CtEDO 10.04.2007 Auto

RONIS v. LATVIA

RESPONDENT
LVA
HOTĂRÂRE
10.04.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
RONIS v. LATVIA (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

Dna Gyulumyan David Thór Björgvinsson dna Ziemele dna Berro-Lefèvre, judecători și judecătorul adjunct al secțiunii Naismith având în vedere cererea depusă la 20 noiembrie 2001, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Imants Ronis, este un cetățean leton care s-a născut în 1934 și locuiește în Liepāja, Letonia. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl A. Alliks, un avocat care practică în Riga. Guvernul leton (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna I. Reine. Faptele cazului, astfel cum a fost depus de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 aprilie 1996, reclamantul, pentru a cumpăra îngrășăminte minerale, a încheiat un acord cu un antreprenor, H. Reclamantul a transferat 2.240 de lați (aproximativ 3.187.25 EUR) la contul lui H, dar îngrășămintele nu au fost livrate. Reclamantul s-a plâns la Departamentul de Poliție Centrală din Orașul Riga ( Rīgas Pilsētas Galvenā Policijas Pārvalde ) în legătură cu acest fapt. La 10 iunie 1996, Departamentul de Poliție Centrală din orașul Riga (denumit în continuare „poliția”) a inițiat proceduri penale împotriva H cu suspiciune de a fi comis o apropiere frauduloasă. La o dată neespecificată, o bancă a inițiat proceduri civile împotriva reclamantului, declarând 3.500 de lați (aproximativ 4.535.1 EUR). 1997 Curtea de District Liepāja a constatat împotriva reclamantului. Reclamantul a atras atenția instanței asupra faptului că H și-a îndepărtat banii și, prin urmare, nu a putut să își plătească datoria la timp. La 17 septembrie 1997, poliția a informat reclamantul că la 30 mai 1997 a fost inițiat un caz penal împotriva H și a fost efectuată o anchetă preliminară. La o dată neespecificată în februarie 1998, reclamantul s-a plâns la Procurorul General în legătură cu investigația ineficientă. La 27 martie 1998, Procurorul public din districtul Vidzeme din Riga a informat reclamantul că acuzațiile sale privind investigarea ineficientă a cazului s-au dovedit a fi adevărate. Procurorul a dat anumite instrucțiuni ofițerilor de poliție care se ocupă de caz și i-a cerut scuze reclamantului pentru lipsa de îngrijire. La 9 aprilie 1998, poliția a informat reclamantul că ofițerul care se ocupă de acest caz a fost considerat vinovat de întârziere a anchetei. În mai multe ocazii, reclamantul s-a plâns la Procurorul General în legătură cu investigația ineficientă a cazului. În acest sens, el a primit răspunsuri de la Procurorul public din districtul Riga Vidzeme și de la Procuratura Generală. El a fost informat că investigația suplimentară este necesară și a fost hotărât să implice un ofițer de poliție mai experimentat. La 27 mai 1999, procurorul public din districtul Vidzeme a informat reclamantul că poliția a primit instrucțiuni care trebuiau executate până la 1 iulie 1999. La 10 iunie 1999, reclamantul a fost declarat parte civilă în cadrul procedurii penale, cu dreptul la 3.600 lats (aproximativ 5.122.37 EUR). La 6 noiembrie 2000, cu privire la plângerea reclamantului la Procurorul General, Procurorul Oficiului Procurorului General a informat reclamantul că, pentru a efectua ancheta, cazul a fost transferat de la poliție la Procurorul Curții Regionale de la Riga. La 16 februarie 2001, procurorul Curții Regionale de la Riga a hotărât să pună capăt procurorului din cauza lipsei elementelor constitutive ale unei infracțiuni penale. La 13 martie 2001, Procurorul Procurorului General a anulat decizia din 16 februarie 2001 ca fiind nespunzător și a informat reclamantul că ancheta a fost întârziată fără motive justificabile. Cazul a fost transferat către șeful Biroului Procuror al Curții Regionale de Riga pentru anchetă suplimentară. La 17 septembrie 2001, în ceea ce privește plângerea reclamantului la Procurorul General, Procurorul Procurorului General a informat reclamantul că Procurorul care se ocupă de acest caz a decis să acuze H de fraudă și să-l pună pe „persoanele căutate” lista. Șeful Biroului Procuror al Curții Regionale de Riga a fost solicitat să accelereze ancheta. La 17 decembrie 2001, Procurorul Curții Regionale de la Riga a informat reclamantul că H a fost dorit de poliție și că va fi ținut informat cu privire la progresul anchetei. La 9 decembrie 2002, Liepaja City și Poliția de District a informat reclamantul că nu există informații în baza de date a poliției pe care H a fost pus pe lista „persoanelor căutate”. Potrivit reclamantului, el nu a primit informații suplimentare de la procurorii publici cu privire la progresul anchetei. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție că i s-a refuzat accesul la o instanță și că nu a avut un remediu intern eficace în acest sens. La 5 iulie 2006, președintele Camerei la care a fost alocată cazul a decis să comunice cererea guvernului contestat. La 24 ianuarie 2007, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului Letonian: „Declar că guvernul Letoniei propune să plătească ex gratie 6.000 de lati letoni către dl Imants Ronis, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 9 martie 2007, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „I, Aldis Alliks , reprezentant al dlui Imants Ronis, reține că guvernul Letoniei sunt dispuși să plătească exgrație suma de 6 000 de lati letoni către dl Imants Ronis, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Letoniei în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Stanley Naismith Boštjan M. Zupančič Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă