ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5429/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov – Secția contencios administrativ și fiscal la data de 12.02.2024 sub nr.x/64/2024, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: (i) în principal, obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Durvalumab (denumire comercială Imfinzi) pentru indicația terapeutică adenocarcinom de prostată. (ii) în subsidiar, obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparență decizională pe site-ul www.ms.ro la data de 04.09.2018. 1.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 60 din 8 mai 2024 a Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal s-au decis următoarele: - s-a respins excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile invocată de pârâții Ministerul Sănătății și Guvernul României; - s-a respins excepția inadmisibilității petitului al doilea al acțiunii, excepția inadmisibilității din perspectiva stabilirii răspunderii civile solidare și excepția prematurității, invocate de pârâtul Ministerul Sănătății. - s-a respins excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Ministerul Sănătății . - s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Sănătății, Guvernul României, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, invocată de acești pârâți prin întâmpinări. - s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A, invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Referitor la capătul principal de cerere pe care instanța de fond l-a respins ca nefondat, recurentul-reclamant a redat dispozițiile art. 8 lit. d din Ordinul nr. 861/2014, arătând că, în condițiile în care: (i) Ministerul Sănătății recunoaște și dorește să asigure accesul la tratament pentru pacienții fără alternativă terapeutică sau pentru care are contraindicație la medicamente prin intermediul prescripției „off-label”, drept pentru care a inițiat un proiect de Ordin; (ii) Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale este o instituție aflată în subordinea Ministerul Sănătății și (iii) în prezent, medicamentul Durvalumab (denumire comercială Imfinzi) este inclus pe Lista de medicamente compensate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, iar pacienții beneficiază de compensare 100% (gratuit), pentru tratamentul cancerului bronhopulmonar altul decât cel cu celule mici (NSCLC); Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale avea posibilitatea legală, dar nu a făcut-o, de a iniția din oficiu evaluarea medicamentului Durvalumab (denumire comercială Imfinzi) pentru indicația terapeutică adenocarcinom de prostată. Referitor la capătul subsidiar de cerere pe care instanța de fond l-a respins ca nefondat, recurentul-reclamant a arătat că Ministerul Sănătății a inițiat un proiect de ordin privind prescripția „off-label” a medicamentelor dar, până în prezent, acesta nu a fost adoptat și publicat in Monitorul Oficial. La data de 04.09.2018, Ministerul Sănătății a inițiat un proiect de Ordin privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului. Acest proiect de act normativ a fost publicat în transparență decizională pe pagina de internet a ministerului, au avut loc dezbateri și s-au făcut propuneri de îmbunătățire dar, până în prezent, ordinul nu a fost semnat și publicat în Monitorul Oficial de către Ministrul Sănătății. În final, a susținut că instanța de fond nu a ținut cont de practica judiciară în materie, redând mai multe hotărâri judecătorești care, în opinia recurentului-reclamant, ar avea putere de lucru judecat pe fondul dreptului, în ceea ce privește prescripția „off label” a unui medicament. 1.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Ministerul Sănătății, Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au formulat întâmpinări prin care au invocat excepția nulității recursului. Pe fond, au solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 21 noiembrie 2024, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. de proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinări de către intimații-pârâți, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele: 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d din C. de proc. civ.: „Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.” Articolul 487 alin. (1) din C. de proc. civ. prevede că: „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs.” Conform art. 489 alin. (1) din C. de proc. civ.: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3) iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. de proc. civ.: „Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. de proc. civ.: „Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 Cod de proc. civ. În speță, recursul declarat de reclamant a fost întemeiat, în drept, pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. de proc. civ.. Potrivit acestor prevederi casarea unor hotărâri se poate cere „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”. Examinând cererea de recurs formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d din C. de proc. civ., întrucât argumentele prezentate nu sunt altceva decât o redare fidelă a unei părți din cererea de chemare în judecată formulată la fond, iar recurentul-reclamant nu circumstanțiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei. Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată adresată instanței, recurentul-reclamant nu a solicitat obligarea pârâtei Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale să inițieze din oficiu procedura de evaluare a tehnologiilor medicale cu privire la medicamentul în discuție, ci a cerut direct obligarea pârâților să includă în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Durvalumab (denumire comercială Imfinzi) pentru indicația terapeutică adenocarcinom de prostată. Astfel, deși prima instanță a reținut în considerentele sentinței (fila 23, ultimul alineat) „că reclamantul nu a formulat un petit de obligare a Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale să inițieze din oficiu procedura de evaluare a tehnologiilor medicale cu privire la medicamentul în discuție, astfel că, și în ipoteza în care aceste susțineri ale reclamantului ar fi apreciate de către instanță ca fiind întemeiate, această împrejurare nu ar putea determina admiterea sau admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, deoarece ar fi contrar art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care prevede expres că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel”, recurentul-reclamant nu a înțeles să critice raționamentul instanței de fond, ci s-a rezumat, prin cererea de recurs, să reia susținerile referitoare la posibilitatea legală a Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale de a iniția, din oficiu, evaluarea medicamentului Durvalumab (denumire comercială Imfinzi) pentru indicația terapeutică adenocarcinom de prostată. De asemenea, recurentul-reclamant nu a combătut nici considerentele instanței de fond care au condus la respingerea capătului subsidiar de cerere, reluând practic aspectele prezentate în cererea de chemare în judecată referitoare la faptul că Ministerul Sănătății a inițiat un proiect de ordin privind prescripția „off-label” a medicamentelor dar, până în prezent, acesta nu a fost adoptat și publicat in Monitorul Oficial. Or, cu privire la acest capăt de cerere, instanța de fond a reținut că „reclamantul nu a invocat încălcarea unui termen legal imperativ pentru parcurgerea procedurii de tehnică legislativă”, precum și faptul că „Legea nr. 554/2004 conferă persoanei vătămate posibilitatea recunoașterii dreptului pretins, în cazul în care legea prevede o procedură administrativă pentru luarea unei decizii de către autoritatea publică, însă pârâții nu pot fi obligați de instanță la emiterea unor acte administrative sau la efectuarea unor operațiuni administrative de natura celor care fac obiectul cererii de chemare în judecată și care se circumscriu marjei de apreciere de care se bucură autoritatea publică.” Prin urmare, Înalta Curte reține că motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată. Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată și redarea, prin cererea de recurs, a unor împrejurări de fapt, nu constituie un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate sancționându-se cu nulitatea. Având în vedere că recurentul-reclamant nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă în raport cu soluția instanței de fond, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d și art. 489 alin. (2) din C. de proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului invocată și va constata nul recursul formulat de reclamantul A. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE: Admite excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinări de către intimații-pârâți Ministerul Sănătății, Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Constată nul recursul formulat de reclamantul A împotriva Sentinței nr. 60 din 8 mai 2024 a Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 21 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.