Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.04.2025
inadmisibil

ÎCCJ, decizie (scj.ro #225060)

HOTĂRÂRE
07.04.2025
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #225060) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

ROMÂNIA

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Minuta deciziei nr. 134 Dosar nr. 3061/1/2024 Ședința din 7 aprilie 2025

DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Vâlcea – Secția I Civilă – Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. 1023/90/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: 1. Dacă în urma declarării neconstituționalității în ansamblul său a Legii nr. 11/2024 privind statutul grefierilor și al altor categorii de personal care ocupă funcții de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești, al parchetelor de pe lângă acestea și al Institutului Național de Expertize Criminalistice și a reintrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, dreptul subiectiv prevăzut de art. 69 alin. (1) din acest ultim act normativ a redevenit sau nu actual pentru beneficiarii pensiei de serviciu și dacă măsura suspendării prevăzută de actele normative prin care s-a dispus, în mod succesiv, neacordarea indemnizației de pensionare prevăzute de art. 69 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 redevine sau nu aplicabilă;

2. Dacă prin măsura suspendării succesive a dreptului prevăzut de art. 69 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 până în momentul abrogării acestuia, cu consecința neacordării lui, s-au încălcat dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; 3. Dacă, în acordarea dreptului prevăzut de art. 69 din Legea nr. 567/2004, există discriminare între personalul auxiliar de specialitate beneficiar al pensiei de serviciu și moștenitorii personalului auxiliar de specialitate decedat. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-04-07
0,96
ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 134/2025
nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesi
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 83/2024
. nr. 62/2024, în cuprinsul încheierii de ședință din 6 septembrie 2024 fiind redate următoarele argumente: (i) în raport cu obiectul cauzei, constând în recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului, pensionat în anul 2007 din funcț
ÎCCJ 2024-11-18
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #220638)
ROMÂNIA ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Minuta deciziei nr. 83 Dosar nr. 1972/1/2024 Ședința din 18 noiembrie 2024 ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexat
ÎCCJ 2025-02-10
0,94
ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 29/2025
tiunea de drept ce face obiectul întrebării adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost tranșată de instanțele învestite cu soluționarea acestui tip de litigii, iar din practica judiciară formată în legătură cu această problemă de
ÎCCJ 2025-04-07
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #225043)
ROMÂNIA ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Minuta deciziei nr. 117 Dosar nr. 1636/1/2024 Ședința din 7 aprilie 2025 ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca inadmisibile sesizările conexate fo
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă