ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2128/2024

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

La termenul de judecată din 10 iunie 2024, apelanta a invocat excepția de nelegalitate a deciziei nr. 262 din 17 martie 2023, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, privind retragerea autorizației de funcționare a societății A S.A., constatarea stării de insolvență și promovarea cererii de deschidere a falimentului.

La 10 septembrie 2024, apelanta a depus punct de vedere în susținerea excepției de nelegalitate.

La termenul de judecată din 16 septembrie 2024, apelanta a depus obiectivele propuse pentru proba cu expertiză, cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și, în subsidiar, cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (3) teza finală din Legea nr. 85/2014, solicitând, totodată, suspendarea judecății cauzei până la soluționarea acestei excepții.

Prin încheierea din 4 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2023/a2, a fost respinsă excepția de nelegalitate a deciziei nr. 262 din 17 martie 2023, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca inadmisibilă.

Au fost respinse apărările intimatei Autoritatea de Supraveghere Financiară cu privire la inadmisibilitatea altor probe în apel și, în special, a probei cu expertiză, în afară de înscrisuri, și la decăderea apelantei din proba cu interogatoriul intimatei, ca neîntemeiate.

A fost încuviințată apelantei și intimatei Autoritatea de Supraveghere Financiară proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Au fost respinse celelalte probe solicitate de apelantă, ca nefiind concludente sau utile pentru soluționarea cauzei.

Au fost respinse cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (3) teza finală din Legea nr. 85/2014, precum și cererea de suspendare a judecății apelului în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiate.

A fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca neîntemeiată.

Calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă, sub nr. x/3/2023/a2.1.

La 9 octombrie 2024, recurenta a depus memoriul de recurs, prin care a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare de la pct. 5, recurenta a susținut că prin constatarea inexistenței unei legături cu soluționarea cauzei a dispozițiilor criticate instanța de apel a încălcat normele de procedură cuprinse în art. 29 din Legea nr. 47/1992, reținând în mod eronat că judecata apelului are loc în temeiul unor prevederi legale speciale, respectiv art. 249 și următoarele din legea insolvenței, deoarece alin. (2) al art. 256 face trimitere doar la art. 43 și 44 din aceeași lege, nu și la normele în privința cărora s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

A mai argumentat că dispozițiile art. 72 alin. (3) teza finală din Legea nr. 85/2014 sunt incidente în cauză, având în vedere caracterul devolutiv al apelului în cadrul căruia instanța de control judiciar este chemată să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, prin care proba cu expertiză tehnică a fost respinsă ca inadmisibilă.

Recurenta a criticat încheierea atacată și prin prisma nerespectării ordinii de soluționare a chestiunilor invocate în cauză, pronunțându-se mai întâi asupra probei cu expertiză și ulterior asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, care reprezintă o solicitare prealabilă oricăror dezbateri asupra cererilor în probațiune, de a căror soluționare depinde aplicarea normelor care au făcut obiectul sesizării.

Precizând că prima critică adusă în susținerea motivului de nelegalitate de la pct. 5 se menține și în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a criticat concluzia instanței de apel privind lipsa legăturii normelor contestate cu soluționarea cauzei, susținând că s-au încălcat și aplicat greșit normele de drept material prevăzute de art. 72 alin. (3) teza finală, art. 242 și de art. 250 din Legea nr. 85/2014.

A mai subliniat recurenta că, în conformitate cu dispozițiile art. 250 alin. (2) din legea insolvenței, trebuie să i se permită să conteste, printr-o expertiză tehnică efectuată în procedura falimentului, prezumția de insolvabilitate instituită de art. 5 alin. (1) pct. 31 din Legea nr. 85/2014, pentru a infirma constatările din decizia de retragere a autorizației privind nerespectarea sau imposibilitatea restabilirii fondurilor proprii eligibile să acopere, cumulativ sau alternativ, cerința de capital de insolvabilitate, respectiv cerința de capital minim.

Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La termenul de judecată din 19 noiembrie 2024, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară, și a rămas în pronunțare asupra căii extraordinare de atac.

În cauză, recursul are ca obiect exclusiv dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (3) teza finală din Legea nr. 85/2014 din încheierea din 4 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2023/a2.

Sesizarea instanței de contencios constituțional a fost solicitată pe parcursul judecării cererii de apel, ce a format obiectul dosarului nr. x/3/2023/a2, în cadrul căruia s-a invocat excepția de nelegalitate a deciziei nr. 262 din 17 martie 2023, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Prin încheierea atacată, în legătură cu cererea de sesizare, verificând condițiile de admisibilitate, s-a reținut că acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, constatându-se lipsa unei legături între norma criticată și apelul dedus judecății, prin raportare la obiectul și temeiul juridic al cauzei.

Recursul declarat în cauză este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În legătură cu obiectul prezentei căi extraordinare de atac, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională, la paragrafele 21 și 22, a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluționarea căii de atac pendinte nu e condiționată de încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci este în legătură cu verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte reține că aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 presupune verificarea respectării condițiilor legale pentru invocarea excepției de neconstituționalitate, materializată sub forma cererii de sesizare a Curții Constituționale, care este inadmisibilă atunci când vizează o chestiune de interpretare și aplicare concretă a legii sau când nu are legătură cu cauza.

Pentru a fi admisibilă cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate, instanța de judecată trebuie să analizeze, implicit, eficiența folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Examinând cererea de recurs și memoriul depus ulterior, Înalta Curte constată că se contestă legalitatea încheierii recurate, întrucât ar fi fost încălcate dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 72 alin. (3) teza finală, art. 242 și ale art. 250 din Legea nr. 85/2014, criticându-se, totodată, ordinea de soluționare a chestiunilor litigioase invocate în apel.

Verificând legalitatea încheierii atacate, se constată că instanța de apel a analizat cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate în mod corect, prin prisma filtrului legal compus din cele cinci condiții de admisibilitate cumulative, concluzia fiind în sensul că nu este îndeplinită condiția legăturii normei criticate cu soluționarea apelului.

Instanța supremă reamintește că obiectul litigiului este cererea de deschidere a procedurii falimentului împotriva societății A S.A., formulată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în temeiul art. 249 din Legea nr. 85/2014, care a fost contestată de debitoare în baza dispozițiilor art. 250 alin. (2) și (3) din aceeași lege.

În acest cadru, limitat de cererile părților litigante, Înalta Curte constată că art. 256 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 stabilește caracterul executoriu și calea de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorului-sindic, etapele de soluționare a procedurii și aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor art. 43 și 44 din aceeași lege.

Prin urmare, contrar celor susținute de recurentă, instanța de apel a reținut în mod corect în analiza legăturii cu cauza a excepției invocate, caracterul special al normelor în baza căruia se judecă apelul declarat în cauză, critica recurentei privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 242 și ale art. 250 din Legea nr. 85/2014 fiind, astfel, nefondată.

Cu privire la presupusa neregularitate procedurală privind nesocotirea ordinii de soluționare a chestiunilor invocate, Înalta Curte constată că nici această critică nu este fondată, întrucât, pe de o parte, recurenta nu a indicat norma procedurală pretins încălcată, iar pe de altă parte, recursul se limitează la admisibilitatea sesizării Curții Constituționale și nu se poate extinde la alte măsuri procedurale și soluții pronunțate de instanță în soluționarea cauzei.

Referitor la critica privind încălcarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte, validând raționamentul instanței de apel, reține că dispozițiile art. 72 alin. (3) teza finală din Legea nr. 85/2014 sunt aplicabile în cazul contestației formulate de debitor împotriva deschiderii procedurii insolvenței și au fost contestate prin excepția de neconstituționalitate, din perspectiva administrării probatoriului, soluția fiind pronunțată în această ipoteză legală în temeiul înscrisurilor administrate privind starea insolvenței.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel nu a validat interpretarea textului legal privind inadmisibilitatea probei. Înalta Curte constată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probei cu expertiză în sensul inadmisibilității acesteia, ci a înlăturat această cerere în probațiune pentru că nu era utilă și concludentă soluționării căii de atac devolutive, în contextul probatoriului administrat în dosar, fiind justificată, astfel, concluzia că sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 72 alin. (3) din legea insolvenței nu se încadra în condițiile art. 29 din lege.

În concluzie, întrucât dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd că neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate atrage respingerea cererii de sesizare, rezultă că în mod judicios Curtea de Apel București, făcând aplicarea acestora, a stabilit că nu se impune sesizarea instanței de contencios constituțional.

Pentru considerentele expuse anterior, nefiind incidente dispozițiile invocate de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A S.A. împotriva încheierii din 4 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2023/a2.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A S.A. împotriva încheierii din 4 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2023/a2.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2024.