. K. S.R.L., având ca obiect soluționarea cererilor de rambursare de T.V.A. formulate de aceste societăți și-au îndeplinit îndatoririle de serviciu.

Prin ordonanța din data de 3.11.2015 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a efectuat urmărirea penală față de C. din două infracțiuni de neglijență în serviciu prevăzute de art. 298 din Noul C. pen., în două infracțiuni de neglijență în serviciu prevăzute de art. 249 din C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. și art. 5 din C. pen.

Prin ordonanța din data de 3.11.2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de C. , sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neglijență în serviciu prevăzute de art. 249 din C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. și art. 5 din C. pen.

Prin ordonanța din 05.11.2015, s-a dispus extinderea urmăririi penale, printre alții, față de F. , cu privire la infracțiunile de neglijență în serviciu prevăzute de art. 298 din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 și art. 38 din C. pen., constând în aceea că, în calitate de șef adjunct al AFP - Sector 3, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile ce îi reveneau în legătură cu aprobarea rapoartelor de inspecție fiscală, în cazul S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L. și S.C. K. S.R.L., ceea ce a determinat soluționarea favorabilă a cererilor de rambursare a sumei negative de T.V.A formulate de aceste societăți, și prin aceasta a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 7.445.614 RON, reprezentând valoarea totală a TVA rambursată.

În fapt, s-au reținut următoarele:

Suspectele D. și C. au alcătuit echipa de inspecție fiscală, atât în cazul S.C. K. S.R.L., cât și în cazul S.C. J. S.R.L..

Modul defectuos de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu în cazul S.C. K. S.R.L. a constat în:

- omisiunea analizării evoluției cifrei de afaceri și a profitului net, respectiv a pierderii nete în perioada supusă inspecției fiscale, deși motivul încadrării decontului de TVA cu sume de rambursat (DNOR), de către AFP Buftea ca având risc fiscal B mare, l-a constituit tocmai lipsa cifrei de afaceri;

- omisiunea de a verifica dacă contribuabilul înregistrează TVA deductibilă aferentă unor aprovizionări de bunuri și servicii de valori mari față de specificul activității sale și față de volumul de activitate desfășurat, prin analizarea rulajelor *conturilor contabile, a achizițiilor lunare pe o perioadă mai mare de timp, calculând o medie lunară a cheltuielilor cu mărfurile și serviciile destinate realizării obiectului de activitate;

- verificarea superficială a facturilor, devizelor și contractelor care au stat la baza achizițiilor făcute de S.C. K. S.R.L. de la S.C. L. S.R.L. și S.C. M. S.R.L., astfel încât nu au sesizat că facturile prezintă în anexă devize de lucrări cu referire la operațiuni simple, identice indiferent de produsul livrat/serviciu prestat, având același tarif orar, respectiv 100 euro, costul total brut rezultat din calcule este diferit de valoarea facturată, iar două dintre cele 3 devize anexate celor 3 facturi analizate nu sunt asumate de furnizor prin semnătură și ștampilă;

- omisiunea verificării neconcordanțelor existente între faptul că în perioada supusă controlului societatea nu a realizat venituri și nu a emis facturi și declarația administratorului care justifică investiția în produse media prin necesitatea evitării falimentului și a investiției în achiziția liniei de producție pentru fabricarea confecțiilor termopan, prin necesitatea confecționării unor chioșcuri pentru desfacerea în rețea proprie a presei;

- omisiunea stabilirii scopului și caracterului achizițiilor (cheltuieli de exploatare în legătură cu obiectul de activitate, investiții sau alte cheltuieli);

- omisiunea de a analiza riscul de supraevaluare a prețurilor de achiziție a site-urilor de presă on-line și, în contextul în care nu dețineau cunoștințe de specialitate în domeniul IT, de a estima valoarea tranzacției prin efectuarea unei expertize;

- omisiunea verificării realității investiției prin deplasarea la fața locului, locul desfășurării controalelor încrucișate fiind, de regulă, puncte de lucru sau alte spații stabilite de contribuabili;

- efectuarea defectuoasă a controalelor încrucișate prin limitarea constatărilor doar la modul de înregistrare a facturilor în jurnalul de vânzări, în evidența contabilă și în deconturile de TVA, cu ignorarea Metodologiei de inspecție fiscală a taxei pe valoare adăugată nr. 302.768/2007, conform căreia obiectivele urmărite de controlul încrucișat trebuie să constea în verificarea condițiilor minime necesare pentru desfășurarea activității economice care face obiectul controlului, a legalității achizițiilor și a corectitudinii întocmirii documentelor fiscale, a realității și legalității operațiunii înscrise în documente și în verificarea prețului tranzacției comparativ cu prețurile de piață a acelorași produse/servicii sau a unora similare, urmând ca o atenție deosebită să se acorde controlului atunci când cele două societăți sunt afiliate sau au aceiași administratori, evidența contabilă este condusă de aceleași persoane sau își desfășoară activitatea la același sediu social sau domiciliu fiscal.

Modul defectuos de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu în cazul S.C J. S.R.L. a constat în:

- omisiunea de a verifica dacă contribuabilul înregistrează TVA deductibilă aferentă unor aprovizionări de bunuri și servicii de valori mari față de specificul activității sale și față de volumul de activitate desfășurat, prin analizarea rulajelor conturilor contabile, a achizițiilor lunare pe o perioadă mai mare de timp, calculând o medie lunară a cheltuielilor cu mărfurile și serviciile destinate realizării obiectului de activitate;

- verificarea superficială a facturilor, devizelor și contractelor care au stat la baza achizițiilor făcute de S.C. J. S.R.L. de la S.C. L. S.R.L., astfel încât nu au sesizat o serie de inadvertențe, respectiv faptul că, în contractele având ca obiect vânzarea produselor media, a produselor conexe și prestări servicii, inclusiv Actul adițional nr. x/01.02.2011, nu este prevăzută persoana care a avut calitatea de reprezentant al S.C. J. S.R.L. la încheierea acestor tranzacții, în ceea ce privește prețul, acesta nu este clar stipulat în prevederile contractuale, făcând trimitere la o Anexă care nu a fost analizată. De asemenea, nu au fost sesizate aspecte esențiale prevăzute în contract, cum ar fi faptul că, în data de 01.02.2011 odată cu produsele media au fost cesionate exclusiv către cumpărător și drepturile patrimoniale stabilite conform Legii nr. 8/1996, pentru site-urile N. și revista O. ceea ce, coroborat cu faptul că din documentele anexă la Raportul de inspecție fiscală nr. x/18.04.2011 rezultă că ulterior vânzării/cedării drepturilor patrimoniale către S.C. J. S.R.L., vânzătorul/cedentul S.C. L. S.R.L. a depus la OSIM cereri pentru înregistrarea mărcilor N. și O., ar fi trebuit să trezească suspiciuni cu privire la buna-credință manifestată de părți în încheierea acestor contracte;

- omisiunea efectuării de verificări în vederea stabilirii scopului investiției, respectiv dacă acestea sunt destinate efectuării în viitor a unor operațiuni taxabile, singura dovadă în acest sens constituind-o declarația administratorului;

- omisiunea efectuării controalelor încrucișate, atât cel necesar soluționării DNOR nr. 4242/17.11.2010 și DNOR nr. 275096/22.03.2011, cât și cel necesar soluționării DNOR nr. 332061/21.04.2011 la sediul social sau domiciliul fiscal al contribuabilului, locul desfășurării controalelor fiind, de regulă, puncte de lucru sau alte spații stabilite de contribuabili;

De asemenea, s-a arătat că urmare a modului defectuos de efectuare a inspecțiilor fiscale, C. și D. au soluționat favorabil cererea de rambursare a sumei negative de T.V.A. a S.C. J. S.R.L., conform RIF nr. x din 18.04.2011, în valoare de 2.016.693 RON și cererea de rambursare a sumei negative de TVA a S.C. K. S.R.L., conform RIF nr. x din 21.12.2011 în valoare de 2.825.776 RON, în condițiile în care tranzacțiile care stăteau la baza sumelor negative de rambursat erau fictive, astfel cauzându-se o pagubă bugetului consolidat al statului în sumă totală de 4.842.469 RON,

În ceea ce o privește pe F., s-a arătat că, în calitate de șef adjunct al AFP - Sector 3, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile ce îi reveneau în legătură cu aprobarea rapoartelor de inspecție fiscală în cazul S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L. și S.C. K. S.R.L., fapta acesteia a determinat soluționarea favorabilă a cererilor de rambursare a sumei negative de T.V.A formulate de aceste societăți, și, prin aceasta, a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 7.445.614 RON, reprezentând valoarea totală a TVA rambursată.

Potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Potrivit art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

În cursul cercetărilor s-a stabilit, printre altele, că inculpata C. are în proprietate următoarele bunuri mobile și imobile:

- imobil tip construcție Id electronic x-Cl-U53, cota 3/16, suprafața de 61,13 mp (imobil situat în București, str. x);

- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, suprafața de 221 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov);

- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, suprafața de 11 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov);

- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, suprafața de 12 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov);

- imobil tip teren Id electronic x, nr. x, nr. CF x, suprafața de 12 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov);

- autoturism marca x serie șasiu x.

Inculpata F. este proprietar al următoarelor bunuri mobile și imobile:

- imobil tip construcție Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, cota 1/1, (imobil situat în București, str. x);

- imobil tip construcție Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, cota 1/1, (imobil situat în București.

- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, cota 1/1, suprafața de 990 mp (imobil situat în Corbeanca, jud. Ilfov);

- cont (RON) deschis în anul 2010 la G.;

- cont (RON) deschis în anul 2006 la H.;

- cont (euro) deschis în anul 2003 la H..

Așa fiind, în vederea reparării pagubei produse prin săvârșirea infracțiunilor săvârșite de inculpatele C. și D., ce se ridică la suma de 4.842.469 RON (aprox. 1.100.561,13 euro), asupra bunurilor menționate anterior, Parchetul a dispus instituirea unui sechestru asigurator până la concurența sumei de 4.842.469 RON (aprox. 1.100.561,13 euro).

Tot în scopul recuperării pagubei produse prin săvârșirea infracțiunilor, asupra bunurilor suspectelor E. și F. s-a dispus instituirea unui sechestru asigurator până la concurența sumei de 7.445.614 RON (aprox. 1.692.185 euro).

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin suspectului, inculpatului, părții responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile.

S-a reținut că aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. S-a arătat că pentru instituirea sechestrului asigurător nu este necesar ca suspectul sau inculpatul să pregătească ori să realizeze manopere sau activități din care să rezulte că ar intenționa ascunderea bunurilor sale, măsura putând fi dispusă în toate cazurile în care s-a produs un prejudiciu sau legea impune confiscarea specială sau extinsă.

S-a mai arătat că măsurile asigurătorii au fost luate pentru a se evita ascunderea, distrugerea sau înstrăinarea acestor bunuri pentru a se garanta repararea pagubei suferite în urma infracțiunilor, până la concurența valorii probabile a acesteia.

Astfel, s-a reținut că efectele măsurilor asigurătorii în penal sunt determinate chiar prin lege, art. 249 alin. (2) din C. proc. pen. vorbind despre "indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora" iar titularul bunului nu mai poate dispune liber de el, în sensul că nu îl mai poate înstrăina, greva cu sarcini, dona, fiindu-i interzis, în general, orice act voluntar care ar putea conduce la scăderea valorii bunului ori la sustragerea lui de la urmărire. Bunurile nu sunt scoase, ci rămân în circuitul civil, fiind suspendat, pe durata instituirii măsurii, doar dreptul de dispoziție voluntară asupra acestora aparținând proprietarului.

Prin urmare, indisponibilizarea constituie o măsură de natură preventivă și constă în suspendarea temporară a dreptului de dispoziție juridică și/sau materială a proprietarului asupra bunurilor sale mobile sau imobile, cu scopul menținerii acestora în patrimoniul său spre a putea servi la nevoie pentru garantarea executării silite a unei creanțe ce s-ar obține împotriva sa.

După cum rezultă chiar din denumirea dată prin lege, prin raportare la acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, aceste măsuri procesuale au doar o funcționalitate asigurătorie și nu reparatorie. Prin Decizia nr. 698/2017, Curtea Constituțională a reținut că măsurile asiguratorii în procesul penal se pot lua doar până la momentul pronunțării unei hotărâri definitive, având caracter provizoriu și temporar. Curtea a mai reținut că ulterior, prin soluționarea definitivă a cauzei, instanța de judecată va dispune, fie confiscarea bunurilor sechestrate pe parcursul procesului, fie folosirea lor pentru repararea prejudiciului produs prin infracțiune, ori pentru plata amenzilor sau a cheltuielilor judiciare, fie ridicarea sechestrului asigurător, în situația în care constată că bunurile indisponibilizate nu sunt necesare pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești pronunțate. Aceleași argumente sunt prevăzute și în Decizia nr. 146/27 martie 2018. După soluționarea definitivă a cauzei, când creditorii dețin titluri executorii, măsurile asiguratorii se transformă în măsuri executorii, iar luarea acestora nu mai are justificare, putându-se purcede la executarea silită în vederea dezdăunării.

În ceea ce privește regimul unora dintre bunurile sechestrate de bunuri în coproprietate sau codevălmășie, dobândite în timpul căsătoriei, Curtea a reținut că textul alin. (5) al art. 249 din C. proc. pen. nu impune, explicit, condiția ca bunul respectiv să fie proprietatea exclusivă a suspectului sau inculpatului, iar apărarea dreptului de proprietate a codevălmașului urmează a se realiza în cadrul procesual civil, iar nu penal. Nicio dispoziție din materia măsurilor asigurătorii nu exceptează de la aplicarea acestora bunurile proprietate comună, întrucât acolo unde legiuitorul a înțeles să excepteze de la dispunerea unor asemenea măsuri de constrângere reală a făcut-o în mod expres. Existența proprietății comune asupra bunurilor imobile urmărite constituie numai un impediment temporar în realizarea executării silite, care nu contravine naturii juridice a măsurilor asigurătorii, împărțirea bunurilor aflate în devălmășie constituind o problemă de executare.

Curtea a mai reținut și faptul că, deși durata de timp care a trecut de la luarea măsurilor asiguratorii poate părea mare și de natură a aduce atingere dreptului de proprietate (peste 6 ani), avându-se în vedere și stadiul avansat în care se află în prezent cauza, cu perspectiva finalizării într-un termen apropiat privind procedura judiciară în ansamblu, cu toate etapele sale procesuale, a considerat că aceasta a fost una echitabilă din perspectiva duratei măsurilor asiguratorii, fiind o ingerință legitimă în dreptul de proprietate și proporțională cu scopul urmărit.

Astfel, instanța a apreciat că aceste măsuri au fost dispuse cu respectarea dispozițiilor legale, au fost motivate la momentul dispunerii lor, din punct de vedere al necesității acestora, al întinderii prejudiciului prezumtiv cauzat și pus în evidență de rapoartele de expertiză întocmite în cursul urmăririi penale.

Pentru aceste considerente, a constatat legalitatea și temeinicia măsurilor asiguratorii dispuse în cauză și le-a menținut.

Împotriva încheierii din data de 20 iulie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, au formulat contestații, contestatoarele inculpate F. și C..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2016/a4.

Prin motivele de contestație formulate în scris și susținute oral de contestatoarea F., s-a solicitat admiterea contestației și constatarea că perioada în care a fost dispus și menținut sechestrul asigurător este extrem de mare, tinzând la executarea unei pedepse, aspect care contravine celor statuate în practica CEDO, dar și în Decizia nr. 19/2017 a ICCJ (RIL).

De asemenea, a arătat că instanța a omis să încadreze referirile la nerespectarea atribuțiilor de serviciu într-un text de lege primar, precum și să analizeze dacă infracțiunea de evaziune fiscală este infracțiunea ce a provocat în mod direct un prejudiciu. Deși scopul menținerii sechestrului asigurător este repararea prejudiciului, nu se face o diferență între momentul instituirii sechestrului în faza de urmărire penală și momentul prezent - judecata pe fondul cauzei, în ceea ce privește certitudinea inexistenței constituirii de parte civilă a ANAF.

Prin motivele de contestație formulate în scris și susținute oral, dar și prin notele scrise, contestatoarea C. a solicitat admiterea contestației formulate împotriva Încheierii nr. 682/2/2016 din data de 20.07.2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016, desființarea hotărârii atacate și ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr. 504/P/2014 din data de 05.11.2015, măsură emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

În fapt, prin Încheierea nr. 682/2/2016 din data de 20.07.2023, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a menținut măsura sechestrului asigurător, instituit prin Ordonanța nr. 504/P/2014 din data de 05.11.2015 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, asupra bunurilor inculpatei C..

Astfel, raportat la împrejurările concrete în care a fost luată măsura asiguratorie la 05.11.2015, a considerat că nu mai subzistă temeiurile care au dus la luarea acesteia și că, în condițiile date, prin trecerea unei perioade de aproape 8 ani, nu este respectat testul de proporționalitate, astfel încât această măsură, în prezent a devenit excesivă.

S-a arătat că în cursul urmăririi penale, ANAF nu s-a constituit parte civilă. Pe parcursul judecării cauzei, mai înainte de a se da citire actului de sesizare, prin încheierea din data de 24.10.2019, instanța de fond, a decis să solicite în mod expres părții civile ANAF, să comunice până la termenul din data de 21.11.2019, dacă se constituie parte civilă cu indicarea naturii și întinderii pretențiilor, a motivelor și probelor pe care aceasta se întemeiază, însă ANAF nu dat curs solicitării și până la momentul când s-a dat citire actului de sesizare, nu s-a constituit parte civilă.

În esență, în încheierea atacată, pentru menținerea măsurii sechestrului, instanța de fond, la f.14-15, face trimitere la aspecte care în realitate, confirmă lipsa de temeinicie a menținerii sechestrului asigurător. Astfel, la fila x, în ultimul paragraf, se motivează necesitatea menținerii măsurii, prin raportare la acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, or, ANAF a înțeles să nu se constituie parte civilă în cauză, nici la urmărirea penală, dar nici în faza de judecată. La fila x, instanța de fond a recunoscut că durata de timp care a trecut de la luarea măsurilor asigurătorii, poate părea prea mare și de natura a aduce atingere dreptului de proprietate, precizând ca au trecut peste 6 ani, perioadă care în realitate este mult mai mare, de aproape 8 ani (2015 - 2023), și motivează menținerea măsurii, prin stadiul avansat în care se află în prezent cauza, motive care nu sunt de natură a susține testul de proporționalitate, astfel încât, prin trecerea unui termen atât de mare, măsura a devenit excesivă, fără ca inculpata C. să poarte vreo vină procesuală.

De altfel, instanța de fond a motivat legalitatea sechestrului doar la momentul luării măsurii și a făcut trimitere exclusiv la rapoarte de expertiză din cursul urmăririi penale care ar evidenția întinderea unui prezumtiv prejudiciu, fără însă să analizeze probele administrate în cursul judecării fondului, respectiv, Raportul de progres depus de experții desemnați cu întocmirea expertizei contabile-fiscale, și/sau a probelor testimoniale, probe care arată că nu se mai impune menținerea măsurii sechestrului asigurător. Expertiza nu a constatat existența unui prejudiciu pe relația S.C. L. S.R.L. cu J. S.R.L., societate supusă verificărilor de C. cu D.. De asemenea, martora P., care anterior ocupase funcția de director la Direcția Generală de legislație Codul fiscal din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în declarația dată instanței de judecată la data de 07.03.2023, aduce clarificări esențiale care arată că funcționarii care au efectuat activitatea de control, nu pot fi acuzați de neglijență, deoarece legislația aplicabilă la momentul controlului până în anul 2013, nu permitea organului fiscal să poată ajusta prețul stabilit de către părți cu consecințe asupra TVA-ului, (așa cum greșit s-a reținut în actul de acuzare), dar și faptul că o societate care face investiții, așa cum a fost în cazul celor două societăți controlate de C. și D. care au achiziționat produse media, dovedește intenția de a desfășura o activitate economică și nu neapărat operațiuni taxabile. A mai arătat că martora a precizat că, atât în anul 2011, cât și în prezent, baza de impozitare a TVA-ului o reprezintă contrapartida obținută sau care urmează a se obține de către furnizor din partea cumpărătorului sau a unui terț.

Pentru aceste considerente, a apreciat că nu mai subzistă temeiurile care au condus la luarea măsurii sechestrului asigurător și nu este respectat testul de proporționalitate, motiv pentru care a solicitat admiterea cererii și ridicarea măsurii sechestrului asigurător ce a fost luată prin Ordonanța nr. 504/P/2014 din data de 05.11.2015.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Dispoziții legale aplicabile

Conform art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii se pot lua pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune; (2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora; (5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

Potrivit art. 2502 din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 2501 aplicându-se în mod corespunzător.

Potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 (publicată în M. Of. nr. 868/20.11.2015), Curtea Constituțională a stabilit că "Sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite și neavând așadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv."

Totodată, prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016 (publicată în M. Of. nr. 248/4.04.2016), Curtea Constituțională a reținut că "Instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu și preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârșirea unei infracțiuni nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție a proprietarului sau posesorului acestora, prezumție care subzistă până la constatarea vinovăției acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă".

Prin Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 953/4.12.2017, s-a stabilit că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge, atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

În jurisprudența europeană în materia drepturilor omului, s-a statuat că orice ingerință în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim și, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și cele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei.

Referitor la proporționalitatea dintre ingerința statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta trebuie analizată, în funcție de circumstanțele cauzei și natura ingerinței în discuție, prin raportare la mai mulți factori relevanți, precum durata măsurii și valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, parag. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, parag. 87), necesitatea menținerii măsurii, având în vedere desfășurarea procedurii penale și consecințele acesteia asupra părții interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, parag. 59), comportamentul reclamantului și al autorităților statului care intervin, prin raportare și la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, parag. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanțe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, parag. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, parag. 83 și 87).

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic speței de față, Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite exigențele legale pentru menținerea măsurilor asigurătorii.

Astfel, prin Ordonanța nr. 504/P/2014 din data de 05.11.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-au dispus, printre altele:

"3. Instituirea măsurii sechestrului asigurator, până la concurența sumei de 4.842.469 RON (aprox. 1.100.561,13 euro), asupra bunurilor inculpatei C., constând în:

- imobil tip construcție Id electronic x, cota 3/16, suprafața de 61,13 mp (imobil situat în București, str. x).

- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, suprafața de 221 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov).

- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, suprafața de 11 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov).

- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, suprafața de 12 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov).

- imobil tip teren Id electronic x, nr. x, nr. CF x, suprafața de 12 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov).

- autoturism marca x serie șasiu x.

(...)

Instituirea măsurii sechestrului asigurator, până la concurența sumei de 7.445.614 RON (aprox. 1.692.185 euro), asupra bunurilor suspectei F., constând în:

- imobil tip construcție Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, cota 1/1, (imobil situat în București, str. x).

- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD 178/7, nr. CF x, cota 1/1, suprafața de 990 mp (imobil situat în Corbeanca, jud. Ilfov).

- cont (RON) deschis în anul 2010 la G..

- cont (RON) deschis în anul 2006, la H..

- cont (euro) deschis în anul 2003 la H.."

Astfel, se constată că măsura sechestrului asigurător a fost luată în scopul recuperării pagubei produse prin săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu, prevăzute de art. 298 din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. și art. 38 din C. pen. (3 infracțiuni în sarcina inculpatei F. și 2 infracțiuni reținute în sarcina inculpatei C.).

În fapt, se reține cu privire la infracțiunile de neglijență în serviciu prevăzute de art. 298 din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 5 și art. 38 din C. pen., pretins săvârșite de inculpata F. că, în calitate de șef adjunct al AFP - Sector 3, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile ce îi reveneau în legătură cu aprobarea rapoartelor de inspecție fiscală, în cazul S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L. și S.C. K. S.R.L., ceea ce a determinat soluționarea favorabilă a cererilor de rambursare a sumei negative de T.V.A formulate de aceste societăți, și prin aceasta a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 7.445.614 RON, reprezentând valoarea totală a TVA rambursată. Cu privire la inculpata C., care a făcut parte din echipa de inspecție fiscală, atât în cazul S.C. K. S.R.L., cât și în cazul S.C. J. S.R.L.., s-a reținut modul defectuos de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu în cazul S.C. K. S.R.L., S.C J. S.R.L. și S.C. I. S.R.L., respectiv omisiunea analizării evoluției cifrei de afaceri și a profitului net, respectiv a pierderii nete în perioada supusă inspecției fiscale, omisiunea de a verifica dacă contribuabilul înregistrează TVA deductibilă aferentă unor aprovizionări de bunuri și servicii de valori mari față de specificul activității sale și față de volumul de activitate desfășurat, prin analizarea rulajelor conturilor contabile, a achizițiilor lunare pe o perioadă mai mare de timp, calculând o medie lunară a cheltuielilor cu mărfurile și serviciile destinate realizării obiectului de activitate, verificarea superficială a facturilor, devizelor și contractelor care au stat la baza achizițiilor făcute de S.C. K. S.R.L. de la S.C. L. S.R.L. și S.C. M. S.R.L., omisiunea verificării neconcordanțelor existente între faptul că în perioada supusă controlului societatea nu a realizat venituri și nu a emis facturi și declarația administratorului care justifică investiția în produse media prin necesitatea evitării falimentului și a investiției în achiziția liniei de producție pentru fabricarea confecțiilor termopan, prin necesitatea confecționării unor chioșcuri pentru desfacerea în rețea proprie a presei, omisiunea stabilirii scopului și caracterului achizițiilor, omisiunea de a analiza riscul de supraevaluare a prețurilor de achiziție a site-urilor de presă on-line și, în contextul în care nu dețineau cunoștințe de specialitate în domeniul IT, de a estima valoarea tranzacției prin efectuarea unei expertize, omisiunea verificării realității investiției prin deplasarea la fața locului, efectuarea defectuoasă a controalelor încrucișate prin limitarea constatărilor doar la modul de înregistrare a facturilor în jurnalul de vânzări, în evidența contabilă și în deconturile de TVA, cu ignorarea Metodologiei de inspecție fiscală a taxei pe valoare adăugată nr. 302.768/2007.

Așadar, ca urmare a modului defectuos de efectuare a inspecțiilor fiscale, se presupune rezonabil că inculpata C. a soluționat favorabil cererea de rambursare a sumei negative de T.V.A a S.C. J. S.R.L. și S.C. K. S.R.L., în condițiile în care tranzacțiile care stăteau la baza sumelor negative de rambursat erau fictive, astfel cauzându-se o pagubă bugetului consolidat al statului în sumă totală de 4.842.469 RON.

Verificând, în continuare, subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparținând inculpatelor, Înalta Curte reamintește că unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen., îl reprezintă proporționalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii măsurii, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziției juridice și materiale.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Ca atare, procedând, prin prisma criteriilor anterior arătate, la verificarea temeiurilor care au determinat menținerea, prin încheierea penală contestată, a măsurilor asigurătorii cu privire la bunurile aparținând inculpatelor F. și C., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, pentru a menține măsurile asigurătorii, instanța a avut în vedere scopul pentru care măsura a fost dispusă, respectiv al recuperării pagubei produse prin săvârșirea infracțiunilor ce formau obiectul cercetărilor - evaziune fiscală, spălarea banilor și neglijență în serviciu de către funcționarii fiscali care erau abilitați să efectueze verificările necesare cu privire la cererile de rambursare de TVA, al întinderii prejudiciului prezumtiv cauzat și pus în evidență de rapoartele de expertiză întocmite în cursul urmăririi penale și etapa procesuală în care se află cauza, într-un stadiu avansat al finalizării pe fond a cauzei.

Deși de la data instituirii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatelor au trecut peste 7 ani, durată ce pare a fi excesivă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, și la acest moment procesual, subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestora, fiind, în continuare necesare pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 din C. proc. pen. și anume pentru a se asigura recuperarea eventualului prejudiciu, existând un pericol concret de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor mobile și imobile.

Raportat la cuantumul întinderii prejudiciului prezumtiv cauzat bugetului de stat prin acțiunea inculpatelor din prezenta cauză alăturat infracțiunii de evaziune fiscală și pus în evidență de rapoartele de expertiză întocmite în cauză, la complexitatea ridicată a cauzei, ce a determinat administrarea unui amplu probatoriu în fond, fără a exista vreo culpă a organului judiciar, se poate aprecia în mod întemeiat că, la momentul procesual actual, în privința măsurilor asigurătorii menținute prin încheierea contestată, se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea prejudiciilor și interesul personal al acuzaților de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordăchescu împotriva României, Cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Referirile contestatoarei inculpate F. la fișa postului ori la atribuțiile de serviciu care să fie stabilite printr-o Hotărâre a Guvernului sau printr-un Regulament și care să conducă prin încălcarea lor la producerea unui prejudiciu nu au relevanță în această etapă procesuală a verificării măsurii asigurătorii când nu se examinează nici condițiile de tipicitate ale infracțiunii de neglijență în serviciu ori dacă prin prisma controlului, aparent defectuos, care se reține și în sarcina inculpatei C. s-ar fi putut produce în mod direct un prejudiciu sau dacă acesta este rezultatul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală de către persoane față de care nu s-a dispus nicio măsură asigurătorie.

Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica referitoare la latura civilă, în sensul inexistenței vreunui prejudiciu ca urmare a faptului că ANAF nu s-a constituit parte civilă, întrucât chiar și atunci când instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, măsurile asigurătorii se mențin. Pe de altă parte, dispozițiile art. 1349 din C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală presupun îndeplinirea unor condiții specifice și diferite acțiunii penale.

De asemenea, susținerile contestatoarelor potrivit cărora trecerea unei perioade semnificative de timp nu mai justifică menținerea măsurii asigurătorii sunt neîntemeiate.

Înalta Curte constată că nu a fost depășit un termen rezonabil de desfășurare a procedurilor judiciare, având în vedere complexitatea mare a cauzei determinată de numărul de persoane implicate (17), durata activității infracționale, conținutul, numărul, amploarea actelor de executare imputate și a materialului probator administrat și apreciază că nu a fost încălcat art. 1 la Protocol nr. 1 din CEDO.

Mai mult, în ceea ce privește existența unui pericol concret de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot servi la repararea pagubei, acesta poate rezulta, în aprecierea instanței nu doar dintr-un element faptic punctual, ci și dintr-un ansamblu de indicii, care apreciate global conturează o stare de pericol concret și de risc al unei viitoare insolvabilități, cu consecința imposibilității acoperirii eventualelor prejudicii, cu atât mai mult cu cât, urmare a caracteristicilor procedurii judiciare, mai sus enunțate, este cert că va exista un interval mai mare de timp până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

În concluzie, măsurile asigurătorii respectă exigența de proporționalitate nu doar în raport cu durată, ci și față de gravitatea ingerinței în drepturile propriu-zise.

În ceea ce privește consistența și ritmicitatea procedurii pe durata măsurii asigurătorii, nu rezultă perioade de stagnare. Cauza este complexă, presupune administrarea a numeroase probe, constând în audierea unui număr de martori și finalizarea expertizei.

În aceste condiții, în mod corect prima instanța a menținut măsurile asigurătorii, considerând că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și menținerea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor mobile sau imobile care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiunile presupus a fi comise, iar consecințele pe care le produc nu depășesc efectele normale ale unei astfel de măsuri și proporționale pentru a garanta repararea eventualele pagube produse prin infracțiuni și sunt luate asupra bunurilor inculpatului, până la concurența valorii probabile a presupuselor pagube.

Față de cele ce preced, se constată că menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător în cazul contestatorului nu este disproporționată raportat la prejudiciu și nici nu echivalează cu pierderea dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilelor sechestrate, fiind astfel legală.

De altfel, măsura are un caracter temporar de împiedicare a înstrăinării bunurilor, astfel încât să poată fi asigurată acoperirea pagubei cauzate prin comiterea infracțiunilor pentru care s-a dispus începerea judecății, prin instituirea acesteia fiind restricționat doar dreptul de dispoziție asupra bunurilor imobile (jus abutendi), iar nu și celelalte prerogative ale dreptului de proprietate, acesta fiind pe mai departe titular al acestor prerogative.

Drept urmare, scopul măsurii asigurătorii nu este acela de a priva pe cel cercetat de exercițiul drepturilor sale fundamentale, ci de a ocroti un interes mai presus de interesul personal al acestuia, respectiv acela al statului, care, prin măsurile de politică penală adoptate, tinde să protejeze persoana vătămată prin săvârșirea faptelor penale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 2501 și art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de contestatoarele inculpate F. și C. împotriva încheierii din data de 20 iulie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarele inculpate la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatoarele inculpate, în sumă de câte 85 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de contestatoarele inculpate F. și C. împotriva încheierii din data de 20 iulie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă contestatoarele inculpate la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatoarele inculpate, în sumă de câte 85 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 august 2023.