ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5782/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5782/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
de la 5 decembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 03.06.2024 sub dosar nr. x/30/2024, reclamanta S.C. A S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și B SRL, a solicitat:
constatarea că refuzul pârâtei de rd.1 de a permite societății accesul la întreg dosarul achiziției publice, ce vizează lotul 3 în cadrul procedurii pentru atribuirea contractului (...) - LOT.3., cod unic de identificare achiziție (..) - acorduri cadru furnizare (...), pe considerentul că anumiți ofertanți au declarat drept confidențiale anumite elemente ale ofertelor lor, reprezintă un refuz nejustificat;
obligarea pârâtei de rd.1 de a permite societății accesul la întreg dosarul achiziției publice, ce vizează lotul 3 și la aplicarea în mod corect a dispozițiilor imperative ale art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice;
repunerea reclamantei în termenul de formulare a contestației prevăzute de art. 8 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii împotriva rezultatului procedurii pentru atribuirea contractului (...) - LOT.3.
obligarea pârâtei de rd.1 la repararea prejudiciului cauzat prin refuzul nejustificat de a permite societății accesul la întreg dosarul achiziției publice, ce vizează lotul 3, prejudiciu în cuantum de 51.846,25 lei cu titlu de cheltuieli aferente elaborării ofertei, precum și dobânda legală și actualizarea cu indicele de inflație, de la data producerii prejudiciului și până la achitarea efectivă a acestuia;
obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Tribunalului Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința civilă nr. 553 din data de 12 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că litigiul de față are ca obiect acțiunea reclamantei privind procedura de achiziție derulată în cauză; procedura a fost derulată de autoritatea contractantă Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, astfel că revine Tribunalului București – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal competența de soluționare a prezentei cauze.
2.2. Hotărârea Tribunalului București – Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința civilă nr. 5881 din data de 15 septembrie 2024, Tribunalul București – Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului Timiș – Secția Contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 53 alin. (5) și 1 din Legea nr. 101/2016, competența aparținând instanței de la sediului reclamantei.
II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ., republicat, dispun că „există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior și-au declarat necompetența”.
Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”
O astfel de dispoziție specială este cea prevăzută de Legea nr. 101/2016:
Art. 53 - (1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziții publice, în termen de 45 de zile.
(5) Despăgubirile pentru prejudiciul cauzat, printr-un act al autorității contractante emis cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, achizițiilor sectoriale sau concesiunilor ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind respectiva procedură de atribuire, se pot acorda numai după anularea actului respectiv ori, după caz, după luarea oricăror altor măsuri de remediere de către autoritatea contractantă.
Conform susținerilor din cererea de chemare în judecată (fila 14 verso dosar Tribunalul Timiș), reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 53 din Legea nr. 101/2016.
De asemenea, în ședința din fața Tribunalului Timiș, reclamanta a precizat că temeiul de drept al acțiunii este reprezentat de dispozițiile art. 53 din Legea nr. 101/2016; totodată, a considerat că accesul la dosar este un remediu, în sensul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, arătând că nu a formulat o contestație în temeiul art. 49 din același act normativ.
Prin urmare, cauza cererii reclamantei are în vedere măsurile de remediere constând în permiterea accesului la dosarul achiziției.
Legea nr. 101/2016 a instituit o competență teritorială alternativă, astfel că reclamanta avea alegerea între două instanțe deopotrivă competente.
Cu referire la competența teritorială alternativă, în doctrină și jurisprudență s-a reținut, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, că, odată ce, prin introducerea cererii, partea și-a exercitat dreptul de a opta pentru una dintre instanțele competente teritorial potrivit legii, nici reclamantul nu mai poate reveni asupra opțiunii sale și nici instanța nu poate să își decline competența, care dobândește caracter exclusiv.
Or, reclamanta a înțeles să se adreseze instanței de la sediul său, aflat în circumscripția teritorială a Tribunalului Timiș, astfel că această instanță nu mai putea să pună în discuție și să admită excepția necompetenței teritoriale, contra dreptului de opțiune al reclamantei.
Prin urmare, prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii, potrivit art. 116 C. proc. civ., Tribunalul Timiș inițial învestit a devenit în mod exclusiv competent să judece prezentul litigiu.
2.Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A SRL și pe pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și B SRL în favoarea Tribunalului Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A SRL și pe pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și B SRL în favoarea Tribunalului Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 5 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.