ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 270/2025

Asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 decembrie 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă sub dosar nr. x/1/2024, petenta A a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/284/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Răcari, în temeiul dispozițiilor art. 141 alin. (2) C. proc. civ.

În motivare, petenta a arătat că a înregistrat în anul 2018 o cerere de chemare în judecată pe rolul Judecătorie Răcari iar pentru câștigarea litigiului care face obiectul dosarului nr. x/284/2018 i-a fost solicitată de către registratorul B în mod repetat sume de bani.

De asemenea, a mai învederat că deși a solicitat în mod repetat instanței verificarea modului în care dosarul nr. x/284/2018 a fost repartizat aleatoriu spre soluționare, această cerere este refuzată.

În acest context, arată că aspectele relevate probează bănuiala legitimă dar și existența unei tulburări publice.

La 4 februarie 2025 petenta a depus precizări la cererea de strămutare, prin care a arătat că este supusă unor agresiuni fizice și amenințări din partea pârâților care îi pun viața în pericol, conturându-se astfel, în opinia sa, elemente ale existenței pericolului social cu repercusiuni asupra siguranței publice care atrag competența Înaltei Curți.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cererea de strămutare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 „(1) cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competența de soluționare revine Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cazul cererilor de strămutare întemeiate pe motivul de bănuială legitimă vizând calitatea părții de judecător la o instanță din circumscripția curții de apel competente, precum și a celor vizând calitatea de parte a unei instanțe din circumscripția aceleiași curți, competența de soluționare revine Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea de strămutare se depune la instanța competentă să o soluționeze, care va înștiința de îndată instanța de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii de strămutare.”

În cauză, petenta nu a formulat susțineri care ar putea fi circumscrise unor motive de siguranță publică, iar motivul de bănuială legitimă invocat nu se raportează la calitatea uneia dintre părți de judecător la o instanță din circumscripția curții de apel competente, de natură să atragă competența de soluționare a cererii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În acest sens, Înalta Curte reține că deși petenta face trimitere la dispozițiile art. 140 alin. (3) C. proc. civ., învederând instanței, atât în scris, cât și prin concluziile orale, că înțelege să invoce motivul de strămutare privind siguranța publică, acesta nu este incidentă în cauză pentru următoarele considerente:

Pe lângă faptul că titularul acestui motiv de strămutare nu poate fi, în condițiile art. 141 alin. (2) C. proc. civ., decât procurorul general ce activează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este de observat că argumentele pe care petenta le expune în susținerea cererii de strămutare nu se circumscriu motivului invocat, ci vizează, în realitate, aspecte ce țin de motivul de bănuială legitimă (în raport de care, având în vedere instanța de unde se solicită strămutarea, respectiv Judecătoria Răcari, competența de soluționare aparține Curții de Apel Ploiești, iar nu Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Astfel, legiuitorul a definit bănuiala ca fiind legitimă în cazurile în care există îndoială cu privire la imparțialitatea judecătorilor, circumstanțele procesului, calitatea părților, existența unor relații conflictuale locale. Bănuiala legitimă naște o suspiciune de imparțialitate a judecătorilor instanței, de natură să ducă la încălcarea principiului judecării cauzei în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege, iar mecanismul strămutării are rolul de a proteja părțile, restabilind încrederea în actul de justiție și în instanța de judecată.

Or, aspectele reclamate de către petentă privind pretinsa încălcare, de către autoritățile locale (magistrați, poliție, notar, experți, etc.), a dreptului la justiție, la un proces echitabil, la o instanță imparțială și stabilită de lege, relațiile conflictuale existente între petentă și avocatul părții adverse, despre care arată că o hărțuiește în mod repetat și o jignește în spațiul public și privat, circumstanțele în care se derulează litigiul (faptul că sunt formulate plângeri penale, cereri de strămutare, solicitări de informații la diverse autorități publice despre care petenta afirmă că nu îi sunt puse la dispoziție, etc.) reprezintă elemente ce pot fi subsumate, în măsura în care vor fi apreciate și dovedite cu prilejul soluționării la instanța competentă, motivului de strămutare de bănuială legitimă, iar nu celui de siguranță publică.

Referirile petentei la noțiuni precum pericol social sau tulburarea liniștii publice, nu pot fi luate ca atare și nu conduc în mod automat la conturarea unei situații privind siguranța publică (în ipoteza căreia petenta, așa cum deja s-a arătat, nici măcar nu ar fi avut calitate procesuală activă), ci trebuie apreciate de către instanță în contextul argumentelor deduse judecății care, în speță, conturează nemulțumiri legate de bănuiala legitimă și care atrag o altă competență de soluționare a cererii de strămutare, respectiv aceea a curții de apel în circumscripția căreia se află instanța pe rolul căreia se află dosarul a cărei strămutare se solicită.

Prin urmare, întrucât motivele deduse judecății în cadrul cererii de strămutare vizează bănuiala legitimă ca posibil impediment în soluționarea imparțială a litigiului, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 142 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia…”.

Prin urmare, reținând invocarea de către petentă a unor motive de bănuială legitimă, având în vedere că dosarul a cărui strămutare se solicită este înregistrat pe rolul Judecătoriei Răcari, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Ploiești, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cererii de strămutare în favoarea Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a cererii formulată de petenta A privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/284/2018 al Judecătoriei Răcari, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Fără cale de atac.

Pronunțată astăzi, 05 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.