ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3154/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 5 martie 2003 reclamanții

E.I. și I.E. au chemat în judecată pe pârâtul S.N. pentru ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtului să le lase în deplină

proprietate și posesie suprafața de 9 mp teren pe care îl ocupă abuziv;

obligarea pârâtului să ridice magazia și celelalte construcții ce le-a edificat

pe terenul revendicat; grănițuirea proprietăților, prin stabilirea liniei de

hotar, cu respectarea dreptului de proprietate al reclamanților pentru

suprafața de 2000 mp teren intravilan.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că sunt proprietarii terenului în suprafață de 0,20 ha situat în comuna

Ludești, sat Scheiu de Sus, județul Dâmbovița, iar pârâtul, care este vecinul

lor, le-a acaparat din proprietate o suprafață de 9 mp, respectiv 0,50 m pe

lățimea terenului și 15,75 m pe lungimea acestuia.

Investită cu soluționarea cauzei,

Judecătoria Găești, prin sentința civilă nr. 1207 din 10 noiembrie 2003, a

admis în parte acțiunea și a dispus stabilirea liniei de hotar conform schiței

nr. 1 la raportul de expertiză întocmit de expert E.A., reclamanții având

suprafața de 1172 mp iar pârâtul 1628 mp. S-a respins capătul de acțiune

referitor la revendicare și demolarea construcțiilor.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă,

prin decizia nr. 846 din 23 martie 2004, a respins ca neîntemeiată cererea de

completare a probelor formulată de reclamanți și ca nefondat apelul declarat de

aceleași părți împotriva sentinței Judecătoriei Găești.

Împotriva deciziei dată în apel,

prin care s-a menținut sentința primei instanțe, în termen legal au declarat

recurs reclamanții E.I. și I.E. care au criticat hotărârile date în cauză

pentru modul în care instanțele au rezolvat acțiunea în revendicare și de

ridicare a construcțiilor, că le-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra

terenului de 2000 mp și că greșit le-au fost respinse obiecțiunile aduse

raportului de expertiză întrucât lucrarea cuprinde o serie de erori.

Recursul este fondat, în temeiul

unui motiv de ordine publică, ce a fost invocat și urmează a fi rezolvat în

baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Conform actelor și lucrărilor

dosarului, reclamanții au investit în cauză instanțele judecătorești cu o

acțiune ce conține trei capete de cerere: revendicarea unei suprafețe de 9 mp

teren; obligarea pârâtului de a ridica construcțiile edificate pe terenul

revendicat; grănițuirea celor două proprietăți, prin stabilirea unei linii de

hotar între proprietatea reclamanților și aceea a pârâtului.

Este adevărat că reclamanții, prin

acțiunea introductivă de instanță, au stabilit o altă ordine a petitelor

(grănițuire, revendicare și obligare la ridicarea construcțiilor), numai că

instanțele erau obligate a soluționa acțiunea în ordinea firească a capetelor

de cerere, ordine determinată atât de deosebirea dintre revendicare și

grănițuire, cât și de împrejurarea că rezolvarea celei dintâi poate reprezenta

o chestiune prejudicială pentru capătul de cerere în hotărnicie.

Din această perspectivă, examinând

minuta (rezultatul deliberării) întocmită de instanța de fond, se constată că

ea cuprinde următoarele mențiuni: „10 noiembrie 2003. Hot. Admis acțiunea.

Dispune grănițuirea, conform raportului de expertiză. Cu apel. Pronunțată în

ședință publică”.

Actul procedural întocmit de

instanța de fond și menținut în apel impune două constatări, prima conducând la

nulitatea celor două hotărâri, iar cea de a doua determină o rezolvare ce

privește fondul litigiului și legată, desigur, de ordinea în care trebuie

rezolvată acțiunea.

Potrivit art. 258 alin. (1) C. proc. civ., după ce s-a întrunit

majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează,

sub sancțiunea nulității, de către judecători și în care se va arăta, când este

cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în minoritate, iar în

conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, după pronunțarea hotărârii nici

un judecător nu poate reveni asupra părerii sale.

Textele citate obliga ca

dispozitivul hotărârii să cuprindă, în termeni imperativi și lipsiți de orice

echivoc, soluția adoptată și că judecătorii trebuie să se pronunțe prin

dispozitiv (minută ori rezultat al deliberării) asupra tuturor cererilor

formulate de părți întrucât minuta, redactată cu ocazia deliberării, nu este

altceva decât dispozitivul hotărârii.

S-a decis în mod constant că în

cazul contradicției dintre minută (întocmită cu ocazia deliberării) și

dispozitivul hotărârii (ce se redactează ulterior pronunțării), sancțiunea

constă în nulitatea hotărârii, deoarece, față de soluțiile contradictorii

adoptate, nu se poate ști ce anume a hotărât instanța.

Comparând, în speță, minuta

(rezultatul deliberării) cu dispozitivul sentinței ce a fost redactat ulterior

pronunțării, se constată evidente neconcordanțe, în sensul că instanța de fond

a omis să se pronunțe asupra a două dintre petitele acțiunii, cu referire la

capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de teren, deși rezolvarea

acestuia avea o înrâurire hotărâtoare asupra grănițuirii. Cu alte cuvinte,

comparând cele două acte procedurale (minuta cu dispozitivul redactat al

sentinței), se constată că instanța a omis în deliberare să se pronunțe asupra

acțiunii în revendicare, cu consecință asupra temeiniciei cererii de ridicare a

construcțiilor edificate de pârât pe terenul revendicat de reclamanți, omisiune

ce nu poate fi complinită ulterior, la redactarea sentinței.

De altfel, dispunând numai

„grănițuirea conform raportului de expertiză” fără a se arăta și limitele

(coordonatele) liniei de demarcație dintre cele două proprietăți, se constată

că la deliberare și acestui capăt de cerere instanța i-a dat o rezolvare

eliptică determinată de echivocul și impreciziunea rezolvării prin referirea

vagă la una din probele dosarului.

Față de cele ce preced, urmare a

constatării nulității hotărârilor pronunțate în cauză, se va admite recursul

declarat de reclamanți, casarea acestor hotărâri și reluarea judecății.

În rejudecare, instanța de trimitere

va rezolva prin aceeași hotărâre, dar cu precădere, capătul de cerere privind

revendicarea suprafeței de teren ținând seama, pe de o parte, că aceasta poate

constitui o chestiune prejudicială pentru acțiunea în grănițuire, iar pe de

altă parte, va avea în vedere cea mai importantă deosebire dintre cele două

acțiuni: în timp ce în revendicare părțile (mai întâi reclamanții) trebuie să

facă dovada proprietății, în hotărnicie drepturile de proprietate asupra

imobilelor megieșe aflate într-un aparent conflict nu se contestă, deoarece,

eventual, lipsa unei câtimi de la unul din aceste imobile se poate găsi în

sporul de la celălalt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat

de reclamanții E.I. și I.E. împotriva deciziei nr. 846 din 23 martie 2004 a

Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Casează decizia recurată, precum și

sentința civilă nr. 1207 din 10 noiembrie 2003 a Judecătoriei Găești și trimite

cauza pentru rejudecare la aceeași judecătorie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie

2005.