ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3218/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3218/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 20 august 2018, petenta A. a solicitat strămutarea pricinii și suspendarea judecății cauzei care formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a III-a civilă.
În cuprinsul cererii, petenta a arătat că își întemeiază cererea pe motive de bănuială legitimă, vrăjmășie locală și siguranță națională, având în vedere ezitarea unor oficiali de a respecta Legea nr. 78/2000, Convenția Uniunii Europene din 1997, art. 20 pct. 1 și 2 și art. 148 pct. 1, 2 și 4 din Constituția României.
În drept a invocat dispozițiile art. 55-61 C. proc. pen. și art. 37 alin. (2) și art. 40 alin. (2) C. proc. civ.
Prioritar, Înalta Curte reține că, potrivit verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, pricina ce face obiectul cererii de strămutare a fost disjunsă din dosarul nr. x/2017 înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 12 decembrie 2017, deci, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ.
Prin urmare, prezenta cerere de strămutare este supusă noilor norme de procedură civilă și va fi analizată prin raportare la aceste prevederi legale.
Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia..", iar, conform alin. (2) al aceluiași text legal, "Cererea de strămutare întemeiată pe motive de siguranță publică este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție..".
În cauză, în cuprinsul cererii de strămutare, petenta nu formulează susțineri care ar putea fi circumscrise unor motive de siguranță publică de natură să atragă competența de soluționare a cererii de către Înalta Curte de Casație și Justiție și, oricum, aceasta nu avea legitimarea procesuală activă pentru a formula o atare cerere, în considerarea art. 141 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât devin incidente dispozițiile art. 142 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, reținând invocarea de către petentă a unor motive de bănuială legitimă și împrejurarea că cererea este formulată cu privire la un dosar înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel București, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a cererilor conexate în favoarea Curții de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a cererilor conexate, formulate de petenta A., privind strămutarea pricinii și suspendarea judecății cauzei care formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.09.2018.